(stih 1) Si am vazut ridicandu-se din mare o fiara care avea zece coarne si sapte capete, si pe coarnele ei zece steme, si pe capetele ei nume de hula.

Prin „fiara” aceasta, unii inteleg o oarecare putere mai prejos decat Satana, dar mai mare peste ceilalti draci. Iar prin aceea ce va iesi din pamant dupa aceasta, il inteleg pe Antihrist. (Scolie: Iar Metodie, Ipolit si altii au talcuit ca fiara aceasta va fi Antihrist, acela ce va iesi din „marea” lumii, cea invalurita si tulburata.)

Iar prin cele „zece coarne” impodobite cu tot atatea steme si prin cele „sapte capete” se intelege unirea diavolului cu Antihristul si cu stapaniile pamantesti, [unire] impartita in vremurile de apoi in zece imparatii. Si in cele ce urmeaza imparatia lumii acesteia este inchipuita cu sapte curgeri de vremi^[1], si cu vreme de sapte zile masurata si cu sapte chipuri ale petrecerii. Dupa imparatia de sapte veacuri a Domnului in veacul acesta, va incepe sa lucreze Satana. Si „numele de hula” de pe capetele fiarei ii arata pe ajutoarele si ispravnicii sai, de vreme ce aceia n-au incetat a-L huli pe Hristos dintru inceput si pana la aratarea marelui si Crestinului Constantin, dupa care au fost hulitori impotriva lui Hristos Iulian [Apostatul] si Valens^[2]. (Scolie: Prin „capetele” lui Antihrist se inteleg toti tiranii cei hulitori de Hristos cati au fost pana la marele Constantin, si cei ce au fost dupa dansul si vor mai veni pana la Antihrist.)

[Pentru mai multe deslusiri, sa insemnam si ceea ce spune Sfintitul Averchie: „«Fiara» care iese din mare este socotita de aproape toti talcuitorii ca fiind Antihristul, iesind din «marea vietii», adica din mijlocul omenirii, cea tulburata precum marea. De aici, este limpede ca Antihristul nu va fi un duh sau demon, ci un urmas infricosat al firii omenesti; nu va fi un diavol intrupat, cum au crezut unii, ci un om. S-a mai socotit ca aceasta fiara inchipuie o stapanire impotriva lui Dumnezeu, precum a fost in vremea Crestinismului timpuriu imparatia romana, iar in vremurile de pe urma va fi imparatia a toata lumea a lui Antihrist.”]

(stih 2) Si fiara pe care am vazut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ca a leilor. Si balaurul i-a dat fiarei puterea lui, si scaunul lui si stapanire mare.

„Si fiara (…) era asemenea leopardului (…)”/ Prin „leopard”, arata imparatia greceasca^[3]; prin „urs”, pe cea persana, iar prin „leu” pe cea a Babilonenilor.^[4] Pe acestea toate le va stapani Antihrist, ca acela ce va veni ca un imparat Roman, cand isi va vedea degetele picioarelor sale de lut, prin care se arata acea imparatie impartita in zece, slaba si lesne de stricat.

„Si balaurul i-a dat fiarei puterea sa (…)” Caci Satana, balaurul cel intelegator, ii va da lui Antihrist toata puterea sa intru semne si minuni mincinoase, spre pieirea celor neantariti.

[Nu e fara de folos sa citim si din talcuirea lui Averchie: „In persoana Antihristului, sunt adunate insusirile celor mai salbatice dintre fiare. El are si «sapte capete», precum diavolul, «balaurul cel mare», iar pe capetele lui sunt scrise «nume de hula», pentru a da pe fata spurcaciunea sa launtrica si dispretul fata de tot ce e sfant. Cele zece coarne ale lui sunt incoronate cu steme, ca dovada ca se va folosi de puterea sa impotriva lui Dumnezeu cu puterea unui imparat pamantesc. El va primi aceasta putere de la «balaurul», care ii va da lui tronul sau si cele trei imparatii (vezi Daniil 7:23-25^[5]).”]

(stih 3) Si unul din capetele fiarei era ca si junghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte a fost vindecata; si tot pamantul, minunat, se uita dupa fiara.

