I. Plangerea deasupra Epitafului
Iata, soarele s-a intunecat. Pamantul s-a infiorat si s-a cutremurat. S-a sfasiat de sus si pana jos catapeteasma templului, care despartea Sfanta Sfintelor, fiindca Domnul insusi ne-a deschis noua intrarea in Sfanta Sfintelor – in cer, la Tronul Tatalui Sau. Cutremuratu-s-a iadul, ca s-au surpat puterea si stapanirea lui. Despicatu-s-au stancile si s-au deschis mormintele cele sapate in ele, si trupurile sfintilor adormiti s-au sculat, si au iesit din morminte, si s-au aratat multora in Ierusalim, binevestind tuturor: „Savarsitu-s-a”.
Ce s-a savarsit? S-a savarsit lucrarea mantuirii neamului omenesc de stapanirea diavolului, sau implinit vechile prorocii ale Vechiului Legamant.
El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat – si noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu. Dar El a fost strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat. Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra, si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara glas inaintea celor care o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa. Intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, si neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui! Pentru faradelegile poporului meu a fost adus la moarte. Mormantul Lui a fost pus langa cei fara de lege si cu cei facatori de rele, dupa moartea Lui, cu toate ca n-a savarsit nici o nedreptate si nici inselaciune n-a fost in gura Lui (Is. 53, 4-9).
Domnul nostru Iisus Hristos Si-a dat suspinul cel din urma pe Crucea de pe Golgota o data cu acel cuvant ce a cutremurat intreaga lume: „Savarsitu-s-a!” A cazut pe piept capul incununat cu cununa de spini, impurpurat cu Sange. Au venit cei de aproape ai Lui, a venit Maica Lui, au venit mironositele, a venit Iosif cel din Arimateea si in adanca jale, plini de lacrimi, au luat de pe Cruce Preacuratul Trup al invatatorului lor si au facut deasupra lui plangere cu amar.
Iata, si acum sta inaintea noastra, inchipuit pe Sfantul Epitaf, Trupul mort al lui Iisus. continuare »

Cu fior in inima ascultam infricosatoarea istorisire despre felul in care L-a vandut Iuda pe dumnezeiescul Sau invatator. Fireste, este pe de-a-ntregul de inteles si legiuita adanca nemultumire impotriva celui despre care insusi Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis ucenicilor Sai: Oare nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Si unul dintre voi este diavol (In. 6, 70).
Pesemne ca nu o data v-ati pus intrebarea: pentru ce Domnul, Dumnezeu Atoatestiutor fiind, l-a ales pe Iuda in numarul celor doisprezece apostoli? Doar El stia ce fel de om e Iuda, stia ca il va vinde!
Lucrul pe care l-a facut Iuda a fost prezis prin prorocul David cu mai bine de o mie de ani inaintea Nasterii lui Hristos. El spune din partea Domnului Iisus Hristos: Cel care a mancat painea Mea a ridicat impotriva Mea calcaiul (Ps. 40, 9) – iar in psalmul 68 scrie: Faca-se curtea lui pustie si in locasurile lui sa nu fie locuitor, si vrednicia lui s-o ia altul (Ps. 68, 29).
Tot ce s-a intamplat in viata pamanteasca a Domnului a fost randuit in Sfatul Dumnezeiesc inca dinainte de intemeierea lumii: prevazuta a fost caderea lui Adam si a Evei, prevazuta a fost adanca stricare a neamului omenesc. A fost luata hotararea ca Cea de-a Doua Persoana a Sfintei Treimi, Dumnezeu Cuvantul, sa Se pogoare pe pamant, sa se intrupeze si prin propovaduirea Sa, prin moartea Sa pe cruce sa mantuiasca neamul omenesc care pierea.
Si pe noi ne uimeste adancul dragostei fata de omenirea pierduta, adanc ce a nascut aceasta hotarare.
