Tag Archives: Sf. Maxim Marturisitorul

Sf. Simeon Metafrastul și Sf. Maxim Mărturisitorul despre înălţarea trupului Maicii Domnului la ceruri

Adormirea Maicii Domnului

Sf. Simeon Metafrastul

De aici preasfântul trup a fost dus în preasfântul Ghetsimani şi acolo a fost predat mormântului – şi ce era de mirare, căci Fiul ei, Care era Dumnezeu, a fost şi El îngropat omeneşte? – iar prin acesta a fost trimis spre corturile cereşti şi dumnezeieşti. Încredinţează cuvântul acesta Iuvenalie, dumnezeiescul episcop al Ierusalimului (între anii 422-458, pomenit ca sfânt pe 11 iulie), iar acesta e un bărbat sfânt şi purtător-de-Dumnezeu care zice că dintr-o predanie veche şi adevărată a ajuns la el cuvântul acesta, şi spune aşa: Trei zile întregi sfinţii apostoli au rămas la mormânt ascultând imne dumnezeieşti cântate de sus; iar după a treia zi, pentru că unul din apostoli s-a întâmplat să lipsească de la îngropăciune din motive ţinând de o iconomie mai dumnezeiască, astfel încât această minunată depărtare să se facă cunoscută tuturor, vine şi el şi, pe drept cuvânt, lucrul i se face prilejul uni întristări nemăsurate şi nu suporta faptul că n-a fost părtaş la un lucru atât de frumos. Deci sfânta ceată a apostolilor, socotind că nu e drept să nu vadă şi să îmbrăţişeze şi el acel trup de viaţă purtător, porunceşte să i se deschidă îndată mormântul. Acesta a fost deschis, dar comoara dinăuntrul lui nu era nicăieri, zăcând în el numai cele de îngropare, ca la Copilul ei după Înviere [In. 20, 6-7]. Pe care acela şi cei de faţă, îmbrăţişându-le şi umplându-se de negrăită bună mireasmă şi har, pecetluiesc din nou mormântul iar mireasma o transmit din tată în fiu celor de după ei. Aşa este cuvântul îngropării dumnezeieşti a trupului de-viaţă-purtător, căci Cuvântul Cel născut din ea a mutat-o întreagă la Sine Însuşi şi a binevoit ca ea să vieţuiască şi să fie împreună cu El pururea. Iar în locul preacuratului său trup, cea care ne-a dat pricină de mult bine ne-a dat moştenire veşmântul ei.

Simeon Metafrastul„Cuvânt despre câte s-au întâmplat de la naşterea şi creşterea Preasfintei Stăpânei noastre de-Dumnezeu-Născătoarea, de la naşterea cu dumnezeiască cuviinţă a lui Hristos Dumnezeul nostru şi până la săvârşirea ei de-viaţă-purtătoare, încă şi despre arătarea veşmântului ei scump şi cum această mare bogăţie s-a făcut comoara creştinilor”

 ***

Sf. Maxim Mărturisitorul

Şi iarăşi, toţi apostolii i-au însărcinat pe Petru şi Pavel să pună în mormânt sfântul trup, căci Evanghelistul Ioan purta căţuia şi tămâia cu tămâie înmiresmată trupul sfânt al Împărătesei, şi îl umplea cu lacrimi. Atunci Petru şi Pavel n-au atins sfântul trup cu mâinile lor, ci au luat fâşiile ce atârnau ici-colo plini de evlavie şi hotărâre, şi aşa au ridicat fericitul trup din sicriu şi l-au aşezat în mormânt apostolii vestiţi şi cu totul hotărâţi care slujiseră şi cinstiseră cum se cuvine şi cu vrednicie pe Fiul său în chip asemănător şi pe Preasfânta Maică, cinstită de îngeri şi de oameni, pe care toate neamurile o laudă şi o fericesc, cum a spus-o însăşi Fericita cu propria ei gură (cf. Lc. 1, 48). Şi când această sfântă şi Sfântă a Sfintelor, trupul preabinecuvântatei de Dumnezeu şi Pururea-Fecioarei Maria a fost pecetluit în mormânt, Sfinţii Apostoli au rămas acolo trei zile, ascultând frumoasa psalmodie a sfinţilor îngeri, psalmodie dulce şi dorită, pe care limba oamenilor nu o poate zugrăvi, precum spune proorocul David: „Treceam cu mulţime mare spre casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie şi de laudă şi în sunt de sărbătoare” (Ps. 41,5), glasul Paştelui, căci acolo era cu adevărat acest loc, sălaşul Domnului, casa minunată a lui Dumnezeu, în care i-a plăcut să locuiască Domnului slavei, Dumnezeului şi Împăratului păcii. continuare »

