Sergiu Nicolaescu a fost într-adevăr un mare regizor, de talie internaţională şi trebuie să recunoaştem că filme precum “Dacii”, “Mihai Viteazul”, “Mircea cel Bătrân” au făcut să bată în noi mai tare inima de român. Dar ce folos dacă acest regizor a slujit minciunii? Ce folos dacă şi-a bătut joc de cea mai adevărată mişcare pur românească, Mişcarea Legionară. Să zicem că a fost obligat de regimul comunist să fabrice minciuni la adresa legionarilor, dar după ’89 de ce nu a spus adevărul şi nu şi-a reparat greşeala? De ce-a ales să slujească tot comuniştilor, intrând în partidul lui Ion Iliescu?

Cu aceste întrebări îl vor întâmpina sfinţii, noii martiri ai neamului românesc, pe care i-a dat Mişscarea Legionară. Oare cum va sta în faţa lui Valeriu Gafencu, care a rămas legionar până la moarte? Sau ce răspuns va da poetului Radu Gyr, Părintelui Gheorghe Calciu, Părintelui Ilie Lăcătuşu? Să nu ne îndoim că vom ajunge să ne înfăţişăm tronului ceresc dacă în viaţa noastră am hulit vreun sfânt cu bună ştiinţă! Să ne apere bunul Dumnezeu de un astfel de păcat.

Şi ca semn că nici credinţa nu şi-a iubit-o, Sergiu Nicolaescu a lăsat prin testament să nu fie înmormântat creştineşte, cu slujbă făcută de preoţi, ci să fie ars la crematoriu, ca un păgân.

O fi acesta blestemul sfinţilor? Oricum este de luat aminte de cei ce hulesc Mişcarea Legionară şi nu vor să recunoască sfinţenia martirilor ce şi-au topit tinereţea în închisori, mărturisind pe Hristos şi dragostea pentru neamul românesc.