† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

pemptousia | Părintele Aléxandros și vrăjitorul

În regiunea Mweka, undeva în mijlocul Congoului, avem doi preoți, pe Părintele Kýrillos și pe Părintele Aléxandros, și avem o singură biserică, cea a Sfântului Gheorghe. La sate avem colibe de pământ [unde se slujește Sfânta Liturghie], astfel că Părintele trebuia să slujească cu rândul. Pe acolo se circulă cu bicicletele, acesta este singurul mijloc de transport existent. Așadar, Părintele Aléxandros și-a luat bicicleta și s-a dus într-un sat.

În după-masa când a ajuns, creștinii ortodocși de acolo au venit și i-au spus că în acel loc se găsește un mare vrăjitor, care omoară pe oricine vine acolo. Zice Părintele Aléxandros: Mie mi-a dat poruncă Episcopul, trebuie să fac ascultare: să fac spovedanie, să slujesc Liturghia și să vă împărtășesc. continuare »

Din Apus “Austrul” suflă
Aducând cu el “Progres”,
Care naşte necredinţă
Şi împrăştie eres.

Pentru cei râvnitori cu adevarat pentru credința strămosească

Fraților și surorilor întru Hristos, aceste rânduri le scriu numai pentru cei care nu s-au amăgit de covrigi roșii și care se feresc de vântul înselăciunii. Pentru ceilalți care au început să dănțuiască „hora Crivățului” nu mai am nimic de scris. Cine a avut urechi de auzit, acela a căutat să audă strigătul meu și cine mai are ochi de văzut, poate să vadă cum stau lucrurile… Eu am tunat și am fulgerat către toți (prin foile mele) ca să vă feriți de bătaia vântului de la Miază-Noapte. Iar acum când a început ploaia cu banii roșii, eu nu mai strig la nimeni. Cei statornici în credință îsi păzesc pașii de alunecare, iar cei slabi de fire și dornici de mărire se poticnesc la vale. Mare este taina credinței, dar puțini o păzesc astăzi neprihănită. Nu vă mirați că îndrăznesc să zic vorba asta, că mulți se botează, însă darul puțini îl păstrează. Când vedeți pe unii că aleargă singuri spre înselăciune, atunci să cunoasteți că la unii ca aceștia pecetea darului este ștearsă și ușor se prăpăstuiesc. Atunci sfaturile nu se mai lipesc de ei si făgăduințele se calcă fără milă. continuare »

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=FexG4-CB0vs?feature=oembed&w=500&h=375]

Tweet | OrtodoxINFO

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=sFoJDtJQu1Q?feature=oembed&w=500&h=281]

Tweet | OrtodoxINFO

.

A doua zi după Sfînta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rînduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punînd mîna sa pe creştetul Stăpînului.

Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte de toţi şi cu cîntări se slăveşte, pentru că prin sobor se înţelege adunarea poporului în biserică, la cîntarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Celui ce se prăznuieşte. continuare »

.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Sărbătorind Botezul Domnului, ne aducem aminte şi că Dumnezeu S-a descoperit oamenilor ca Treime, şi că Iisus S-a arătat oamenilor ca Hristos. Unde S-a arătat Hristos? Unde Şi-a început lucrarea? S-a dus, oare, într-un mare oraş şi S-a arătat acolo în slava Sa? Ori S-a urcat pe un multe înalt, ca o mulţime numeroasă de oameni adunată în jur să-L privească de jos, ca pe o ciudăţenie? Nu! Hristos S-a dus în pustie, la apa Iordanului, unde Ioan boteza poporul. Ioan propovăduia pocăinţa şi îi chema pe păcătoşi ca, în semn de pocăinţă, să se boteze în Iordan. Şi iată, tot ca un păcătos vine şi Hristos şi cere să fie botezat. El, Care nu are păcat. S-a temut Ioan. „Tu trebuie să mă botezi pe mine.” „Lasă asta acum – îi răspunde Iisus – căci aşa ni se cuvine să împlinim toată dreptatea.” continuare »

