Minunea prin care a luat nastere Miscarea Legionara. Marii duhovnici ai Romaniei despre legionari si Capitan

Nu se cuvine a vorbi despre Sfintii Inchisorilor, fara a pomeni Miscarea Legionara sau cuvantul legionar. Cei ce fac aceasta se aseamana jidovilor sionisti si tortionarilor.

In ziua de 8 noiembrie, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, discutam ce nume sa dam acestei organizatii tineresti. Eu am spus:
– Arhanghelul Mihail.
Tatal meu spune:
– Este in biserica o icoana a Sfantului Mihail, pe usa din stanga a altarului.
– Sa mergem sa vedem. M-am dus cu Mota, Garneata, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici si Tudose. Ne uitam si intr-adevar ramanem uimiti. Icoana ni s-a aratat de o frumuseste neasemuita. Eu niciodata nu fusesem atras de frumusetea unei icoane. Acum insa ma simteam legat de aceasta cu tot sufletul si-mi facea impresia ca Sf. Arhanghel e viu. De atunci am inceput sa iubesc icoana.
De cate ori gaseam biserica deschisa, intram si ne inchinam la icoana. Ni se umplea sufletul de liniste si de bucurie.

extras din Cartea Capitanului

Părintele Justin Pârvu

Despre Corneliu Zelea Codreanu si Legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii nostri mai vechi sau unii mai noi au avut grija sa denatureze adevarul. Au facut-o cu un scop: generatiile care le-au urmat(sau vor urma) sa nu stie adevarata istorie a romanilor. Nu s-a scris “fara ura si partinire”, asa cum ar trebui sa o faca adevaratii istorici.

Corneliu Zelea Codreanu a fost inca din timpul vietii sale o legenda, iar moartea sa, care a fost o jertfa – “cea mai scumpa dintre nunti”, cum spunea cantecul legionar, a facut ca proiectarea sa mitica sa capete o deosebita profunzime. Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara au fost insa si o realitate care apartine istoriei romanilor. N-o putem neglija si trebuie sa o intelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei romanesti, unde trebuia demult sa-si afle locul.

Ma bucura faptul ca se studiaza acest fenomen si marturiile noastre, ale celor care mai traiesc, putini intr-adevar, pot ajuta la descrierea unei istorii care n-a beneficiat pana nu demult decat de un singur fel de prezentare, bineinteles, negativa. Caci cei care au scris erau dusmanii miscarii, cei carora le era frica de ea si ma mira faptul ca inca le mai este, astazi cand tinerii din “Fratiile de Cruce” de la sfarsitul anilor ’30 sunt octogenari sau nanogenari. Sunt tot mai putini astazi dintre cei care au trait acele vremuri si au crezut in biruinta legionara si marturia lor nu trebuie sa se piarda.

Tinerii legionari erau credinciosi si au crezut in rolul crestin al Miscarii. Dupa ani sau chiar zeci de ani de temnita grea, multi dintre supravietuitori s-au indreptat catre manastiri. Aici si-au aflat linistea, loc de rugaciune, nevointa si curatenie. Candva, Codreanu gandea ca ultim mijloc, retragerea in munti, caci de veacuri, romanul a primit lupta in munti si codri. Astazi, muntele si manastirile sale raman doar locurile unde romanul lucreaza pentru mantuire. Pentru mantuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastra.

Părintele Arsenie Papacioc

Nu putem gandi Miscarea Legionara fara voia lui Dumnezeu; deci a fost voia lui Dumnezeu chiar daca a plecat de la niste cauze materiale istorice.

Paăintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Tinand cont de cati martiri a dat, cred ca a fost de la Dumnezeu, dar oameni fiind, au facut si greseli.

Părintele Dumitru Stăniloae

Corneliu Codreanu era si el o figura foarte interesanta; si atragea ca si Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic asa; acelasi spirit hotarat si sigur; alegea o cale si gata; mergea pe ea. Impresionau amandoi prin forma lor hotarata de a fi. Era un dar al lor. Cred ca e o oarecare asemanare intre ei, parca erau o piatra, o stanca. Eu n-am avut aceasta exactitate de a defini lucrurile, m-am leganat asa, in cunoasterea adevarului. Eu am pus foarte mult pret pe iubire, pe blandete, pe bunatate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras – e adevarat, dar ca persoana n-am exercitat aceasta atractie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, si nu stiu cum e mai bine… Am fost solicitat dupa ’90 de niste tineri sa scriu ceva despre Ion Mota: eu cred ca Mota care era baiatul protopopului din Orastie era foarte crestin; si el s-a dus intr-adevar ca sa apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut. (interviu, revistaScara, nr.7).

Părintele Arsenie Boca despre sfințenia Mișcării și a lui Corneliu Codreanu

„Am fost tinut la securitate sase saptamani. Cu parintele Arsenie discutam numai cand ne gaseam singuri. Restul timpului fie ca ascultam discutiile din camera, fie ca ma duceam cu gandul departe.

Intr-o zi se intampla sa ramanem amandoi in camera. Parintele Arsenie atunci imi spune: „Daca ar fi trait Capitanul ce lucruri frumoase am fi facut noi…”. Altadata imi spune: „Sa stii ca Legiunea nu va invinge pana nu se va completa numarul de legionari in cer”. Asta ar insemna sa moara toate generatiile din 1927 pana in 2000. Ar trebui sa treaca 60-80 de ani. Ar insemna sa nu mai traiasca nici un legionar din zilele noastre.

Dumnezeu va avea grija sa ramana si samanta pe pamant”, imi raspunde parintele Arsenie. A fost ultima discutie cu parintele Arsenie. Pe mine m-au luat si m-au dus la Penitenciar. M-au bagat singur intr-o celula la etajul trei, complet izolat de ceilalti legionari. (Fragment din manuscrisul lui Mircea Puscasu, fost detinut politic, legionar).

Ion Gavrila Ogoranu in „Brazii se frang, dar nu se indoiesc”, vol. 3, reda marturisirea facuta de mitropolitul Antonie Plamadeala chiar langa crucea de la manastirea Sambata:

„Marturisesc acum, lucru ce nu l-am facut niciodata, urmatoarea intamplare: eram prin 1947 in chilia parintelui Arsenie, care se dezbracase pana la brau sa se spele; pe pieptul parintelui atarna o cruce care avea si o garda legionara pe ea. M-am speriat si l-am intrebat:

– Parinte, nu ti-e teama sa porti un asemenea obiect primejdios?
– O am de la Corneliu Codreanu, el mi-a daruit-o”.

Parintele Ilarion Felea

Nu am facut politica si nu sunt legionar, dar vorbesc ca preot: Miscarea legionara va birui sigur, caci:

1. a cucerit tinerimea tarii
2. are un cap care stie ce vrea si e ascultat
3. are la temelia ei adevarul, credinta si dragostea crestina si impotriva acestora nu avem nicio putere.

Monahul Athanasie Stefanescu spunea despre idealurile si “omul nou” pe care il dorea Corneliu Codreanu ca baza a “Romaniei legionare”:

Telul final nu este viata, ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantui-torului nostru Iisus Hristos. Neamul este, deci, o entitate care-si prelungeste viata si dincolo de pamant. Neamurile sunt realitati si in lumea cealalta, nu numai in lumea aceasta. Acest student(Corneliu Zelea Codreanu) a indrumat generatia lui avand ca arhetip pe Hristos. Lupta a fost grea, acerba, cerand sacrificii pentru credinta lor in Dumnezeu si neamul romanesc, tineretul a fost supus la un experiment unic in lume, cunoscut sub numele de experimentul Pitesti, unde toti au fost prabusiti ca asa era reteta. Dar in fata lui Dumnezeu nu conteaza caderile, ci ridicarile. Preotul Calciu a fost unul dintre acestia. Generatia acestui student, in verde imbracata si la icoane inchinata, a fost martirizata cum n-au fost decat crestinii din primele secole. Din randurile ei ridicandu-se pe treptele cele mai inalte ale eroismului si chiar sfinteniei. Daca in iuresul luptei au fost si greseli, sa nu se uite ca una este individul cu instincte morbide, care ucide dragul de a ucide si alta  este individul care lupta in numele cetatii si al tarii, care a fost dintodeauna declarat erou.

extras din cartea Realitatea unui mit: Corneliu Zelea Codreanu

IPS Bartolomeu Anania

Marturisesc insa ca in “Fratia de Cruce” din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.

Corneliu Codreanu era si el o figura foarte interesanta; si atragea ca si Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic asa; acelasi spirit hotarat si sigur; alegea o cale si gata; mergea pe ea. Impresionau amandoi prin forma lor hotarata de a fi. Era un dar al lor. Cred ca e o oarecare asemanare intre ei, parca erau o piatra, o stanca. Eu n-am avut aceasta exactitate de a defini lucrurile, m-am leganat asa, in cunoasterea adevarului. Eu am pus foarte mult pret pe iubire, pe blandete, pe bunatate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras – e adevarat, dar ca persoana n-am exercitat aceasta atractie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, si nu stiu cum e mai bine… Am fost solicitat dupa ’90 de niste tineri sa scriu ceva despre Ion Mota: eu cred ca Mota care era baiatul protopopului din Orastie era foarte crestin; si el s-a dus intr-adevar ca sa apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut. (interviu, revistaScara, nr.7).

Parintele Nicolae Steinhardt_2Nicolae Steinhardt despre legionari:

“N-a fost cameră în care tinerii – şi mai ales legionarii – să nu-mi vie în ajutor”

“Mult, mult, mult mai buni au fost tinerii prin închisori decât bătrânii. Pentru că mai uşor renunţi la viaţă când ai timp îndelungat de trăit! Pentru că la tinereţe patimile sunt mai aprinse, dar şi vigoarea spirituală mai neîntinată! Pentru că n-au cunoscut ranchiunele, prejudecăţile şi duşmăniile generaţiei mai vechi! Pentru că erau mai puţin obsedaţi cu acreli şi răbufniri, mai puţin încărcaţi de anexele trecerii timpului: sluţenii, eşecuri, dezamăgiri, confirmând astfel teoria lui Robert Brasilach după care e bine să mori înainte de a te fi pângărit mersul înnoroiat al anilor! Nu ştiu. Au fost mai buni.

N-a fost cameră în care tinerii – şi mai ales legionarii – să nu-mi vie în ajutor şi să nu-mi dea ”cafeaua” de dimineaţă şi feliuţa bisăptămânală de pâine – odoare fără preţ pentru un bolnav de intestine în schimbul ciorbei de murături putrede, al fasolei negătite, al cartofilor fierţi cu coajă şi pământ cu tot ori al verzei crude, la care şi lighioanele s-ar uita cu silă – singurele alimente ce le puteam oferi.Până ce – şi au trecut mai bine de trei ani – m-am învăţat să mănânc arpacaş, ei m-au ţinut în viaţă. Şi fără a face caz.

Cu totul din întâmplare, Dinu Pillat, de la părintele Todea, ştie cum a murit socrul lui, social-democratul Gh. Ene Filipescu. La Târgu-Ocna, spital t.b.c. al deţinuţilor politici până în 1956 (căci după acea dată n-au mai existat spitale pentru deţinuţii politici), Filipescu îşi proclamase convingerile socialiste şi atee într-o cameră de tineret legionar. E drept că-i apostrofa şi pe gardieni: ”copiii care-şi batjocoresc părinţii”. I-a fost din ce în ce mai rău – boala evolua repede – şi a pătimit (răsuflarea devenise chinuitoare) până la moarte.

Într-atâta s-au purtat tinerii legionari de frumos, de atent, de plin de abnegaţie şi drag cu el şi atât adânc respect i-au vădit celui mai vârstnic dintre ei, încât până la urmă i-au înmuiat inima.

Înainte de a-şi da sufletul, cu greu, fiindcă orice respiraţie ajunsese un spasm, Filipescu l-a îmbrăţişat pe cel care îndeosebi i se devotase, apoi pe toţi ceilalţi, s-a putut spovedi părintelui Todea şi s-a stins împărtăşit. După câteva săptămâni a încetat din viaţă şi băiatul care-l îngrijise filial.1 De la Ioan Ianolide aflu că a fost însuşi Valeriu Gafencu, unul din ”sfinţii închisorilor”.

| Jurnalul Fericirii

114 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    puric s-a dat pe fata fratilor.. iata ce zice despre legionari:

    Cu-asta s-a ocupat ideologia comunistă: cu ocultarea istoriei, a memoriei şi cu imaginea. O imagine care de multe ori a confiscat un naţionalism de bună-credinţă şi s-a transformat într-un naţionalism comunist uşor isteric, uşor ţâfnos, legionar, un fel de buric al pământului, pe care românul nu-l credita pentru că românul are o armonie, are un echilibru, are un ritm, are un rost, el nu e propagandist.