Prin capul „ca si junghiat de moarte”, numeste un voievod al lui Antihrist, care, fiind omorat, se va arata inviat prin farmece si prin naluciri amagitoare, precum a facut si Simon Magul, cel vadit de mai-marele Apostolilor, Petru. Sau, mai poate insemna si faptul ca imparatia Romanilor va rabda un fel de omorare prin impartirea ei in zece parti, iar apoi se va vindeca, adica se va strange din nou intr-o singura stapanire (cum a fost porunca lui Avgust Chesarul^[6]).

(stih 4) Si s-au inchinat balaurului, fiindca i-a dat fiarei stapanirea; apoi, s-au inchinat fiarei, zicand: „Cine este asemenea fiarei si cine poate sa se lupte cu ea?!

(Scolie: Cu minunile sale, Antihrist va ingrozi pamantul tot. S-au minunat si s-au inchinat. Aici, trebuie intelese minunile pe care le va face Antihrist prin amagirile diavolului, cel ce va lucra in el. Prin el, i se va da inchinaciune balaurului, caci si mortii va invia si va face semne ce se vor arata celor orbiti la minte.) continuare »

Diavolul inselator al neamului omenesc foloseste nenumarate metode pentru a ne amagi, intre care doua de capetenie: cea dintii este de a ne face sa credem ca el si lucrarea lui sunt doar plasmuiri ale mintii noastre, neavind așadar ființa de sine (pentru aceasta, vezi tot materialismul ateu, care propovaduieste atit lipsa lui Dumnezeu cat si a potrivnicului Satana); pe de alta parte, tot el iși propovaduiește (prin slujitorii sai) ființa si lucrarea, dar in chip mincinos si strimb. Si vedem bine ca satanismul infloreste in formele cele mai nebunesti si mai dezgustatoare, smintindu-i desavarsit pe cei gata smintiti prin patimile lor peste fire si impotriva firii. Adevarata primejdie sta insa in incercarea celui rau si viclean de a-i sminti, de va fi cu putinta, pe cei alesi (Matei 24:24), adica pe Crestini, pe cei care au primit, prin botez, darul cunostintei adevarului. Si cum face aceasta vrajmasul nostru? Raspandind – prin toate mijlocele ce-i sunt la indemana: carti, presa scrisa (site-uri, n.n.), televiziune, filme – otrava mincinoaselor talcuiri ale Bibliei, si mai ales a cartii Apocalipsei. Aici este marea inselare, fiindca cea mai desavarsita minciuna este aceea care se sprijina pe adevar. Iar raul cel mai rau este ca noi, Ortodocsii, avem adevaratele talcuiri insuflate Sfintilor Parinti ai Bisericii de Insusi Dumnezeu-Duhul Sfant, dar nu ne folosim de ele, si astfel ne facem mai necredincisi decat paginii, care nu au primit aceste daruri minunate, si hulim pronia dumnezeiasca.

Fiindca, in marea Sa purtare de grija, Dumnezeul a toate si Ziditorul nostru nu ne-a lasat intru necunostinta, precum suntem plecati sa credem cei mai multi dintre noi. Astfel, prin alesii Sai purtatori de Duh Sfant, ne-a invatat intreaga istorie, de la ce a fost intru inceputuri si pana la ce va fi cand ne vom intoarce la El intru viata cea de veci. Si toate acestea au fost cuprinse intr-o singura carte – numita chiar Cartea („Biblia”), fara inceput si fara Sfarsit – adica in Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament.

