Părintele Justin Pârvu, sarea ortodoxiei româneşti
Apelul acesta pe care l-am făcut eu împotriva cipurilor biometrice, şi care a fost atât de controversat, nu l-am făcut ca să înspăimânt pe nimeni, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni. N-am vrut să terorizez mintea nici a bogatului, nici a săracului, nici a înţeleptului şi nici a neştiutorului. Ci am vrut să amintesc acestui popor de unde a plecat, că în venele lui curge un sânge românesc şi curat ortodox, care nu poate să îngenuncheze în faţa cotropitorilor nu numai ai trupului acestui pământ, ci prin dictatura aceasta a tehnicii ei ne cotropesc sufletele noastre, asupra cărora nu au nici un drept. M-am adresat către cei care nu şi-a stins cu desăvârşire flacăra credinţei din inimile lor. Cu multă durere sufletească spun, şi îmi cer scuze că trebuie să fac această observaţie, prin care nu incriminez şi nu învinuiesc pe nimeni – dar mă doare sufletul să văd atâta nepăsare şi ignoranţă din partea elitelor acestui neam, din partea oamenilor de cultură, laici sau clerici, care prin tăcerea lor săvârşesc o lepădare de Biserică şi de neamul în care s-au născut. Simplul creştin ortodox parcă este mai atent la aceste greutăţi, participă mai cu durere decât participă preotul lui, stând în afara tuturor acestor conflicte, nepăsători faţă de oaia care este sfâşiată în ogor şi stau la distanţă şi se uită cum o devorează lupii. Cu multă durere am sesizat că cei mai mulţi dintre părinţii noştri parohieni nu au luat o măsură, măcar câtuşi de puţin să facă cunoscute nişte momente grele în istoria creştinismului şi a omenirii, pe care creştinul nostru le-a sesizat mai repede.
Adevăratul om de cultură şi de elită iese în faţă şi acela strigă şi răcneşte cu toate forţele lui şi apără valorile pe care el le-a construit şi pe care el le trăieşte. Pentru că dacă ar fi tăcut tot aşa, de pildă un Eminescu, ar fi tăcut Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau oameni de mai mică talie – ’apăi am fi fost de mult prăbuşiţi. Dar aceşti oameni, ca nişte mici apostoli, am putea spune, au fost mereu prezenţi şi au strigat şi s-au opus la toate metodele de întunecare a fiinţei noastre ortodoxe… Iar această problemă nu este una oarecare, după mine este cea mai grea problemă a omenirii şi a creştinătăţii. Dar acum la noi, se simte foarte jenat un domn ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau ştiinţă… ca să susţină o temă cu ordin religios şi să înfrunte vreo primejdie. Nu! Nu cumva să fie deranjat!
Nici tăcerea sihaştrilor nu este scuzabilă. Monahul, preotul care socoteşte că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri şi primejdii în care ne găsim – nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe direct şi să-şi asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, în zadar este toată rugăciunea lui. Tăcerea în faţa acestor pericole este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim şi ieşim din libertatea Adevărului. Adevărul ne face liberi , nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei. Libertatea Evanghelie lui Hristos în faţa acestei lumi este un pericol terorist.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
sa prefigureze asta decizia de azi ... ?
http://www.cotidianul.ro/numarul_fiarei_in_pasaportul_biometric_preotii_rad_senatorii_se_sperie-74697.html
Doamne fereste !
altceva.., omul pare ca nu se dezice ...
http://textads.gruprc.ro/trans_cotidianul.php?dtime=&url=http%3A//www.cotidianul.ro/patriarhia_666_e_un_numar_ca_oricare_altul-74698.html
prefigureaza asta oare ceva .. ?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
un parinte extraordinar care nu se teme sa spuna lucrurilor pe nume.Daca am mai avea cativa ca sf sa poate am reusi ceva dar din pacate cei mai multi tac de frica pierderii scaunului
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sint de acord cu ce spune parintele si il sustin.Mare adevar si intelepciune se gasese in ulltimile vorbe,ca dealtfel in toata expunerea.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Iata un adevarat marturisitor! Dar ce vom face noi ceilalti, simpli muritori? Nu ne ramane decat sa ne rugam ? Ce altceva putem face pentru a nu ne pierde libertatea? Cata dreptate are Parintele Iustin si noi tacem ca lasii?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
da e pacat ca nu avem curajul sa fim uniti,asta au reusit sa strice elitele acestei tari prin importul de valori straine la noi in tara,prin societatea de consum am devenit cu totii individualisti,familia nu mai este o uniune,suntem rivali cu proprii nostri semeni,competitivi,invidiosi,asteta toate ne-au indepartat de dumnezeu,suntem vanduti cu totul,nimic nu mai este al nostru decat constiinta fiecaruia si sufletul fiecaruia dintre noi,daca ne vindem si sufletul atunci suntem pierduti pe vecie...luptati ptr.sufletele voastre
Traiasca Legiunea si Capitanul!