    (fragment din conferinţa susţinută de Dan Puric luni, 15 februarie 2010, la Braşov)

    sursa: http://uniristu.blogspot.com/2010/02/dan-puric-despre-nationalismul-de-buna.html

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Trăiască Legiunea și Căpitanul!

      Am mai scris acest lucru. Sunt legionar în spirit și atitudine. Sunt din Suceava și am absolvit Dreptul la Universitatea ”A. I. Cuza” din Iași ca și Căpitanul... DOAMNE AJUTĂ!

      • Traiasca Legiunea si Capitanul!

        https://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/08/28/multi-romanii-nu-cunosc-nici-astazi-adevarul-despre-miscarea-legionara-radu-iacoboaie-28-august-2014/

        https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/05/11/adevarul-despre-francmasonerie-si-miscarea-legionara-radu-iacoboaie/

        https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/15/de-ce-ion-iliescu-nu-a-fost-condamnat-nici-dupa-25-de-ani-de-la-caderea-oficiala-a-comunismului-in-romania/

        https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/22/teologul-radu-preda-despre-miscarea-legionara-a-otravit-spatiul-public/

        https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/19/un-nou-atac-la-miscarea-legionara-istoricul-mircea-ionescu-quintus-la-realitatea-tv-radu-iacoboaie-19-martie-2015/

      • Traiasca Legiunea si Capitanul!

        https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/06/21/miscarea-pentru-apararea-ortodoxiei-legionarii-nu-au-fost-fascisti-in-romania-nu-a-existat-fascism-iar-sfintii-inchisorilor-comuniste-au-fost-legionari-tineri-din-fratiile-de-cruce/

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Traiasca Miscarea Legionara , sunt din Husi de unde a plecat Miscarea Legionara , salut pe toti ce-i in dreapta credinta , care merg pana in panzele albe pentru ADEVAR !

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dan Puric tot mai tine conferinte!

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Traiasca Miscarea Legionara...Cinste Capitanului Corneliu Z. Codreanu...Cinste Legionarilor

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cand mari parinti, ca Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Ilarion Felea, Athanasie Stefanescu, vorbesc astfel despre Miscarea Legionara, e clar ca trebuie o schimbare a discursului public despre "singura miscare politica de dreapta teologal fundata", cum o definea filosoful crestin Petre Tutea.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am vazut ca niste ovreiasi parati spun ca legionarii sunt fascisti. Diferenta consta in aspectul fundamental religios al Miscarii Legionare, religios crestin, ceea ce nu era cazul nici la fascisti si nici la national-socialisti, dupa cum ne spune acelasi Petre Tutea.

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mircea Vulcanescu si Petre Tutea au fost legionari?

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Petre Tutea a fost legionar, Mircea Vulcanescu a fost discipolul lui Nae Ionescu, dar nu a activat in cadrul Miscarii Legionare.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Acesta este adevarul despre Sf inchisorilor care sunt loviti din 2 parti:
    - dusmanii pe fata: tipul comunist, ateu
    - dusmanii din spate: tipul "evlaviosilor" care despart in doua notiunile de "legionar" si "sfant", ca si cum nu poti fi sfant daca esti legionar. Pai asa, si Sf Mc Dimitrie a facut politica militara, a ucis dusmani, a avut curajul de a se impotrivi nu doar prin "rugaciune" ci si prin fapte.
    Din aceast ultima categorie fac parte si Puric, m. Moise, Razvan Codrescu si altii... Pacat de ei...
    Pana la urma ei vor fi canonizati dar nu cum vor cei din ultima categorie, dezbracati de aspectul legionar, minciuna ridicata la rang de dogma,cum au facut comunistii cu ei.

    NU canonizare cu orice pret, ci canonizare IN adevar!!

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mişcarea legionară are dualitatea ei conjuncturală. O faţă luminoasă a naţionalismului creator, cu un accentuat spirit critic, implicând mai mult echitatea decât exclusivismul rasial şi o altă faţă, umbrită de erorile grave, comise după martirizarea căpitanului. Mişcarea legionară rămâne un simbol al unităţii în gândire al tânărului studios, al clerului tânăr şi al intelectualului militant pentru salvarea fibrei naţionale. Cu smerenie pentru mucenicii neamului care au ales moartea martirică,"cea mai scumpă dintre nunţi, trebuie să spun că, actualmente, mişcarea naţională trebuie să aibă o altă traiectorie. Pentru salvarea neamului este nevoie de o nouă doctrină şi anume de Doctrina Naţionalismului Luminat caracterizat prin un naţionalism militant, creştin ortodox, fără urme de xenofobie, fără nici-un fel de exclusivism.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Vasile V.O.
      Ce intelegi prin "fara nici-un fel de exclusivism" ??? Prin ce se defineste aceasta "Doctrina a Nationalismului Luminat"?

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Intreb pt. a tria oara- cartile gratuite pe care le recomandati sunt ortodoxe?

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @georgel
      acelea sunt reclame introduse de wordpress. iti recomand sa folosesti firefox si nu o sa le mai vezi. noi nu le putem controla. iertare

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pt Vasile V.O.
    Si eu am pentru tine aceeasi intrebare ca si admin.

    Pe deasupra mai am una referitoare la propozitia "Mişcarea legionară are dualitatea ei conjuncturală."
    Ce vrei defapt sa zici cu asta?

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Naţionalismul nu trebuie separat de creştinism, fiindcă orice dihotomie ar produce invariabil radicalisme. Lumina creştină; iubirea aproapelui - indiferent de rasă - este singura soluţie de promovarea naţionalismului într-o eopcă a secularizării, a globalismului sionist şi mason. Cred că alipirea celor două concepte filozofice ar genera un nou crez naţionalist, o nouă definiţie doctrinară : Naţionalismul luminat.
    Iubindu-mi genetica naţiei nu înseamnă excluderea altor subrase, rase, minorităţi ci doar conservarea obiectivă, în arealul social dat (adică ţara noastră),printr-o legislaţie, nealienată, nediscriminatorie, cu un specific, care să protejeze caracterul naţional, aşa cum fac, de altfel, marele naţiuni. Noi suntem o mare naţiune!

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ...da, suntem o mare natiune, pentru a carei desfiintare sau macar anihilare, trudesc inca dinaintea afirmarii ei "subrase, rase, minoritati" ce s-au conservat doar obiectiv, probabil de aceea am ajuns astazi ca jumatate dintre noi sa traim in afara "arealului social dat", asa o fi domnule fost activist ideologic.
    ...a venit timpul ce este demult, sa nu mai murmuram "desteaptate romane", ci sa actionam ca romani desteptati! ...Cei ce vad sa spuna si celor ce nu vad, cei ce aud sa spuna si celor ce nu aud, cei ce citesc sa spuna si celor ce nu citesc si mai mult decat atat sa-i convinga de adevarurile aflate, sa nu mai lasam invatatorii mincinosi sa ne convinga cu "adevarul" lor.
    ...iar pe cei ca Dan Puric, sa-i consideram un suport prin care ne vin doar cioburi ale adevarului impachetate intr-un ambalaj ce nu totdeauna conserva continutul. Si pentru ca adevarul sa-l intelegem va trebui sa dam deoparte ambalajul si sa mai cautam si in alte "lazi" pana vom reusi sa unim toate cioburile.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Nadajduiesc ca adevarul despre Legiunea Arh Mihail sa iasa la ivela pentru toata lumea, si sa nu mai arunce nimeni cu pietrele cuvantului in ea. Dar as vrea sa stiu care este problema cu Dan Puric, de ce exista acest conflict intre el si cei de la Petru Voda, cu ce a gresit? Pentru ca mie mi se pare ca vorbeste corect, si a marturisit in multe randuri ca vrea sa construiasca o manastire la Aiud.

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Aşa suntem noi, toţi conducători, toţi ideologi, în acelaşi timp suspicioşi şi în final nevinovaţi. O fiinţă luminoasă a cărei prietenie reprezintă pentru mine un adevărat tezaur îmi spunea: " când spui că românii sunt prea permisivi, au o oarecare inerţie faptică, posedă un cumul de păcate, specifice naţiei noastre- trebuie neapărat să te incluzi şi tu !" Făceam marea greşeală şi nu vedeam bârna din ochiul meu. Din nefericire, la noi, nu poţi să spui nimic fiindcă imediat eşti etichetat imediat: ori cripto+ceva ori anti+ceva ori "domnule fost activist ideologic"
    Domnule Român Gică, trebuie să vă asigur că "foştii" au acum alte treburi, altceva decât să citească Apologeticum, altceva decât să-şi enunţe părerile despre naţionalism. Acei "foşti" au fost sau sunt acum la prăduială prin votul meu, al dumneavoastră şi a multor ca noi.
    Sionismul mondial, care a indus globalismul cu toate structurile de organizare conspiraţioniste nu mai permite niciunei naţii, o arhitectură naţională proprie ( de studiat cazurile: Jörg Haider, Jean-Marie Le Pain, precum şi cazurile Ceauşescu şi Saddam Hussein - nu vorbim aici de doctrinele comuniste)
    Conservarea spiritului naţional, a intereselor naţionale poate deveni o realitate manifestă numai prin doctrina Naţionalismului Luminat.
    Eu cred că singura salvare a României este o reorientare spre valorile naţionale îngemănate cu valorile creştin ortodoxe, unde extremismul nu are ce căuta, unde legea este obligatorie pentru toţi, unde nemunca, minciuna şi hoţia este sancţionată exemplar. Imnul naţional neoficial "las-o-aşa că-i bun aşa - ne-am obişnuit cu ea" trebuie să dispară definitiv.
    Domnule Român Gică, sunt de acord cu exigenţa dumneavostră, dar trebuie să vă spun că din cioburi nu se poate construi nimic durabil. Aceşti 20 de ani, scurşi de la lovitura de stat şi până în prezent, îmi dau dreptate, fiindcă viaţa noastră a fost pulverizată în tot atătea mii de cioburi.
    Şansa noastră rezidă în a redeveni activi din punct de vedere politic, să respingem tot ceea ce este artificial, să explicăm celor de lângă noi că mizeria pe care o trăim este generată tot de laşitatea noastră.
    Din nefericire acesta-i adevărul şi spaţiul limitat de comentarii ne obligă să fim laconici!

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ...asa o fi! ..or fi si la praduiala ca sunt multi, dar sut destui care sa lucreze si cu subtilitati, daca de mai bine de 70 deani nu au precupetiy nici un efort sa scoata din capul romanilor invataturi de genul:
    " * Vrem sã schimbãm moravuri, idei înrãdãcinate si fel de a gândi.
    * Vrem sã punem temelie unei lumi noi, în care insul sã se simtã respectat si de folos.
    * Vrem sã terminãm cu demagogia, cu privilegiile nemeritate si cu exploatarea omului de cãtre om.
    * Vrem sã punem capãt domniei materialismului, ce atâtã invidia, ura, crima si rãzboiul.
    * Vrem sã înscãunãm din nou împãrãtia spiritului, care-i izvor de întelegere si de înãltare.
    * Vrem sã facem din omul de azi, pierdut pe cãile destrãmãrii interioare, un OM NOU, plin de virtuti si de potentialitãti pozitive.
    * Omul devine nou înfrângându-se pe el însusi, iar nu biruind pe altii. Semnul transformãrii omului este aparitia fortei de sacrificiu pentru binele comun.
    * De aceea, Legiunea, înainte de a fi o formatie politicã si o miscare de transformare socialã, va fi o scoalã de caractere."
    ...care este esenta acelui "Nationalism Luminat", mai luminata, mai transparenta, mai toleranta si mai permisiva decat ce se intelege prin tot ce se poate intelege din invatatura indemnului citat?
    ...cat despre sionismul mondial si redevenirea noastra ca activi politic, in timp ce s-au confirmat profetiile de genul:
    "................
    Rând pe rând, cetele lor se vor năpusti şi vor spolia ţara.

    Aceasta va însemna, în ultimă analiză, guvernarea ei, opera de guvernare. Vor secătui bugetele statului, ale prefecturilor, primăriilor.

    Se vor înfige ca nişte căpuşi în consiliile de administraţie ale tuturor întreprinderilor, de unde vor încasa tantieme, de zeci de milioane, fără nici o muncă, din sudoarea şi din sângele muncitorului istovit.

    Vor fi încadraţi în consiliile bancherilor jidani, de unde vor primi jetoane, de alte milioane şi zeci de milioane, ca preţ al vânzării lor de neam.

