Scriu acest text pentru a-i ajuta să se lămurească pe cei care cred că trecerea pe stil vechi este o soluţie în problema ecumenismului.

După cum se va vedea în acest articol, Biserica de stil vechi din România a pierdut succesiunea apostolică, aşa cum o prezintă sfintele canoane, fiind o schismă. Unii spun: “Mai bine în schismă decât în erezie”. Soluţia este să rămâi să lupţi din Biserică împotriva ereziei, nu să cazi din lac în puţ. În scurta perioadă (de câteva săptămâni) în care am mers la biserica de stil vechi am avut ocazia să înţeleg lucruri pe care din afară îmi era greu să le înţeleg. Dar nu despre acestea voi vorbi, ci despre unele argumente teologice pe care nu le-am găsit până acum în polemica stil nou-stil vechi. Şi cel mai important lucru este prezentarea documentului prin care ierarhii de stil vechi au recunoscut că hirotoniile din Biserica Ortodoxă de stil vechi din România (B.O.S.V.R.) sunt necanonice.

Unul dintre primii cititori ai acestui text, citindu-l la repezeală, mi-a reproşat că fac referire la Sfântul Glicherie Tănase. E o confuzie. Eu doar citez din cartea oficială a vieţii lui, tipărită de cei de stil vechi, ca să arăt câteva greşeli şi să pun în evidenţă unele date eronate. Cât priveşte afirmaţiile mele mai vechi privitoare la el, spun doar că am încă unele lucruri neclare şi de aceea prefer să tac decât să fac alte greşeli. Dar pentru toate afirmaţiile şi poziţiile mele greşite din trecut mi-am cerut deja iertare celor pe care i-am smintit.  Rog deci ca materialul meu să fie citit cu atenţie, pentru că nu am să scriu alte lămuriri pentru eventualii cititorii care citesc textul în grabă.

Trebuie să precizez că că am fost motivat să scriu şi ca urmare a mulţimii de mesaje pe care le-am primit – pe e-mail, pe Facebook sau pe blog-ul meu – de la persoane pe stil vechi, în care am fost întrebat de ce am trădat Adevărul şi nu am intrat – prin mirungere – în Biserica de stil vechi. continuare »

CANONUL 7 Apostolic

Daca vreun episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfanta zi a Pastilor mai-nainte de primavareasca isimerie cu iudeii o va savarsi, sa se cateriseasca. [Apostolic, can. 70, 71; Sinod 6 can. 11; Antiohia, can. 1; Laodiceea, can. 37, 38; Cartagina, can. 60, 81, 117]

