Cuviosul Paisie Aghioritul : SEMNELE VREMURILOR – STARE DE ALARMĂ!

Liniştea care stăpâneşte mă nelinişteşte. Se pregăteşte ceva. N-am înţeles bine în ce ani trăim, nici nu ne gândim că vom muri. Nu ştiu ce va fi, situaţia este foarte grea. Soarta lumii stă în mâinile unora, dar Dumnezeu încă frânează. Este trebuinţă să facem multă rugăciune cu durere, ca Dumnezeu să intervină. S-o luăm în serios şi să trăim duhovniceşte. Anii sunt foarte grei. Este nevoie de o intervenţie dumnezeiască.(…) Şi noi dormim în opinci. Nu spun să luăm pancarte, ci să ne îndreptăm atenţia noastră spre marele pericol care ne aşteaptă şi să înălţăm mâinile către Dumnezeu. Să căutăm modalităţile prin care să ne păzim de rău. (…)

Există o mare zăpăceală. Lumea a ajuns ca o moară. Oamenii sunt ameţiţi… Nu vă spun acestea ca să vă înfricoşaţi, ci să ştiţi unde ne aflăm, să fiţi cu Hristos, să trăiţi potrivit cu poruncile Lui şi să vă rugaţi, ca să aveţi puteri dumnezeieşti şi să puteţi înfrunta greutăţile. Lăsaţi patimile, ca să vină harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta foarte mult este să intre înlăuntrul vostru neliniştea cea bună: unde ne aflăm, ce ne va aştepta, ca să luăm măsurile necesare şi să ne pregătim.

Fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate… Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală la Dumnezeu pentru asta, dar şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat… Lucrul cel mai înfricoşător este atunci când diavolul luptă împreună cu un om pervers… În continuare, Doamne fereşte, aceştia vor pricinui greutăţi, vor strâmba pe oameni, mănăstiri. Bisericii şi monahismului le vor face rău, deoarece îi vor împiedică în planurile lor. Situaţia de azi poate fi înfruntată numai duhovniceşte, iar nu lumeşte.

Strig şi eu, netrebnicul, de atâţia ani ! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină fiul pierzării (antihrist). Totul va deveni un spital de nebuni… Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un (n.n. singur) stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii (jidanii, masonii, Uniunea Europeană şi America) pregătesc pe cineva să fie Mesia…Va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei. Vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te, oamenii nici nu înţeleg că trăim vremuri apocaliptice, că pecetluirea înaintează(prin actele cu cip sau cu cod de bare, prin implantul cu cip sau însemnarea codului de bare la om). Trăiesc că şi cum nu s-ar întâmplă nimic. De aceea spune Scriptura că “va căuta să înşele, de este cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Matei 24,24). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi se vor înşela în anii apostaziei.

A se interesa cineva acum şi a se nelinişti de situaţia în care se află naţiunea noastră este o mărturisire. Pentru că statul s-a pus rău cu legea dumnezeiască. Votează legi care sunt împotriva legii lui Dumnezeu.

Am auzit pe unii duhovnici : ”Voi să nu vă preocupaţi cu acestea !”. Dacă unii ca aceştia ar fi avut sfinţenie mare şi ar fi ajuns cu rugăciunea într-o astfel de stare încât să nu-i intereseze nimic, le-aş fi sărutat şi picioarele. Dar acum stau nepăsători pentru că vor să se pună bine cu toţi şi vor să se petreacă bine.

Acum suntem în război, război duhovnicesc. Trebuie să fiu în prima linie. Ce marxişti există, ce franc-masoni, ce satanişti şi atâţia alţii… Iar acum, iată, cum mă lupt. Şi vezi celălalt nu vorbeşte. Oare prin aceasta nu arată că merge să distrugă Biserica? ”Nu-i nimic”, spune el. Merge şi cu unul şi cu altul, numai să se aranjeze. Dar cum să se aranjeze ? Dar pe unul ca acesta îl aranjează în cele din urmă, diavolul.

Nu-i interesează nimic ! Nu au nimic înlăuntrul lor … nepăsare ! Există un duh căldicel, deloc bărbătesc. Ne-am stricat cu desăvârşire ! Cum ne mai rabdă Dumnezeu !

– Părinte, trebuie ca întodeauna să ne mărturisim “crezul” nostru ?

– Sunt momente când nu trebuie să vorbim şi momente când trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul” nostru, că altfel vom fi răspunzători. În aceşti ani grei, fiecare dintre noi, trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil. Astfel vom avea conştiinţa liniştită că am făcut tot ce s-a putut. Dacă nu vom reacţiona, se vor scula strămoşii noştri din morminte. Aceia au suferit atâtea pentru patrie, iar noi ce facem pentru ea ? … Iar noi să nu vorbim ? Este înfricoşător ! Am spus cuiva : „ De ce nu vorbiţi? Ce înseamnă lucrurile pe care le face cutare?”. „Ce să mai discutăm?”, îmi spune. „Miroase urât.” „Daca miroase, de ce nu vorbiţi ? Loviţi-l !”. Dar nu fac nimic şi-l lasă aşa. Pe un politician l-am scuipat : „ Să spui : «Nu sunt de acord cu aceasta !»”, îi zic. „Vreau ca lucrurile să fie cinstite. Vrei ca pentru folosul tău să le distrugi pe toate ?”.