    Vor da naştere la afaceri scandaloase care vor îngrozi lumea. Corupţia se va întinde în viaţa publică a ţării ca o plagă, de la cel mai umil slujbaş şi până la miniştri. Se vor vinde oricui. Oricine va avea bani, va putea să-i cumpere pe aceşti monştri şi prin ei ţara întreagă. De aceea, când ţara stoarsă nu va mai putea să le dea bani, vor ceda consorţiilor de bancheri străini, rând pe rând, bogăţiile pământului şi cu ele şi independenţa noastră naţională.

    O adevărată pletoră de oameni de afaceri se va întinde ca o pânză peste toată România, care nu vor mai munci, care nu vor mai produce nimic, ci vor suge vlaga ţării.

    Acesta este politicianismul.

    Jos, se vor întinde: mizeria, demoralizarea şi deznădejdea. Vor muri copiii cu zecile de mii, seceraţi de boli şi de mizerii, slăbindu-se astfel puterea de rezistenţă a neamului în lupta pe care o duce singur în contra poporului jidănesc organizat şi susţinut de politicianismul înstrăinat şi de tot aparatul de stat.

    Cei câţiva oameni politici cinstiţi, câteva zeci, poate chiar conducători de partide, nu vor mai putea face nimic. Vor fi nişte biete marionete în mâna presei jidăneşti, a bancherilor jidani sau străini şi a propriilor lor politicieni. ...."
    ...si mai aduc un citat ca argument: "...Cea mai mare primejdie nationalã stã în aceea de a ne fi deformat, de a ne fi desfigurat structura noastrã rasialã daco-romanã, dând nastere acestui tip de om, creind aceastã cãzãturã, aceastã stârpiturã moralã: politicianul care nu mai are nimic din nobletea rasei noastre, care ne dezonoreazã si ne omoarã.
    Dacã acest tip de om va continua sã mai conducã aceastã tarã, Neamul Românesc va închide ochii pentru totdeauna si România se va prãbusi, cu toate strãlucitele programe cu care "smecheria" degeneratului va sti sã ungã ochii multimilor nenorocite. Dintre toate relele pe care ni le-a adus invazia jidãneascã, aceasta este cel mai îngrozitor!"

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Vă înţeleg foarte bine dorinţa, nedisimulată, de redresare a naţiunii noastre, năucită în urma tăvălugului sionist, globalist. Fără să mă exprim prin vorbe tendenţioase, trebuie să reiterez că anumite teorii doctrinare pot fi viabile, pot fi aplicate iar altele au devenit caduce chiar dacă au fost exersate, sau limitat aplicate. Acum nu mai poate fi sustenabilă doctrina Legiunii. Conjunctura internaţională, arbitrariul marilor puteri, societăţile secrete, Guvernul Mondial care conduce o Noua Ordine Mondială, vor distruge fără nici-un menajament orice tendinţă de individualizare naţională. Cineva, căruia îi admir, nu numai elocinţa ci şi realismul gândirii, referitor la reforma doctrinară, îmi spunea „TU ŢII NEBUNEŞTE LA TERMENUL DE NAŢIONALISM ,CEEA CE AR ÎNSEMNA DOAR DREPTUL ROMÂNILOR ,CEEA CE ESTE ABSURD,IN ACTUALELE CONDITII”. Stimate domn, nu avem posibilitatea de a alege, ci suntem puşi în situaţia, de a ne modela doctrinar, pentru a ne strecura prin jungla pe care aţi descris-o perfect. Dacă nu gândim în acest fel totul este pierdut, totul va fi fără substanţă, fără început, doar cu un sfârşit cenuşiu şi amorf. Din nefericire asta e!

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Traiasca România Legionara!
    Vesnica Pomenire lui Corneliu Zelea Codreanu, legionarilor si tuturor celor care au luptat pentru Dreptate si Adevar.
    Cinste acestor Martiri care si-au dat viata pentru HRISTOS !
    Sa-i pomenim, zilnic, în rugaciunile noastre!

    Pe curând, Capitane!

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Vesnica Pomenire lui Corneliu Zelea Codreanu, legionarilor si tuturor celor care au luptat pentru Dreptate si Adevar.
    Cinste acestor Martiri care si-au dat viata pentru HRISTOS !
    Sa-i pomenim, zilnic, în rugaciunile noastre!

    Pe curând, Capitane!"

    De acord, dar hai sa inlocuim "Traiasca România Legionara!"
    cu "Traiasca Romania Crestina Dreptmaritoare"

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava Sfintei Treimi!
    Slava duhovnicilor care au curajul sa vorbeasca frumos despre Legiunea Arhanghelului Mihail. Dumnezeu sa dea sanatate si viata lunga dreptcredinciosului cler.

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Felicitări pentru abnegaţia, loialitatea faţă de o ideie, pentru statornicia într-un crez extraordinar, dar....din nefericire utopic. Mi-a plăcut foarte mult sloganul “Traiască România Crestină Dreptmăritoare”. Îl voi propune unui anumit partid care crede în valorile Naţionalismului Luminat.

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Stefan,

    Miscarea Legionara a fost si ramâne o Miscare Spirituala, deci când am scris "Traiasca România Legionara" se subântelege "Traiasca România Crestina"!

    Mai sunt persoane care sunt alergice la cuvântul "Legionar".......

  24. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pt Mos Ioan

    Crede-ma n-am alergie la cuvantul legionar in el insusi si nici la ceea ce acesta semnifica.
    Doar cred,dat fiind micul context discutat acum, ca inlocuirea cuvantutlui 'legionara' in “Traiasca România Legionara!” cu 'Crestina Dreptmaritoare' ar acoperii tot ce am putea zice si tot ce ne-am putea dorii mult mai bine.
    Cand spui 'Crestina Dreptmaritoare' se subintelege ca se refera la toti crestinii dreptmaritori, deci toti, inclusiv legionarii sau 'legionarismul', sau doctrina 'intru DREAPTA Credinta'.

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt cuvinte care capătă o anumită uzură istorică, tocmai pentru simplu motiv că au fost folosite în toate combinaţiile semantice posibile, dorite şi nedorite. Nici-un român şcolit la nivel mediu nu poate avea alergie la sintagma "legionar". Nici-un român care a citit adevărul despre M. Eminescu, A.C.Cuza şi C.Z. Codreanu nu poate emite judecăţi majoritar negative despre mişcările naţionale. Trebuie să repet Mişcarea legionară se cere a fi privită şi prin prisma urmaşilor căpitanului, care au comis anumite erori.
    Ca şi domnul Ştefan, cred că este bine să evităm confuziile de context. Este necesar, chiar obligatoriu ca mişcarea naţională să continue sub o formă accesibilă, decuplată de la angoasele induse artificial de către comunişti şi chiar de unii reprezentanţi ai partidelor istorice.

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    mare lucru au facut legionarii prin miscarea lor. Singura lor greseala a fost impunerea pe plan politic pt care au platit-o cu sange!( asa zicea parintele meu duhovnic). Pe langa ei mai uiotati-va si la sf inchisorilor din rusia care au fost in numar de 60-90!de milioane, chiar si destui copii.Multi fac caz de jidanii din ausschwitz, ce sa spun ,unii sunt nevinovati da au fost doar 1-2 milioane.
    Va dau de gandit:dc faraonii nu au reusit sa se ascunda pe sine si comorile lor de Judecata Judecatilor caci Dumnezeu este peste tot, atunci noi de ce nu dorim sa daramam piramidele necredintei din inimile noastre sau de ce vrem sa plecam din aceasta lume cu medalii si decoratiuni pt ce? ca sa le prezentam Juriului de la Judfecata ? Dar noi mandrii nu stim ca Juriul nu are micrtoscoape si se uita doar le inima!Imi amintesc de cuvintele unei cantari care spun e"caci va veni candva o dimineata"!Ma gandesc ca zilele trecute cand a fost ziua de nastere a parintelui meu duhovnic ne spunea : " acum am absolvit clasa 1 pt ca stim ce este pacat!" Ce minunat!

  27. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ce parere aveti despre Noua Dreapta?http://www.nouadreapta.org/
    mai poate fi inviat Legionarismul Capitanului?

  28. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Orgnizaţiile de acest tip, concepute din capul locului a fi ermetice, sunt conduse, de obicei, ideologic şi doctrinar din exterior. Ermetismul acestei mişcări rezidă în aceea că refuză bătăliile politice - nu participă la alegeri, nu au acţiuni concrete pentru a-şi etala ofertele politice, nu-şi indică coerent ţinta socială şi politică. Mişcarea naţionalistă este o acţiune concertată de lideri cu "pedigriu" oameni de o moralitate imaculată, oameni care-şi pun întreaga lor existenţă în slujba naţiei. Câţi avem din aceştia? Uitaţi-vă la cei care ne conduc.! În marea majoritate sunt ori "foşti", (lideri comunişti, securişti, miliţieni) ori fii acestora, sau au in sîngele lor combinaţii alogene, atribut care îi determină să accepte sau să tolereze măsuri impuse strident antinaţionale.
    Din cauza erorilor comise de Horia Sima, "Legionarismul Capitanului" nu mai poate fi înviat. Ultima parte de existenţă a Legiunii, prin acţiunile de răzbunare şi confuzie politică au dus la autoexcluderea definitivă din spectrul politic al ţării.

    • Emanuel Codausi

      Traiasca Legiunea si Capitanul!

      GRESIT!!! Ati citit prea multe carti comuniste. Noi renastem incet dar sigur!

  29. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    dar am inteles ca urmeaza intocmai doctrinele Miscarii, astfel incat or sa formeze un partid, Partidul Nationalist, lipsit de programe. nu e bine ca se incearca totusi o revenire la "romanul absolut" al lui Tutea?

  30. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Ne putem intreba de ce nu au reusit legionarii sa dea tarii o miscare politica crstina. Desi unii pun esecul politic pe seama violentelor care L-au facut pe Dumnezeu sa-Si intoarca fata de la ei, totusi , tinand cont ca sistemul satanic comunist a fost ingaduit de pronia divina, chiar daca a facut sute de milioane de crime, cred ca- dar cine poate sti Gandul Lui Dumnezeu ?- altul este raspunsul. Odata cu caderea in 1917 a ultimei oranduiri statale de inspiratie crestina, Imperiul rus, darul unei asezari crestine a societatii, pentru pacatele oamenilor a fost ridicat din lume. "Pentru orice lucru este o clipa prielnica si vreme anume pentru orice indeletnicire sub cer" spune Sfanta Scriptura. In faza apocaliptica in care a intrat omenirea in veacul XX nu mai era vreme pentru o oranduire crestina cum ar fi dorit legionarii. Chemarea pe care la inceput au inteles-o politic , era de fapt, pentru ceva mult mai inalt: martirajul. "

    Sfantul Inchisorilor,

    Marturii despre Valeriu Gafencu adunate si adnotate de Monahul Moise.

  31. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Domnilor, orice mişcare naţionalistă fie ea şi legionară, trebuie să traducă în viaţa publică a unei naţii, percepetele, principiile de viaţă creştine, trebuie să se bazeze pe oameni cu o conduită creştina. Osatura care formează piramida partidului respectiv trebuie să fie formată din oameni care au credinţa şi magnetismul necesar pentru a schimba în timp,mentalităţi, comportamente şi relaţiile interumane. În mişcarea legionară au pătruns dupăm moartea căpitanului diferite elemente revanşarde, care acolo, la bază, s-au comportat arogant, neadecvat denaturând întreaga construcţie ideologică a lui Z. Codreanu. Aşa s-a întâmplat şi cu alte partide. de ex. PCR. Ele au devenit hidoase prin desprinderea lor de interesele omului de rând. Ideea filosofică a românului absolut, impusă de P. Ţuţea, nu este de neglijat dacă o vedem prin prisma doctrinei naţionalismului luminat, a acelui naţionalism, viabil pentru timpurile noastre,care ar mai putea salva ceva din ţara asta bântuită de strigoii răului.

  32. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Craciun dupa eliberare (1981)

    "Au trecut treizeci de ani de atunci, adica de la Craciunul petrecut la Targu-Ocna , pina la craciunul petrecut acum. Sunt singurul supravietuitor dintre toti eroii intamplarilor amintite din 1931, 1949 si 1951.
    Toti prietenii mei au ramas in cimitirele temnitelor.Atit "reeducatii" din Pitesti , cit s "reeducatorii" au disparut.
    "Reeducatii"s-au stins incet, chinuitor din cauza consecintelor totrturilor la care au fost supusi si a regimului de exterminare ce a urmat. Un sfarsit cu mult mai tragic l-au avut "reeducatorii", adica tortionarii, calaii, cozile de topor prin care s-au savarsit atrocitatile de acolo. Ei au fost acuzati si judecati ca "legionari" care au savarsit reeducarea la ordinele lui Horia Sima, cu scopul de a discredita public "imaculata" revolutie bolsevica. Ipocrizie inimaginabila, abus juridic flagrant!
    Daca istoria se va scrie dupa documentele oficiale ale acestui proces, atunci viitorul va sti ca legionarii au ticluit ororile din Pitesti, iar comunistii au intervenit indignati sa faca ordine si dreptate!
    Directorul, doctorul si politrucul din Pitesti au fost declarati, in procesul "tapilor ispasitori", unelete ale legionarilor, drept pentru care au fost pedepsiti. Acuzat si el de partasie cu legionarii, inspectorul care ordona si supraveghea torturile de la Pitesti, avand nervii mai slabi, a binevoit sa se sinucida in prima faza a anchetei.
    Ceilalti insa, mai mari decit el si mai vinovti decit el, au triat mult mai bine si au fost ocrtotiti de "grija" partidului pentru cadrele lui. E drept ca Ana Pauker si-a pierdut ponderea politica , dar reeducarea pusa la cale de ea e si astazi un bin cistigat de partid in faza de construire a socialismului."

