Ortodoxia are şi ea un papă, mai vechi decât toţi papii şi patriarhii din lume. L-a avut dintru început, şi-l va avea până la sfârşitul vremurilor. Este acelaşi papă pe care l-au chemat şi toţi apostolii lui Hristos. Duhul Sfânt, Duhul înţelepciunii şi înţelegerii, Duhul mângâierii şi puterii lui Dumnezeu – El e adevăratul papă al Bisericii lui Hristos din veac şi până în veac, neînlocuit şi neschimbat, nevotat şi necontestat, fără înaintaş şi fără urmaş.

Iar în ce priveşte faptul că apostolii L-au recunoscut pe Duhul Sfânt ca verhovnic şi papă al lor, există din fericire un document scris – scris chiar de mâna lor. La primul lor sinod, din Ierusalim, apostolii au scris vestitele cuvinte: Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă să fie aşa şi pe dincolo (Fapte 15, 28). Evident, apostolii L-au pus pe Duhul Sfânt înainte şi mai presus de sine. Înainte de acea întrunire şi de oricare alta, Lui I se rugau, pe El îl chemau, Lui I se supuneau necondiţionat. Oare nu fac astfel până în ziua de astăzi mai-marii Bisericii Ortodoxe? De câte ori se adună în sinod, ei îşi aduc aminte în primul rând să-L cheme pe infailibilul lor papă, pe Duhul Sfânt; pe Acesta îl cheamă cu frică şi cutremur înainte de începerea a tot lucrul, şi Lui I se supun necondiţionat. Dar nu numai mai-marii bisericeşti, ci şi mai-marii lumeşti din ţările ortodoxe, miniştrii şi aleşii poporului, dintotdeauna au purces mai întâi la chemarea Sfântului Duh, şi cu asta au început lucrarea lor sinodală sau parlamentară. Acelaşi lucru l-au făcut şi-l fac mai-marii din învăţământ. Ştiţi că la începutul anului şcolar ei merg cu elevii lor să îl cheme pe Duhul Sfânt. Şi Atotbunul, Atotputernicul şi Atotînţeleptul Duh Sfânt toate le îndrumă, toate le întăreşte, toate le insuflă: şi Biserica, şi statul, şi educaţia. Şi stăpâneşte tot şi toate, nu prin forţă, ca un dictator pământesc, ci ca un tată – prin înţelepciune şi dragoste. El ne şi este tată prin botezul cu care suntem botezaţi.

Iar dumneavoastră ştiţi că în greceşte cuvântul „papa” înseamnă părinte, tată. Aşadar, în înţelesul corect din punct de vedere istoric şi moral Duhul Sfânt este tatăl nostru, este papă al nostru. Şi la ce i-ar mai trebui Bisericii Ortodoxe încă un tată, altfel spus papă? Oare nu ne-a preîntâmpinat şi însuşi Domnul Hristos să ne ferim de papii – taţii – pământeşti? El ne-a poruncit acum 19 veacuri: Şi tată (a se citi: papă) să nu chemaţi vouă pe pământ, că Unul este Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 23, 9).

Pace dvs. şi sănătate de la Dumnezeu!

| de  Episcop Nicolae Velimirovici în cartea
Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi- scrisori misionare

“Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi n-are în el harul lui Dum­nezeu”

Sfântul Siluan Athonitul

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.

Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii.
Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire.
Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei! continuare »

Inchipuiti-va ca ii vedeti pe ucenicii unui invatator despre care nu ati auzit nimic. Ii vedeti smeriti, cumpatati, intelepti, ravnitori, ascultatori si indestulati cu toate faptele cele bune care se afla sub soare. Ce vei crede despre invatatorul lor? Fara indoiala ca vei avea despre el cea mai buna parere cu putinta.

