1)  Unora le place sa dea slavei desarte un loc deo­sebit de mandrie in insirarea «Cuvintelor». De aceea si spun ca sunt opt ganduri conducatoare si sustinatoare ale rautatii. Grigorie Teologul si altii dintre invatatori le-au socotit pe acestea sapte. Eu urmez mai bucuros acestora. Caci cine mai are mandrie dupa ce a biruit slava desarta? Ele au numai atata deosebire intre ele, cata are pruncul prin fire fata de barbat si graul fata de paine. Caci primul e inceputul, iar al doilea sfarsitul. Dar despre inceputul si plinatatea patimilor necuvioasei inchipuiri de sine, vom vorbi pe scurt cand va veni vremea. Caci cel ce incearca sa filozofeze despre aces­tea pe larg, este asemenea celui ce incearca in zadar sa cantareasca vanturile.

2)  Slava desarta este, dupa natura, schimbarea firii si strambarea moravurilor[1] si pandirea a ceea ce poate fi dispretuit. Iar dupa calitate, este risipitoarea ostenelilor[2], pierderea sudorilor, pandirea comorii, nepoata necredintei, inaintemergatoarea mandriei, ine­carea corabiei in port, furnica in arie[3]. Ea e sub­tire, dar unelteste impotriva a toata osteneala si a tot rodul[4].

3) Furnica asteapta sa se ispraveasca stransul graului si slava desarta sa se adune bogatia. Cea dintai se bucura, ca sa fure; iar cea de a doua, ca sa risipeasca. Duhul deznadejdii se bucura vazand inmultindu-se pa­catul ; duhul slavei desarte, vazand inmultindu-se vir­tutea. Caci usa celui dintai e inmultirea ranilor ; iar a celui de al doilea, e bogatia ostenelilor[5].

4) Ia seama si vei vedea aceasta nelegiuita inflo­rind pana la mormant in vesminte, in mirodenii, in con­voaie si in altele[6].

5) In toate straluceste soarele cu imbelsugare. Si de toate straduintele se bucura slava desarta. De pilda: sunt stapanit de slava desarta cand postesc; dezlegandu-l, ca sa nu fiu cunoscut (ca postitor), iarasi ma stapaneste slava desarta, pentru modestia mea; imbracandu-ma in haine luxoase sunt biruit de ea, schimbandu-le in haine nearatoase, iarasi sunt stapanit de ea; vorbind, sunt biruit de ea; tacand, iarasi sunt biruit de ea[7]. Oricum voi arunca acest glob cu trei coarne, tot­deauna unul sta drept si el e cel din centru. continuare »

1) Avand sa vorbim despre pantece, ne-am hotarat sa vorbim intelepteste (sa filozofam) impotriva noastra ca in toate celelalte[1]. Caci m-as minuna sa se poata elibera cineva de el, inainte de a se salaslui in mormant.

2) Lacomia stomacului este fatarnicia pantecelui. Saturat, striga ca e lipsit; si ghiftuit si plesnit de satul, tipa ca ii e foame. Lacomia pantecelui e bucatar iscusit, nascocind tot felul de mancari gustoase. Astupandu-se un canal, se deschide altul. Inchizandu-l pe acesta, se casca un altul. Lacomia pantecelui este o amagire a ochilor, care inghitind putine, doreste sa le inghita pe toate.

3) Saturarea de bucate este maica curviei[2], iar necajirea pantecelui e pricinuitoare de curatie. Cel ce mangaie pe leu il domesticeste adeseori, dar cel ce mangaie trupul il salbataceste si mai mult[3].

4) Se bucura iudeul de sambata si de sarbatoare si monahul lacom, de sambata si de Duminica. Se gan­deste cu mult timp inainte de Pasti si pregateste mancarurile cu zile inainte. Robul stomacului face planuri cu ce mancari va tine praznicul[4], pe cand robul lui Dumnezeu, cu ce daruri duhovnicesti se va imbogati. Sosind un strain, lacomul se porneste spre agapa din lacomia pantecelui si dezlegarea pentru sine o soco­teste drept mangaierea fratelui[5]. Se gandeste sa dez­lege la vin pentru venirea unor oaspeti si, socotind ca ascunde virtutea, se face robul patimii[6].

5) Slava desarta dusmaneste adeseori lacomia pan­tecelui si intre ele se isca o lupta pentru nenorocitul calugar, ca pentru un rob cumparat. Lacomia pante­celui se sileste sa-i slabeasca franele, dar slava desarta il sfatuieste sa duca virtutea la biruinta. Iar calugarul intelept fuge de amandoua, scuturandu-se la vreme po­trivita de una prin cealalta.

6) Cand trupul ne este in plina vigoare, sa tinem infranarea in toata vremea si in tot locul. Iar cand acesta se imblanzeste (ceea ce nu cred ca se intampla inainte de moarte), sa ascundem lucrarea noastra.

7) Am vazut preoti batrani batjocoriti de draci, dezlegand cu binecuvantare si pe tinerii nesupusi lor, la ospete, de vin si de celelalte[7]. De sunt marturisiti (ca buni), sa-i dezlegam cu masura. Dar de sunt nepasatori, sa nu ne ingrijim de binecuvantarea lor[8], si mai ales cand sunt razboiti de foc[9].

8) Urgisitul de Dumnezeu Evagrie a socotit ca este mai intelept decat cei intelepti si in rostire si in inte­legere. Dar a fost dat de gol, nenorocitul, aratandu-se mai fara de minte decat cei fara de minte, nu numai in multe altele, ci si in aceasta. Caci zice : cand sufletul pofteste mancarea felurita, sa se stramtoreze cu paine si apa. El a poruncit ceva asemanator celui ce ar spune copilului sa urce toata scara dintr-un singur pas[10].

Noi, respingand porunca lui, zicem: cand sufletul pofteste mancari felurite, cere ceva propriu firii. De aceea ne vom folosi de un mestesug impotriva acestei mult mestesugite patimi. Si daca nu ne aflam sub un razboi foarte greu, sau nu ne ameninta primejdia unor caderi, sa taiem intai mancarile care ingrasa, pe urma pe cele care ne aprind, apoi pe cele ce ne fac placere.

9) De e cu putinta, da pantecelui hrana care-l umple si e usor de mistuit, ca prin saturare sa saturam pofta lui, iar prin mistuirea grabnica sa ne izbavim de aprindere ca de un bici[11]. Sa cercetam si mancarurile care fac vanturi si vom afla ca ele misca si poftele.

10) Razi de dracul care te sfatuieste sa prelungesti cina. Caci sosind ceasul al noualea al zilei urmatoare, ai calcat invoiala celei dinainte. continuare »