    Intoarcerea la Hristos

    Ioan Ianolide

  33. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    singura problema cu acest "nationalism luminat" este reprezentata de faptul ca nu poate exista nationalismul fara apararea drepturilor si aspiratiilor nationale. poti sa mai institui acum un asa-zis "nationalism" fara sa iei masuri impotriva ungurilor din Transilvania, pamant romanesc, care isi doresc autonomie? si ei vad pamantul la fel ca si noi: sacru! crezi ca ar ceda pana nu ar vedea inapoi in granite Transilvania? or prin presupusa doctrina a "nationalismului iluminat", care ar duce o politica de "toti suntem frati, avem aceleasi drepturi" e ca si cum le-am spune: "degeaba au luptat dacii lui Decebal, vlahii lui Gelu, Horea, Closca, Crisan, zecile de ostasi romani care si-au dat viata in Primul si al Doilea Razboi Mondial, luati voi, ca noi suntem pasnici"...
    si sunt multe alte exemple...in cazul in care am inteles gresit doctrina, te rog sa-mi dai un link, un document prin care este prezentata...poate am sa-mi schimb parerea.

  34. Tardea Raluca Diana

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt din Piatra Neamt si as dori sa ma inscriu la Miscarea Legionara.Exista un sediu al miscarii in Piatra Neamt?As dori acest lucru intrucat numai lupta ma mai poate mantui inaintea Domnului!Traiasca Legiunea!L-am cunoscut si am avut fericirea sa vorbesc cu Parintele Iustin Parvu.Adevarat Roman si Sfant!

  35. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Noua Garda De Fier . Bacau
    E timpul sa ne ridicam impotriva hotiei si minciunii conduse de clasa politica si este timpul sa ne facem auziti.
    ROMANIA nu mai poate indura jaful condus de acesti tradatori ai neamului , tradatori in haine de politicieni, care au distrus,vandut , indatorat si injosit NEAMUL ROMANESC.

    www.nouagarda.blogspot.com
    mail . [email protected]

  36. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Memorialul "Holocaustului" este cea mai mare cacialma. Cea mai murdara falsificare a istoriei dupa minciunile spuse despre Maresalul Antonescu si legionari. Eu cred ca ar trebui daramata mascaria aia a minciunii, rusinii, mizeriei si nerecunostintei umane ----Antonescu a salvat 300000 de nefericiti de la solutia finala-----si ridicata acolo o statuie a Maresalului Antonescu sau a Capitanului Corneliu Zelea-Codreanu.

    Un memorial al Pitestilor in care evrei bolsevici parati ca Ana pauker sau Zeller si mai ales altii, nepomenit sa le fie numele au vrut distrus o generatie de eroi romani ne-ar ajuta sa reasezam istoria pe fagasul adevarului.

    Mentalitatea antichristica care a miscat sistemul comunist traieste si acum, este sanatoasa, si ranjeste sub fata umana a globalismului-ecumenic. O sa-si primeasca si motul aceatsa constructie megalitica care va fi naparca anticristului care se va pune pe el dumnezeu pentru trei ani jumate peste un imperiu de mucava. Hristos o sa vina ca Judecator si o sa-l spulbere de la fata pamantului, aruncindu-l acolo unde ii este locul , impreuna cu ingerii intunericului si cu cei care lucreaza nemernicia. Pina atunci fii intunericului inspira lucrari colosale de "reinnoire" si "primenire" istorica ,spirituala, culturala, religioasa . Monumentul asta al rusinii este un exemplu de opera aleasa.
    Cred ca masura caderii noastre ca natie va fi si scufundarea in somnul caldicel al apostaziei si uitarea acelui "pe aici nu se trece" in fata acestor lucrari ale smintelii si nebuniei care inevitabil se vor abate peste toate neamurile pamantului.

  37. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cel mai cumplit genocid se intampla acum in Palestina. Atit de stramba sta aceasta "judecata" moderna a "teroristilor" incit tot mapamondul intra in puscarie.
    In lumea araba sunt oamenii mai aproape de legile naturale puse de Dumnezeu in lume decit acei "crestini" mercenari care ucid oameni nevinovati in numele construirii unei ordini strambe, de visate drepturi ale omului, sau mai bine zis de dreptul omului de a cadea mai jos decit porcul. Oamenii acolo mai au onoare, nu isi vand fratii pe un pumn de linte, sunt gata sa moara pentru ei. Hristos o sa faca o frumoasa vanatoare printre ei, pentru ca Dumnezeul nostru este gelos si ii vrea pentru sine pe cei care sunt oameni-ulcioare ale Duhului Sfant.

    Hristos a Inviat.

  38. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu sunt antisemita, pe bune, dar nu pot sa nu zic unele lucruri care in paradigma moderna ar putea suna ca atare.

    Mintea evreiasca a dat cel mai cumplit sistem care s-a putut naste pina acum si anume comunismul. Dorul lor pentru Dumnezeu s-a rasturnat prin neprimirea adevarului lui Hristos si a nascut...un monstru care a condus lumea dupa capul lui blestemat vreo jumatate de veac....S-a pus pe el mai sus de traditii, mai sus de Dumnezeu prin incarcerarea si uciderea sistematica a tot ce a avut mai bun neamul nostru dupa al doilea razboi mondial. Experimentul de la Pitesti a fost un model de exterminare bolsevic-evreiesc. Ana Pauker, Zeller au fost doar citiva dintre artizanii mortii rosii. Acum daca spui lucrurilor pe nume, esti infierat ca antisemit. Adica se poate arunca peste bord, maslui, falsifica o intreaga realitate istorica traita in modul cel mai crunt de sfintii-martiri ai puscariilor comuniste ca sa ce? Ca sa salvezi fata unei etnii. Gresit. Numai adevarul este salvator. Daca minciuna este stindardul acelei etnii, atunci ca o consecinta logica, relationarea mea ca om fata de acea etnie este de pe pozitie anti. Nu neaparat antievreu----urasc ipocrizia termenului antisemit, care acum in zilele noastre inseaman de fapt genocidul indreptat impotriva palestinienilor---ci anti mentalitate. Aici eu ca goim, vin si-ti intind o mina, nu te identific pe tine cu evreu cu mentalitatea minciunii pe care vrei sa mi-o impui mie....pentru ca eu, in inima mea cred ca nu toti ai tai sunt ca tine. Deci nu, nu sunt antievreu ci sunt anti minciuna, anti judecata cu pumnul in gura, anti judecata mercantila care face bani nu doar din piatra seaca ci si din moarte. Daca tu in rebeliunea ta te incapatinezi sa te identifici cu toate aceste filoane ale meschinariei, eu mai fac inca o data un pas inapoi, asa ca sa iau o perspectiva, si tot nu devin antisemit. In schimb nu cumpar de la tine aceste mentalitati strambe.

    Monstrul acesta al comunismului arata o noua fata, mai cosmetizata, mai zambitoare intre doua ranjete, numita globalizare.
    Amu, daca stam stramb si judecam drept, evreii NU mai au ce da omenirii, decit acea jertfa vie, acea ramasita care va merge la Hristos la implinirea vremurilor astea strambe in care traim. Deci pe undeva ar fi nedrept sa-i blamam tot pe ei. Prinde orbul scoate-i ochii.
    Eu personal cred ca apostazia se implineste in primul rand din cauza caderii din credinta a crestinilor. Cum ai ajuns visezi tu ca si crestin la un nou mileniu, in aceasi promisiune desarta cu ovreiutul care s-a lepadat de Imparatul Cerului si al Pamantului si viseaza cai verzi pe pereti sa-l izbaveasca din sminteala? Cum ai ajuns tu sa iei numele lui Hristos in desert in razboaie ale mortii sau in numele unor fictive drepturi ale omului in care la drept vorbind nici tu nu mai crezi, altfel nu ti-ai transforma propria casa intr-o puscarie, nu ti-ai calca in picioare familia??? Sau cum un neam crestin-ortodox isi da armata carne de tun pentru o organizatie criminala cum este NATO care lupta pentru interese si nu pentru idealuri. Cum ai ajuns tu ca si crestin ortodox sa-ti necinstesti inaintasii pentru un pumn de linte? Oameni ca Maresalul Antonescu, Capitanul Zelea Codreanu, chiar Stefan Cel Mare au fost batjocoriti. Constiinta milenara unui popor care si-a cinstit inaintasii este inlocuita cu o mentalitate de imprumut, prin lideri de porta-voce care vorbesc o romaneasca cu accente de un proaspat invatacel al limbii roamne, care in urma unui intens proces de spalare neuronala ajung la incropirea unei "imagini" absolut noi si elucubrante. Aceste matrasiri neuronale se fac pe la scoli de ONG ca de exemplu "societatea deschisa(spre dezastru)" al carei produs autohton seamana cu emisiunile lui Jerry Springer care judeca poporul american de peste garla dupa stereotipuri si clisee. Amu e drept ca astia micii se inteleg foarte bine, pacat ca isi pun tot mapamondul in cap.
    Mai fratioare, de cind te-a pus pe tine mata judecator peste neamuri?????Lasa pe fiecare in durerea lui, ca tu, mititelule ai o singura problema. Deocamdata stai mai stramb decit cam toti, sau aproape toti, asta ca sa-ti imprumutam o speranta a pentru capra vecinului. Intrebari retorice.

    Solutii garla si la mintea cocosului, dar e mai bine sa fii prost in lumea asta de invataturi mega, pe bune. Amu se gandeste in super-concepte, atit de grele incit numai rasturnate au validitate.

  39. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Apropo de judecatorii cu mainile pline de sange. Astia fac faradelegea si zic ca e pentru SECURITATE. mmmmda. S-a mai auzit. Cert este ca ei se simt nesiguri pentru ca lucreaza faradelegea, pentru ca stau in intuneric, pentru ca Adevarul ii deruteaza, ii confuzeaza.

    Coane, du-te si spala-te ca puti rau. Milenii de jeg si minciuna.....Cind s-o ridica o curva din neamul tau sa puna ea o naparca lider peste lume atunci o sa-ti dai seama pe cine ai asteptat de atitea milenii tu si cu cremenalii tai, ca nu esti tu buricul pamantului mai e si altii in cardasie cu tine. Tot mai multi din pacate.Tu si cu toate armatele de smintiti care aduc nebunia in lume.

    Acum sa nu te dai lovit si sa stigi antisemitism!!!!!Ca nu e , pe bune. E doar o lehamite si o speranta ca nu sunt toti ca tine. Asa a zis Hristos in Biblie. Ca sunt multi care isi zic sunt evrei si nu sunt. Eu cred ca de acolo te recrutezi tu, de aceea nu am sa fiu antievreu.

    In rest sa va judece Hristos, ca nu ma pun eu in scaunul Lui de judecata.

  40. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Memoria martirilor romani nu poate fi smulsa din inima urmasilor de deturnari criminale si mincinoase ale sensului istoriei. Cei care ridica monumente ale rusinii si minciunii precum monumentul "holocaustului" de la Bucuresti ar trebui sa se trezeasca din somnul memoriei recente. Comunistii au facut cele mai multe crime din istoria umanitatii. De ce crimele lor sunt pieptanate si facute sa arate cool?????Adevarul este unul singur. SMINTEALA SI NEBUNIA FACE SA APARA CIOTURI DE ADEVAR. CIOTURILEASTEADE ADEVAR SPUN CA IMPERIUL ROMAN L-A UCIS PE HRISTOS.O SA ACCEPTAM ASTA PENTRU CA ALTFEL O SA FIM CATALOGATI DE NOII CRIMINALI AI VREMURILOR IN CARE TRAIM ANTI....ANTI CE????

