Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !
De la Mine a fost aceasta
Gânditu-te-ai vreodată că ce este pentru tine arzător, pentru Mine este dureros?Dacă pe tine te apasă, pe Mine Mă priveşte.
Calea ta este nepreţuită în ochii Mei pentru că pe tine Eu te-am iubit, a Mea bucurie este a te învăţa pe tine.
Când peste tine vine ispita şi de faţă este vrăşmaşul, Eu vreau să ştii că de la Mine a fost aceasta.
Eu al tău Dumnezeu sunt, Cela ce pe toate le orânduiesc şi nu fără de rost ai ajuns în acest loc, acesta este locul pe care Eu ţi l-am ales.
Nu m-ai rugat tu oare, ca Eu să te învăţ smerenia?
Ei bine, Eu te-am adus pe tine aici, la şcoala în care se învaţă această lecţie.
Cei ce cu tine vieţuiesc, aceia săvarşesc voia Mea.
Dacă în neajunsuri te-ai aflat, greu fiindu-ţi a te ridica dintr-o dată asupra acestora, atunci să stii că de la Mine a fost aceasta.
Chiar dacă eu stăpânesc peste toate ale tale, Eu doresc ca tu venind la Mine să cunoşti că dintr-ale Mele sunt date ţie toate.
Darurile Mele sunt nesfârşite, dar Eu vreau ca tu, în prezenţa Mea, să te convingi de dreptatea Mea.
Să nu fie ca ceilalţi să-ţi zică, în neputinţa ta: „ Să nu crezi în Dumnezeul tău!“ .
Ai străbătut într-una nopţi în suferinţă, de cei dragi şi apropiaţi inimii tale te-ai despărţit, de la Mine a fost aceasta.
Eu sunt Acela ce îngăduie suferinţele.
Ca să-mi vorbeşti am îngăduit.Eu acestea, găsinduţi tu astfel liniştea veşnică.
De-al tău prieten sau altcineva, căruia inima ai deschis-o ai fost rănit; de la Mine a fost aceasta.
Am îngăduit ca această nemulţumire să te încerce pe tine, ca în Dumnezeu să-ţi afli cel mai bun prieten.
Eu vreau cu totul sa Mi te înfăţişezi şi cu mine să vorbeşti.
Dacă te-a clevetit cineva, în grija Mea să laşi aceasta şi, din adâncul inimii tale, de Mine să te apropii ca să fii ferit de gâlceavă.
Eu luminez în dreapta ta şi în lăuntrul tău ca soarele de amiază.Socotelile ţi s-au încurcat, deznădăjduit din tot sufletul ai obosit; de la Mine a fost aceasta.
Ţi-ai făurit un vis, ai avut dorinţele tale, înaintea Mea tu le-ai depus pentru a fi binecuvântate.
Însă a mea vrere e ca tu să-mi înfăţişezi toate momentele vieţii tale, ca Eu să le îndrept, pentru că tu zidirea Mea eşti, iar nu o forţă iriguitoare.
Neaşteptata zădărnicie a vieţii te-a ajuns pe tine şi, acum, inima ta a învăluit-o; să ştii că de la Mine a fost aceasta.
Eu doresc ca sufletul tău să fie pururea arzând înaintea ochilor Mei şi prin numele Meu să biruieşti toată slăbiciunea.
De mult timp din cauza micimii tale sufleteşti şi a puţinei tale credinţe, nu mai ai parte de cuvânt din partea celor apropiaţi şi dragi ţie.Să ştii că de la Mine a fost aceasta.
Chiar în neliniştea aceasta, Eu încerc cu tărie credinţa ta şi puterea rugăciunii tale pentru aproapele tău; oare nu pentru grijile celorlalţi ai poposit cu rugăciunea în Iubirea Mea?
Oare nu-i răsplăteşti tu cu Preacinstitul Acoperământ al Maicii Mele?
Au nu te-au întâmpinat pe cale felurite boli nevindecate, iară tu, legat ai rămas de firea ta? De la Mine au fost acestea.
Eu îmi doresc ca tu să mă cunoşti mai adânc şi să nu te chinui să pătrunzi în a Mea Iconomie pentru mântuirea sufletelor muritorilor, ale căror căi sunt de nepătruns.
Ci cu smerenie şi cucernicie să-ţi pleci capul sub harul Meu.
Ţi-ai dorit să faci ceva însemnat pentru Mine, te-ai plecat, în schimb, bolilor şi neputiţelor.
De la mine a fost aceasta.
Atunci când ai fost absorbit de lucrarea ta, Eu n-am putut defel să te aduc la Mine.Eu vreau să te învăţ să primeşti conştiinţa propiei nimicnicii când Eu îţi lipsesc.
