Tag Archives: ss Bartolomeu

Declarație apostată a ss Bartolomeu: “noi continuăm să dialogăm cu Roma, cu Biserica Anglicană, cu CMB, cu Federația Luterană Mondială și cu Bisericile vechi orientale, cu armenii, copții, etiopienii, până când va veni marea zi a unirii tuturor”

Declaratii ecumeniste ale ereziarhului Bartolomeu, patriarhul ecumenist al Constantinopolului pe care le-a exprimat cu ocazia pomeniriii patriarhului Athenagoras, alt eretic care are pretentia sa fi ridicat anatemele asupra papistasilor.

„Astăzi, ca în fiecare an, ne amintim de Patriarhul Atenagora, de fericită memorie, care a adormit în 7 iulie, la Spitalul Valukli în 1972. Când ne aducem aminte de el, ca în fiecare an, este firesc să ne exprimăm recunoștința față de el, cu mai mare intensitatea în acest an, în care comemorăm 40 de ani de la trecerea lui la cele veșnice. Așa cum am sugerat recent Sfântului Sinod al Patriarhiei noastre, vom săvârși un requiem oficial în care îl vom pomeni pe patriarh. Am cerut Mitroplitului de Pergam, care a slujit Patriarhului Atenagora în diferite funcții, să ne vorbească despre personalitatea și opera acestui mare patriarh. Să ne rugăm împreună pentru odihna sufletului patriarhului nostru, care a deschis orizonturi noi pentru Patriarhia Ecumenică, a reînnoit perioada dialogurilor ecumenice, a întâlnit pe Papa Paul al VI-lea în Ierusalim acum 48 de ani, a deschi ferestrele pentru ortodoxie, a deschis centrul patriarhal de la Geneva, Academia ortodoxă de la Creta, Centrul patriarhal de studii patristice de la Tesalonic și altele”. continuare »

Florin Stuparu: Romania – judet al Republicii Socialiste Europa – partea a III-a: umanism, ateism, ecumenism

continuare de aici

DAR LUCRURILE nu au mers atit de repede pe cit s-ar fi dorit si, in timp, s-au facut nenumarate „proiecte de instaurare a pacii generale. Cel mai cunoscut [dintre ele], care a devenit un important punct de referinta pentru generatiile Epocii Luminilor, este cel elaborat in 1712 de catre abatele de Saint-Pierre [35] , membru al Academiei franceze din anul 1695 […], intitulat Proiect pentru o pace perpetua […]. Proiectul abatelui de Saint-Pierre s-a bucurat si de aprecierea lui Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716), filosof, promotor al enciclopedismului, ecumenismului, federalismului si universalismului [36] , care adauga la aspectele politico-juridice, preponderente la abatele de Saint- Pierre, si pe cele privitoare la o Academie Europeana, care sa grupeze savantii continentului si sa coordoneze cautarile privind o limba universala. El propune, de asemenea, ideea unui tribunal catolic european, cu centrul la Lucerna, prezidat de Papa, care sa medieze intre principii Europei, sa asigure contributia lor comuna la lupta antiotomana si sa atraga Rusia [37] , in numele ideii crestine, ca un posibil liant intre Europa si China” (LGY). [38] Pe marginea acestor rinduri, nici ca se poate gasi cu usurinta o infatisare mai desavirsita a „raiului” noului Babel visat de umanisti: „lumina” (aceea a Francmasoneriei), „limba universala”(!), „ecumenism”, „federalism”, „universalism” (unirea „spiritualitatii europene” cu aceea zen-budhista chinezeasca, de ce nu?). Dar despre Europa ca rezidire a Babelului cel vechi vom vorbi la vremea potrivita. Pina atunci, sa vedem ce a mai fost.

Asadar, nu mult mai tirziu, Revolutia Franceza a insemnat un mare pas catre intemeierea unei imparatii „europene” (adica a unui „eden” al „libertatii, egalitatii si fraternitatii” propovaduite cu ghilotina), mai ales dupa ce aceasta fusese incercata prin Revolutia americana, adica europeana pe pamint american. [39] „Marea revolutie” a dat „sentimentul si speranta – citim – ca sosise vremea punerii vietii intregului continent pe alte baze […]. [Acestea] genereaza formularea unor noi proiecte de asigurare a pacii si unitatii Europei prin reorganizarea ei radicala. Cel mai cunoscut dintre acestea este proiectul de pace perpetua formulat in 1795 de catre marele filosof Immanuel Kant (1724- 1804). Aceasta societate urma sa se realizeze in mod treptat, pornind de la un nucleu puternic, asigurat de un popor cu sistem de stat republican, extinzindu-se apoi la nivel continental si, in final, la intreaga lume” (LGY). continuare »

Patriarhul ecumenic a mustrat pe athonitii care au semnat Marturisirea de credinta impotriva ecumenismului. Reactii ale clericilor si monahilor din Grecia

SPUNE MULTE FURIA PATRIARHULUI ECUMENIC
LA MAREA LAVRA A SFANTULUI MUNTE

  • Dupa esecul Dialogurilor teologice interconfesionale acum se promoveaza unirea „Bisericilor” de jos in sus, incepand de la turma credinciosilor care sunt tinuti in ignoranta dogmatica.
  • Cuvintele Patriarhului Ecumenic despre ascultare.
  • Deplina indreptatire a „Marturisirii de credinta impotriva Ecumenismului”.