    Sursa: http://100ro.blogspot.com/2010/03/ana-pauker-supranumita-stalin-cu-fusta.html

    Titlu: Ana Pauker supranumita" Stalin cu fusta "
    Autor:: Odorica Ion

    Articol: Nascuta la Codaesti, Vaslui in 1993 intr-o familie de evrei saraci,a fost profesoara de ebraica in Bucurtesti.Fratele ei, mai mic Zolman a devenit sionit, ea Ama s-a orientat spre socialism.In Franta l-a cunoscut pe activistul comunist Marcel Pauker, cu care s-a casatorit.Au fost amindoi arenstati, apoi au plecat in Elvetia. de acolo in Fracnta, unde a devenit instructoare a Cominternului.La intoarcerea in Romania,in 1935 a fost arestata si condamnata la 1o ani de inchisoare. In 1941 a fost schimbata cu Mos Ion Codreanu, arestat in URSS dupa ocuparea Basarabiei la 28 iun.194o.La rusi sotul ei Marcel a fost executat din ordinul expres al lui Stalin, la 16 aug.1938 ca spion al occidentului.Acest fapt nu a zdruncinat credinta Anei in comunism si loialitatea fata de rusi.Se stie sigur ca a fost amanta lui Stalin(tusea si junchiul).Poate Stalin a inlaturat un rival.
    Ana s-a intors in Romania in 1944,pe tancurile rusesti, in uniforma militara sovietica, impreuna cu Walter Roman tatal cunoscutului Petre Roman, dupa ce artmata rusa a intrat in tara.
    In 1947 a fost aleasa, ministru de extern si vice-primministru.In aceasta calitate a semnat cedarea de catre Romania rusilor, Insula Serpilor.I se spunea Stalin cu fusta.A participat activ pentru, impunerea in Romania a unui sistem bazat pe crima si faradelege.Cazul Ecaterinei Gata care a spuipat-ope Ana Pauker la interogatoriu i s-au smult sinii cu clestele, a fost violata si ucisa.
    Si pentrui evrei Ana e imaginea negativa care a calcat in picioare drepturile cetatenilor.A fost inlaturata de la putere in 1952, din ordinul expres al lui Stalin, care nu a vrut in tara, o evreica asa periculoasa.S-a speriat si el saracul, de Ana a noastra.Apoi a lucrat ca traducatoare de lb.franceza si germana la Ed.Politica.La incinerarea ei dupa moarte, in 196o, a fost de fata Ghe.Ghe Dej.
    A fost reabilitata dupa 1965, de catre Ceausescu.Marcel si Ana au avut 3 copii:Tanio, Vlad si Tatiana.(va amintiti ca am scris ca nu permitea ginerelui sa-i se adreseze decit cu "tovarasa Pauker". Sic!
    Aceasta este istoria adevarata, a cosmarului comunismului. Istorie tinuta ascunsa si acum. De ce oare?
    Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

  41. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    CINE STA IMPOTRIVA ADEVARULUI STA IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU.

  42. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Despre folosirea minoritatilor etnice pentru justificrea pacatelor si a crimelor, sau cum se rastoarna perspectivele.

    Acum e la moda sa apropii o minoritate legitima de una nou constituita, dupa manipulari indoielnice de categorii mentale. Ex: minoritatea etnica legitima a rromilor este cumva alaturata printr-un efort mental contorsionat de acea minoritate sexuala a ... homosexualilor , care te invita practic ca atunci cind te uiti la un om sa nu mai vezi intregul, ci sa-i cauti "gramada" partenerilor erotici, care in paranteza fie pus nu ma intereseaza )....si asa printr-o acrobatie sa legitimezi cumva pacatul sodomiei sub umbrela etnica. Categoriile aste sunt indoilenice. Este las sa rastorni o regula a bunului simt asigurandu-ti spatele prin refugiul sub cupola unei minoritati etnice.

    In acelasi speraclu al eforturilor mentale contorsionate devine cumva ciudat de legal sa prezinti denaturat un eveniment istoric ca lagarele de munca din Transnistria ca ipostaze locale ale holocaustului- ucidere prin ardere a unui mare numar de oameni, in timp ce crimele comunistilor ca ana pauker, zeller si alte elemente de import ale propagandei bolsevice sunt trecute in mare masura sub tacere sau ,cumva printr-un complex de vina nerezolvat asociate cu .... antisemitismul. Mmmmda, ei au fost evrei. E drept. Este antisemit sa spui ca esti semit cind ai cauzat un genocid ca cel din cazul experimentului de la Pitesti? "Istoria" asta e masluita, periata si nu poate rezista. De fapt nu ste istorie este manipulare ideologica, la fel ca si dogmatica nazista sau comunista. Este cumva OK sa dai vina pe iraniei, pe nemti, pe japonezi, pe romani, pe tigani, pe pakistanezi, pe cine vrea sufletelul tau. Dar nu este OK sa spui adevarul complet pentru ca brsc devi anti-semit sau antiamerican in timpurile astea tulburi in care traim.

    Zbai zda wei, ca americanca trebuie sa recunosc ca noi am facut crime impotriva umnaitatii in citeva instante ca :
    - genocidul asupra amer-indienilor
    - holocaustul de la Hiroshima si Nagasaki
    - genocidul asupra populatiei civile in timpul celui de al doilea razboi mondial in Germania, Romania.
    -distrugerea infrastructurii si victimele colaterale din Serbia.
    - interventia din Vietnam
    - victimele civile "necontabilizate " in razboaiele din Irak, Afganistan.
    - alte interventii in America de Sud. Eu cred ca istoria trebuie scrisa in adevarul ei, placut sau neplacut, altfel risti sa repeti greselile trecutului.

    Intrebare retorica: De cind se legitimeaza sminteala si nebunia sub cupola minoritatilor etnice? Pina la urma ceea ce se intampla este daramarea unor categorii de bun simt si apoi recuperarea elementelor prin alaturarea lor preferentiala, oportunista in vederea unei construrii unei categorii total noi, o struto-camila la a carei participre sta un singur principiu: conflictul.

  43. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Re-editat.
    Sindromul spovedaniei rasturnate proliferat prin re-educarea de la Pitesti reverbereaza si in noua orinduire dupa ‘89, ceea ce arata ca sistemul nu s-a spart, ci s-a inclus intr-unul mai maricel ce-i drept, dar tot inchis in care dreptatea umbla cu capul spart. Ipostaze ale acestei denaturari satanice a adevarului:

    - Inchinarea la “imaginea” construita in temple ale minciunii TV despre trecutului istoric.
    - Consimtirea la terfelirea culturii romane prin personaje si institutii puse sa o reprezinte: incidentul expozitiilor “de arta” de la New York, Berlin ale ICR, declaratiile lui H. R Patapievici, presedintele Institutului Cultural Roman despre poporul roman, despre istoria nationala, despre Mihai Eminescu, despre sufletul romanilor.
    -Construirea unui monument al holocaustului in Romania. Documentele istorice atesta existenta lagare de munca in Transnistria, de asemenea vorbesc despre 300000 de evrei salvati de Maresalul Antonescu de la solutia finala.
    -Consimtirea la primirea actelor biometrice impuse de UE prin care cetateanul este racordat la sistemul globalizarii de tip big brother.
    -Consimtirea la gazduirea unor deseuri radioactive in Romania.
    -Consimtirea la trimiterea trupelor romane sub cupola criminala NATO in razboaie straine sensului milenar al istoriei romanilor.

  44. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Istoria recenta ne arata ca avem de consemnat un genocid impotriva unor natiuni devastate de tavalugul bolsevic. Sutele de milioane de victime facute in timpul lui stalin si ai clicii lui criminale isi cer consemnarea si comemorarea. Nu putem lasa oportunisti sa consemneze istoria nationala la cluburi de barbut, poker sau prin cazinouri. Istoria a fost scrisa cu sange si trebuie consemnata cu respect.

  45. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ana Pauker provenea dintr-o familie de mijloc. Taică-său era haham (Persoanã însãrcinatã sã taie vite şi pãsãri conform prescripţiilor religiei mozaice) În anii de libertinaj a fost contaminată cu sifilis, boală specifică femeilor comisar. Marele profesor univ. dr. Ghe Buzatu a denumit-o " cea mai parşivă femeie din istoria multimilienară a românilor. Marcel Pauker a fost executat în urma complicităţilor ei cu Beria. Momentul eliminării acestei curve din Guvernul României a fost gândită de Ghe Georghiu Dej şi descris magistral în romanul "Delirul" lui Marin Preda. de altfel atunci au fost eliminaţi evreii care au promovat o politică dur- antiromânească. Ploşniţele alogene ajunsese să paraziteze tot, de la Academia Română şi până la primăriile comunale.

  46. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Se vede cu ochiul liber sistematizarea unei "noi" gandiri comunale de tip comunist. Dar acum se intinde ca o febra a mortii sise numeste mai nou globalizare. Adica intr-un gand cu fiara. In gand cu ea se tradeaza traditiile, istoria, credinta crestin-ortodoxa.

    Amenintarea tacita e ca ....altfel nu se poate, ca trebuie sa fii in rand cu lumea, ca e de bine....

    Cu o moarte suntem toti datori. Intrebarea este cum mori. Taradindu-l pe Hristos si neamul din care te tragi si care a avut vitalitatea de a opri hoarde pagane devastatoare? Acum brusc se spune...ca nu a fost chiar asa....ca istoria e mai altfel. Ca n-a fost chiar asa ca otomanii au facut expeditii de tip vanatoare de iepuri prin pamanturile noastre, ca nu.....noi nu i-am oprit....ca daca ar fi vrut sa cucereasca pamanturile astea si Europa ar fi luat-o pe ...pe dincolo. Asta este gandul fiarei.

    Acum lupta noastra nu mai este cu otomanii, sau cu un popor anume, ci mai ales cu o mentalitate antihristica a tradarii a nalucirii si a minciunii.
    Arsenalul nostru nu este "pozitia geo-strategica" a Romaniei, (suna ciudat) sau acceptarea pe panturile noastre a unor deseuri nucleare...suna ciudat....Nu noi ne-am pus aici unde suntem, iar legitimitatea noastra pe aceste pamanturi este data de fidelitatea fata de Cel care ne-a asezat pe noi aici. Fata de Hristos. Deschiderea asta fata de mentalitatea antihristica nu ne poate apara ca romani de JUDECATA cerului.

  47. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Va salut pe toti. Nu cunosc despre Miscarea Legionara decat ce s-a scris in cartile legate de Sfintii inchisorilor. Cred ca existenta miscarii este o mare minune si vreau sa va rog (pe cei care stiti mai multe) sa mi recomandati carti cat mai relevante cu putinta despre istoria si prezentul miscarii.Va multumesc

  48. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Este de ajuns să căutaţi pe Google "Corneliu Zelea Codreanu" şi ve-ţi găsi tot ce vă trebuie.

  49. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    continuatorii Miscarii Legionare in Romania de astazi sunt Fundatia George Manu si Partidul Pentru Patrie. Doamne ajuta!

  50. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Singura, dar absolut singura, salvare a României o reprezintă doctrina naționalistă, mama tuturor doctrinelor politice. Pentru a materializa ideile, conceptele acestei doctrine este necesară o forță politică puternică care să aibă posibilitatea de contracarare şi depășire a tuturor forțelor răului, a globalismului, sionismului şi masoneriei. La ora actuală există un singur partid cu doctrină națională, care are structuri în teritoriu, care are o exprimare creştin ortodoxă şi în jurul căruia se poate făuri un front naționalist credibil. Este vorba de PRM. Scindarea în mii de cioburi a mişcării naţionaliste este pe placul duşmanilor acestei naţii şi poporului român. Desigur, nuanţele politice pot produce deosebiri de vedere, pot crea anumite frustrări mărunte, dar printr-o strategie comună, inteligentă, în următoarea campanie electorală se poate obţine victorii importante, se poate orienta politica internă şi externă a statului, pe făgașul cel bun. Nu este o utopie! Partidul Pentru Patrie, până acum, este necunoscut, ori logica existențială a unui partid o reprezintă lupta pentru realizarea unui ideal. Trebuie să formăm un front comun, dacă dorim ca acest pământ minunat, binecuvântat de Bunul Dumnezeu, să rămână urmaşilor noştri. Altfel, .....praful şi pulberea. Aveţi o mare responsabilitate!

  51. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Vasile V.O
    ma intrebam unde vrei sa ajungi si acum m-am lamurit. esti un oportunist la fel ca toti cei ce fac parte din PRM. sunteti o adunatura de lichele vechi si noi. daca n-as cunoaste niste persoane marcante de la voi din partid n-as zice nimic. Codreanu s-ar rasuci in mormant daca miscarea ar fi asociata cu PRM. nu mai stiti pe unde sa va aciuati doar-doar prindeti si voi o frantura de os de ros. sunteti ca serpii si putin va pasa de tara. va pasa de fundurile voastre mari si late pe care vreti sa le tineti in puf pana o sa muriti. N-aveti nici macar atata decenta incat sa nu intinati, prin asocierea ideologiei voastre de partid mincinoase la miscarea legionara, memoria lui Codreanu. In timp ce legionarii au infundat puscariile datorita regimului comunist, minunatul vostru conducator, CVT, le-a ridicat osanale iar madam Loghin le canta la ospete deochiate. Le puteti spune celor tineri care nu va cunosc orice vreti dar celor care am trait din plin comunismul si carora n-a reusit inca sistemul sa ne spele creierele,nu. pe voi,Miscarea v-ar fi lichidat din prima, fara sa clipeasca.