Inchipuiti-va ca ii vedeti pe soldatii unei capetenii de osti, despre care nu ati prea auzit. ii vedeti ca sunt harnici, curajosi, disciplinati, indestulati de iubire frateasca si bucuria de a se jertfi. Cum il veti socoti pe mai marele lor? Cu siguranta il veti socoti vrednic de toata lauda.
Inchipuiti-va ca se afla inaintea voastra un fruct oarecare, pe care nu l-ati vazut niciodata nici nu l-ati gustat in viata voastra; un fruct aratos ochilor, cu gust minunat si miros placut. Va veti intreba ce fel de pom rodeste astfel de fructe si, daca voi nu ati cunoscut inainte pomul acela, il veti socoti cel mai bun pom din lume, si il veti lauda pana la cer.
Atunci, iata, vazand ucenici buni, veti socoti ca invatatorul este bun. Vazand soldati buni veti socoti ca, mai marele lor este bun. Si vazand fructe bune, veti socoti ca pomul este bun.

“Fiecare pom se cunoaste dupa roadele lui” (Luca 6:44). Pomul bun nu face fructe rele, si nici pomul cel rau nu face fructe bune. “Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?” (Matei 7:16).
Nu: spinii nu se culeg din vita de vie, nici scaietii din smochini. Pomul bun da roada buna, iar pomul rau da roada rea. Acest lucru este atat de lamurit pentru fiecare, incat nu este nevoie de nici un fel de dovada.
Domnul Iisus a folosit exemple atat de lamurite din natura, pentru a-i invata pe oameni adevaruri duhovnicesti si morale limpezi, fiindca natura slujeste in general ca cel mai desavarsit chip al vietii omului duhovnicesc.
continuare »

Evanghelia despre Inaltarea Domnului – Luca 24:36-53,  Fapte 1:3-14

Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus.

Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

Carora S-a si infatisat pe Sine viu, dupa patima Sa, prin multe semne doveditoare, aratandu-li-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu. Si cu ei petrecand, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte fagaduinta Tatalui, pe care (a zis El) ati auzit-o de la Mine: Ca Ioan a botezat cu apa, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfant, nu mult dupa aceste zile. Iar ei, adunandu-se, Il intrebau, zicand: Doamne, oare in acest timp vei aseza Tu, la loc, imparatia lui Israel? El a zis catre ei: Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa. Ci veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si Imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului. Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor. Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer. continuare »

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Care faci minuni! (Psalm 76:13,14). Nu sunt ochi care sa vada toate aceste minuni, nici limba care sa le poata numara, nici minte care sa le inteleaga.

Ochii au vazut; ei au vazut si au sfarsit in moarte. Limba a numarat si si-a pierdut graiul. Mintea a cugetat si a fost cuprinsa de uitare. Cine poate cunoaste minunile, fara sa cunoasca pe Facatorul de minuni? Si cine poate sa-L vada pe Facatorul de minuni si sa ramana viu?

Fratii mei, Hristos ca om nu este o minune mai mica decat Hristos ca Dumnezeu. Si unul si altul sunt minuni, si ei sunt impreuna Minunea minunilor. Dar aceasta nu este minune lucrata prin magie, vrajitorie sau indemanare a mainii; este minunea intelepciunii lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu si iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.

Domnul nu a facut minuni pentru a primi lauda de la oameni. Merge vreunul dintre noi la spital, printre nebuni, surzi si muti si leprosi, ca sa primeasc lauda? Isi vindeca pastorul oile pentru ca acestea sa behaie laude pentru el?

Domnul a savarsit minuni numai pentru a da ajutorul Sau milostiv celor care se afla in nevoi si sunt neajutorati, si ca sa arate oamenilor ca Dumnezeu, in mila si iubirea Sa, S-a aratat printre oameni.

Pericopa Evanghelica de astazi istoriseste una dintre nenumaratele minuni savarsite de Dumnezeu, prin care se arata iubirea lui Hristos pentru oamenii in suferinta, si Dumnezeirea Sa sunt descoperite inca odata.

