Tag Archives: Sfantul Arhanghel Mihail

Minune: O icoană a Sfântului Arhanghel Mihail din Rodos a lăcrimat

icoana_arhanghel_mihailLocuitorii din Rodos vorbesc despre o minune, petrecută sâmbătă dimineața (26 octombrie 2013), atunci când au curs lacrimi din icoana Arhanghelului Mihail aflată în biserica cu același hram din vechiul cimitir Ialyssos, Grecia.
Locuitorii din Rodos vorbesc despre o minune, petrecută sâmbătă dimineața (26 octombrie 2013), atunci când au curs lacrimi din icoana Arhanghelului Mihail aflată în biserica cu același hram din vechiul cimitir Ialyssos, Grecia.
La ora 14, Mitropolitul Chiril al Rodosului a mers la locul unde se află icoana, urmând povestirile credincioșilor, pentru a vedea dacă a fost vorba despre o minune sau de un eveniment obișnuit.
Mitropolitul, după ce a verificat ceea ce păreau a fi lacrimi vărsate de Sfântul Arhanghel, a cerut ca icoana să fie mutată din locul unde fusese așezată.
A studiat cu grijă partea din spate a icoanei, precum și peretele pe care fusese pusă pentru a vedea dacă nu cumva umezeala afectase icoana.
După ce s-a lămurit că acest lucru era imposibil, Mitropolitul Rodosului a afirmat că aceasta a fost o minune, și a cerut ca icoana să fie dusă în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Ialyssos pentru a fi așezată spre închinare, precum și pentru a se vedea dacă schimbarea mediului va opri fenomenul.
O vom duce la biserica cea mare pentru a vedea dacă minunea continuă, le-a spus Mitropolitul Chiril credincioșilor adunați în biserică.
Primele persoane care au văzut icoana plângând au fost femeile care au deschis biserica sâmbătă dimineața și care la rândul lor l-au anunțat pe preotul bisericii.
Părintele Apostolos ne mărturisește că icoana a fost pictată în 1896 și că recent a fost restaurată de către departamentul arheologic.
Icoana continuă să izvorască lacrimi, chiar și în noul său mediu, oprindu-se doar pentru scurt timp, și se spune că și cu o a doua icoană a Arhanghelului Mihail de la aceeași biserică se petrece același lucru.

traducere şi adaptare: Lucian Filip | johnsanidopoulos.com

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=_uo-bixCAiU]

Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil – Binevestitorul lui Dumnezeu

A doua zi dupa Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, Biserica de demult, prin tipicul Ierusalimului si prin randuiala marelui locas al Sfantului Sava, a hotarat a sarbatori Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil cu cantari de lauda, cinstind pe bunul vestitor de bucurie. Pentru ca se cuvine aceluia a fi cinstit de noi dupa vrednicie, ca cel ce a slujit taina mantuirii noastre, aducand Fecioarei celei fara de prihana vestire despre intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, in preacuratul ei pantece. Pentru ca, daca un imparat pamantesc, printr-un cinstit sol, aduce in cetate vreun cuvant de mila imparateasca, de toti cetatenii se cinsteste mult, cu atat mai mult pe cel trimis de la imparatul ceresc, cu preamilostivul cuvant spre neamul omenesc, cel vestitor de vesnica mantuire, pe Gavriil, cel mai ales voievod al ingerilor, cu datorie este a-l cinsti cu deosebita praznuire. Iar cat este de cinstit acest sol dumnezeiesc, singur si-a spus cinstea sa mai inainte Sfantului Zaharia, zicand: “Eu sunt Gavriil, care stau inaintea lui Dumnezeu, adica mai aproape decat alti ingeri de scaunul lui Dumnezeu”. Si precum la pamanteasca imparatie, pe cat cineva este mai aproape de imparat, si de tainele imparatesti este mai cinstit; asemenea si la cereasca imparatie, sfintii ingeri cei ce mai de aproape stau inaintea lui Dumnezeu sunt vazatori ai tainelor lui Dumnezeu mai incredintati, au mai multa cinste si slava si mai mult stralucesc decat ingerii care sunt in randuielile cele mai de jos.
Sfanta Scriptura spune ca ingerii randuielii celei preainalte sunt mai aproape de dumnezeiasca si neapropiata slava, si intre acestia se afla mai marii voievozi ingeresti, adica ceata Sfintilor Arhangheli. Ca scrie la Sfantul Tobie ca, impreuna cu calatorul lui Tobie, acel tanar a spus ca este inger si a aratat ca este unul din cei sapte arhangheli care stau inaintea lui Dumnezeu. Inca si Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu pe cei sapte ingeri ii pomeneste in cartea Apocalipsei sale, zicand: Har voua si pace de la Cel ce este, a fost acum si vine; cum si de la cele sapte duhuri care sunt inaintea scaunului Lui. Deci, dintre cele sapte, unul este Sfantul Gavriil, care este al doilea dupa Sfantul Mihail. Caci astfel se numara dupa nume: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Selatiil, Gudiil si Varahil. Iar de va zice cineva: “De ce n-a trimis Dumnezeu la Preacurata Fecioara pe cel dintai dintre ingeri, pe Mihail, ci pe Gavriil, care este dupa dansul?”, acela sa stie ca toti cei sapte sfinti ingeri mai inalti cu cinstea sunt intre dansii asemenea. Dar cu numarul se incepe de la Mihail si fiecare dintre dansii isi are slujba sa deosebita. Astfel, Mihail este biruitorul vrajmasilor; Gavriil, vestitor al dumnezeiestilor taine; Rafail, tamaduitor al neputintelor omenesti; Uriil este raza a focului dumnezeiesc si luminator al celor intunecati; Selatiil este rugator, pentru ca rugandu-se totdeauna lui Dumnezeu, indeamna pe oameni la rugaciune; Gudiil este slavitor al lui Dumnezeu si isi are slujba de a intari pe oamenii care se ostenesc la orice lucru pentru slava lui Dumnezeu si a le mijloci rasplatire, iar Varahil este datator de binecuvantarea lui Dumnezeu si mijlocitor al dumnezeiestilor faceri de bine. continuare »