Tag Archives: spital

Hackerii ar putea ucide pacienți internați în spital

Toată lumea știe sau ar trebui că datele păstrate în spitale ar putea fi invadate de hackeri, iar sistemele ar pute deveni victime atacurilor ransomware.

Un raport al Independent Security Evaluators arată că hackerii au chiar capacitatea de a ucide pacienți, luând cu asalt sistemele computerelor care păstrează evidența medicamentelor și tratamentelor necesare. Din fericire, nu s-a întâmplat niciodată așa ceva, dar raportul ridică un semnal de alarmă pentru industrie. Steve Bono, fondatorul, crede că ar trebui să luăm în serios astfel de pericole.

Compania a analizat 14 instituții de îngrijire medicală și centre de date din diverse state, ținând sub supraveghere dispozitivele și site-urile, pe o perioadă de doi ani. Firma a concluzionat că sănătatea pacienților e foarte vulnerabilă în fața atacurilor cibernetice, iar întregul studiu a fost efectuat și cu ajutorul unor experți în securitate.

Unul dintre cele mai sumbre scenarii implică hackerii manipulând sistemele, astfel încât acestea să afișeze informații greșite despre pacienți. Medicii ar putea efectua proceduri de urgență nepotrivite după ce ar citi informațiile greșite de pe un monitor cardiac compromis, iar un dispozitiv ar putea fi conectat atunci când un pacient încă are nevoie de el. De asemenea, sistemele de administrare a medicamentelor ar putea fi hackuite și făcute fie să dea prea mult medicament pacientului, fie un tratament greșit.

Scenariile nu sunt doar teoretice și citează un alt studiu asupra subiectului, în cadrul căruia cei de la Wired au tras concluzia că e prea ușor să spargi sistemele de echipamente ale unui spital. De asemenea, cei de la ISE au detaliat cum sunt posibile aceste atacuri. Într-unul dintre exemple, echipa a intrat în serverul unui spital și a găsit mai multe monitoare conectate, astfel încât a putut lansa alarme false, afișa semne vitale greșite sau deconecta dispozitive. Acest tip de atac ar fi putut rezulta în moartea pacienților, după cum arată și raportul.

Într-un alt atac, experții ISE au mers într-un spital și au accesat un chioșc din lobby, folosindu-l pentru a obține acces la rețeaua spitalului. Echipa a putut identifica mai multe stații mobile, dintre care una era foarte ușor de exploatat. Pentru a nu prezenta scenariile întunecate fără a oferi o soluție, cei de la ISE au inclus recomandări, posibile actualizări ale sistemelor, precum și sugestii de îmbunătățire a protocoalelor de securitate. Au subliniat și că nu există măsuri de detectare a dispozitivelor malițioase conectate la rețele, ceea ce înseamnă că cineva ar putea intra pur și simplu în spital și conecta la rețea, fără mari piedici.

| playtech

În același mod se pot accesa datele de pe cardul de sănătate, dar mai ales din dosarul electronic de sănătate. Lumea virtuală se dovedește încă o dată foarte vulnerabilă, incontrolabilă și la discreția oricărui răufăcător. E o lume adusă aproape de extincție de către cel ce nu a creat nimic, doar îl copie pe Dumnezeu și vrea să distrugă creația Sa.

LA MULTI ANI părintelui Mina Dobzeu !!!

Părintele Mina Dobzeu

Azi, 05 noiembrie 2008 Parintele Mina implineste 87 de ani, spre Slava lui Dumnezeu, reusind sa treaca peste o teribila suferinta. O parte din aceasta minune se datoreaza si celor care nu au ezitat sa sara in ajutor si sa trimita medicamente, unguente, sa-l viziteze si sa se roage pentru parintele. Membrii ASCOR din toata tara si fii sai duhovnicesti au venit la capataiul parintelui si l-au incurajat. Sfintia sa este recunoscator tuturor si a ramas impresionat de unitatea lor.

Va anuntam pe toti, ca parintele a trecut peste acea suferinta provocata de ranile groaznice avute pe corp. Au ramas doar niste mici pete in locul lor. Acum are dureri de oase, cauzate de reumatism. Dar este ingrijit 24 din 24 si foloseste unguente de calitate, pe baza de aloe vera.

Tot astazi, a fost externat. Acum va merge in chilia sa din cadrul episcopiei Husilor. Pomeniti-l in rugaciunile dumneavostra. Va multumim.