  52. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu dau nici-o importanţă jignirilor aduse de un om, fie el şi "mucenicul", deoarece aceste derapaje sunt rezultatul unor frustrări încremenite în ceaţa feudalismului doctrinar. Nu mi-aş permite niciodată să aduc atâtea injurii unor oameni care, măcar, a spus un adevăr constant - România este în cleştele securităţii, pe nicovala masoneriei şi în focul forjei neocomuniste. Singura formaţiune politică care a demascat constant şi anticipat pe baza probelor incontestabile că ţara asta este jefuită, tâlhărită fără nici-o milă a fost această formaţiune hulită până şi de naţionaliştii mucenici. Manipularea scrisă şi video a avut succes Domnule mucenic, tot aşa cum a vut succes distrugerea icoanei şi a nimbului de naţionalist a unor oameni pe care eu îi consider sfinţi. Şi aici l-aş aminti pe M. Eminescu, Nae Ionescu, H.Z. Codreanu. Ca în toate partidele PRM are şi lichele tot aşa cum Mişcarea a fost năpădită de oameni venali, revanşarzi sau frustraţi ca H. Sima care a pus cruce definitiv şi irevocabil acestei minunate mişcări naţionaliste create de un om care se naţte la câteva secole.
    CVT a scris (ceea ce acum nu revocă ca alţii - fie ei şi legionari) pentru patriotismul fostului lider comunist. Dar cine a iniţiat mişcările de protest împotriva dărâmărilor bisericilor în Bucureşti? Cine şi-a depus carnetul PCR în iunie 1989 pe adresa lui Ceauşescu? Cine a avut curajul nebun de a scrie despre Iuliu Maniu , Brăteni etc....? Cine a avut curajul sinucigaş de al pune la punct pe vârful de lance al jidovismului (Moses Rosen) din România prin volumul "Saturnalii". Cui i s-a ridicat dreptul de semnătură (practic era primul şi ultimul şomer din presă) înainte de 89. Cine are un dosar de urmărire a securităţii care cântăreşte cât un sac de ciment?
    Eu, ca un om cinstit am spus doar " Scindarea în mii de cioburi a mişcării naţionaliste este pe placul duşmanilor acestei naţii şi poporului român". De aici şi până la confuzia voită "sunteti ca serpii si putin va pasa de tara. va pasa de fundurile voastre mari si late pe care vreti sa le tineti in puf pana o sa muriti." este o cale lungă. De ce aş fi eu un şarpe doritor de os de mâncat nu aţi explicat. Frustrarea dumneavoastră să nu o mai asemuiţi vreodată cu "întoarcerea în mormânt a căpitanului" fiindcă şi căpitanul nu cred că ar fi dorit la ora actulă decât coagularea forţelor adevăratei DREPTE pentru SAALVAREA PATRIEI. Iar chestiunea cu "Miscarea v-ar fi lichidat din prima, fara sa clipeasca" spune foarte multe lucruri. A gândi aşa înseamnă că sunteţi anticreştini şi atunci nu mai vorbim de filozofia lui H.Z. Codreanu. Vorbim de filozofia lui Stalin şi Beria care v-au făcut să suferiţi.

  53. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    “Miscarea v-ar fi lichidat din prima, fara sa clipeasca” - sa nu ii facem pe legionarii lui Codreanu asasini. Dupa moartea Capitanului si preluarea functiei de catre Sima incep lichidarile, desi CZC a interzis riposta. Le cerea camarazilor rabdare: "Dar cine vrea sa invinga trebue sa stie sa rabde."
    "Strainii aici vor sa ne impinga: in permanent conflict cu Statul. Deoarece Statul fiind mai puternic, noi, atrasi sau impinsi in lupta cu Statul, vom fi macinati, iar ei vor ramane mai departe ca niste privitori impartiali." -C. Z. Codreanu

    Cat despre toate partidele de azi, nu mai exista pic de nationalism, iar pentru politician, politica inseamna pur si simplu o afacere.

  54. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Vasile V.O.
    nu m-ai induiosat deloc. apologia pe care i-o faci lui CVT ma convinge ca am avut dreptate. toti marii comunisti s-au "raspopit" cu putin inainte de '89 si imediat dupa. ca a demascat un evreu e una si ca se pupa in bot cu regimul sionist e alta. de acord cu tine ca CVT este fascist, dar fascismul n-are nici o legatura cu Miscarea.
    " Doctrina legionara se diferă de ideologia nazista prin doua lucruri esentiale, si anume:
    1) prin lipsa completa a rasismului (este motivul pentru care Miscarea Legionara nici nu a fost nici macar incriminata -necum condamnata!- de Tribunalul de la Nurenberg);
    2) prin prezenta crestinismul ortodox, ca valoare fundamentala promovata de ea (spre deosebire atat fata de nazism, cat si fata de fascism.)" Petre Tutea

    :Garda de Fier sau Legiunea a aparut la sfarsitul anului 1920, la Universitatea din Iasi: o grupa de studenti romani s-au strans in aceasta organizatie, sub conducerea lui Corneliu Zelea Codreanu. De obicei, Garda de Fier e trecuta in randul Fascismului si al National-Socialismului (adica nazismului). Dar ea nu a fost o imitatie a acestor doua miscari; ea a crescut din radacinile ei proprii. Cu numeroasele copii ale fascismului si national-socialismului din alte tari, nu are nici cea mai mica atingere. Nu poate fi comparata cu aparitiile contemporane din Italia si Germania. Categoriile politice din mijlocul si apusul Europei nu se potrivesc ei. Ea n-a fost totalitara ci autoritara, ceea ce e cu totul altceva. Ea n-a fost agresiv-nationalista ci conservativ-nationala, chiar si in sens cultural; n-a fost de extrema dreapta, in sensul unei reactiuni politice, ci adoptand o postura social-reformatoare; ea nu s-a sprijinit ca fascismul si national-socialismul pe mica burghezie, pe functionari si alte categorii inrudite, iesite din primul razboi mondial, ci, in primul rand, pe poporul roman de tarani, pe tanara inteligenta si pe studentimea de la scolile inalte."
    Walter Hagen, scriitor german, care s-a ocupat de miscarile nationaliste din Europa intre cele doua razboaie
    Adica Miscarea Legionara este EXACTceea ce PRM NU ESTE.
    Sa-ti amintesc de declaratia "tribunului" dintr-o campanie electorala mai veche in care promitea executii publice pe stadioane? Asta faceau fascistii. Sa-ti amintesc imaginea lui in costum alb, cu palarie si ochelari de soare negri, preluata dupa imaginea " Nasului " mafiei italiene? Codreanu nu purta Rollex-uri si nu afisa opulenta lui Vadim. Ti-am spus ca povesti din astea puteti sa le spuneti celor care nu va cunosc pentru ca sunt prea mici. Cat despre povestea ca nu putea fi "nu stiu ce" daca nu era membru de partid e doar o poveste. Cunosc o gramada de oameni invatati care si-au facut meseriile fara a fi membri PCR. Da, nu puteai fi academician sau sa te dai in stamba la tv daca nu erai membru. nu puteai avea multe avantaje materiale daca nu erai membru. dar asta-i alta poveste. nimanui nu i-a fost pus pistolul la tampla ca sa se faca membru PCR. dimpotriva multi au dat din coate ca sa ajunga acolo. asa ca..... las-o jos ca macane.

  55. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt chestiuni de explicat: De ce nu ar exista doctrină naționalistă îmbrățișată de partidele vremii? Partidele care au fost la putere nu pot fi considerate ca partide naţionale măcar. Chiar PNŢcd a avut derapaje antinaţionale. Au adus la guvernare şi au guvernat împreună cu formaţiunea revizionistă UDMR. Au semnat, recunoscut şi pecetluit pierderea unor teritorii în mod definitiv, în favoarea Ucrainei. Nu mai vorbesc despre celelalte partide bucșite de evrei kaghebişti românizaţi (Roman, Patapievici, Tismăneanu, Bogdan Olteanu - nepotul Ghizelei Vass) ţigani cu căciula întoarsă, securişti, foşti torţionari comunişti etc.... care au condamnat comunismul în mod făţarnic ca după aceeia să decoreze, să le asigure locuri prielnice criminalilor care au distrus spuma intelectuală şi politică a României postbelice.
    Avem în România partide orientate doctrinar spre naţionalism, dar acestea au fost îndepărtate din politică, tocmai pentru simplu fapt că sunt incomode, nu sunt pe placul americanilor şi evreilor. Dacă se doreşte şi nu se pleacă pe idei preconcepute, este lesne de observat linia politică a unui partid sau a altuia. Un partid nu înseamnă un om, sau câţiva oameni aşa cum cineva ataca la baionetă, dar cu ochelarii de sudură, unul din partidele care nu a produs nici-un rău acestui popor. Ba chiar aş spune că din contra - acel partid a făcut numai bine.

  56. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu doresc să intru în polemică cu nimeni, inclusiv cu cei care au o gândire ancrasată, ca efect a ciumei roşii care s-au năpustit asupra lor şi le-a răpit tinereţea. Eu m-am născut într-o familie care a suferit de pe urma comunismului. Fratele mai mare a făcut puşcărie politică la o vârstă fragedă. Imaginea tatălui cu cătuşe la mâini şi cu faţă schimonosită de durere din cauza loviturilordate în cap cu tocul pistoletului, nu poate să mi-o scoată nimeni din minte. Faptul că generaţia mea s-a născut după război şi a fost trădată ruşilor de nedemnul rege, viermele de-a pururea blestemat, care s-a predat , arestând şi vânzându-l ruşilor pe unul din marii eroi ai neamului, mareşalul Ion Antonescul, nu ne învinovăţeşte cu nimic. Faptul că am trăit într-un regim, în care şi-au făcut de cap bolşevicii, nu avem nici-o vină. Martirajul săvârşit de cei care au fost răstigniţi în temniţile comuniste nu poate arunca asupra noastră, a celor care aveam vina că ne-am fi născut atunci, vreo anatemă.
    Nu-mi fac procese de conştiinţă că cineva, fie el şi "mucenicul", neavând resurse doctrinare, ideologice şi chiar morale aruncă cu mizerii peste oamenii de bună credinţă. Această paranoia politică este specifică oamenilor care gândesc epidermic, exclusivist şi văd duşmani şi în tot ceea ce îi înconjoară, inclusiv în proprii copii . Pentru aceşti oameni anxioşi, spiritul de unitate împotriva unor catastrofe politice şi sociale, este doar un mijloc de bălăcărire, de intimidare, de apostrofare. O analiză scurtă a încărcăturii de ură din cele două răspunsuri a domnului "mucenic" dovedește, la modul cel mai simplu, că am greşit continuând demersul. Această tipologie politică a denaturat spre final, idealul Mişcării ctitorită de marele C.Z.Codreanu, filozofia acestui adevărat mucenic al neamului.
    Îmi cer iertare tuturor celor care citesc aceste rânduri pentru modul direct de a răspunde unor injurii. Trebuia să lămuresc aceste aspecte referitoare la necesitatea unirii unor forţe, vorbind la modul ideal, fiindcă vedeţi că la modul pragmatic acest lucru nu se poate, fiindcă ăştia născuţi după război, suntem nişte şerpi, suntem mafioţi şi nici nu mai putem să ne îmbrăcăm în costume albe sau să purtăm ochelari de soare cu lentile închise la culoare.
    Cât despre nazism, fascism....... eu cred unii, din cei ce se dau mucenici, sunt eroii lui Păstorel Teodoreanu:
    "Căpitane nu fi trist,
    Garda merge înainte,
    Prin partidul comunist.
    Numai haitele comuniste confundau noţiunile: fascism, nazism, legionarism, naţionalism.