La vremea aceea, “trecand Iisus, a vazut un om orb din nastere“. Domnul cel milostiv S-a oprit langa acest om, gata sa-i fie de un ajutor adevarat. “Si ucenicii Lui L-au intrebat, zicand: Invatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb“? Faptul ca adesea copiii sufera pentru pacatele parintilor lor, s-a facut lamurit inca de la inceputuri.

Faptul ca Dumnezeu ingaduie ca suferinta sa vina asupra copiilor pentru pacatele parintilor este de asemenea lamurit din Sfanta Scriptura (I Regi 11:12; 21;29). Acest lucru poate sa para nedrept numai celor care s-au obisnuit sa priveasca oamenii ca pe persoane separate, cu totul despartite una de alta. Dar celui care priveste omenirea ca un organism intreg, aceasta nu i se va parea nici nedrept nici nefiresc. Cand un om pacatos se raneste, ceilalti, care nu au pacatuit, sufera. continuare »

Iosif si Nicodim nu au fost singurii prieteni ai lui Hristos care au putut, cu proprii lor ochi, sa vada si sa cerceteze ca El a murit si a fost ingropat. Grija lor pentru Domnul cel mort era atat fapta iubirii pentru Invatatorul si Prietenul cel mult iubit cat si o datorie pe care omenirea le-a lasat-o lor, pe care ei sa o puna in lucrare fata de Cel Unul care a suferit pentru dreptate. Dar iata ca privind mormantul, alte doua suflete pline de iubire cercetau cu mare atentie ceea ce faceau Iosif si Nicodim, pregatindu-se pentru o lucrare a preacuratei iubiri fata de Domnul – doua femei mironosite: Maria Magdalena si Maria mama lui Iosif!

Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. Si dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salomeea au cumparat miresme, ca sa vina sa-L unga. Intai sunt pomenite doua femei si apoi trei. Doua fusesera de fata la toate cele ce se intamplasera Domnului pe Golgota. Ele au vazut cum ucenicii cei ascunsi ai lui Hristos au coborat trupul cel mort de pe Cruce; ele au vazut toate cele ce s-au facut cu trupul mort dupa aceasta si, ceea ce a fost cel mai important pentru ele, ele au vazut mormantul in care fusese pus trupul. O, cu cata bucurie s-au grabit ele ca sa dea ajutor lui Iosif si lui Nicodim ca sa spele sangele de pe trup, ca sa inchida si sa curateasca ranile, ca sa netezeasca parul Lui, ca sa aseze mainile Lui in forma de cruce, ca sa infasoare panza in jurul capului Lui cu mare grija si sa inveleasca trupul Lui in giulgiu de in! Dar facand aceasta, ei nu implineau nici un obicei nici o regula cu ajutorul barbatilor. Ei se vor intoarce mai tarziu, ca sa faca totul singuri, si mai ales ca sa unga trupul Domnului cu miresme. Impreuna cu ei, a venit mai tarziu cea de a treia purtatoare de mir, prietena lor. Duhul lui Dumnezeu i-a adunat pe toti impreuna in prietenie mare.

Cine erau aceste femei? Pe Maria Magdalena am cunoscut-o deja. Ea este acea Marie pe care Domnul a vindecat-o, scotand din ea sapte diavoli. Maria, mama lui Iosif si Maria, mama lui Iacov erau, potrivit Parintilor, una si aceeasi persoana. Salomeea era femeia lui Zevedeu, mama Apostolilor Iacov si Ioan. Ce deosebire era intre aceste femei si Eva! Din iubire, aceste femei se grabeau sa dea ascultare trupului mort al Domnului, pe cand Eva nu L-a ascultat pe Domnul Cel viu. Ele faceau ascultare pe Golgota, la locul savarsirii uciderii, varsarii de sange si rautatii, pe cand Eva a fost neascultatoare in Rai. continuare »