| OrtodoxINFO

| OrtodoxINFO

Monahul trebuie foarte mult sa se pazeasca de ravna trupeasca si sufleteasca, ce se īnfatiseaza la aratare ca evlavioasa, iar de fapt este nesocotita si stricatoare de suflet. Oamenii din lume si multi dintre cei ce duc viata monahiceasca, datorita nestiintei lor, lauda mult o asemenea rāvna, nepricepānd ca izvoarele ei sunt parerea de sine si trufia. Aceasta rāvna ei o preamaresc ca rāvna pentru credinta, pentru evlavie, pentru Biserica, pentru Dumnezeu. Ea consta īn osāndirea si acuzarea mai mult sau mai putin aspra a celorlalti, pentru greselile lor īn privinta moralei si pentru cele īmpotriva bunei orānduieli si īntocmiri bisericesti. Amagiti fiind de o falsa conceptie despre rāvna, rāvnitorii lipsiti de īntelepciune socot ca, lasāndu-se īn voia acestei rāvne urmeaza Sfintilor Parinti si sfintilor mucenici, uitānd ca ei rāvnitorii nu sunt sfinti, ci pacatosi. Daca sfintii īi mustrau pe pacatosi si pe necredinciosi, o faceau din porunca lui Dumnezeu, fiind datori sa faca aceasta, potrivit insuflarii Sfāntului Duh, nu insuflarii propriilor patimi si a demonilor. Iar cel ce se hotaraste, de capul lui, sa-l acuze pe fratele sau sa īi faca observatie, acela arata limpede ca se socoate mai īntelept si mai virtuos decāt cel acuzat de el, ca lucreaza sub īnrāurirea patimii si a amagirii cugetelor demonice. Se cuvine sa ne aducem aminte de porunca Māntuitorului: „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si bārna din ochiul tau nu o iei īn seama? Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa scot paiul din ochiul tau si iata bārna este īn ochiul tau? Fatarnice, scoate īntāi bārna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau” (Mat.7, 3-5). Ce este aceasta bārna? Este cugetarea trupeasca, groasa ca o bārna, care rapeste orice putere si orice corectitudine puterii vazatoare daruite de Ziditor mintii si inimii. Omul mānat de cugetarea trupeasca nu poate nicicum sa judece drept nici despre propria lui stare launtrica, nici despre starea aproapelui. El judeca despre sine īnsusi si despre ceilalti dupa felul īn care se īnchipuie el īnsusi pe sine si dupa felul īn care īi apar ceilalti pe dinafara, potrivit cugetarii sale trupesti bineīnteles, gresit; si de aceea l-a numit Cuvāntul lui Dumnezeu, pe buna dreptate, fatarnic. Crestinul, dupa ce a fost tamaduit prin Cuvāntul lui Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu, primeste o vedere dreapta a propriei sale īntocmiri sufletesti si a īntocmirii sufletesti a aproapelui. Cugetarea trupeasca, lovind ca o bārna pe aproapele care a gresit, īntotdeauna īl tulbura, nu arareori īl pierde, niciodata nu aduce si nici nu poate aduce folos, nu are nici un pic de putere asupra pacatului.

Dimpotriva, cugetarea duhovniceasca lucreaza numai asupra neputintei sufletesti a aproapelui, miluindu-l, tamaduindu-l si māntuindu-l. Este vrednic a fi luat īn seama faptul ca, dupa dobāndirea īntelegerii duhovnicesti neajunsurile si pacatele aproapelui īncep sa para de foarte mica īnsemnatate, rascumparate fiind de Māntuitorul si lesne de tamaduit prin pocainta, aceleasi greseli si neajunsuri care pentru īntelegerea trupeasca pareau necuprins de mari si īnsemnate. Apare lesne de vazut ca aceasta cugetare trupeasca le dadea o īnsemnatate atāt de uriasa pentru ca ea īnsasi este bārna. Cugetarea trupeasca vede la aproapele pacate care nu sunt nicidecum: din aceasta pricina, cei atrasi de rāvna lipsita de judecata au cazut adesea īn clevetirea aproapelui si s-au facut unealta si jucarie a duhurilor cazute. […] continuare »

Românii ar putea avea, începând cu 2018, încă o zi liberă de la stat. La fel ca în alte 16 ţări europene, un deputat de la UDMR propune ca Vinerea Mare, ziua răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos, să fie adăugată celor de Paşte.

