Continuare de la: Adevarul despre Ipatia

Idolatrul Damaskios (cca 480-550) si-a scris opera sa la un secol de la uciderea stralucitei filozoafe pagane Ipatia (415 d. Hr.). Cu toate acestea incearca sa atribuie, fara nici o dovada, moartea ei unei… invidii ascunse a Sfantului Chiril (Suidas[1] Y 166). Pe informatiile lui Damaskios s-a bazat si ulteriorul cronicar Ioanis Malalas[2].

Sfantul Chiril nu ar fi avut nici un interes real din uciderea Ipatiei, caci aceea nu a fost o aparatoare a idolatriei si nu-i statea Sfantului impotriva. Mai ales ca avea multi elevi crestini, cum a fost si episcopul Sinesie Kirineul. Se spune ca ar fi scris candva: „Doresc sa mor crestina” (Pr. Gh. Metallinos, ELENISMUL PAGAN sau ORTODOXIA ELENA, ed. Armos 2003). Altii spun ca ar fi fost sfatuitor politic a eparhului Orestis, lucru ce ar fi putut pricinui invidie din partea Sfantului Chiril. Dar acesta nu ar fi izbutit nimic prin uciderea ei, fara numai intaratarea lui Orestis. Adevarul este ca Sfantul Chiril avea o oarecare putere, dar nu era mai presus de legi. Chiar si cei care neaga sfintenia lui Chiril, vor trebui sa accepte ca este exclus ca el sa fi fost atat de imbecil, incat sa se primejduiasca in zadar si sa-si compromita cinstea sau sa fie pedepsit pentru aceasta.

Ipatia a fost ucisa de niste alexandreni fanatici care o considerau responsabila de rivalitatea dintre Sfantul Chiril si Orestis (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 15 si Ioan de Nikiu[3], Cronica 84.87-103). Drept aceea faptasii NU era corpul special al paralavanilor, aflati sub ordinele patriarhului Alexandriei. De altminteri, locuitorii Alexandriei erau renumiti tulburatori (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 7 si Sfantul Chiril, Omilie la Pasti, 419). O sursa contemporana cu Sfantul Chiril, Socrate Scolasticul (cca 380-450) arata ca uciderea Ipatiei s-a facut la initiativa unui oarecare citet pe nume Petru si la cea a Sfantului Chiril. Cu aceasta este de acord si fanaticul extremist Ioan de Nikiu (sfarsitul sec. 7). Aici trebuie sa mentionam ca in Biserica Alexandrina citetii nu erau sfintiti si nu neaparat crestini botezati (Socrate, Istoria Bisericeasca V 22).

Poate unii spun ca Socrate se contrazice pe sine, deoarece scrie ca moartea Ipatiei „nu putina invinuire a adus lui Chiril si Bisericii Alexandriei”. Dar aceasta declaratie nu lasa sa se inteleaga ca Sfantul Chiril ar fi vinovat, ci ca Sfantul a fost rusinat din pricina delicventei unui madular al turmei sale.

Desigur, Socrate nu-l partineste deloc pe Sfantul Chiril atunci cand il considera nevinovat, asa cum nici nu sovaie in alta parte sa mentioneze greselile lui. Ajunsese chiar sa-l acuze de nesocotinta pe Sfantul Chiril, deoarece il cinstise ca Mucenic pe fanaticul monah Ammonie, care fusese omorat pentru ca il atacase pe Orestis (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 14). Unii considera ca Sfantul apartine ereziei novatienilor, datorita simpatiei pe care o arata acelora in opera sa, dar asa cum este cunoscut Sfantul Chiril s-a purtat cu ei cu asprime (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 7).

Mai mult, de vreme ce toti cunosteau vinovatia lui Petru, am putea presupune ca acela nu a scapat de pedeapsa. Uciderea era o infractiune penala potrivit cu legile in vigoare. Sfantul Chiril nu s-a impotrivit pedepsirii lui Petru (lucru ce l-ar fi putut face, tinand seama de caracterul sau energic si a actiunilor pe care le savarșea cu puterea pe care o avea). Si ar fi fost un lucru nesabuit a crede ca Sfantul Chiril avea mai multa putere decat „adversarul” sau, eparhul Orestis. Sa nu uitam ca Sfantul Chiril nu l-a putut izbavi pe monahul Ammonie de pedeapsa, desi declarase ca este impotriva.