S-au ivit zorii zilei de pomenire a celei mai mari faradelegi pe care a vazut-o soarele pe pamant. Zi de groaza si de rusine pentru constiinta omeneasca pana la sfarsitul vremurilor. Este obiceiul ca inchinatorii sa strabata in aceasta zi cu picioarele si cu gandurile Calea Durerii. Aceasta este calea pe care Domnul a mers sub cruce spre Golgota. Am plecat din Ghetsimani in sus. Am trecut pe la casa lui Ioachim si a Anei, nascatorii Nascatoarei. Ne-am gandit la Ea, Maica marii dureri. Ea a fost, oare, in acel cumplit alai? Nu. Vom vedea mai tarziu.
Palatul lui Pilat. Ca si cum am privi la cenusa unui vulcan stins – dar focul patimii si putoarea nedreptatii inca se simt. Aici a fost judecat si osandit invatatorul Dreptatii. Aici a fost biciuit de cei fara de lege Omul Nevinovatiei. Nu a ramas pe El nici o fasie de piele intreaga. Evreii s-au ostenit noaptea trecuta ca sa nu fie. Si soldatii romani cu bicele lor nu au facut decat sa adanceasca aceleasi rani in acelasi trup. Cei care studiaza dreptul roman si legile romane ar trebui sa vina in acest loc ca sa se ingretoseze pentru totdeauna de aceasta putreziciune lipsita de omenie.
Locul in care Domnul a cazut sub cruce. Cum sa nu cada? Greu i-a fost sa poarte si tacerea de-a lungul intregii nopti pline de invinuiri mincinoase, de clevetiri si de martori mincinosi – cu atat mai mult intreaga putoare a scuipaturilor in fata si a tot atator rani pe cate lucruri bune le facuse El oamenilor. O, Doamne, de ce nu am fost noi atunci aici ca sa luam crucea Ta, si pe Tine sa Te ridicam pe maini si sa Te purtam? Asa am gandit toti, varsand lacrimi pe aceasta Cale a Durerii, ce s-ar fi prefacut in Rau al Durerii daca toate lacrimile varsate de crestini ar fi tasnit din el. Ferice de Simon Cirineanul, pe care judecata cea buna a lui Dumnezeu l-a adus aici in acea zi ca sa ia Crucea Domnului asupra sa si sa usureze chinurile Celui care S-a chinuit pentru toti oamenii.
In fata casei sfintei Veronica. De la fereastra casei sale, Veronica a vazut cumplitul alai. Fata desfigurata a lui Hristos a starnit compatimire in inima ei de fata – ea nu mai semana a fata omeneasca, ci mai degraba cu o bucata de panza murdarita de amestecul sangelui cu scuipatul, sudoarea si praful. I s-a facut mila de El fetei; a alergat inaintea Osanditului si cu o marama curata i-a sters fata. Mucenicul tacut nu a putut sa-i spuna „multumesc”, insa i-a rasplatit slujirea intr-un alt chip: pe acea marama a ramas zugravit chipul lui Hristos.
Iata-ne acum in locul unde s-a intalnit Nascatoarea de Dumnezeu cu Fiul. Cautandu-L incolo si incoace, ea a aparut dintr-o ulicioara si deodata s-a aflat fata in fata cu El. De-abia L-a mai recunoscut. Oare ea a nascut ASTA? Aceasta mare rana, de marimea omului? Din aceasta Rana s-a vindecat, insa, otravitul neam omenesc. El nu i-a zis nimic. Ea nu I-a zis nimic. Dar sufletele lor s-au inteles si s-au salutat. „Fiul meu”, s-a tanguit sufletul mamei, „primavara mea dulce, cum a pierit frumusetea Ta!”.
In fine, suntem aici. Inaintea stancii insangerate. Inaintea Golgotei. Este vremea amiezii. Intocmai vremea cand a fost inaltat pe cruce. Bataia ciocanului starneste ecouri in sufletele noastre. Aici am stat pana la ceasul al treilea al dupa-amiezii, sufletele noastre la picioarele crucii Lui; ah, fie ca sa le spele sangele Lui! In ceasul al saselea, natura s-a razvratit impotriva faradelegii omenesti: pamantul s-a cutremurat, pietrele au crapat, soarele si-a acoperit cu marama cernita fata sa. La ceasul al noualea, El Si-a dat duhul.
Doar Invierea putea sa rasplateasca atata patimire. Numai prin Invierea lui Hristos pot natura si constiinta noastra sa se impace.

(Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, vol. I, Editura Sophia, 2002)

„Sa iubesti pre Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta.” (Mat. 22:37)

1. In aceasta saptamana urmeaza pasii Domnului Hristos, si fii mereu alaturi Lui, spre deosebire de judecatorii si chinuitorii Lui. Si iubeste-L cu toata inima ta.
2. Muta-te duhovniceste in acele zile si in acele intamplari, si saruta-i poala si manecile vesmintelor, nu indeparta inima ta de la El. Cand ii auzi pe prigonitorii Lui cum soptesc: „Vinovat e”, tu strigale in urechi: „Drept e!” Iubeste-l pe Cel ce te iubeste, cu toata inima ta!
3. Cand Evreii Il palmuiesc, tu intinde mana ta in aparare si primeste palma in locul Lui. Cand Il scuipa, tu spune: Scuipatorilor, ce veti arunca unii altora in fata, daca asupra Lui folositi tot scuipatul vostru, toata alcatuirea voastra?
4. Cand Pilat Il intreaba pe tacutul Domn: Ce este adevarul?, tu marturiseste si spune: Iata, El este Adevarul dumnezeiesc viu si intrupat. Cand ostasii Romani Il biciuiesc, tu stai langa El si spune fiarelor: Fiii lupoaicei, vesnici purtatori de moarte, nu biciuiti pe Mielul lui Dumnezeu cel purtator de viata, Care da viata imparatiei voastre a mortii.
5. Mergi dupa El pe Calea Patimilor, si poarta crucea Lui impreuna cu Simon Kirineanul, si impreuna cu fericita Veronica sterge-i fata de praf si sange, si impreuna cu Mironositele plangi si umezeste-i buzele uscate cu un pahar de apa rece, si racoreste-i fruntea infierbantata. Daruieste-I intreaga inima ta si iubeste-L cu toata inima ta in ceasurile umilintei Lui.
6. Cand auzi lovitura ciocanului asupra preacinstitelor Sale maini, tu striga: Au! Cand sunt batute cuiele in preacinstitele Sale picioare, tu iarasi vaita-te, ca si cum fierul s-ar infige in trupul tau. continuare »

„Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pre Dumnezeu.” (Mat. 5:8)