Dacă creştinii nu mărturisesc şi nu se împotrivesc (n.n împotriva actelor cu cip şi a ereziilor ce intră în Biserică), aceştia (mai marii noştri) vor face mai rău. Dar dacă se împotrivesc, aceia se vor mai gândi. Dar nici creştinii de azi nu sunt luptători. Primii creştini erau nuci tari. Schimbau toată lumea…. Dacă biserica nu vorbeşte ca să nu intre în conflict cu statul, dacă mitropoliţii nu vorbesc ca să fie bine cu toţi, căci îi ajută la Fundaţii etc., aghioritii (călugării) iarăşi nu vorbesc (de frică, din laşitate), ca să nu le taie veniturile, atunci cine să vorbească ? Cineva poate ajuta mai mult cu rugăciunea, dar tăcerea lui o vor exploata ceilalţi şi vor spune :”Cutare şi cutare, nu au protestat, prin urmare sunt de partea noastră, sunt de acord cu noi”. Dacă nu încep unii să lovească răul, adică să mustre pe cei care smintesc pe credincioşi, se va face mai mult rău… Biserica nu este corabia lor cu care să facă plimbări, ci este corabia lui Hristos ! Aceştia sunt de blamat. Singurul lucru care îi interesează este să aibă salariul mare, maşini de lux, să alerge la distracţii.

Am întrebat pe un duhovnic cu lucrare socială, cu o grămadă de fii duhovniceşti etc. :”Ce ştiţi de acel film hulitor” (este vorba de filmul Ultima ispită care a pricinuit mari proteste din partea credincioşilor şi a Bisericii Greciei, la care Cuviosul Paisie a ieşit din Sfântul Munte împreună cu alţi călugări şi a participat la mitingul de la Salonic). „Nu ştiu nimic”, mi-a răspuns. Nu ştia nimic şi se afla într-un oraş mare ! Unii ca aceştia adorm lumea  ! (n.n. precum ierarhii şi preoţii noştri care evită să vorbească credincioşilor, despre pericolul cipurilor). O lasă aşa, ca nu cumva să se întristeze, ci să se distreze. Nu cumva să spui că va fi război sau că se va face a Doua Venire, pentru care şi trebuie să ne pregătim, ca să nu se mâhnească oamenii… Astfel simt o bucurie falsă. Aceştia nu sunt creştini. Aţi înţeles ? Aceasta este nepăsare, este bucurie lumească. Omul duhovnicesc este în întregime durere. Îl doare pentru o situaţie, pentru oameni, dar este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască pentru durerea aceasta… Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim sau să scriem ortodox. A gândi ortodox este uşor, însă a trăi ortodox cere osteneală.

Un om duhovnicesc, când este mişcat de mânie ca să se apere pe sine într-o problemă personală, suferă de pur egoism, este sub lucrarea diavolului… Nu se potriveşte să te cerţi pentru tine. Altceva e să reactionezei ca să aperi subiecte duhovniceşti seriose, subiecte legate de credinţa noastră, de Ortodoxie. Aceasta este datoria ta!

Din păcate unii „cunoscatori”(n.n. precum unii ierarhi şi preoţi de la noi) înfaşă pe fiii lor duhovniceşti ca pe nişte prunci, chipurile, ca să nu-i mâhnească : „Aceasta nu vatăma. Nu-i nimic. E suficient să credeţi lăuntric.” Sau spun : „Nu vorbiţi despre subiectul acesta – despre buletine (n.n. acte cu cip) şi pecetluire – ca să nu se mâhnească oamenii.”… Mă mir cum de nu-şi fac probleme de conştiinţă, după toate aceste evenimente ce se întâmplă. De ce nu-şi pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor ? Şi dacă-l ajută pe antihrist în pecetluire, cum de atrag şi alte suflete la pierzanie ? (…)

Hula împotriva Duhului Sfânt este dispreţuirea celor sfinte (n.n. precum unii arhierei şi preoţi ai noştri dispreţuiesc proorociile insuflate de Duhul Sfânt în cartea Apocalipsei, dispreţuiesc proorociile Sfinţilor Părinţi despre vremurile din urmă şi pecetea antihristului, adică dispreţuiesc însăşi lucrarea Duhului Sfânt). Acest dispreţ este hulă. (Unii ca aceştia) denaturează sau calcă, de pildă, un adevăr evenghelic…Nu respectă realitatea, adevărul, ci îl mototolesc întru cunoştiinţă, calcă în picioare un lucru sfânt. Şi lucrul aceste devine încet-încet o stare de fapt, o situaţie. Apoi se depărtează harul lui Dumnezeu şi omul primeşte înrâuriri demonice. Iar dacă nu se pocăieşte, în ce va spori, ferească Dumnezeu !

Deşi Sfântul Ioan Evanghelistul vorbeşte clar în Apocalipsă despre pecetluire, unii nu înţeleg. Ce să le spui ? Din păcate auzi o grămadă de neghiobii ale minţii unor “cunoscători” comtemporani. Unul spune :”Eu voi primi buletinul cu 666 (n.n. sau alte acte cu cip) şi voi pune şi o cruce .” Altul : “Eu voi primi pecetea pe frunte şi îmi voi face şi o cruce pe ea” Şi o grămadă de asemenea prostii. Ei cred ca se vor sfinţi în felul acesta, dar toate acestea sunt înşelări… Apa curata primeşte harul şi se face agheasmă, dar urină nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate (n.n. sau alt act cu cip), pe mână sau pe fruntea noastră cu simbolul lui, nu se sfinţeşte, chiar dacă am pune şi o cruce.

Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înţeleagă aceasta. Încet-încet lucrurile înaintează. Toată această situaţie ce s-a înstăpânit ne arată aceasta. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune şi să luptăm împotriva răului prin rugăciune. Singura soluţie aceasta este : Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deşi nu suntem vrednici de milă.

Toate aceste texte adunate în aceste pagini au fost spuse de Cuviosul Paisie Aghioritul între anii 1981-1994 şi sunt extrase din volumul II : „Trezire duhovnicească”, seria Cuviosul Paisie Aghioritul – „Cuvinte duhovnicesti”.