TALCUIRE Pentru aflarea Pastilor, indreptare prea aleasa si care nu se putea a se face mai bine, zice Matei Vlastar, au asezat si au dat Sfantul si de toata lumea soborul 1, dupa canonul 1, al soborului din Antiohia, care in canoanele soborului 1 nu se afla. Dar precum zice Valsamon, se afla in practicalele aceluia. Dar se afla si acum si la Matei Vlastar, si in Sfintele Evanghelii tiparite, si in alte carti multe. Deci pe amanuntita cunostinta a pascaliei aceasta, noi lasand a o invata deosebit si chiar pascaliocuvantatorii nostri, atata numai zicem la aceasta subinsemnare, cum ca patru oarecare de nevoie se cauta pentru pasca noastra:
1. Ca pasca trebuie a se face totdeauna dupa izmeria(echinoctiul) primaverii.
2. Ca nu se cade a se face intru aceeasi zi cu legiuita pasca a iudeilor. (care amandoua acestea ce hotarasc de acest al 7 -lea apostolesc canon.)
3. Ca sa nu se faca chiar si nehotarat dupa izmerie, ci dupa cea intru luna plina a lui martie, care se va intampla dupa izmerie.
4. Ca sa se faca in intaia duminica ce se va intampla dupa luna plina (iar aceste doua din predanie le avem, si nu din canon). Drept aceea ca sa se pazeasca cate patru randuielile acestea de o potriva in toata lumea, si sa praznuiasca crestinii intru aceasta vreme, si intru aceasta zi Sfintele Pasti, si sa nu aiba trebuinta in fiecare an de astronomi, si de soboare, au intocmit de Dumnezeu inteleptitii Parinti dreptarul cel pentru Pasti. Dar insemneaza ca, pentru neranduiala miscarii lunii (in greceste, anomalia) nu se pazeste a patra randuire totdeauna, ci cate o data se calca. Fiind ca dupa acestasi Vlastar, dupa 300 de ani, cu doua zile dupa intaia plina luna, urmeaza a se face legiuita Pasca in zi de duminica. Iar aceste doua zile, care prisosesc din neranduiala aceasta adaugandu-se, trec uneori peste duminica a I-a care se intampla dupa luna plina a lui martie, in care duminica aceea noi praznuim Stalparile, si in cea viitoare facem Pastile. Iar din aceasta putina calcare, nici o abatere din blagocestie, nici ceva necuviincios, ori primejdie sufleteasca nu urmeaza. Pentru aceasta si dumnezeiescul Hrisostom, (in cuvantul catre cei ce postesc la Pastile cele dintai) zice: scumpatatea timpului, si pandire a zilelor, Biserica lui Hristos nu stie. Fiindca de cate ori mancam painea aceasta de viata facatoare, si paharul acesta, vestiti moartea Domnului, si Pasti savarseste. Ci fiindca la soborul 1 sau adunat Parintii si au randuit cand sa se faca Pastile, cinstind Biserica pretutindenea invoirea si unirea, au primit randuiala pe care ei au facut. Deci trebuia dupa Hrisostom, si latinii mai mult sa cinsteasca invoirea si unirea Bisericii decat pe pandirea vremilor (adica pe a ismeriei, care s-au pogorat acum la 11 martie, fiind in vremea soborului 1 la 21 martie). Si sa praznuiasca Pastile cu noi, si sa nu necinsteasca pe acei 318 de Dumnezeu purtatori Parinti, care o au legiuit aceasta dupa dumnezeiasca luminare, socotindu-i pe acestia ca pe niste fara de minte, si ocarand Biserica, pe maica noastra a tuturor. Ca, (zice dupa urmare Hrisostom) de ar fi si gresit Biserica, negresit nu s-ar fi pricinuit atata mare vina, din amarunta paza aceasta a vremii, cat de mare rau s-a pricinuit din osandirea aceasta, si din dezbinarea cea din soborniceasca Biserica. Fiindca zice „nu poarta grija Dumnezeu si Biserica pentru acest fel de pandire a vremilor si a zilelor, de cat pentru singura unirea si Pasti. Si vezi iubitule, cum dumnezeiescul Hrisostom numeste schismatici pe latini, pentru ca din nou au izvodit pascalia lor si calendarul, nu pentru ca nu este aceasta dupa ismeria dreapta. Pentru ca si noi vedem ca ismeria au ramas cu adevarat 11 zile inapoi, ci pentru ca acestia s-au deosebit de noi, care este o vinovatie neiertata, dupa acest Sfant. Ca zice intru acelasi cuvant: a posti cineva si a face Pastile in aceasta vreme, ori in aceeasi dupa 21 a lui martie sa zicem precum facem noi, ori dupa 11 a lui martie, precum fac latinii, aceasta nu este vinovatie. Iar a dezbina cineva Biserica, si a se impotrivi cu prigonire si a face imperechieri si desperechieri, si a deosebii pre sinesi pururea de obstescul soborul Bisericii, aceasta este pacat neiertat, si de prihana vrednic, si are multa munca si pedeapsa. Ca trebuie sa stie ei ca si soboarele cele de toata lumea, care s-au facut dupa cel intai, si ceilalti Parinti, vedea cu adevarat si ei, ca nici inteleptii ce erau, ca mult sau pogorat ismeria. Dar insa n-a voit a o stramuta din 21 martie, unde o au gasit soborul 1. Cinstind mai mult pre invoirea si unirea Bisericii, decat pre amaruntimea ismeriei, care nu pricinuieste, nici la aflarea Pastilor noastre vreo tulburare, nici vatamare la blagocestie. Iar mai ales ca, amaruntimea aceasta pricinuieste latinilor doua necuviinte mari, adica, a praznui ei Pastile, ori cu iudeii, care este impotriva apostolescului canonului acestuia, ori mai inainte de iudei. Si cum ca mai mult place lui Dumnezeu randuiala Pastilor, si in scurt a zice, a calendarului nostru, decat randuiala Pastilor si calendarul latinilor, este vazut din minunile ce au aratat si arata pana acum pentru aceasta. Ca si in partile Iliupolei cei din Egipet (Egipt), unde sunt piramidele cele doua mari, in fiecare an lucreaza Dumnezeu o minune ca aceasta: Adica in seara joii celei mari a noastre (nu a latinilor) pamantul varsa moaste si oase vechi de oameni. De care sa umple un camp lat, care stau pana in joia Inaltarii, si atunci sa ascund si nicidecum se vad, pana iarasi la joia cea mare. Aceasta nu este vre-un basm ci adevarat lucru, si marturisit de istoricii vechi si noi, iar mai ales de Gheorghie Coresie Hiotul, si de pururi pomenitul Nectarie patriarhul Ierusalimului, care in Hronograful arabesc il povesteste in foaia 266 si cu ochii sai l-au vazut, precum din cele ce zice mai jos se vede. (iar oasele aceste omenesti mai inainte vestesc invierea mortilor ce va sa fie, precum le-au vazut si proorocul Iezechia). Dar scrie si pomenitul Coresie, ca Pashasin scria catre papa Leon (precum s-a aratat in epistola 63 a lui Leon), cum ca praznuind oarecand Pastile rasaritenesti adica in 22 a lui martie, iar apusenii in 25 a lui martie, un izvor de apa fiind uscat mai inainte, s-a umplut de apa in 22 a lui martie la Pasti noaptea, adica si nu la Pastile latinilor. Vezi pe Dositei cartea pentru patriarhii Ierusalimului care povesteste de o minune ce s-au facut la Veligrad, adeveritoare calendarului nostru, si surpatoare calendarului latin, pe care o au vazut un Paisie patriarh al Ierusalimului adica, un aluat ce s-a plamadit de o latina in ziua proorocului Ilie, s-au prefacut in piatra usoara numita chisira.