1. Ochiul curat vede lumea si tot ce este in lume; iar ochiul in care a intrat un pai nu poate nici sa se uite, nici sa vada. Asa este si cu inima omului. Dumnezeu a daruit inima omeneasca cu osebita vedere. Cand inima e acoperita cu paiele pacatului, ea orbeste si nu poate vedea nimic. Cand inima se curateste deplin, ea vede lumea nevazuta in lumea vazuta; vede lumea nevazuta asa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima lumii nevazute, Il vede pe Dumnezeu.
2. Roaga-L pe Dumnezeu sa iti curateasca inima, si vei vedea o neasteptata minune in aceasta lume materiala, pe care pana acum ai privit-o numai cu ochii fara inima.
3. Inima curata zideste, Doamne, intru mine! – asa se ruga prorocul si psalmistul David. Si tu asa sa te rogi; innoieste si iar innoieste aceasta rugaciune, si Dumnezeu iti va darui inima curata si vazatoare, si vei vedea intelesul tuturor lucrurilor si intamplarilor, si vei cunoaste intelesul ascuns al fiecarui lucru zidit din aceasta lume.
4. Prin ce putem si prin ce poate Dumnezeu curati inima omului? Numai prin Duhul. Si, daca Il vei milostivi pe Dumnezeu sa zideasca inima curata intru tine, El o va face cu ajutorul Duhului Fiului Sau, Iisus Hristos – cu ajutorul Sfantului Sau Duh, care e unul, neimpartit, neschimbat, deosebit de oricare alt duh care inchipuie multime, impartire, schimbare.
5. De aceea inteleapta noastra maica Biserica Pravoslavnica a randuit ca de la Miezonoptica la Pavecernita, in fiecare zi, la fiecare slujba si rugaciune, sa se citeasca aceasta rugaciune: Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, carele pretutindenea esti si toate plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si salasluieste intru noi si curateste pre noi de toate stricaciunea si mantuieste, Doamne, sufletele noastre!
6. Oare ai fost la tarina cand se treiera graul? Cand e zapuseala si liniste, se sta si se asteapta sa bata vantul. Caci fara vant nu se poate desparti pleava de grau. Iar cand vantul incepe sa bata, toata lumea se umple de bucurie. Caci vantul ii ajuta cel mai bine la curatat. Intr-o clipita vantul ia pleava si ramane graul pe tarina.
7. Insusi Domnul nostru Iisus, Mantuitorul si Invietorul nostru, a spus despre Duhul lui Dumnezeu ca este slobod: Duhul unde voieste sufla. (Io. 3:8) Cu adevarat, unde vrea si cand vrea. De aceea a si poruncit Apostolilor Sai, cand S-a Inaltat la ceruri, sa astepte in Ierusalim – unde vor primi putere, cand se va pogori Duhul Sfant asupra lor. (F.Ap. 1:8) continuare »

„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului Sau in inimile voastre, carele striga: Avva Parinte.” (Gal. 4:6)

1. De ce ne este randuit postul? Cred ca pentru a ne aminti mai bine obarsia noastra. Ca sa ne amintim ca nu suntem doar rodul pamantului, ci al cerurilor – mai intai de toate al cerurilor. Ca sa ne aducem aminte ca suntem neam ales, si ca Tatal nostru e insusi Imparatul cerurilor si pamantului.
2. De ce Maica noastra Biserica Pravoslavnica ne-a randuit un astfel de post aspru? Fara indoiala, pentru ca sa ne intoarcem mintea de la toate maruntele griji zilnice si sa cugetam la ceea ce e de capatai si cu adevarat conteaza. Ca sa ne amintim obarsia noastra si adevarata noastra cale si adevarata noastra patrie.
3. Stii tu, fiul meu, de ce Maica noastra Biserica Pravoslavnica ne-a randuit postul? Negresit, pentru a ne aminti ca macar de suntem facuti din pamant, nu pamantul ne-a facut, caci si pe el a trebuit cineva sa-l zideasca. Ca sa ne amintim de cerul care il purtam in noi, in aceasta coaja trupeasca si pamanteasca. Si sa putem desparti in noi cele ceresti de cele pamantesti, si cele vesnice de cele stricacioase, si cele netrecatoare de cele trecatoare, si pe calator de masina calatorului. continuare »

De la inceputul lumii si al veacurilor, toate popoarele de pe pamant au crezut ca lumea duhurilor exista si ca duhurile nevazute sunt adevarate. Cu toate acestea, multe popoare au luat-o pe o cale gresita in aceasta privinta, dand in mintea lor o putere mai mare duhurilor celor rele, decat celor bune si, cu trecerea vremii, au facut zei din duhurile cele rele, construind temple pentru ele, aducandu-le jertfe si rugaciuni si bizuindu-se pe ele, pentru toate lucrurile. Cu trecerea vremii, multe popoare s-au lepadat cu totul de credinta in duhurile cele bune si au ramas numai cu credinta in duhurile cele rele, sau in “zeii” cei rai, asa cum ii numeau ei; asa incat aceasta lume parea ca o cursa de cai, unde oamenii si duhurile rele se luau la intrecere. Duhurile cele rele chinuiau oamenii din ce in ce mai mult, si i-au orbit, numai pentru a sterge din mintea oamenilor orice gand de Dumnezeu, bun si cu putere mare, data de Dumnezeu duhurilor celor bune.

