Botezul Domnului se mai numeste si Dumnezeiasca Aratare, intrucat cu acest prilej S-a aratat in chip vazut singurul Dumnezeu Adevarat, Cel in Treime inchinat: Dumnezeu – Tatal prin glasul din cer, Dumnezeu – Fiul – Cel Intrupat – prin botez, Dumnezeu – Duhul Sfant – prin pogorarea asupra Celui Botezat. Aici se arata si taina legaturilor dintre ipostasurile Sfintei Treimi: Dumnezeu – Duhul Sfant de la Tatal purcede si intru Fiul Se odihneste, dar nu purcede din El. Se mai arata aici si ca iconomia Intruparii pentru a noastra mantuire a fost savarsita de Dumnezeu – Fiul cu impreuna-lucrarea Duhului Sfant si a lui Dumnezeu – Tatal.

Se mai arata si faptul ca mantuirea fiecaruia nu se poate savarsi altfel decat in Domnul nostru Iisus Hristos, cu harul Sfantului Duh, prin bunavoirea Tatalui. Toate tainele crestinatatii stralucesc aici cu lumina lor dumnezeiasca si lumineaza mintile si inimile celor ce cu credinta savarsesc aceasta mare praznuire. Veniti sa ne inaltam cu mintea si sa ne afundam in contemplarea acestor taine ale mantuirii noastre, cantand:

„In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-au aratat”, care chiverniseste in chip treimic mantuirea noastra si ne mantuieste in chip treimic.

Sfantul Ioan marturisea despre Hristos Iisus ca El este cu adevarat „Mielul lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa pacatul lumii”, ca este Izbavitorul fagaduit, asteptat de toti. Au auzit aceasta cei din jurul lui si au crezut. De la ei, aceasta marturie s-a raspandit in popor si toti au inceput sa cugete ca Cel marturisit de Ioan nu este un oarecare. La aceasta facea trimitere Mantuitorul atunci cand, in ultimele zile pe care le-a petrecut in templu, a pus arhiereilor, carturarilor si batranilor intrebarea: de unde este botezul lui Ioan, din cer sau de la oameni (Mc. 11, 29)? Acestia au ocolit raspunsul, intrucat era cu neputinta ca ei sa nu fi vazut ca Ioan nu venise cu de la sine putere botezand cu apa. Dar cum era sa recunoasca asta, de vreme ce astfel s-ar fi vazut siliti sa recunoasca, totodata, si marturia data de el, ca inaintea lor se afla Cel Fagaduit, si ca atare ar fi trebuit sa se plece invataturii Acestuia?

Asa ceva ei insa nu voiau; si nu din oarecare pricini intemeiate, ci numai din prejudecata. Incapatanarea lor nu micsoreaza insa cu nimic puterea marturiei Sfantului Ioan. Ea are si acum aceeasi putere de incredintare ca atunci cand a iesit din gura lui. Si noi il auzim pe Ioan aratandu-ne pe adevaratul Izbavitor, si prin aceasta credinta noastra prinde aripi, ca una ce are in sprijinul sau o marturie vie.

(din „Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”, Sfantul Teofan Zavoratul, Editura Sofia, Bucuresti, 1999)

LA MULTI ANI CELOR C EPOARTA NUMELE DE IOAN SI IOANA!