[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/88835594″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]

Astăzi oamenii sunt obosiţi, ameţiţi şi întunecaţi de păcat şi de egoism. De aceea este tre­buinţă mai mult decât în orice altă vreme de duhov­nici buni şi experimentaţi, care să se apropie de oa­meni în mod simplu şi cu dragoste adevărată şi să-i povăţuiască cu discernământ, ca să se liniştească. Fără duhovnici buni bisericile se golesc şi se umplu psihiatriile, închisorile şi spitalele. Oamenii trebuie să conştientizeze că se chinuiesc pentru că sunt departe de Dumnezeu, să se pocăiască şi să-şi spovedească cu smerenie păcatele lor.

Lucrarea duhovnicului este o lucrare de tămăduire lăuntrică. Nu există vreun medic mai presus de un duhovnic experimentat, care insuflă încredere prin sfinţenia sa, care îndepărtează de la făpturile cele sen­sibile ale lui Dumnezeu gândurile ce li se aduc de aghiuţă şi care vindecă suflete şi trupuri fără medica­mente, doar cu harul lui Dumnezeu.

Atunci când duhovnicul are iluminare dumneze­iască, are Duhul lui Dumnezeu, înţelege şi distinge stări şi poate da direcţii corecte sufletelor. Este bine ca el să nu aibă multe preocupări, pentru ca să poată acorda fiecărui suflet timpul necesar şi să-şi poată face treaba lui în chip corect. Altfel păţeşte ceea ce păţeşte un chirurg bun care, atunci când face prea multe operaţii în fiecare zi, se oboseşte şi este firesc să nu poată da cât ar trebui. De aceea nu trebuie să se amestece în toate problemele familiale, ci să se limi­teze de Fiecare dată la ceea ce este în legătură în mod concret cu sufletul, aşa încât să aibă timpul necesar să-1 ajute eficient. Dar nici cel ce se spovedeşte nu tre­buie să-1 încarce pe duhovnic cu subiecte despre care poate întreba pe alţii mai competenţi, adică să-1 în­trebe care casă anume s-o închirieze sau la ce medi­taţii să-şi trimită copilul etc. continuare »

Slava Tie, Doamne! Ce zi luminata este la noi acum! Cati oameni s-au impartasit de sfintele lui Hristos Taine! Bucurati-va, suflete fericite! Domnul este in voi! Dom­nul este in voi, fiindca insusi a zis: „Cel ce mananca Tru­pul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine, si Eu in­tru el ” (Ioan 6, 56). Sa ne bucuram toti cu bucurie de obste. Cred ca nu este familie din care sa nu se fi impar­tasit cineva: prin urmare, nu este casa care sa nu fie cer­cetata in chip deosebit de catre Dumnezeu. Astfel, intreg orasul nostru a devenit azi locuinta a lui Dumnezeu – si nu numai orasul nostru, ci si oricare alt oras si sat, toata Rusia, intreaga lume ortodoxa. Acum, la Domnul este Cina mare. El salta impreuna cu sufletele si este pretutin­deni „totul in toate” – si ca Izvor al bunatatilor, si ca Stapan al inimilor. Iata esenta acelei imparatii pe care El a intemeiat-o pe pamant umpland pe toti cu Sine, bine- oranduindu-i pe toti, insufland cele de trebuinta, dand putere, intarind in osteneli! O, de ne-ar ajuta Domnul sa nu ne lipsim nicicand de petrecerea Lui in noi! Atunci, povatuiti fiind de El, cu totii am merge, negresit, pe ca­lea cea mantuitoare, potrivit vesnicelor Lui planuri privi­toare la noi.

Si iata, tocmai pentru aceasta, fratilor, se cuvine a fi acum toata grija noastra! Domnul este in noi! Sa ne in­grijim a-L tine in noi pentru totdeauna. in ce-L priveste,

El este iubitor de impartasire. De asta a si venit in lume: ca sa fie in toti. Si n-ar pleca de la noi – dar ce sa-i faci daca noi, purtandu-L in sine, incepem sa ne purtam in asa chip ca El nu are cum sa mai ramana in noi ?

Zilele trecute am curatit si am dereticat casa inimii in vederea primirii Domnului. Acum S-a pogorat in noi Acest Oaspete mai presus de ceruri al sufletelor. Sa ne ingrijim, deci, sa-I dam odihna, sa ii aducem mangaiere, sa aratam lucrare placuta Lui. continuare »

Predica in vinerea primei saptamani a Postului Mare

Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant Ce locuieste intru voi (I Cor. 6, 19).

Iubiti frati! In vremea de acum, cand ne pregatim sa ne facem partasi atotsfantului Trup si atotsfantului Sange al Dumnezeu-Omului, se cade noua sa purcedem la cercetarea insemnatatii pe care o are propriul nostru trup. Insemnatatea lui e neobisnuit de mare, si Sfantul Apostol Pavel a infatisat-o precum urmeaza: Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant ce locuieste intru voi.

Fratilor! Oare am luat aminte asa cum trebuie la insemnatatea trupului nostru? Nu cumva l-am privit superficial si cu usuratate, ca pe un lucru ce nu are nevoie de nici o cercetare? Si totusi, Dumnezeu ne vesteste prin gura Apostolului: Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant ce locuieste intru voi.

Din pamant a fost luat trupul omenesc, insa n-a fost facut pentru pamant. El a cazut in stricaciune – dar nu a fost facut pentru stricaciune. Zidit, impodobit de Facator pentru vesnicie si ceea ce este vesnic, el, indata dupa zidirea sa, a fost inviat cu suflet nemuritor si sfant, impreuna cu acesta a fost rapit de pe pamant in raiul luminos pentru a petrece in el, pentru a lucra duhovniceste, pentru a se desfata duhovniceste; el nu era in stare de placeri trupesti. El nu putea iesi din mainile Atotsfantului Facator decat pe de-a-ntregul curat si sfant; mai apoi l-a schimonosit pacatul. Ochiul lui era atat de neprihanit ca nu vedea goliciunea celorlalte madulare, care, la randul lor, nu infatisau nimic care sa trebuiasca acoperit. Sufletul nu era inviforat si tulburat de patimi; nu era tulburat de ele nici trupul. Sangele nu fierbea de manie si nici nu se racea de intristare si trandavie. Moartea nu era in firea acestui trup; nu erau in firea lui bolile; el nu avea nevoie sa se apere de inraurirea stihiilor; nu era lant si temnita pentru suflet: el era pentru acesta o haina minunata, vesnic noua. Omul a cazut. Pacatul a lovit cu moartea atat sufletul, cat si trupul lui. Stapanirea mortii asupra omenirii este atat de atotcuprinzatoare si atat de puternica incat nimeni din numerosul neam omenesc n-a scapat de ea; fiecare om se naste avand in sine temeiul mortii, poate sa fie ajuns de ea in orice clipa a vietii sale pamantesti – si negresit va fi, la ceasul cuvenit. Fara a gresi putem sa-i socotim niste morti ce umbla pe toti cei surghiuniti pe pamant! Ce este viata noastra pe pamant, daca nu o necontenita lupta cu moartea? Din aceasta stare nu putem nicicum sa tragem concluzii asupra starii care era fireasca omului inainte de caderea sa; pornind de la trupul nostru nu putem judeca deloc cu privire la trupul celor intaiziditi. continuare »