Si in zilele noastre, toate popoarele de pe pamant cred in duhuri. Si, in adevar, aceasta credinta este corecta. Cei care nesocotesc lumea duhurilor, o nesocotesc, pentru ca ei vad numai cu ochii lor trupesti si nu o pot vedea. Dar lumea duhurilor nu ar fi a duhurilor, daca s-ar vedea cu ochii trupesti. Atunci, fiecare om care are mintea deschisa si inima neinvartosata de pacat, poate simti in intreaga sa fiinta, in fiecare zi si in fiecare ceas, ca noi nu suntem singuri in lumea aceasta, numai in tovarasia naturii mute, a rocilor, plantelor, animalelor si altor fapturi, elemente si fenomene, ci, ca sufletele noastre se afla mereu in legatura cu lumea nevazuta, cu fiinte nevazute. Dar ei gresesc, scapandu-se de duhurile cele bune si facandu-si zei din duhurile cele rele, inchinandu-se lor.
continuare »

1. Razboiul se intelege si se explica doar in lumina biblica, fiindca toate razboaiele sunt biblice, stand sub controlul lui Dumnezeu.
2. La crestini, razboiul si pacea depind exclusiv de relatia noastra cu Dumnezeu si cu poruncile Lui.
3. La necrestini, acestea depind de relatia lor cu Dumnezeu si cu legea lui Dumnezeu sadita in constiinta lor si explicata intr-o anumita masura de inteleptii lor.
4. Razboiul placut lui Dumnezeu este razboiul omului cu el insusi, cu patimile si cu viciile lui. Daca omul nu poarta acest razboi cu sine, trebuie neaparat sa poarte razboi cu Dumnezeu si cu oamenii.
5. Pacatele nepocaite, hula, avaritia, curvia conducatorilor si ale poporului atrag pedeapsa razboiului, acesta avand rol pedagogic.
6. Pacea fara Dumnezeu e solul manos al razboiului.
7. Cauzele razboiului sunt in mainile oamenilor, iar efectele in mainile lui Dumnezeu.
8. Pacatele parintilor nepocaite atrag razboaie intre urmasi.
9. Pedeapsa unui popor apostat vine uneori prin popoare de la mare indepartare.
10. Atacatorii, daca nu fac voia Domnului, ci plinesc dorinta lor de a ucide si jefui, pot pierde razboiul chiar daca sunt mai bine dotati.
11. Eliberarea unui popor din grozavia razboiului vine prin pocainta si prin milostivirea lui Dumnezeu.
12. Mantuitorul a dat lumii pacea Sa, insa cei care o vor refuza vor fi batuti cu sabia razboiului pana in vremurile din urma.

„Fie ca inima ta sa nu pizmuiasca pre cei pacatosi, mai bine fii mereu in frica Domnului.” (Pilde 23:17)

1. Esti om botezat, adica curatit de necuratia dintru inceput si plivit de buruiana cea straveche. Necuratia cea dintru inceput si buruiana cea straveche au izvorat din pacatul cel dintru inceput si stravechi al stramosilor. Oare pretuiesti cum se cuvine mila si prea-marele dar ce ti s-a dat prin botez?

2. Dintr-o cocina murdara, botezul a facut din tine Biserica. Asadar, ce invidie poti avea oare in inima fata de cei ce preschimba iarasi o dumnezeiasca Biserica in cocina murdara? Inima ta sa nu invidieze pe cei pacatosi.