Proiectul urmează să fie votat în Parlament. Deocamdată, vom primi, pe hârtie, 14 zile libere legale. Practic, vor fi doar 11, pentru că unele cad în weekend. continuare »

Parascheva Gheorghe | „Şi nu ne duce pre noi în ispită”

„Şi nu ne duce pe noi în ispită” spunem noi, sau cel puţin ar fi trebuit să spunem, în fiecare seară … conştienţi, sau cel puţin ar fi trebuit să fim conştinenţi, de faptul că fără ispită nu se iveşte virtutea.

Aşa deci, se întâmplă în viaţă că… mergem pe un pod de lemn şi la mijloc de drum, se rupe o frânghie, a doua, a treia – rămâi în bătaia vântului deasupra prăpastiei, agăţat de singura frânghie rămasă.

TU ce faci? continuare »

Vine revelionul … Multi barbati vor bea pana vor cade sub mese. Multe femei vor bea pana vor dansa pe mese. Si toti vor spune bancuri porcoase si vor rade grohaind ca porcii. Iar unde-i loc, o vor pune si de o orgie. Unde nu, se vor limita la dansuri, pipairi si inchipuiri erotice.

Noi ortodocsii sa nu facem astfel. Iata ce aflam din Cuvânt la Anul Nou.: continuare »

Faptele Apostolilor

Capitolul 6 continuare »

Sfânta Muceniţă Eugenia (Evghenia), odraslă de bun neam şi mândrie a neamului ei s-a născut în Roma cea veche.

Părinţii el, Filip şi Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii. S-a îmbrăcat bărbăteşte a luat cu ea două slujnice şi într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop şi a primit de la el sfântul botez. Şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi foarte de dimineaţă s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoinţe, în trude, în privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea. Strălucea ca un mare luminător, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ. Nu voia, dar silit de cuvintele şi de dragostea lor a primit. Şi aşa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare şi prea strălucit. Chipul lui îi atrăgea pe toţi. Cum atrage magnetul fierul, aşa atrăgea pe toţi, ca să se desfăteze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al lui Eugeniu. Şi s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia cu lacrimi şi cu cuvintele ei înşelătoare i-a mişcat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-şi dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu stareţul, tăciunele desfrânării a aprins şi mai mult inima Melantiei spre dragoste. Şi ca un orb, care-şi pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu şi-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, tatăl Eugeniei, şi a făcut plângere, că în cutare mănăstire stareţul înşeală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite şi că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar şi pe ea. Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareţul mănăstirii, şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte oameni vinovaţi, închinători mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor. Şi s-au înfăţişat părţile la judecată. A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareţ; l-a batjocorit şi l-a defăimat cât a vrut. Striga, şi arăta cu degetul pe stareţ prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricaţi. Cu glas mare a strigat şi a zis: „Ascultaţi-mă toţi, că vă spun adevărul!” Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice! continuare »

de Saccsiv

Va invit sa vizionati „The End Of The World prophecy. Les prophéties de la fin des temps. Hidabroot” (probabil din 2006) si sa cititi transcriptul sau.

La inceput, cateva citate edificatoare din transcript. La finalul prezentului articol veti putea citi si intregul transcript. continuare »

Foto: stranaortodoxa.wordpress.com.

”Mândria omenească zice: noi facem, noi realizăm, și începem să construim turnul Babel. Îi cerem Lui Dumnezeu socoteală pentru faptele Lui, vrem să fim conducătorii lumii, visăm la tronuri dincolo de nori – însă nimeni și nimic nu se supune lumii și neputința omenească se dovedește cât se poate de clar o experință amară. […]

Nimeni și nimic nu-l poate vătăma pe om, dacă el însuși nu se vatămă pe sine și, dimpotivă, pe cel ce nu renunță la păcat, nici o mie de mijloace mântuitoare nu îl pot ajuta. Prin urmare, singurul rău este păcatul. Iuda a căzut, aflându-se alături de Măntuitorul, iar dreptul Lot s-a mântuit, trăind în Sodoma. […] continuare »

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=rFr4C2BPLeM?feature=oembed&w=500&h=375]

Inregistrarea e din 18 noiembrie 1990.