Pe 17 octombrie a avut loc Adunarea Clericilor si Monahilor Ortodocsi, care a abordat in primul rand problematica vizitei Patriarhului Ecumenic in Sfantul Munte si cuvantarea acestuia de la Sfanta Manastire a Marii Lavre. Adunarea a constatat urmatoarele:

„Inca o dovada nedezmintita a faptului ca erezia Ecumenismului a vatamat grav gandirea teologica a Intai-statatorilor ortodocsi a constituit-o raspunsul Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, la alocutiunea Staretului Pródromos al Sfintei Manastiri a Marii Lavre de sambata, 8 octombrie 2011. In acelasi timp, cuvantul Patriarhului vadeste, o data in plus, ca „Marturisirea de credinta impotriva Ecumenismului” – care s-a aflat, nedeclarat, in tinta cuvantarii patriarhale – a reprezentat o actiune bisericeasca pe deplin indreptatita. continuare »

Patr. Ierusalimului ameninta cu oprirea pomenirii Patriarhului Daniel. “PF Daniel ameninta pe Patriarhul ecumenic, Bartolomeu”

Patriarhii si Arhiepiscopii elinofoni il urmaresc cu neliniste pe Patriarhul Romaniei care revendica noi „sfere de influenta”. O noua „amenintare” apare in ultima perioada de timp in Ortodoxie.

Este vorba de aparitia dinamica si revendicativa a Patriarhului Romaniei, kir Daniel, care prin atitudinea sa il „ameninta” pe Patriarhul ecumenic, kir Bartolomeu, torpiland incercarile acestuia de a convoca Sfantul si Marele Sinod, primul de dupa Schisma Bisericilor din Rasarit si Apus, din 1054.

Concomitent incearca sa obtina noi sfere de influenta, „declansand atacuri” la adresa Tarii Sfinte si „amenintand” jurisdictia duhovniceasca a Patriarhului Ierusalimului, k. Theofilos.

Kir Daniel pare ca s-a pregatit ani de zile pentru promovarea Patriarhiei Romaniei ca putere suverana.

Semnificative sunt rapoartele ambasadorului american la Bucuresti, dl. Ν. F. Τaubman, care intr-o telegrama difuzata pe WikiLeaks declara: „Dupa deceniile patriarhatului lui Teoctist exista un nou suflu in Biserica Romana”.

Desigur, asa cum a adaugat, „Patriarhul Daniel are o mare experienta, vorbeste fluent engleza si alte limbi, si totodata este pe deplin constient de puterea si influenta Bisericii in formarea opiniei publice”.

Intalnirea Intaistatatorului Bisericii Romane cu ambasadorul american a avut loc in 2007, la scurt timp dupa alegerea sa, iar principala tema a intalnirii a fost modul de abordare a prostitutiei si a traficului de arme.

De atunci au trecut trei ani si cu importanta forta a 20 de milioane de credinciosi, a 14.500 de preoti, a 9.000 de studenti ai Facultatilor de Teologie, Seminariilor si Scolilor Bisericesti si, mai presus de toate, a sute de monahi si monahii, Patriarhul Romaniei, kir Daniel, constituie noua, marea si puternica forta a ortodocsilor, care vine sa ameninte drepturile si jurisdictiile Intaistatatorilor elenofoni si mai ales ale Patriarhului ecumenic, k. Bartolomeu, si ale Patriarhului Ierusalimului, k. Theofilos.

Prima demonstratie ostentativa si de facto nelinistitoare pentru elinofoni a puterii si a revendicarilor Bisericii Romane a avut loc la sfarsitul lui februarie, la Geneva, cand reprezentantii Bisericilor Ortodoxe au discutat despre modul de acordare a autocefaliei in incercarea de pregatire a Sfantului si Marelui Sinod, care va fi primul sinod al ortodocsilor de dupa Schisma. continuare »

Patr. Ierusalimului ameninta cu oprirea pomenirii Patriarhului Daniel. "PF Daniel ameninta pe Patriarhul ecumenic, Bartolomeu"