Tag Archives: Velicicovki

Sf. Paisie de la Neamt (Velicicovski) – “Gloria mondiala a Ortodoxiei Romanesti”

Este una dintre cele mai insemnate personalitati ale monahismului ortodox care au vietuit pe meleagurile noastre, innoitor al vietii duhovnicesti din manastirile din Moldova (dar si din Oltenia si Muntenia prin ucenicii sai), iscusit traducator al scrierilor Sfintilor Parinti din limba greaca in limbile slavona si romana, adept fervent al metodei isihaste a „rugaciunii lui Iisus”, cunoscut si sub numele de Paisie Velicicovski.

Se naste la 21 decembrie 1722, ca al 11-lea copil din cei 12 ai protoiereului Ioan din Poltava si ai presbiterei Irina, si va primi la nastere numele de Petru. La frageda varsta de 4 ani va ramane orfan, iar din tinerete va simti o puternica atractie spre viata monahala, caci tanarul Petru era tacut si cu blandete in purtari, ca unul ce zabovea adesea asupra paginilor din Vietile Sfintilor. Insa va urma cativa ani la Scoala manastireasca Bratska, ca elev extern, si cu aceasta ocazie va cerceta bisericile din imprejurimi, cu deosebire Lavra Pecerska. De mult folos ii va fi si intalnirea cu mitropolitul Antonie al Moldovei, care probabil ca a fost decisiva in hotararea tanarului de a imbratisa viata monahala.

Astfel, la varsta de 12 ani, el va fi tuns rasofor, sub numele de Platon, insa nu se cunoaste numele schitului in care el a fost tuns rasofor. De-a lungul catorva ani, plin de nazuinta pentru desavarsirea evanghelica, Platon va trece prin cateva manastiri ucrainiene, si va poposi in cele din urma, impreuna cu alti 3 calugari, la schitul Dalhauti (jud. Vrancea), unde acolo se aflau cativa nevoitori care aveau si preocupari carturaresti. De aici, Platon va ajunge la alt schit, Traisteni, unde a auzit, pentru prima data, de pravila si rugaciunile facute la Sfantul Munte.

Venind la schit staretul Vasile, de la Poiana Marului, si vazandu-l pe Platon, il va lua cu el la Poiana, unde Platon va primi ascultarea de a copia intr-un manuscris lucrarea Desiderie. De la Poiana Marului, Platon va fi trimis la schitul Carnu. Astfel, in decurs de 4 ani, cat a umblat pe la schiturile romanesti, Platon a putut culege destule invataturi duhovnicesti de la stareti, duhovnici si sihastri. De aceea, dornic de desavarsire, va lua hotararea de a merge la Muntele Athos, astfel ca in data de 4 iulie 1746, la varsta de 24 de ani, va intra in manastirea Pantocrator din Sfantul Munte, unde se aflau si cativa calugari slavi. Negasind un parinte duhovnicesc s-a hotarat sa locuiasca singur. continuare »