Doar unii din fiii mei cei buni care s-au desprins de viaţa cea lumească au dobândit arma rugăciunii neâncetate.
De-ai intrat pe neaşteptate într-o slujbă grea şi cu mare răspundere, să nădăjduieşti în Mine.
Eu te încredinţez că aceste greutăţi vor fi binecuvântate de Domnul Dumnezeul tău în toate căile tale şi, peste toate, Călăuzitorul şi Sprijinitorul tău va fi Domnul tău.
În fiecare zi a vieţii tale ai avut în mâinile tale, copilul Meu, acest vas luminat de mila Mea, foloseşte-l cu (în) libertate.
Păzeşte-l, cunoaşte-te şi întotdeauna ia aminte ca oriunde ai fi, tu suflete -în neputinţă şi în disperare– să înveţi ca în toate să Mă vezi pe Mine.
Toate de Mine au fost trimise spre desăvârşirea sufletului tău.
Toate acestea de la Mine au fost!
Când ai să fii întristat şi mâhnit citeşte şi te linişteste pentru că
Cel drag nouă, Te iubeste!
Testamentul unui ieroschimonah rus (anonim)
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mi-au dat lacrimile cand am citit aceste cuvinte.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
asta este ibirea infinita pe care o are Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos.Cat ne iubeste El si ce inconsitenti suntem noi .Ma rog sa ne dea intelepcine si sa ne ierte iara si iara sai sa nu ne paraseasca.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Noi suntem asa de rai si Dumnezeu ne iubeste cu toate ca nu meritam bunatatea si mila lui, Dumnezeu in infinitatea Lui ne iarta tot si vrea sa fim ai Lui pentru ca El este creatorul nostru.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
ii se poate da o interpretare periculoasa acestei scrieri...nu toate sunt de la Dumnezeu,mare grija cand asociati anumite aspecte negative cu voia lui Dumnezeu!S-ar putea inlesni acceptarea purgatoriului ca indreptatire a nepasarii in viata si a liberului arbitru!mai multa atentie la poeziile acestea...nu uitati ce a zis Sf. Ioan Damaschin: Dumnezeu prestie dar nu predetermina!
Tinand cont de tulburarile de acum,cu regret spun ca mai degraba se va da vina pe raul ce ni se intampla zicand de la Dumnezeu e aceasta cu toate ca Dumnezeu are pregatite milioane de feluri pt a ne mantui...numai ca noi inclinam balanta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Acestea sunt INGADUITE de Dumnezeu ! Sunt pentru pacatele noastre ! Pentru ca Dumnezeu e si drept si da fiecatruia dupa fapte ! Si intr-adevar : purgatoriul nostru este aici pe pamant, dar asta nu ne certifica ca vom ajunge apoi in Rai ! Totul depinde de cum lucram in aceste incercari ! Dai vointa, iei putere ! Biruind aceste ispite, Dumnezeu ne va da cununi ! Dar TOATE, ABSOLUT TOATE vin din marea dragostea a lui Dumnezeu si din purtarea Sa de grija !
"zis-a un batrin: de-ti va veni boala, sa nu te scarbesti! caci daca vrea Stapinul sa patimesti cu trupul, tu cine esti de te necajesti? oare nu El poarta grija de tine in toate? sau fara Dinsul traiesti? rabda, si roaga-l pe El, sa-ti dea cele de folos! Aceasta este voia Lui, si deci sezi cu indelungata rabdare si maninca din milostenie (Patericul Egiptean)"
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doamne miluieste si ne pazeste pe noi. Amin.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
De fiecare data cind citesc aceasta scrisoare prind aripi,ma incurajeaza si ma ajuta sa primesc toate fara cirtire din mina lui Dumnezeu. Parintele care a scris aceste cuvinte mai exact scisoare (care a fost scrisa unui fiu duhovnicesc episcop care se afla in detentie pentru incurajare si mingiere) este ieroschimonahul Serafim de la Virita(o localitate in apropierea Sankt-Peterburgului) care a repetat nevointa Cuv.Serafim de la Sarov stind o mie de nopti in genunchi rugindu-se pe o piatra care recent a fost canonizat de Biserica Rusa. Ghenadie sa stii ca intradevar sunt boli,necazuri,ispite ingaduite de Dumnezeu si sunt si din prostia noastra dar nu uita ca nici un fir de par nu cade fara stirea lui Dumnezeu,nu sunt periculoase astfel de scrisori ci din contra ziditoare, nu te insela frate cerceteaza duhurile Parintele este Sfint!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cuvantul este al Sf. Serafim de la Virita