Deci, totul a fost prevazut si prevestit prin proroci. Sfantul Proroc Isaia a descris patimirile lui Hristos atat de viu, atat de puternic, de parca ar fi fost de fata la ele, drept care este si numit „evanghelistul Vechiului Testament”.
Dar de ce a fost ales Iuda in numarul ucenicilor Domnului? Fiindca trebuia sa se implineasca cele prevestite prin proroci. Asa I-a placut lui Dumnezeu, asa a randuit Dumnezeu – deci, asa trebuia sa se intample.
Despre Iuda, Domnul a spus la Cina cea de taina un cuvant infricosator: Unul dintre voi Ma va vinde. Bine era de omul acela daca nu se nastea (Mt. 26, 21-24) – atat de groaznic a fost pacatul lui. continuare »

Astazi am ascultat pericopa evanghelica despre cele petrecute in Miercurea Mare. Doar vorbind despre cumplita faradelege ce nu are asemanare in toata istoria lumii si simt ca ma cuprinde tulburarea. Ce ar mai fi de adaugat? Nimic. Vreau doar sa va adun luarea-aminte asupra celor auzite, fiindca pe acest subiect se poate vorbi la nesfarsit, patrunzand in fiecare cuvant al Evangheliei, iar a va invata sa faceti, asta e datoria mea, deoarece cuvintele evanghelice sunt sfinte, mari; cuvinte mai adanci si mai mari ca ele nu se gasesc in cartile omenesti.
Asadar, inaintea ochilor nostri duhovnicesti s-au infatisat niste suflete omenesti cu totul deosebite intre ele: unele negre, cumplite, altele gingase, pline de dragoste. Iata, sub acoperamantul noptii merg, ca niste lilieci, carturarii si fariseii cei rai, „facand sfat asupra Domnului si asupra Hristosului Lui”, ca sa se implineasca cele spuse prin prorocul David cu o mie de ani inainte: Statut-au de fata imparatii pamantului, si capeteniile s-au adunat impreuna asupra Domnului si asupra Unsului Lui (Ps. 2, 1). Merg in taina, fiindca se tem de popor si de Cel pe Care vor sa Il omoare si se sfatuiesc cum sa-L ucida; schimba soapte cu limbile lor rele, ticaloase, ca sa se implineasca prorocia: Asupra mea sopteau toti vrajmasii Mei, asupra Mea gandeau rele Mie. Cuvant faradelege au pus asupra Mea (Ps. 40, 7-8).
Dar iata ca s-au adunat arhiereii, si carturarii, si mai-marii poporului in curtea arhiereului numit Caiafa, facandu-si in sfatul lor planul de a-L prinde pe Iisus prin viclenie si a-L ucide; insa au spus: Nu in ziua praznicului, ca sa nu se faca tulburare in popor (Mt. 26, 5) – caci in adancul inimilor lor negre simteau ce faradelege pusesera la cale, simteau ca Cel pe Care voiau sa il omoare era cinstit si iubit de catre popor ca Mare Facator de Minuni si ca multi il socoteau drept Mesia.
Pentru ce vreti sa-L omorati, nenorocitilor? Pentru ca a invatat lumea ce este bunatatea si dreptatea? Pentru ca a luminat intunericul lumii cu lumina Duhului Sau Celui dumnezeiesc, cu dumnezeiasca lumina a propovaduirii Sale? Pentru ca a facut asemenea multime de minuni? Pentru ca a vindecat bolnavi, pentru ca a inviat morti? Pentru ca a poruncit marii si vanturilor sa se potoleasca si acelea s-au supus Lui? Da, tocmai pentru aceasta, fiindca, dupa cum spune evanghelistul Ioan Teologul, arhiereii si fariseii au adunat sinedriul si ziceau: „Ce facem, pentru ca Omul Acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa, toti vor crede in El, si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul” (In. 11, 47-48).
