Magistraţii din Bucureşti, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vor decide astazi cu privire la contestaţiile a 16.000 de români care s-au adresat în scris justiţiei împotriva noilor acte electronice. Alţi români, în număr de aproape un milion, au semnat pe formularele strînse la Mănăstirea Petru Vodă împotriva acestor cipuri, fie ele în cărţile de identitate, în permisele auto, în paşapoarte, în carduri bancare sau în alte acte de identitate, şi semnăturile lor vor ajunge şi ele în curînd pe masa celor ce vor trebui să dea un răspuns.
E momentul în care trebuie să cerem încă o dată de la Dumnezeu să ne izbăvească de înainte-mergătorul semnului fiarei. Avem nădejde că rugăciunile noastre nu vor fi trecute cu vederea, avem nădejde că iubirea de adevăr a magistraţilor de la ICCJ va fi mai puternică decît interesele politice locale sau globale. Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi!
Pe de alta parte, bucureştenii care vor vrea să meargă să participe la mitingul organizat sînt aşteptaţi în faţa clădirii ICCJ.
Fiara statului global îşi arată iarăşi colţii, şi trebuie să îi stăm împotrivă, cu puterea Duhului Sfînt, în mărturisire şi în rugăciune. Mîntuitorul Hristos aşteaptă aceasta de la noi: Tot cela ce va mărturisi întru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu întru dânsul înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. (Matthei 10:32).
APEL LA RUGACIUNE din partea Parintelui Justin
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=09oE8E8e-ds]
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Fratilor!
Spuneti NU cipurilor, NU sclaviei materialiste, NU dictaturii biometrice
Sintem oameni, nu fiare, nu animale, nu criminali, sintem oameni pasnici care avem suflete care simt si minti care gindesc si trupuri care sufera
Sintem facuti de Dumnezeu sa fim liberi LIBERI
Nu stati si va uitati cum ne leaga si ne duc in catuse electronice
Nu va faceti ca nu intelegeti ce inseamna sistemul cipurilor
Nu intoarceti capul si nu aveti impresia ca nu va afecteaza
Nu deznadajduiti crezind ca nu puteti face nimic
PUTETI
Spuneti NU
cu cuvintul rostit si scris, cu fapta mintii si a trupului deopotriva
luptati pentru demnitatea noastra a tuturor de fiinte umane rationale
luptati nu stati cum au stat si s-au uitat altii la cum mureau eroii si sfintii si frumoasele spirite romane in inchisorile comuniste, nu tradati tara si fiinta voastra prin tacere si prin lene si prin frica, luptati ca o viata avem si aceea nimic nu valoreaza daca nu o traim ca OAMENI LIBERI
luptati prin refuzul vostru de a colabora cu acest sistem al rasei fiarei
nu exista nici motiv, nici scuza pentru ceea ce ni se pregateste, altul decit URA, ura fata de libertatea si de spiritul nostru. TREZITI-VA!
Dumnezeu sa ne ierte si sa ne ajute sa nu pierim ca popor in lasitate, sa nu ne stingem trist si fara noima, sa nu aruncam in neant margaritarul inimii cel dat de Dumnezeu,pentru un colt de paine, pentru o calatorie in valea mortii. Noi vrem sa fim VII, si viata cea adevarata este in Lumina si in Adevar, iar fara acestea nu vrem sa fim nici in viata aceasta nici in cealalta. Doamne, cauta din cer spre noi si ne deschide mintile si sufletele sa intelegem Voia Ta si sa o savirsim cu curaj si cu dragoste. Amin.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sper ca vor tine cont si de cele 25.000 de semnaturi online...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Laudabile initiative, dar fara folos...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@antiUE,
niciodata sa nu te-ndoiesti. Crede pana-n ultima secunda si pastreaza credinta si pentru "dupa" chiar daca acea secunda pare a fi sfarsitul. Domnul nostru a inviat din morti cand apostolii sai credeau ca totul s-a sfarsit. Dumnezeu nu cunoaste limite nici bariere. Caile Sale nu sunt "batute in cuie", au incercat unii sa bata in cuie pe Cel ce S-a numit "Calea" si cuiele nu l-au putut tine. Tot asa cum curge apa din varful muntelui indiferent ce obstacole ii pui in cale si ceea ce este hotarat de Dumnezeu pentru "micutii" Sai nu poate fi oprit.