Informatiile pe care le avem rastoarna ipoteza nefondata ca Sfantul Chiril ar fi fost autorul moral al uciderii Ipatiei. Lucru sigur este ca infricosatoarea ucidere a Ipatiei este fara indoiala potrivnica duhului Crestinismului si condamnata de Biserica. Trebuie sa avem intotdeauna in vedere faptul ca un Sfant nu se naste, ci se face. Astfel si Chiril, chiar de ar fi avut o mica parte de responsabilitate pentru moartea Ipatiei, s-a facut Sfant dupa aceea, de-a lungul vietii sale. Multi Sfinti au fost chiar si ucigasi inainte de a-si renega viata lor pacatoasa si a se darui lui Dumnezeu.

Sursa: https://www.oodegr.com/neopaganismos/diogmoi/ypatia1.htm

[1] Suidas, cel mai mare loxicograf bizantin din sec. 10, al carui dictionar-enciclopedie ii poarta numele.
[2] Ioan Malalas a fost originar din Antiohia. A trait in sec.VI d. Hr. in vremea imparatilor Anastasie, Iustin, Iustinian si Iustin II.
[3] Ioan episcop monofizit copt de Nikiu.

articol primit de la Schitul Lacu. Multumim pentru stradania depusa de parinti pentru traducere.

Istoria adevarata a Ipatiei.