Marele Constantin cel intocmai cu Apostolii, pe langa alte bunatati ce a facut a adaos si aceasta, sa roage pe intaiul sobor a toata lumea sa randuiasca ca sa se praznuiasca Sfintele Pasti in toata lumea intru una si aceeasi zi. Ca nu au suferit fericitul sa vada pentru praznicul acesta despartita Biserica lui Hristos, si ca se fac multe soboare in osebite parti si ca apusenilor li se sta impotriva pentru aceasta despre cei din Asia. Apusenii urmand obiceiul batranilor celor mai inainte de ei, iar cei din Asia urmand lui Ioan Evanghelistul, si celorlalti Apostoli, precum scrie Policarp al Smirnei catre Victor al Romei dupa Eusebie cartea 5 cap 13. Vezi si cuvintele lui Hrisostom cele pentru Pasti, in care minunat aligoriseste pe cele ale Pastilor vechi in Hristos.

(extras din Pidalion – 1844)

Dragi cititori si frati intru Hristos,

In ultimele zile ne-am confruntat cu tulburari in sanul Bisericii, in randul credinciosilor, referitoare la eventuale scindari in Biserica pe tema calendarului. De la aceste probleme de ordin calendaristic s-a ajuns pana la a pune sub semnul intrebarii lucrarea harului in Biserica noastra romaneasca oficiala, s-a ajuns pana la a pune sub semnul intrebarii sfintenia si autenticitatea ultimilor mari duhovnici ai neamului nostru. Aceste probleme au iscat controverse grele si nu putine tulburari.

De aceea venim catre fratiile voastre cu rugamintea sa nu uitam ca ne aflam in Saptamana Patimilor Mantuitorului nostru Iisus Hristos si sa lasam pentru cateva zile comentariile, internetul si chiar calculatorul, atat pe cat e posibil, si sa ne indreptam cu ochii mintii spre Jertfa Mantuitorului pe Cruce. Sa plangem si noi impreuna cu Maica Domnului la piciorul Sfintei Cruci pentru ca nu putine pacate ni s-au spalat prin Jertfa Fiului ei si Dumnezeului nostru. Sa priveghem si noi alaturi de Mantuitorul in gradina Ghetsimani, intr-un moment crucial pentru mantuirea neamului omenesc. Acolo, in gradina Ghetsimani Mantuitorul se roaga pentru pacea si unitatea noastra, a ucenicilor Sai. Cu atat mai mult se cade sa fim uniti in rugaciune si in lacrimi de pocainta in aceste zile si sa lasam galceava si tulburarile.

Iar asa prin rugaciunea si pocainta noastra, poate Domnul se va milostivi spre noi si ne va da raspuns la aceste vremuri tulburi. Sa ne rugam ca Dumnezeu sa ii dea zile cu sanatate Parintelui Justin si prin gura sfintiei sale sa ne graiasca adevarul. Pana atunci sa luam aminte la cuvintele sfintiei sale din ultimul interviu : Sa marturisim intorcand degetul spre noi insine. Macar in aceste zile sa ne silim sa nu il indreptam spre altii.