Asadar, se temeau ca din pricina multimii minunilor toti aveau sa creada in El. Asa si trebuia sa fie, ca toti sa creada in El din pricina minunilor negraite, a cuvintelor cum nu mai auzise nicicand lumea, si ar fi fost dupa dreptate! S-ar fi cuvenit sa se bucure pentru faptul ca poporul credea in Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul sau, Mesia! Punand pricina pentru planul lor cel nelegiuit izbavirea de navalirea romanilor, ei minteau, fiindca romanii pusesera deja stapanire pe Palestina, aceasta se intamplase mai inainte. Nu cumva pentru romani pretextul de a pustii toata Palestina avea sa fie faptul ca acolo Se aratase Cel mai mare invatator al Dreptatii si binelui? Nu, sa nu-i invinuim de asta pe romani; este o clevetire impotriva lor. continuare »

Cuvant in Duminica Sfantului Grigorie Palama

Daca, precum va amintiti, in cea dintai Duminica a Marelui Post Sfanta Biserica a praznuit intarirea Ortodoxiei de catre cele sapte Sinoade Ecumenice, in cea de-a doua ea cinsteste pomenirea ierarhului Grigorie Palama, marele aparator al Ortodoxiei. Acesta a trait in al XIV-lea veac, la aproape sase sute de ani dupa ultimul Sinod Ecumenic. A primit o educatie aleasa, fiind apropiat al imparatului din Bizant, dar a parasit curand viata de la curte si s-a retras in muntele Athos, fiindca sufletul lui nazuia spre impartasirea statornica si nedespartita cu Dumnezeu. In zilele lui s-a ridicat hula asupra monahismului si mai ales asupra calugarilor din Athos, care erau defaimati pentru faptul ca-si inchinasera intreaga viata numai slujirii lui Dumnezeu, cugetarii la cele dumnezeiesti si rugaciunii. Sfantul Grigorie i-a infierat cu mare putere pe acesti hulitori, ridicandu-se in apararea monahismului ortodox, in acea vreme s-a ridicat ereticul Varlaam, care propovaduia invatatura gresita ca, schimbandu-Se la fata in muntele Taborului, Domnul Iisus Hristos nu ar fi stralucit cu lumina dumnezeiasca, ci cu o lumina pamanteasca, obisnuita. Sfantul Grigorie la dat in vileag ca eretic, invatand cu tarie ca lumina taborica este dumnezeiasca.
In ziua pomenirii acestui mare ierarh, ca de altfel in toate zilele cand sunt pomeniti sfinti ierarhi, auziti in Evanghelia care se citeste cuvintele lui Hristos: Adevarat, adevarat zic voua: cel ce nu intra pe usa in staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur si talhar, iar cel ce intra prin usa este pastorul oilor (In. 10, 1-2).
In ele, toti invatatorii mincinosi si ereticii sunt asemuiti unor hoti si talhari, ce nu doresc sa intre cu smerenie in sfanta credinta pe usa Ortodoxiei, ci nazuiesc sa se furiseze prin alta parte. Singura intrare sfanta si legiuita in dumnezeiasca invatatura e insa una singura, si unul singur este invatatorul nostru – Iisus Hristos (v. Mt. 23, 8), iar noi suntem datori sa urmam doar Lui si nimanui altcuiva. Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mantui; si va intra, si va iesi, si pasune va afla (In. 10, 9). La aceasta usa El i-a pus ca strajeri ai imparatiei Cerurilor pe sfintii apostoli, in urma carora au primit hirotonia, ca urmasi ai lor, multi alti pastori buni: toti acestia invata oile cele bune, turma lui Hristos, sa asculte de glasul singurului invatator si Pastor, sa mearga dupa Hristos.
Au fost si sunt numerosi conducatori pe care si-i alege neamul omenesc, multi invatatori care arata felurite cai de a trai – insa Domnul Iisus Hristos ne porunceste noua, crestinilor, sa mergem numai dupa El, dupa Pastorul Cel Bun, Care pune sufletul Sau pentru oile Sale (v. In. 10, 11). continuare »