Sfantul Chiril al Alexandriei a fost foarte mult clevetit in Occident de catre multi „istorici” nefondati, iar in ultima vreme este clevetit mai ales in Grecia de catre gruparile neopagane, ateiste si protestante-extremiste. Insa atacul nedrept si rau intentionat impotriva Sfantului se va dovedi din datele pe care le vom prezenta in continuare. Sfantul Chiril este acuzat de catre diferiti necunoscatori ai istoriei a fi responsabil pentru inumana ucidere din interese politice, din anul 415, a unei renumite filozoafe, care se numea Ipatia. Se straduiesc sa-l prezinte drept „ucigas”, insa absolut fara nici un fel de dovada, deoarece, pur si simplu, nu exista. Dar nu vom ignora aceasta provocare, pentru ca, desi nu exista date impotriva Sfantului Chiril, EXISTA TOTUSI DATE PENTRU EL. Vom prezenta, asadar, dovezile istorice ale acelei perioade cu evenimentele din Alexandria legate de uciderea Ipatiei. Aici vom face o clarificare a evenimentelor care au dus la pierderea nedreapta a unei filosoafe, pe nume Ipatia. Uciderea Ipatiei cade exclusiv asupra autorilor morali ai crimei. „Impuscaturile” nereusite ale unor noi inchinatori la idoli care vor sa-l amestece pe Sfantul Chiril in aceste evenimente nu au fundament istoric. Si de ce anume, o sa vedeti mai jos. In Alexandria, in acest oras unde erau amestecate diferite populatii cu diferite culturi, spiritele erau destul de „aprinse”. Se gaseau acolo inchinatori la idoli, ortodocsi, monofiziti, iudei etc. Urmas al patriarhului Teofil a fost numit nepotul acestuia, Chiril, arhiereu din anul 412 pana la moartea sa din 444. Din clipa alegerii sale i-a combatut pe novatienii si iudeii din Alexandria (Socrate 7, 7-13). Dar in ciuda celor petrecute sub pastorirea lui Teofil, in Alexandria si in Kanopos existau destui inchinatori la idoli. Sfantul Chiril a mutat acolo (astazi Abukir) Moastele Sfintilor Mucenici Chir si Ioan si le-a asezat in Biserica Evanghelistilor ridicata de el. De atunci Biserica aceasta a ajuns un mare loc de pelerinaj. Sfantul Chiril savarsea acolo continuu Dumnezeiasca Liturghie si propovaduia dumnezeiescul cuvant. Incet-incet inchinarea la idoli a disparut din Kanopos. In Alexandria inchinatorii la idoli erau sustinuti de Ipatia, fiica filozofului Theona, care atrasese toata atentia orasului aspra ei datorita intelepciunii ce o avea. Sinesie, distinsul episcop al Ptolemaidei, i-a scris scrisori, marturisind entuziasmul general fata de intelepciunea acestei femei. Existau insa si multi crestini, care nu o vedeau cu ochi buni pe Ipatia. Nenumarati erau si iudeii in Alexandria, iar diferitele masuri ale lui Chiril impotriva lor s-au lovit de eparhul de atunci al Alexandriei, Orestis, care se purta dusmanos cu el. La sugestia iudeilor, Orestis l-a arestat pe gramaticul Ieraka, prietenul Sfantului Chiril, ca pe unul ce era bunuit ca ar vrea sa rascoale poporul si a poruncit sa fie biciuit. In zadar le-a adus la cunostinta Sfantul Chiril mai-marilor evreilor sa nu provoace astfel de incidente. Dimpotriva, aceia s-au obraznicit si noaptea au pricinuit mari tulburari, raspandind zvonul ca arde Biserica Sfantului Alexandru. Crestinii alergand sa salveze biserica, au cazut in capcana evreilor, care au ucis multi dintre ei. A doua zi Sfantul Chiril a ocupat sinagogile evreilor si ajutat de popor i-a alungat pe evrei din Alexandria, confiscand si averile celor vinovati de uciderea crestinilor. Sfantul Chiril se vede ca a actionat in baza drepturilor pe care le avea doar papa de Alexandria. Insa eparhul Orestis a protestat la imparat si in zadar Sfantul Chiril a cerut ca, prin solie sau intalnire personala, sa vorbeasca cu eparhul, caci acela nu l-a primit. Orestis respingea cu aroganta orice impacare, tinand mereu o pozitie dusmanoasa fata de Sfantul Chiril. Multi monahi din Nitria, manati de ravna lipsita de judecata, au venit in Alexandria sa-l sustina pe episcop impotriva eparhului. Intr-o zi au mers la el si au inceput sa-l numeasca inchinator la idoli, insa el atribuind Sfantului Chiril atacul, spunea protestand ca a fost botezat in Constantinopol de catre patriarhul Attikos. Unul dintre monahi, pe nume Ammonie, a aruncat cu o piatra in capul lui Orestis, ranindu-l si pricinuind panica printre cei aflati de fata. Dupa putin Ammonie a fost prins si chinuit, iar la interogatoriu a murit. Sfantul Chiril a luat trupul lui Ammonie si dupa aceasta ucidere infricosatoare savarșita de mainile idolatrilor l-a numit Mucenic. Din pacate, neintelegerea