Motto: „Spre săvârşirea sfinţilor spre lucrul slujbei, spre zidirea trupului lui Hristos;
Până ce vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu,
întru bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinirei lui Hristos” (Efeseni 4:12,13).
[Biblia, Ediţia Sfântului Sinod, Buc. 1914]

Stihul de mai sus (Ef. 4: 12,13) Sfântul Teofilact îl tâlcuieşte astfel: „Vezi – o cititorule – câtă este vrednicia Creştinului? Fiecare – zice – îl găteşte pe celălalt, fiecare slujeşte spre zidirea trupului lui Hristos, adică a Bisericii. […] Şi cei ce au luat darurile – zice – se cuvine să lucreze, să ostenească şi să-i zidească pe Creştini până ce vom ajunge toţi la unirea credinţei, adică până ce vom arăta cu dovadă că avem toţi una şi aceeaşi credinţă, nefiind osebiţi după dogme şi neavând dezbinări între voi după viaţă şi după fapte. Căci atunci se face adevărata unire a credinţei şi atunci îl vom cunoaşte pe Fiul lui Dumnezeu, când vom fi drept-slăvitori în dogme şi vom păzi legătura dragostei, dragoste care este Hristos” (Justin, Ed. Scara, 2009, nota 4, pag. 123).

Timp îndelungat termenul consacrat, la Ectenia darurilor, din cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, a fost (şi mai este pe alocuri) „Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh…”. Astfel în „Dumnezeieştile Liturghii” ale Sfinţilor Ierarhi Ioan Gură de Aur, Vasilie cel Mare şi Grigorie Dialogul, tipărită la Iaşi în anul 1845, cu binecuvântarea Mitropolitului Meletie al Moldovei, la pag. 49 vedem că termenul utilizat este „Unirea credinţei…”.

Din cartea Părintelui Stefanos Anagnostopulos, „Explicarea Dumnezeieştii Liturghii” aflăm că preotul încheie Ectenia Darurilor cu: „Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, […]”, ceea ce înseamnă credinţa comună în Dumnezeu, Hristos şi Biserică, care ne uneşte în jurul Jertfei şi a Potirului comun (Explicarea Dumnezeieştii Liturghii, Protopresbiter Stefanos Anagnostopulos, Ed. Bizantină, Buc. 2005, pag. 384).

Sfântul Ignatie Teoforul ne îndeamnă: „Să veniţi fraţii mei la credinţa întru Hristos, cea una, mâncând Trupul lui Hristos, care este medicamentul nemuririi.” (Sf. Ignatie Teoforul, Epistola către Efeseni, VEPES 2, 267).

Sfântul Irineu ne spune: „După ce Biserica a primit credinţa una, sfântă şi comună, o păzeşte cu grijă şi crede uniform cu ea, deoarece are acelaşi suflet şi aceeaşi inimă. Conform acestei credinţe, Biserica propovăduieşte, învaţă şi predă ca şi cum ar avea o singură gură”. (Sf. Irineu de Lugdunum, Studiul pseudo-cunoaşterii, VEPES 5, 115). continuare »