”Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.” (Evanghelia după Ioan 10, 11-15)

”Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. Şi a zis lor: Scris este: ”Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!” (Evanghelia după Matei 21, 12-13)

În România, deocamdată, este considerată o ciudăţenie prezenţa unor preoţi în rândul celor care mărturisesc tranşant, fără diplomaţie de fariseu, pe diferite căi – în predică, în organizaţii civice, în stradă, prin articole de presă etc. – împotriva imoralităţii care a cuprins cele mai importante componente ale societăţii (politica, economia, cultura, spiritualitatea). Un preot care se declară anti-sistem – prin sistem înţelegând tot ceea ce este necreştin în Stat şi Societate – nu este agreat. Activiştii anti-sistem îl privesc cu suspiciune – ce mai vrea şi popa, ăsta, se apucă el de proteste şi de critici -, susţinătorii sistemului îl etichetează imediat ca fiind ”extremist, legionar, conservator, anti-european” etc., iar administraţia bisericească poate decide că merită sancţionat pentru ieşirea din decorul discursului oficial.

Totuşi, în Sfânta Scriptură avem cel puţin două fragmente – le-am aşezat ca mică introducere la articol – care acordă preotului dreptul de a se implica în activitatea civică, privită ca un instrument al mărturisirii credinţei în Hristos, ca o Liturghie după Liturghie.

Când viaţa sufletească în Hristos a enoriaşilor parohiei tale – România este o ”parohie” mare, în cele din urmă, iar românii care se declară creştini ortodocşi sunt enoriaşii noştri – este pusă în pericol fie de dregătorii cetăţii – politicienii noştri din primării, consilii locale, guvern, parlament şi preşedinţie – fie de jefuitorii bogăţiilor strămoşeşti – multinaţionalele, baronii locali, evazioniştii etc. – trebuie oare preotul să tacă ori să se limiteze doar la predica de după Sfânta Liturghie? continuare »