  57. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Vasile V.O
    tu denaturezi discutia. in mod cert nu-ti faci nici un proces de constiinta. "Un partid nu înseamnă un om, sau câţiva oameni aşa cum cineva ataca la baionetă, dar cu ochelarii de sudură, unul din partidele care nu a produs nici-un rău acestui popor. Ba chiar aş spune că din contra – acel partid a făcut numai bine." ai dreptate dar cand acei oameni sunt seful si membrii din conducerea partidului atunci ei reprezinta imaginea si politica acelui partid. asa cum Codreanu a fost si va ramane imaginea Miscarii asa Vadim si Funar vor ramane imaginea PRM. Daca exista oameni cinstiti intr-un partid gaunos atunci ori schimba conducerea ori parasesc partidul. Martirajul celor din temnitele comuniste poate ca nu pot arunca anatema asupra noastra celor nascuti dupa, dar al celor care au murit in decembrie '89 si la mineriade sigur o poate arunca, insa pe acestia tu i-ai uitat, desi datorita lor tu iti faci propaganda pe net acum. A existat un singur om care a avut coloana vertebrala in politica romaneasca de dupa '89 si din pacate a murit prea repede, Domnul Corneliu Coposu. Romania are nevoie de oameni tineri si necorupti de sistemul in care moi am trait, asa ca nu inteleg de ce va tot infigeti toti cei care ati trecut de 45-50 de ani sa ajungeti prin parlament si pe la alte mariri. n-ati fost in stare atunci cand ati fost tineri sa va schimbati traiul dar vreti sa-l schimbati pe asta de acum. nu e vina noastra(voastra) ca ne-am nascut atunci dar e vina noastra ca am acceptat sa traim asa. nu ma lua cu duhul blandetii ca nu ma rusinez sa spun lucrurilor pe nume.
    "Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege." Matei 23.27-28
    Domnul Iisus a spus-o nu eu. Cat despre un partid care n-a facut nici un rau intreaba-i pe clujeni si iti vor spune cat bine le-a facut Funar in perioada cand a fost primar si cat de onest a fost. n-are rost sa mai continuam discutia. N-am vrut sa te acu de nimic pentru ca nu te cunosc personal si din principiu nu vorbesc in necunostinta de cauza. dar exista o vorba " cand te amesteci in tarate te mananca...." si din pacate tu te-ai amestecat. poate ca esti un om cinstit, poate ca nu. Numai Dumnezeu il stie pe fiecare dintre noi cine este cu adevarat si din fericire Lui ii vom da socoteala cu totii. Te rog sa ma crezi ca asta este singura mangaiere pe care o am indiferent de locul care-mi va fi harazit. Dumnezeu sa ne ajute!

  58. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    La fel de dezagreabili sant si securistii si tortionarii din partidele politice pe care ii mentioneaza mai sus Vasile V.O, dar asta nu inseamna ca Miscarea e mama solutiilor. Aprorpo, daca o sa fiu injurat pentru aceste comentarii nu poate decat sa confirme ceea ce am spus. Eu pot sa scriu o zi depre treaba asta fara sa injur pe nimeni.

    Tenta religioasa accentuata si nationalismul prost aplicat a inselat pe multi din intelectualii interbelici.

  59. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si deci sustinerea Miscarii interbelice sau moderne ca si a grupurilor si proiectelor satelite din Romania de azi reprezinta o insulta la adresa cinstei, onoarei si inteligentei.

  60. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Vasile V.O,

    Nu gasesc nici o urma de ura in raspunsurile "mucenicului", asa cum spui. Pe langa oamenii cu o gandire epidermica mai sant si cei cu o gandire profunda care vad albul negru si negrul alb. Multi dintre ei vadind un grad onorabil de cultura, eu nu-i inteleg chiar deloc. Oricum, nu cred ca am sa te deconvertesc vreodata.

  61. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Îmi permit să fac câteva considerații. Nu doresc să fiu obraznic, să dau replici. Nu-şi au rostul. Cred totuși că sunt obligat să răspund pentru a fi înţeles în demersul meu.
    La ora actuală nici nu poate fi vorba de o repunere în istoria, care se crează acum, a Mişcării Legionare. Prin finalul ei tragic, prin tribulaţiile impuse de exil, prin jocurile politice în care a fost implicată de către nazişti, s-a autoexclus definitiv şi irevocabil din spectrul politic românesc. Limpezimea, credinţa şi profunzimea doctrinară impuse de Căpitan au fost spulberate în nefiresc, pur şi simplu, de Sima şi colaboratorii apropiaţi.
    Situaţia gravă în care se află România acum, dovedeşte indubitabil, că această ţară minunată, BOGATĂ DAR CU OAMENI SĂRACI, a încăput pe mâna criminalilor (la propriu şi la figurat). Toţi care au fost la guvernare au ascultat, invariabil, comenzile din exterior şi-au umplut maţul gros al lor şi al familiilor blestemate. Majoritate celor care au fost la conducere nu sunt români adevăraţi, sunt alogeni şi pentru a-și perpetua puterea au acceptat părtăşirea la orice hoţie şi vânzare de neam şi ţară.
    Ei bine, o mişcare naţionalistă pură nu mai poate fi acceptată de Europa şi de America. (vezi cazul Jörg Haider, Jean-Marie Le Pain - deci Austria şi Franţa) Eu spuneam (discutam, propuneam) o mişcare naţionalistă luminată. (asta nu însemna că am dorit să fiu parlamentar sau la vreun os - cum am fost atacat pe nedrept) Toate studiile sociologice arată că un fragment de 15% din populaţia ţării îl reprezintă nucleul naţionalist. Dacă acest fragment este scindat în grupuleţe, partiduţe pe modelul "divide et impera"vom fi blestemaţi la dispariţeie, vom fi umiliţi în casa noastră, vom dispărea ca naţiune prin gura hulpavă a globalismului, sionismului mondial.
    Dacă nu renunţăm la ambiţiile frustrante, la şabloanele pietrificate în ceaţa istoriei şi vom arăta cu degetul la celălalt indicându-l ca securist, criptocomunist, şarpe roşu etc. vom culege fructele otrăvite ale acestor ticăloşi care ne conduc. Aceştia sunt securiştii şi comuniştii adevăraţi.
    Problema viziunii, a transpunerii culorii din alb în negru, a fost un şablon folosit împotriva spumei intelectuale din România, este problema aurului cenuşiu care a pierit în chinurile hristice din iadul comunist. Problema care a fost pusă, evidenţiază altceva: mişcarea naţionalistă trebuie proiectată ca să supravieţuiască, să fie aplicabilă în acest nou infern, un iad al înstrăinării, al secularizării şi al indolenţei de neiertat.

  62. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pacat ca nici dupa 20 de ani de la memorabilul protest anticomunist din Pta.Univ.unde am fost permanent,nu se aminteste despre acel grup de camarazi care dupa ce au adus crucile de piatra in careul din jurul troitei mari,tot din acel grup de camarazi s-au desprins cativa tineri hotarati sub binecuvantarea parintelui Ctin.Voicescu,savarsind un act pur crestinesc,asezand in 29 noiembrie 1993 prima cruce la Tancabesti.Cruce care avea sa inaugureze pelerinajele la locul asasinarii dupa exact 55 de ani a elitei legionare in frunte cu Capitanul,Nicadorii si Decemvirii.De necrezut ca inca mai traiesc si astazi acei asa zisi legionari care s-au opus atunci in 1993 sa punem crucea in memoria celor sus mentionati,care dupa aceea ,ca si astazi se tot bat cu caramida in piept,laudandu-se ca vezi Doamne ei au sprijinit si chiar finantat actiunea din 1993 si cea din 1994,dupa ce prima cruce a fost distrusaCulmea chiar din interiorul asa zisei lumi legionare a fost distrusa,de aceiasi indivizi care au profanat chiar si troita facuta de camaradul din Germania, Stefan Georgescu,care de ani de zile nu este pomenit la parastasele de la Tancabesti de asa zisele ong-uri prolegionare,ce cu nerusinare isi fac propaganda gaunoasa pe munca altora neavand nici o legatura cu doctrina si spiritul legionar.Nu merita sa fie mentionate aceste ong-uri care au facu si fac mai mult rau atat pentru Legiune cat si pentru Neamul Romanesc,pentru memoria Generatiei de Aur sacrificata pentru ca vroia cu adevarat Mantuirea Neamului Romanesc.Cu respect domnule Roncea! TRAIASCA LEGIUNEA si CAPITANUL!

  63. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Domnule Roncea astept un raspuns la cele mentionate mai sus ,prefer sa raspund la ce nu stiti d-voastra despre anumite actiuni legionare din 1990 si pana in PREZENT! Cum in sanul lumii legionare s-au infiltrat anumite elemente ce stagneaza si totodata dezbina orice tentativa de a se face unitate in sanul lumii legionare.Profitori ai banului nemuncit,doar cu gura ,din care cauza un parinte fost FDCist,a raspuns"Nu este unitate intre legionari pentru ca nu mai este dragostea lui Hristos intre ei,pentru ca toti au incalcat legile si poruncile Capitanului!"(no comment!)Dle Roncea,daca ai timp,ne putem intalni luni 14 iunie orele 17.00 la casa centrala a armatei,unde voi organiza un simpozion comemorativ in memoria APOSTOLUI REDESTEPTARII NATIONALE"MIHAIL EMINESCU".Va astept, cu tot respectul!

  64. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Stimate Domn Nicolae Mateescu, aveţi perfectă dreptate! Toţi cei, care până mai ieri, nu scoteau un piuit în faţa comunismului, acum s.au dat peste cap şi au devenit vajnici apărători ai Mişcării Naţionale (singura care mai poate fi capabilă să readucă România la linia de plutire) Au apărut ONG, societăţi civile, oragnizaţii şi grupuri ca re se dau apărătoare ale drepturilor, ale valorilor naţionale, dar toate sunt bucşite de comunişti, securişti sau fii torţionarilor care parazitează orişice mişcă în ţara asta(Tismăneanu, Patapievici, Olteanu, Iliescu, Năstase şi lista cuprinde pe majoritatea ce se dau democraţi şi apărători ai neamului) Iar noi ne cramponăm, ne jignim reciproc spre veşnica noastră ocară. Aşa au fost îngropaţi de vii marele valori ale neamului. Ne merităm soarta!

  65. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    as dori sa aflu care este urmatoarea adunare a legionarilor din romania data si unde

  66. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    MISCAREA LEGIONARA, a fost, este si va ramine, CEL MAI PUR CURENT POLITIC ROMANESC, si va spune cineva care este pe jumatate ROMAN si jumatate AUSTRIAC.
    In istoria Europei nu a mai fost astfel de MANIFESTARE NATIONALA.

  67. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am observat din celelalte comentarii contraziceri si manifestari puerile, AS RUGA SA INCETEZE CACI NU FAC CINSTE ACESTUI POPOR CARE SI ASA II SUNT ATRIBUITE ALTE SI ALTE EPITETE CE NU_I APARTIN

    CRED CA M-AM FACUT INTELES, daca NU mergeti la AIUD si SIGHET si vedeti cu ochiii vostrii

  68. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    MIERCURI 15 SEPTEMBRIE, ORA 17:00, LA SALA “UNIV. POPULARE” IOAN DALLES
    DIN STR. BISERICA AMZEI NR. 5-7 LA CONFERINȚA:

    “70 DE ANI DE LA GUVERNAREA DINTRE SEPTEMBRIE 1940 ȘI IANUARIE 1941”

    INTRAREA LIBERĂ

    ORGANIZATORI: FUNDAȚIA “GEORGE MANU”
    FUNDAȚIA “BUNAVESTIRE”
    www.fgmanu.ro
    www.pentrupatrie.ro

  69. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    TRAIASCA MISCAREA LEGIONARA DIN ROMANIA !
    VESNICA FIE-I POMENIREA CAPITANULUI CORNELIU ZELEA CODREANU SI CELORLALTI CAMARAZI CARE AU LUPTAT PENTRU TARA SI CREDINTA.
    Sunt dintr-o familie de fosti legionari,fratii bunicii mele au luptat pentru DREPTATE SI ADEVAR.
    Apoi casatorindu-ma am aflat ca bunica sotului meu, o femeie strasnic de isteata ,Zamfira Codreanu era nepoata de var a CAPITANULUI ZELEA .Fiindu-i frica de ciuma comunista ,greu a spus care-i sunt inaintasii.
    Ma rog celor mai tineri :SA NU LASAM SA PIARA NEAMUL ROMANESC IN MANA CRIMINALILOR NEOCOMUNISTI !!!Ei au distrus tara au furat-o si batjocorit-o .Au scos averea tarii si au dus-o afara .
    AVEM NEVOIE DE O MISCARE LEGIONARA PUTERNICA , DE NECLINTIT.
    MA ROG SFANTULUI ARHANGHEL MIHAIL SA VA DEA PUTERE SI CURAJ ,SA PUTETI LUPTA PENTRU TARA .SA N-O LASAM IN MANA PAGANILOR .IN ZILELE CE URMEAZA ,VOR SA PUNA MANA IAR PE PUTERE.
    ---ADUCETI LA LUMINA SFANTA MISCARE LEGIONARA!
    ---ESTE NEVOIE!!!

