Acest astru stralucitor al Bisericii a vazut lumina zilei in anul 1749, in insula Naxos din arhipelagul Ciclade – Grecia. Parintii sai, evlaviosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat la Sfantul Botez numele de Nicolae si l-au incredintat preotului satului pentru a-l invata sa citeasca. De mic copil s-a indepartat de jocurile galagioase ale celorlalti copii, pentru a se dedica staruitor lecturii. El a fost daruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligenta vie, ci, de asemenea, si cu o memorie exceptionala, care-i permitea sa retina si sa repete ime-diat tot ceea ce citea.
Apoi a fost trimis la Smirna, la varsta de 16 ani, pentru a deprinde invatatura dascalului Ierotei. Aici s-a facut iubit de toti, atat de invatatori, cat si de frati, pentru dulceata si bunatatea deprinderilor sale. In afara de cultura laica si studiul cartilor sfinte a invatat latina si franceza si a devenit iscusit cunoscator al Sfintilor Parinti, al aghiografiei si sfintelor canoane. Aceasta l-a invrednicit sa fie un profund teolog ortodox, facand cunoscut poporului grec, robit de turci, comorile Traditiei Bisericii. continuare »