am auzit k patriarhia bor se va dezice de toti calugarii kr sustin in continuare k ar trebui sa ne opunem introducerii cipurilor....
in acest caz as avea si eu un mesaj pentru parintele iustin parvu(nu stiu dak il va citi insa e posibil)
*parinte,sa nu va schimbati vreodata parerea despre aceste intrumente ale diavolului...indiferent ce se va intampla!!!...dumneavoastra ne dati putere si speranta....ne faceti sa luptam(eu am dus inapoi la banca cardul BRD cu cip si recomand tuturor sa fak la fel)...nu ne vom lasa ispiti de diavol insa vrem sa stim k un calugar desavarsit se roaga in permanenta pentru noi....
dumnezeu va vedea faptul k v-ati opus cipurilor si k nu va intereseaza banii sau puterea....ati avut un curaj incredibil....si pentru asta veti fii rasplatit pe deplin...
deci...va rog sa luptati pana la capat si sa nu va schimbati parerea despre cipuri indiferent cu ce v-ar ameninta cei de la patriarhie....
credinciosii ortodocsi va sustin si la randul lor au nevoie sa fie sustinuti de dumneavoastra
sa nu ne parasiti
numai bine!!!
doamne ajuta!!!*
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Draga Ioana, nu va speriati, Sfintia Sa Iustin Parvu nu-si va schimba niciodata parerea despre cipuri.Dansul este Adevarat Fiu al lui Dumnezeu, el a tras semnalul de alarma, avertizand poporul roman, de primejdia numarului Fiarei(666). Dansul a fost intemnitat de satanele comuniste timp de 17 ani, a suferit groaznic si nu si-a renegat Credinta in Domnul Nostru IISUS HRISTOS. Cu atat mai putin ar face-o acum. Dansul, desi este pe pamant, traieste deja in Cer. In timp ce Sfintia sa a avertizat Turma lui Hristos, Patriarhul Daniel,(Lupul imbracat in piele de oaie), doarme bine, mananca bine,si se supune dracilor care guverneaza Romania. Mare va fi bucuria Iadului, cand il va primi pe Patriarh si pe toti cei care l-au tradat pe Dumnezeu.
TREZITI-VA TRADATORILOR SI REVENITI LA HRISTOS !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sarutmana Sfintia Voasra,Parinte Iustin Parvu,Sa ne traiti intru multi ani,pentru a pastori in continuare oile Domnului nostru Iisus Hristos! Multumim Lui Dumnezeu ca inca mai exista in ortodoxia romaneasca astfel de Parinti,ADEVARATI PARINTI si PASTORI ai NEAMULUI Romanesc! Fara Sfintia Voastra,cine stie cate suflete crestinesti ortodoxe s-ar fi pierdut.Daca un singur suflet de crestin ar putea fi oprit de la pierzanie,tot ar fi un castig enorm,iar eu am absoluta convingere ca ati reusit,gratie marturisirii pe care ati facut-o in fata NEAMULUI,ca multi dintre noi AM FOST SALVATI ! SA TRAITI PARINTE IUSTIN si SA NU NE LASATI SINGURI !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sarutmana Sfintia Voasra,Parinte Iustin Parvu,Sa ne traiti intru multi ani,pentru a pastori in continuare oile Domnului nostru Iisus Hristos! Multumim Lui Dumnezeu ca inca mai exista in ortodoxia romaneasca astfel de Parinti,ADEVARATI PARINTI si PASTORI ai NEAMULUI Romanesc! Fara Sfintia Voastra,cine stie cate suflete crestinesti ortodoxe s-ar fi pierdut.Daca un singur suflet de crestin ar putea fi oprit de la pierzanie,tot ar fi un castig enorm,iar eu am absoluta convingere ca ati reusit,gratie marturisirii pe care ati facut-o in fata NEAMULUI,ca multi dintre noi AM FOST SALVATI ! SA TRAITI PARINTE IUSTIN si SA NU NE LASATI SINGURI ! MILUIESTE,MANTUIESTE,LUMINEAZA si BINECUVINTEAZA DOAMNE pe poporul TAU !