dintre Sfantul Chiril si eparh a avut si alta victima in afara de Ammonie. Renumita Ipatia. Deoarece Orestis o vizita adeseori si fiindca multimea credea ca ea atatase ura eparhului impotriva episcopului, intr-o zi de martie a anului 416 sau 415, pe cand se intorcea intr-un un car de lupta la casa ei, o gloata de fanatici au prins-o si, dupa ce au tarat-o cu strigate de bucurie la Caesarium , dezbracand-o, au strujit-o cu cioburi ascutite, apoi au omorat-o sfasiindu-i madularele. Dupa aceea au tarat-o la locul numit Kinaron si au ars-o. Uciderea Ipatiei este descrisa cu oroare in scrierile istoricului Socrate Scolasticul din secolul V: „Toti oamenii o respectau si o admirau pentru smerita cugetare a mintii ei. Cu toate acestea, multi o invidiau cu incapatanare. Si fiindca adeseori se intalnea si avea mare intimitate cu Orestis, poporul o acuza ca ea era pricina pentru care episcopul si Orestis nu se impacau. In putine cuvinte, unii indaratnici si necugetati, cu minte slaba, avand conducator si instigator pe Petru, un adept al acestei Biserici, au urmarit pe aceasta femeie cand se intorcea la casa ei. Au coborat-o cu sila din trasura ei, au dus-o la Biserica care se numea Caesarium, au dezgolit-o cu totul, i-au sfasiat pielea si taiat carnurile trupului ei cu scoici ascutite pana si-a dat sufletul. Apoi i-au dezmembrat trupul si i-au dus madularele la un loc care se numeste Kinaron, unde au ars-o.” Concluzia: Vazand datele istorice ale acelei perioade observam ca Orestis actiona ca un inchinator la idoli impotriva Sfantului Chiril. Si toate acestea in timpul imparatiei lui Teodosie! Si mai ales lupta pentru evrei si impotriva crestinilor. Unde este oare aceasta conlucrare iudaism-crestinism, potrivit renumitului „argument” idolatru cu privire la iudeo-crestinism? Unde este oare acea absoluta ocrotire a crestinilor si a Bisericii de faptele dusmanoase ale inchinatorilor la idoli si, invers, unde este „vanarea” deplina a idolatrilor de catre imparatul crestin Teodosie? De ce Sfantul Chiril nu se adreseaza lui Teodosie, astfel incat sa fie evitat Orestis, de vreme ce se presupune ca Biserica este una si aceeasi cu imparatii? (punct de vedere al idolatrilor). Dimpotriva, aici il vedem pe Orestis ca de foarte multe ori actioneaza nu numai impotriva Sfantului Chiril, ci mai ales impotriva crestinilor din Alexandria. Si sa nu va scape urmatoarele: trecusera foarte putini ani de la incetarea prigoanelor paganilor si de aceea spiritele erau inca foarte aprinse. Parerile despre amestecul iudaic nu este deloc de necrezut, ci, dimpotriva, ele sunt intru totul reale din punct de vedere istoric. Sa nu uitam ca comunitatea iudaica grecizata din Alexandria numara destui de multi membri. In acei ani, de asemenea, a existat o continua varsare de sange intre evrei si crestini (vezi macelul celor 250.000 de crestini din Cipru ucisi de evrei). Iar aceasta varsare de sange avea sa continue, din nefericire, si mai tarziu. De asemenea, din pricina diferentelor dintre crestini si evrei a avut loc si o razmerita impotriva lui Orestis, in 415, cu un an mai inainte de moartea nefericitei Ipatia. Iudaismul a fost intotdeauna un dusman al Crestinismului, deoarece acesta ii compromitea pe evrei. Acest fapt extrem de dureros fara indoiala ca l-a mahnit mult pe Sfantul Chiril. Cu toate acestea, el este acuzat ca a instigat gloata. Aceasta acuzatie a formulat-o dupa un secol renumitul filozof pagan Damaskios, insa fara dovezi. Istoricul bisericesc Socrate, cel pornit pe nedrept impotriva Sfantului Chiril, ne instiinteaza ca conducatorul gloatei care a ucis-o pe Ipatia a fost citetul Petru si ca acest fapt „nu putina prihana i-a adus lui Chiril si Bisericii alexandrinilor” (7, 15). Nu a spus ca Sfantul Chiril a fost pricina uciderii Ipatiei. (Cu toate acestea crima ramane crima). La 28 septembrie 416 Imparatul Teodosie II a decretat legea cu privire la clerici si „paravalanii” din Alexandria. „Paravalanii”, care constituiau un corp special de 500 de barbati ce se aflau sub poruncile Arhiepiscopului de Alexandria, au trecut, prin aceasta lege, sub jurisdictia eparhului Alexandriei. Ca o justificare a acestei schimbari a fost faptul ca acest corp semana frica si cutremur in Alexandria prin neoranduielile ce le facea. Poporul Alexandriei a cerut de la imparat, trimitandu-i o solie, sa ia masuri impotriva paravalanilor. Este vadit ca acest demers privea evenimentele cu Ipatia. Dar este vrednic de consemnat faptul ca aceasta