13 august: Mutarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Maxim

Sfantul Maxim Marturisitorul (580-662), teolog si scriitor mistic ortodox. S-a nascut in jurul anului 580 la Constantinopol, intr-o familie aristocrata, care s-a ingrijit sa-i dea o educatie aleasa. Datorita culturii sale deosebite, este remarcat si ajunge secretar prim al imparatului Heraclie. Dupa o activitate relativ scurta, in anul 614, paraseste preocuparile si onorurile lumesti si imbratiseaza viata monahala la manastirea Chrysopolis – Scutari, de pe cealalta parte a Bosforului, ajungand sa detina functia de staret a acestui ase­zamant monahal, in anul 626, in timpul invaziei persane, se refugiaza in Africa, in timpul sederii la Cartagina, in 645, a avut loc o controversa hristologica intre el si Pyrrhus, ex-patriarhul Constantinopolului, in prezenta guvernatorului imperial Grigorie si a mai multi episcopi. Maxim a obtinut o victorie clara impotri­va lui Pyrrhus si a sustinatorilor acestuia care promovau erezia monotelita, ideolo­gie sustinuta la curtea bizantina si de teologii acesteia. continuare »

Pelerinaj la Sfanta Cuvioasa Parascheva si la Sf. Maxim Marturisitorul. Iasul este in sarbatoare

Pilda actuala a Sf. Maxim Marturisitorul: ADEVARUL CREDINTEI NU SE ASCUNDE DE DRAGUL PACII !

Fiecare particica din dogmele Bisericii s-a impus prin sangele celor ce au fost gata sa-si dea viata pentru marturisirea ei, fiind o chestiune de viaţa, nu o simpla speculatie teoretica” (Pr. Dumitru Staniloae)

Sf. Maxim Marturisitorul. Pilda vie de luptator al Adevarului. Din viata sa putem sa intelegem cu adevarat si minciuna contemporana noua a apropierii dintre credinte prin ascunderea diferentelor dogmatice. Pactul formal, compromisul, “pacea” cu cei care nu impartasesc aceleasi principii dogmatice, au fost printre cele mai mari pericole care au pandit Biserica pe timul ereziilor ariene si monotelite. De dragul pastrarii pacii, Arius a fost tolerat in interiorul Bisericii, la dorinta expresa a imparatului Constantin Cel Mare. De dragul aceleasi “paci mincinoase”, episcopii erau “invitati” sa ascunda adevarul asupra firii celei adevarate a Mantuitorului nostru. Nu sa-l schimbe, ci doar sa-l treaca sub tacere!

In cazul imparatului Constantin cel Mare avem de-a face cu o buna intentie lipsita de cunostinta, datorita careia un eretic a ajuns sa dezbine o intreaga Biserica. In cazul imparatului Eraclie, avem de-a face cu un calcul politic, o incercare de subsuma Biserica unor socoteli de aliante. In primul caz, blandetea moale, care se lasa abuzata si manipulata. In al doilea, cinismul “pragmatic” al diplomatiilor.

Numai prin dorinta arzatoare de adevar a unui Sf. Atanasie, care, in ciuda prigonirilor la care a fost supus de catre ereticii care atunci faceau jocurile in Biserica, avand ajutor imperial, nu a facut pace cu minciuna si cu slujitorii ei, numai prin martiriul unui Sf. Maxim Marturisitorul, caruia a trebuit sa i se taie limba (cu o rautate proasta ca a fariseilor, care L-au ucis pe Mantuitor pentru a impiedica Adevarul…) pentru a inchide gura cea marturistoare... numai prin aceste pilde, Adevarul a fost perpetuat, dupa fagaduinta lui Hristos.

In ciuda tuturor samavolniciilor si a pozitiilor de forta castigate de slujitorii minciunii, Biserica a rezistat, prin jertfa celor putini, dar alesi. continuare »