Rugăciunea Căpitanului

Ai grijă Doamne de toţi ai mei. Primeşte-i sub scutul Tău. Iartă-i. Odihneşte-i.
Celor vii dă-le tărie asupra celor potrivnici, întru biruinţa României creştin-legionare şi apropierea de Tine, Doamne, a neamului meu românesc întru nadejdea învierii lui. Amin.

In 1936, Ion Mota si Vasile Marin, fruntasi ai Miscarii Legionare, impreuna cu alti 6 camarazi (preotul ortodox Ion Dumitrescu-Borsa, secretarul general al Legiunii, printul Alexandru Cantacuzino, diplomat de cariera,inginerul Gheorghe Clime, comandantul Corpului Muncitoresc Legionar, avocatul Nicolae Totu, economistul Banica Dobre si generalul Gheorghe Cantacuzino), s-au inrolat voluntar in armata nationala a generalului Franco, pentru a sprijini lupta poporului spaniol impotriva brigazilor internationaliste sprijinite de Moscova, formate din anarhisti si comunisti, care incercau sa constituie un capat de pod al bolsevismului in extremitatea vestica a continentului european.

Se tragea cu mitraliera in obrazul lui Hristos! Se clatina asezarea crestina a lumii! Puteam noi sa stam nepasatori? Eu asa am inteles datoria vietii mele. Am iubit pe Hristos si am mers fericit la moarte pentru El! (…) Sa nu lasam pe urmasii nostri sa piarda binefacerile sufletesti ale Nasterii Matuitorului! Sa nu lasam o tara fara Biserici, fara icoane, fara ocrotirea mainii lui Dumnezeu! Sa nu lasam copiilor nostri o viata in care vor fi pierdut pe Hristos!

Asa explica Mota, in Testamentul sau catre parinti, sensul sacrificiului sau.

Cei doi legionari au cazut ucisi de un obuz, la 34 si respectiv 33 de ani, in ziua de 13 ianuarie 1937, in localitatea Majadahonda, de langa Madrid, in timpul unei ofensive de respingere a unui atac motorizat comunist. Aducerea in tara a trupurilor celor doi mucenici ai Neamului Romanesc a durat aproape o luna de zile, ei fiind inmormantati crestineste in ziua de 13 februarie 1937, la Casa Verde din Bucuresti, sediul central al Miscarii Legionare, unde a fost ridicat un mausoleu in onoarea lor. Monumentul a fost mai tarziu dislocat si distrus de comunisti, astazi nemaistiindu-se nimic despre ramasitele pamantesti ale celor doi eroi. continuare »

Prin jocul unui calcul care n-a dat niciodată greş, asociaţiile de exploatare a avutului obştesc, care sunt partidele, au înţeles de la începuturile aşa zisei noastre vieţi de stat să-şi făţuiască activitatea cu poleială naţionalistă. Create sub impulsul marilor curente şi reforme ale Apusului zguduit de catastrofa socială şi morală care a fost marea revoluţie de la 1789, partidele politice româneşti, rezultate ale împerecherii dintre masonerie şi democraţia străină de realităţile noastre, au fost nevoite, sub presiunea unor curente de care nu puteau să nu ţie seamă, să accepte să se transforme în organizaţiuni parţial «naţionale». Şi era firesc aceasta, într-o ţară care n-a cunoscut nici feudalism, nici burghezism, care n-a cunoscut comunismul de la 1848 şi nici influenţa nefastă a marilor capitaluri, ci, care, pe tot trecutul ei, de la cronicari, prin marii dascăli cărturari şi până la Mihai Eminescu, a cunoscut o singură realitate: naţionalitatea.

În numele acestei naţionalităţi, valoare permanentă în rezolvarea ecuaţiei româneşti în cadrul european sau mondial, s-a mişcat totul în ţara aceasta. Constrânse deci au fost, la rândul lor, şi partidele să se înjghebeze şi să ţină seama, vom vedea că numai aparent, de considerentul primatului naţional. Aşa, partidul paşoptist, mason, democrat şi universalist al lui Ion Brătianu şi C.A. Rosetti, partidul liberal (roşu), s-a transformat forţat de împrejurări în partid «naţional-liberal», şi tot astfel, cincizeci de ani mai târziu, sub porunca aceleiaşi realităţi, partidul internaţional, narodnicist, marxist, democrat şi iudaizat al ţarănismului, a devenit partidul «naţional-ţărănesc». Dar a confunda firma cu conţinutul, nu este o însuşire a noastră. continuare »

La 22 de ani de la caderea comunismului, istoria adevarata a neamului nostru ne este in continuare ascunsa. Mass-media instrainata otraveste zilnic tineretul roman promovand mediocritatea si non-valorile, in timp ce adevaratele modele de viata, eroii martiri ai acestui neam, sunt date uitarii.

Ionel Mota si Vasile Marin au fost doi Legionari romani care in 193 7 au uimit intreaga Europa prin vitejie, credinta si jertfa suprema. Aceasta este povestea lor:

In 1936, conflictul ireductibil dintre stanga bolsevica si dreapta nationalista, mocnind in intreaga Europa, erupe cu putere in Spania, unde comunistii si anarhistii, incurajati de victoria obtinuta de Frente Popular in februarie acelasi an, declanseaza un val de greve, dezordini si violente. impotriva acestor incercari de subminare a statului, generalul Francisco Franco organizeaza lovitura de stat militara la care se vor ralia toate fortele nationaliste. Urmeaza un razboi civil devastator care va dura aproape trei ani.

In Romania, politica pro-sovietica a lui Titulescu este din ce in ce mai contestata de majoritatea populatiei. Ca urmare, la 29 august 1936, acesta e constrans sa demisioneze din functia de ministru de Externe. Repulsia romanilor fata de comunism si neincrederea fata de Rusia sovietica determina opinia publica sa priveasca cu interes evenimentele ce se derulau in Spania, majoritatea situandu-se de partea fortelor nationaliste conduse de generalul Franco. continuare »