solie a poporului a cerut de la imparat sa porunceasca sa nu fie indepartat de acolo arhiepiscopul lor, Chiril. Cererea aceasta se datoreaza faptului ca atunci cand arhiepiscopul Chiril lipsea din Alexandria, paravalanii provocau tulburari. Este vrednic de consemnat faptul ca acest demers al poporului din Alexandria prin care cerea sa ramana acolo Sfantul Chiril pentru a-i ocroti, a venit de la adeptii lui Orestis si nu de la Chiril. Iar solia tot de la prietenii lui Orestis provenea, iar nu de la cei ai Sfantului Chiril. In aceasta epistola nu se facea nici o referire la vina Sfantului Chiril, ci, dimpotriva, solia s-a exprimat cu respect fata de el si, prin cererile ei, marturisea ca prezenta indelungata a lui in Alexandria era considerata ca garantie pentru mentinerea ordinei si a tinerii in frau a paravalanilor, in vederea prevenirii noilor episoade sangeroase. Imparatul Teodosie a considerat just ca acestia sa intre sub ordinele eparhului. Amanuntele eenimentelor dovedesc fara drept de tagada ca Sfantul Chiril lipsea din Alexandria atunci cand a avut loc uciderea Ipatiei. Vrajmasii Sfantului Chiril, nestorienii, adunand o multime de acuzatii impotriva lui, niciodata nu au indraznit sa declare pe fata ca el ar fi fost autorul moral al crimei. Se vede ca, mai degraba fanatismul eparhului Orestis a contribuit la aprinderea fanatismului paravalanilor, a monahilor si a gloatei egiptene care, inca din epoca lui Teofil, s-a aratat foarte ostila celor care staruiau in religia paganilor inchinatori la idoli din Alexandria. Din pacate, scenele sangeroase erau obisnuite in aceste oras. Din cele de mai sus se dovedește ca toti cei care il acuzau pe Sfantul Chiril erau clevetitori, de vreme ce nu numai ca Sfantul Chiril nu a avut nici o legatura cu crima, ci, dimpotriva, era considerat, chiar si de catre inchinatorii la idoli, ca absolut necesar pentru mentinerea in regiune a randuielii si a pacii. Insa adevarata cauza pentru care Sfantul Chiril este acuzat atat de puternic si pe nedrept o constituie bogata opera a acestuia scrisa impotriva vrajmasilor Bisericii pe care a lasat-o in urma lui. Combatand lucrarea lui Iulian Paravatul intitulata: „Impotriva Galileenilor”, (adica a crestinilor), a scris un tratat apologetic cu titlul: „Despre credinta cea curata a crestinilor, catre Iulian cel dintre atei”. Din multele sale scrieri, impotriva nestorienilor a scris trei „Cuvinte scurte despre Credinta dreapta in Domnul nostru Iisus Hristos”. A scris si un dialog scurt „Despre Sfanta si cea deofiinta Treime”. Dintre omiliile sale, renumita este cea numita „Catre Sfanta Maria”, care constituie cel mai frumoasa cantare a antichitatii crestine inchinata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Sfantul Chiril avea dusmani pe ereticii novatieni si nestorieni, pe evrei si pe inchinatorii la idoli, care cu totii cautau prilej sa-l vorbeasca de rau. Ceea ce insa prezinta interes pentru elucidarea acestei probleme este o marturie despre Ipatia pe care idolatrii o ascund: In corespondenta Ipatiei cu Sinesie Kirineul (†416), profesor si admirator al acesteia, s-a gasit o marturie despre faptul ca neoplatonica filosoafa iși exprimase dorinta sa devina crestina: „Doresc sa mor crestina”, spunea ea. Asadar, nu numai ca nu au existat motive religioase pentru uciderea Ipatiei, ci aceasta ucidere s-a lucrat impotriva Bisericii Crestine, deoarece aceasta minunata femeie Il iubea pe Hristos si Biserica Lui. Insa clevetirile mincinoase ale neopaganismului incearca sa prezinte aceasta ucidere politica drept religioasa, pentru a aparea ei drept victime. Striga hotul, daca se teme proprietarul. De aceea, pentru ca Ipatia a fost crestina prozelita, Biserica, potrivit unor cercetori, o cinsteste ca pe o crestina si chiar SFANTA, deoarece avea intentia sa se boteze, dar nu a apucat din pricina uciderii ei. Este cinstita la 12 iulie cu numele de Sfanta Ecaterina. (Despre identificarea Sfintei Ecaterina cu Ipatia, vezi cartea lui M. Dzielska, pp. 209-210, apud R. Richardson, The Starlovers, New York 1967. De asemenea, cartea „Elenism pagan sau Eleno-Ortodoxie?”, Pr. Gh. Metallinos, ed. Armos 2003). De aceasta identificare insa nu sunt convinsi toti, ci unii considera ca Sfanta Ecaterina este o persoana diferita care a marturisit in aceeasi vreme si regiune.

articol primit de la Schitul Lacu – Sf. Munte Athos. Multumim pentru stradania depusa de parinti pentru traducere.

Partea a II-a -> Nevinovatia Sfantului Chiril