Ramaneti in credinta precum Daniel din vechime si veti izbandi. Pe el nu l-au atins nici leii nici flacarile cuptorului incins, noi avem de-a-face doar cu niste maimutoi de politicieni.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ma alatur lui agerstress in cele ce a scris, ca altceva mai bun nu pot sa scriu, si nu cred ca se poate scrie , decat :
Doamne ajuta-ne !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doamne ajuta. Am doua intrebari: maine la ce ora este organizat meeting-ul? si, intrebare de gaga, unde este Inalta Curte? Multumesc. Poate ar fi bine ca fiecare dintre noi, chiar daca nu vom putea participa la meeting, sa intram intr-o biserica, fie si pentru cateva minute si sa ne rugam in fata unei icoane. Mai ales cu rugaciunea cred ca putem izbandi.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
este vorba de azi... articolul a fost postat ieri
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Da, trebuie sa ne rugam si-n biserica in fata icoanelor, si pe oriunde am fi, atunci cand putem, sa ne inaltam gandul cu rugaminte la Dumnezeu.
Dumnezeu ne aude oriunde am fi.
Doamne, ajuta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doamne-ajuta sa putem sa ne rugam si sa deosebim binele de rau.
Dar am inteles ca la mitingul de astazi 17.09.2009 din fata ICJ au participat multi membri yoga. De cine a fost organizat? Putem merge impreuna?
Eu cred ca nu.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@Diana
Nu a fost organizat de youghini, insa e dreptul lor de cetateni, daca vor sa participe. Dar este foarte clar ca nu facem nici un fel de alianta, colaborare cu yoghinii.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cred ca trebuie sa mergem toti, in general, cand se organizeaza ceva, pt ca pe toti ne asteapta aceleasi consecinte ale viitoarei dictaturi. Poate ar putea fi anuntate mai din timp aceste manifestatii. Doar o zi inainte nu este suficient.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
sa fie.
cea mai faiomoasa fotografie: http://douaceaie.wordpress.com/locurile-cele-mai-sinistre-de-pe-terra/cea-mai-faimoasa-fotografie-din-lume/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@admin
Aveti dreptate, iertati-ma! Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa gasim Adevarul!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Domilor admin,
indraznesc sa va adresez o rugaminte importanta pentru mine. As vrea, daca e posibil, sa imi indicati un forum sau o pagina de internet unde pot sa ma inscriu sau sa o accesez constant si de unde pot sa primesc instiintare pe mail sau sa gasesc anunturi postate din timp privind organizarea de meetinguri, conferinte, intalniri legate de teme de interes pentru un crestin ortodox ca de exemplu acest meeting organizat in fata Curtii de Apel contra documentelor biometrice. Ar fi foarte util in acest sens realizarea unui newsletter daca sta in puterea si in vointa cuiva. Evident aceasta este mai putin decat o sugestie, mai degraba un gand, si nicidecum o obligatie a cuiva. Va adresez aceasta rugaminte pentru am simtit de cateva ori pana acum frustrarea dar mai ales regretul ca am aflat prea tarziu de asemenea evenimente pentru a lua atitudine. Cea mai mare vina o port eu pentru ca probabil nu am ravna totala in sensul acesta dar nici nu fac parte dintr-un colectiv de cunoscuti care manifesta interes vis-a-vis de aceste subiecte si singura modalitate e sa consult anumite site-uri de profil - destul de multe la numar - si unde informatia apare ori cu foarte putin timp inainte ori retroactiv ori (cel mai pribabil) nu sunt eu "pe faza".
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@Oana
iti recomand sa instalezi toolbarul Ortodoxie: http://ortodoxietoolbar.agilityhoster.com/index2.htm