Deci ce ne spune Biblia? – dupa o impartire a faptelor care ne este folositoare pentru acest cuvant. Intii de toate, ne aminteste ceea ce suntem din fire: niste fapturi cu totul si cu totul deosebite de celelalte, singurele aduse intru fiinta cu suflarea gurii lui Dumnezeu (Facerea 2:7) si „dupa chipul si asemanarea Lui” (Facerea 1:27). Ce inseamna aceasta? Ca Facatorul a toate ne-a zidit liberi si nemuritori, pentru a ajunge la o vreme, prin infiere, dumnezei dupa dar, dupa cum e scris: „Caci Eu am zis: Toti sunteti dumnezei si fii ai Celui prea inalt” (Psalm 81:6). Apoi, Cartea Facerii ne istoriseste caderea omului din firea sa, prin neascultare si mandrie, inrobirea de buna voie fata de Satana (cel cazut mai inainte din firea sa) si inceputul pribegiei omenirii intr-o lume a suferintei si mai ales a lipsei de nadejde ca se va putea rascumpara vreodata de sub stapanirea celui rau. Caci, intr-adevar, ce ar fi putut da omul pentru a-si dobandi inapoi liberarea de tirania mortii si a diavolului? Si atunci Dumnezeu, in nespusa Lui iubire de oameni, a hotarat sa i-a datoria omului fata de diavol asupra Sa si sa o plateasca omeneste. Dar cum? Intrupandu-Se El Insusi, prin Persoana Fiului, intru un om asemenea noua, dar fara de pacat, deci intru un nou Adam. Si, pentru ca oamenii sa poata primi acest infricosator pogoramant, a vestit dinainte, timp de multe veacuri, nepovestita intrupare a Hristosului („Unsului”) Sau, prin Prooroci. Cuvintele acestora, insuflate de catre Sfantul Duh si cuprinse in toate cartile proorocesti ale Vechiului Testament, s-au implinit odata cu negraita nastere din Fecioara a Dumnezeu-Cuvantului. Nasterea Mantuitorului, propovaduirea Sa, rascumpararea omenirii prin moartea si invierea Sa, toate acestea sunt cuprinse in Evanghelii. Mai departe, Faptele Apostolilor cuprind intoarcerea firii omenesti la Tatal, prin inaltarea lui Hristos Iisus la cer, si infiintarea, prin pogorirea Sfantului Duh, a Bisericii, adica a adunarii celor care se impartasesc de Hristos-Dumnezeu prin Sfintele Taine, si mai ales prin Sfanta Taina a Impartasirii cu trupul si singele Sau. De acum, prin Sfanta Taina a Botezului si apoi prin celelalte, orice om a capatat puterea de a-si cistiga mantuirea, adica de a iesi de sub robia Satanei si a se intoarce la ascultarea lui Dumnezeu, al carui fiu dupa dar ajunge prin impartasirea cu Fiul „cel intii nascut intre multi frati” (Romani 8:29).

Dar aceasta a insemnat totodata si inceputul razboiului dintre Satana si Biserica lui Hristos, caci diavolul nu-si poate primi infrangerea fara sa incerce „a-i pierde, de va fi cu putinta, si pe cei alesi” (Matei 24:24). Mai ales ca el stie prea bine ca si-a pierdut puterea pe care o avea inainte de rascumpararea omenirii prin Cruce, incat rastimpul domniei lui asupra acestei lumi a pacatului s-a scurtat iar vremea judecarii sale de catre Hristos, intru a doua Sa venire, se apropie cu fiecare zi ce trece. Si, pentru ca Biserica sa poata duce fara teama acest razboi, Purtatorul de grija a toate a dat Apostolilor o proorocie, in care mai inainte vesteste patimirile Bisericii, pana la biruinta ei desavarsita asupra „sarpelui celui de demult” (Apocalipsa 12:9), atunci cand Hristos-Dumnezeu Se va pogori in slava, ca Imparat si Judecator, va reinnoi lumea, il va dobori pe diavol impreuna cu toti ai lui intru focul cel nestins si ii va aduce langa Sine pe toti ai Sai intru viata cea fericita. Astfel, se va incheia istoria pricinuita de greseala Evei si a lui Adam, si va incepe o alta, pe care nu o putem decat banui. Iar proorocia aceasta, pusa in scris, se numeste Apocalipsa (adica „descoperirea”) Sfantului Ioan Teologul, ultima carte cuprinsa in canonul Noului Testament. Cuprizind asemenea infricosate vestiri ale viitorului, Apocalipsa este cea mai tainica scriere biblica. Este atit de tainica, incat nici nu se afla in canonul slujbelor bisericesti chiar daca Tipicul randuieste a fi citita la slujba Miezonopticii de sambata noaptea, alaturi de epistolele Noului Testament, intre Vecernie si Utrenie, incepand cu Duminica tuturor Sfintilor. continuare »