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Observ ca in inca putinele si ezitantele dezbateri de pe media, pe aceasta tema, cei mai multi preoti sunt purtati de catre moderatori spre o dezbatere predominant de ordin tehnic. Bineinteles ca si aceasta este importanta. Totusi, pentru Dumnezeu,...motivatia noastra ca si crestini, ramine credinta in Cuvintul Sfintei Scripturi. Argumentul nostru principal in a combate aceasta insemnare a omului trebuie sa ramina mesajul profetic din Apocalipsa sfintului Ioan dar si din cartile celorlalti profeti ai Sfintei Scripturi. In rugaciune la stilpul crucii Domnului nostru Isus Hristos, sa stam uniti in jurul acestor adevarati pastori ai neamului, precum parintele Iustin Pirvu, parintele Arsenie Papacioc, sfintia sa Bartolomeu Anania si inca multi altii. Prin unitate si rugaciune sa facem un front de rezistenta impotriva orcarei insemnari diabolice. Sa nu lasam dragi Crestini ca aceste insemnari inselatoare si orice alte ispitiri sa ne fie ,,piatra de potihnire" in fata Mintuirii noastre. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Amin
Traiasca Legiunea si Capitanul!
oricat de greu si oricate lovituri vom primi sa stiti asta:
"nu esti infrant atunci cand sangeri
nici cand in lacrimi ochii-ti-s
cele mai crancene infrangeri
sunt renuntarile la vis"(mantuire)
pt parintele nu e necesar , dar pt cei ce nu stiu aceste versuri au fost scrise de Radu Gyr un mucenic omorat de comunisti in adevaratul holocaus facut de........!!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
cred ca pana la urma urmei o sa trebuiasca sa aiba toti cip..nu o sa se mai foloseasca bani..parerea mea...te duci la mall iei tigari ai iesit...la iesire ai o kestie care face tiiiiiit cand treci cu cipu pe langa el...si tia luat banii:D...faza e ca dak vor...te gasesc oriunde...deakuma nu mai are voie omu sa faca nimic k toti stiu...ce porcarii au mai facut...ba akuma il cred pe tata cand zicea "bine mai era pe vremea lu' ceausescu"...dak ar fi sa fie cum zic eu cu cipurile...toti siar pune...pt ca avem familii...si nu putem trai fara mancare...si ca sa avem mancare ne trebuie cipuri...sau dak nu...faci putin pamant la gratar:X...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cum sa va sprijinim in continuare in strangerea de semnaturi ? Trimite-ti-mi la adresa asta un cap de tabel. Am inteles ca putem semna si impotriva C.I. ce urmeaza sa fie emise in 2010 sau 2011
Traiasca Legiunea si Capitanul!
am si eu o rugaminte...dak este cineva kr se pricepe la limba greak(a lucrat in grecia...sau a studiat-o in scoala) sa traduca ce spune acel arhiereu in fimul de mai sus....
ma impresioneaza profund ce s-a intamplat la greci...ma uit mereu la acel videoclip,insa mi-as dori sa vad ce discurs a tinut acel arhiereu....vorbeaste cu foarte mult patos si cu siguranta spune lucruri foarte intelepte...
deci...dak cineva se pricepe la aceasta limba sa traduca acel film si sa-l posteze pe mai multe siteuri cu subtitrare in limba romana...
efortul lui nu va ramane nerasplatit...Dumnezeu va avea grija!!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
De fapt aici PF Hristodulos a protestat după ce guvernul de la Atena a decis să scoată de pe cărţile de identitate ale cetăţenilor câmpul destinat apartenenţei religioase! Nu pomeneste nimic despre biocipuri!