Iata si transcriptul: continuare »

Vedem cum de mai bine de jumătate de secol umanitatea este șantajată de cea mai periculoasă doctrină politică, ce sugrumă orice ideal național, spiritual și de libertate a exprimării. Este de ajuns să citezi dintr-un mare poet național, de ex. Radu Gyr, că îți sar în cap ONG-urile sioniste finanțate via Tel Aviv. Apoi, ca să nu-ți pierzi locul, din guvern, parlament, serviciu etc. trebuie să-ți faci mea culpa, să-ți torni cenușă în cap și deja ești gata pentru o îndoctrinare ideologică la muzeul holocaustului de la Ierusalim, cu nume sugestiv Yad Vashem, unde ți se impune istoria politic corectă ți unde trebuie să aduci jertfă idolească cu cipilica pe cap. Întors acasă trebuie să dai roade și să lovești în valorile neamului românesc, care au plătit cu viața datorită regimului comunist adus de bolșevicii evrei pe tancurile rusești.

Acest tip de ideologie este exemplu pentru doctrinele altor minorități ce-și impun, majoritații unde trăiesc, ideile imorale, necreștine, anti-românești precum comunitatea lgbt, reprezentanții politici ai comunității maghiare – UDMR ș.a. Este noua dictatură ce subjugă multe națiuni – dictatura MINORITĂȚII. Peste tot în lume, minoritatea evreiască trăiește prin bau-baul creat de holocaust, și anume anti-semitismul, fiind prima acuză invocată în caz că un evreu nu este angajat, promovat, premiat etc., neluându-se în seamă criterii obiective precum specializarea, eficiența, conduita etc. Identic ești acuzat de xenofobie, rasism, homofobie etc. dacă refuzi să accepți anormalul, imoralul ca mod de viață în propria țară.

Nu neagă nimeni crimele asupra cetățenilor evrei, atât cât au existat în realitate, însă trebuie clar spus cine le-a făcut cu adevărat și la comanda cui. În România lucrurile au stat cam așa:

| OrtodoxINFO

– Părinte Justin¹., am venit la Sfinţia Voastră cu o durere în suflet, provocată de textele tot mai dese care anunţă dispariţia poporului român, dar şi de situaţiile cumplite de criză prin care neamul nostru trece în aceşti ani. Credeţi că suntem pe cale de pieire, de dispariţie din istorie?

– Să ştiţi că şi eu mi-am pus întrebarea aceasta de la o vreme încoace. Poate că datorită sărăciei, datorită crizelor… dar la noi criza aceasta a fost şi este permanentă. Suntem o insulă latină, înconjuraţi peste tot de slavi şi, unde mai pui, suntem şi ortodocşi pe lângă faptul că suntem români. Multora nu place deloc rezistenţa noastră în mijlocul Europei. Pe noi ne duşmănesc toţi, şi Răsăritul, şi Apusul. Ne aflăm între ciocan şi nicovală. Aşa a fost tot trecutul nostru, toată istoria. Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una – cu satul, una cu credința lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era așa erm de mult desfiinţaţi.

– Părinte dar în istorie am dăinuit în faţa păgânilor, în fața ereticilor. Se ardeau satele, se otrăveau apele și românii se retrăgeau în munţi, mereu, mereu. Şi totuşi, generaţiile de strămoşi au fost în stare să păstreze ţara, neamul, satul, limba română, credinţa şi ni le-au dat nouă, Acum, noi ce facem cu ele?

– E greu de înţeles fenomenul acesta, pentru că la noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor şi de formare a demnităţii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeşte nici în şcoală, nici în societate. Ei bine, tânărul nostru când intră în întunericul lumii europene nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor. Oricâte greutăţi au venit peste ei, au fost în stare să ne dea pământul moştenire şi ţara cu toate ale ei. Păi, în 1944, ce urgie a venit peste noi, dar ţăranul român, necăjit, a stat aici, nu s-a dus nicăieri. Am fost atunci la Iaşi, cu Valeriu Moglan, un ţăran cu origine sănătoasă, am primit-o pe Cuvioasa Parascheva, că fusese evacuată în Muntenia şi acum era adusă înapoi. El, când a văzut-o, s-a rugat aşa:

„Cuvioasă Parascheva, mulţumim că ne cercetezi. Am stat în Moldova noastră dragă şi am aşteptat să te întorci în mijlocul nostru, că tu eşti temeiul rezistenţei noastre şi apărătoarea credinţei noastre ortodoxe”.

continuare »