3. Sau daca cuiva i se curata, lumineaza, tamaiaza si impodobeste casa; si acesta, in loc sa tina casa sa in astfel de randuiala, ia lopata si arunca peste usi si ferestre toata necuratia – il vei invidia, oare, sau il vei plange?

continuare »

In pilda fiului risipitor (Luca 15:11-32), Mantuitorul Iisus ne-a dat o inchipuire a dragostei adevarate, a dragostei dumnezeiesti.

Dragostea nesfarsita a lui Dumnezeu pentru oameni se vede in indelunga Sa rabdare, marea Sa iertare si marea Sa bucurie. Rabdarea, iertarea si bucuria sunt cele trei mari chipuri ale dragostei dumnezeiesti, chipuri fara de care orice dragoste nu ar fi o dragoste adevarata.

Acela care nu are rabdare cu noi cand gresim, acela nu ne iubeste. Nici acela nu ne iubeste care nu ne iarta atunci cand ne pare rau pentru greseala noastra. Si cel mai putin dintre toti ne iubeste acela care nu se bucura de indreptarea noastra. [Sf. Nicolae Velimirovici]

Un om avea doi fii. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea.

Parintele care avea doi fii este Tatal nostru cel ceresc. Fiul mai mare simbolizeaza pe crestinii buni si ascultatori de Dumnezeu, iar fiul mai mic, pe crestinii rai si neascultatori, asemenea lui.

Din ceata crestinilor ascultatori fac parte toti fiii Bisericii lui Hristos care împlinesc cu sfintenie poruncile Lui. Acestia merg regulat la slujbele Bisericii, se roaga ziua si noaptea, asculta de Dumnezeu si de pastorii rînduiti, nasc si cresc copii în frica Domnului, se spovedesc si se împartasesc cu Sfintele Taine regulat, duc viata smerita si fac milostenie la cei saraci. Toate le fac cu bucurie, cu binecuvîntare si cu rugaciune. De aceea Dumnezeu le ajuta în toate.

Nu asa însa se întîmpla cu crestinii neascultatori si robiti de pacate ca fiul cel mai mic din Evanghelie. Dintre acestia fac parte cei ce nu merg Duminica la biserica, cei ce-si ucid copiii, betivii, hulitorii de Dumnezeu care înjura de cele sfinte, desfrînatii, lacomii, zgîrcitii, si mai ales mîndrii, în frunte cu sectele, ca ce sunt sectantii, decît crestini razvratiti, mîndri si neascultatori care nu vor sa asculte de Biserica întemeiata de Hristos, ci îsi fac legi si dogme, dupa mintea lor, asemenea fiului mai tînar din Evanghelie. Toti acestia sunt cazuti din ascultare, sunt departe de Hristos, de Biserica, de Sfinti si se cearta pe seama Sfintei Scripturi, pe care o explica dupa voia lor. Dar cine cade din ascultare si din Biserica, acela cade si din Dumnezeu. [Parintele Cleopa] continuare »

Desi la prima vedere, mai ales vazand numele Sfantului Nicolae Velimirovici pe coperta, suntem tentati sa cumparam aceasta carte, vom fi surprinsi ca in interiorul ei gasim o nebunie de inselare, ceva mult mai grav si mai blasfemiator decat ecumenismul, monofizismul. Explicatia este ca desi acele cuvinte apartin Sfantului Nicolae Velimirovici, ele au fost scrise in perioada tineretii, inainte de a deveni episcop, dar ulterior Sfantul a condamnat toate aceste rataciri si a scris impotriva Europei babilonice, profetind toate caderile apusului la care suntem martori in aceste zile. Aceasta carte nu ne stirbeste cu nimic evlavia fata de Sfant, ci mai mult ne intareste credinta ca el este cu multa mai mare, daca a reusit sa propovaduiasca Ortodoxia scapand de toate acele rataciri. Mai jos puteti citi paginile cele mai concludente, revenindu-va sarcina de a respinge aceasta carte, de a o arde si de a o scoate, unde e cazul, din librarii, pangare ca sa nu fie pricina de propaganda new-ageista.