  70. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    autorului acestui articol

    poza mai neinspirata cu vladica Bartolomeu nici ca puteati gasi. sau ati facut-o inadins? e surprins acolo ca intr-un salut nazist. frumoasa treaba

  71. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Vasile V.O.,
    "Nationalismul Luminat" este un termen corect (lingvistic, logic, simbolic dar si corect politic... 🙂 bine ca nu ai spus Nationalism iluminat sau iluminist ...) insa nu este cel mai potrivit pentru esenta natiunii romane. De ce sa evitam termenul de "Nationalism Crestin" sau "Nationalism Legionar" care sunt mult mai aproape de acea esenta?
    Cine spune "Crestin Democrat" sau "Democrat Crestin" comite o blasfemie in schimb termenul de "Nationalism Crestin" este o consfintire a naturii noastre de popor care s-a nascut crestin si... minune mare, la doar o zi de la sarbatoarea Sf. Andrei care a botezat acest popor ne sarbatorim si ziua nationala. Aceste doua sarbatori gemene aduse laolalta trebuie sa aiba impreuna si nedespartite o semnificatie deosebita in constiinta romanului.
    SUNTEM O NATIUNE CRESTINA!

  72. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cred cu tărie în renașterea morală și civică a României. Spiritualitatea românească, zestrea divină de sorginte creștin-apostolică este tezaurul nostru care ne dă dreptul să nădăjduim. ” SUNTEM O NATIUNE CRESTINA!”(citez autorul mesajului anterior) un adevăr pe care-l văd, din ce în ce mai mult, murmurat pe buzele românilor. Această manifestare arată indubitabil că fenomenul de creștinare a românilor, unic în lume, este conștientizat progresiv, în urma ateismului antihrist ce a îndoliat centrul și estul Europei. România a avut nevoie de aceste mari nenorociri, de fluviile de lacrimi și de suferințele prin care a trecut biblicul Iov, ca să poată realiza că singura salvare a ei este o soluție fără alternativă, unirea politică și ideologică, fără rezerve, a câtor mai mulți români în implementarea doctrinei Naționalismului luminat, perfecționat într-o democrație europeană, democrație în care valorile creștine mai au încă contururi nealterate total.
    Hibridizările de genul: creștin-democrat, democrat-creștin, nu pot avea un corespondent în țara noastră, o țară majoritar ortodoxă și datorită faptului că aceste sintagme își au originea în filozofia social-catolică cu tente vădit internaționaliste, specifice unor puteri economice dominante. Naționalismul luminat, ferit de mistificările gratuite, drenate spre extremism, apărat de povara erorilor doctrinare trecute, conduse abil și ferm spre o politică autentic națională de protecție împotriva mafiei economico-securiste interne și celei transnaționale trebuie să unească toată populația cinstită și muncitoare, toată suflarea românească conștientă de pericolul globalist mason și sionist, indiferent de nuanța doctrinei naționaliste. Excluderea grupărilor, formațiunilor doctrinare apropiate ideologic, pe principiul că cine nu gândește exact ca mine este dușmanul meu, este nefastă și dorită de mai toate partidele politice care au distrus, vândut, alienat și depopulat această țară. Naționalismul civic, liberal, etc….. pretins de PNȚdc s-a dovedit falimentar și gol de conținut ( de fapt ei au fost primii care au pactizat cu UDMR, cu fracțiunile mossadiste din fostul FSN) și au dus o politică antinațională pe drumul plin de disperare, de fapt mlaștina prin care trecem.
    Am ajuns să fim călăriți mișelește și puși la zid, de câteva ori pe secol, de călăii neamului și fii acestora, ( Tismăneanu, Patapievici, Cornea și toată haita de evrei și țigani ajunși pe vârful stogului politic) batjocoriți în propria casă, cu fundamentele sociale ca educația și sănătatea aduse la un stadiu alarmant de desfigurare, cu instituțiile fundamentale ale statului intrate în disoluție.
    Ce să mai așteptăm? De ce toate grupările naționaliste românești, conduse de adevărați lideri nu se unesc? De ce se tot indică cu arătătorul că preopinentul este comunist, criptocomunist, securist, kabeghist etc……
    Cei care suntem responsabili trebuie să facem totul pentru a uni adevărată dreaptă, cea națională, trebuie să netezim asperitățile de nuanțe dintre noi. România poate fi reabilitată numai printr-un consens naționalist luminat fără nostalgii xenofobe.
    NȚIONALIȘTII DIN ROMÂNIA AU DATORIA SACRĂ SĂ SALVEZE NEAMUL ȘI ȚARA
    SĂ NE UNIM!!!!

  73. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    dragi mei toti vrem sa se renasca legiunea dar imi pare rau sa va spun SANTETI NISTE LASI de ce nu veniti la marsuri?

  74. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Vasile V.O.
    http://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/oare-vadim-tudor-are-voie-sa-si-faca-cruce~ni1llj

    Interesant, activistii lui Vadim Tudor au iesit la drumul mare sa faca propaganda...cica nationalista! Vasile V.O, nu incerca sa murdaresti national-legionarismul cu tezele vadimiste. Ce frumos spui:

    "Scindarea în mii de cioburi a mişcării naţionaliste este pe placul duşmanilor acestei naţii şi poporului român"

    Mai bine sa fim scindati in mililoane de cioburi, decat sa fim uniti in jurul un ticalos cu pretentii de "El Lider Maximo"
    deghizat in ortodox. Nu duce grija nationalistilor, cand Dumnezeu o sa vrea, o sa se uneasca majoritatea romanilor. Mai bine spune-i sefului tau ca ar face bine sa precizeze cand s-a botezat la ortodocsi. Cum se face ca se lauda cu Ortodoxia dar e din parinti neoprotestanti? De ce neoprotestantii spun ca parintii lui Vadim erau "crestini dupa evanghelie"?
    http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2008/10/21/al-cui-fiu-este-vadim-tudor/#comment-511

    De ce in scrisoarea adresata lui George W. Bush, "lumina nationalismului", adica Vadim Tudor, se lauda ca provine
    dintr-o familie baptista? De ce baptistii romani nu-l recunosc ca fiindu-le "frate"?
    http://www.ziaruldeiasi.ro/local/suceava/vadim-n-are-nici-o-treaba-cu-baptismul~ni1lqs

    In Biblie scrie asa:
    1Ioan 4
    1. Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.

    Asadar, in ce duh vorbeste Vadim Tudor? Duhul adevarului sau al neadevarului? De ce nu clarifica povestea cu apartenenta religioasa? De ce cochetaza cu toata lumea fara sa limpezeasca lucrurile? E ortodox, evanghelist, baptist etc in functie de interesul electoral al momentului? Vasile V.O, nu cumva seful tau se scalda in ape tulburi si are impresia ca Ortodoxia si nationalismul sunt doua jucarele la dispozitia sa? Spune-i lui Vadim sa nu-si faca iluzii, nu are anvengura Capitanului, in cel bun caz seful tau e de teapa lui Stelescu.

  75. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu mai vreau să comentez faptul că sunteți profund nedrept cu Vadim, sunteți tendențios în legătura cu ce am comentat referitor la mișcarea naționalistă, ce ar trebui să aibă o singură țintă - ”dușmanii poporului român” Eu nici nu am pomenit de Vadim. Am spus că la ora actuală , ca măsură de urgență, de avarie, este aproape imposibil ca să se creeze un nou partid, cu infrastructură și organizare teritorială care să poată prelua puterea în 2012 pe cale democratică și într-o accepțiune posibilă la nivel european. Exclusivismul indus de dumneavoastră ne împinge la pieire ca popor, ca nație. Conjunctura actuală, sionismul și globalizarea, îngemănate cu masoneria și grupul de la Bilderberg nu doresc renașterea forțelor naționale, nu doresc o Europă a națiunilor, tocmai pentru a controla matematic fiecare structură economică statală, în folos sionist.
    Din nefericire etnosociopsihologia noastră ca popor abundă în acest fel de gândire, exclusivist, superficial și tendențios, plin de prețiozitate.
    Faptul că am fost conduși, mai tot timpul, spre prăpastie, de alogeni, în general evrei și țigani, cu nume vopsite românește, faptul că statul român a fost tâlhărit mișelește de toți golanii și scursurele acestei țări se datorează acestui tip de gândire și atitudine deosebit de păguboasă ca să nu spun criminală. Ne fug copiii în aiurea, suntem călcați în picioare de toate mafiile pământului, ni se ia pământul de sub picioare și noi ne cramponăm interpretând, la bunul plac, citate biblice.
    Naționalismul înseamnă iubirea de nație și ca să-ți iubești nația poți fi de orice confesiune, sau orice religie. Mișcarea legionară a avut ca membrii, nu numai ortodocși.
    Nu-i iau apărarea lui Corneliu Vadim Tudor, dar după câte știu, este botezat, este căsătorit ortodox, cu nași ortodocși, și-a botezat copiii în ortodoxie.
    Mesajul meu s-a adresat oamenilor fără idei preconcepute, oamenilor care sunt sătui de minciuna endemică, oamenilor care sunt conștienți că trăim în alte timpuri și că dușmanii românismului au crescut progresiv. La nevoie, când lupii atacă stâna, câinii trebuie să se unească.

  76. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @vasile

    Dat fiind faptul ca se apropie ziua cand celebram Nasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, permiteti-mi sa va urez multa sanatate, viata lunga si fericita alaturi de cei dragi. Acum incerc sa va raspund, totodata va rog sa ma iertati daca afirmatiile mele nu va sunt pe plac.

    Sunt profund nedrept si tendentios cu Vadim? Ehh, ce bine ar fi daca chestia asta ar fi singurul meu pacat! Stimate domn, nu sunt exclusivist, sunt doar ortodox cu mare respect pentru ideologia national-legionara. Domnia voastra spune asa:

    "Miscarea legionara a avut ca membrii, nu numai ortodocsi."

    Nu prea aveti dreptate. Probabil aveti in vedere originea etnica a unor legionari, cum ar fi Catalin Ropala sau Ana Maria-Marin. Crede domnia ta ca dreptcredinciosul cler ortodox manifesta simpatie fata de o organizatie sincretista? In Legiune erau foarte multi preoti, nu cred ca acestia erau asa de miopi incat sa nu sesizeze prezenta heterodocsilor. Aveti impresia ca la adunarile Legiunii, Parintele Ilie Imbrescu statea la o cafea ecumenica cu heterodocsii? Poate vreti sa spuneti ca au existat colaborari punctuale cu cei de alta religie, asa cum e cazul colaborarii cu falangistii lui Franco. Insa nu uitati ca
    aceasta colaborare a fost facuta pe picior de egalitate si fara a se leza cat de putin dreapta Credinta Ortodoxa. S-a
    pastrat distinctia intre ortodox si catolic, fiecare cu Crezul lui, fiecare cu organizatia lui. Acest aspect nu a fost o piedica, legionarii si falangistii au mers impreuna sa infrunte monstrul anarho-bolsevic. Martirii Mota si Marin, pe campul de onoare de la Majadahonda au marturisit Ortodoxia ...nu altceva! Cu draga inima primesc critica dumneavoastra, ca ortodox si nationalist nu pot accepta sa colaborez neconditionat cu cei de alta religie. Nu am cum sa slujesc Ortodoxia si romanismul daca ma bag intr-o organizatie sincretista. Orice colaborare cu heterodocsii trebuie sa tina cont de sfatul duhovnicului, nu trebuie sa exageram cu iconomia. In plus de asta, eu nu cred ca exista nationalism la neoprotestantii romani.
    Ar fi interesant sa-i vedem pe penticostali cum trateaza romanismul la sedinta de schizofrenie numita de ei
    vorbirea "in limbi". La fel de interesant ar fi sa-i vedem pe adventistii autohtoni cum calculeaza parusia la o intrunire
    nationalista. Ar fi tare frumos sa primim de la iehovisti o lectie de romanism fezandata cu niscai "sionism crestin". Daca apar si mormonii cu teze nationaliste... imi dau lacrimile de fericire. Daca-i chemam si pe raelieni, putem sa incingem linistiti hora unirii! Spune domnia voastra:

    "ni se ia pamantul de sub picioare si noi ne cramponam interpretand, la bunul plac, citate biblice."

    Va asigur ca nu-mi permit sa interpretez Biblia dupa bunul meu plac. Nu-s asa de nebun incat sa ma pun in rand cu Sfintii Parinti. Nu am eu harul si eruditia Sfintilor Parinti capadocieni sau a Parintelui nostru Sf. Ioan Gura de Aur. Faptul ca au invocat 1Ioan 4:1, nu inseamna ca am propus o talcuire proprie. Pur si simplu, tineam cont de sfatul de acolo, intrebam in ce duh vorbeste Vadim.

    "Mesajul meu s-a adresat oamenilor fara idei preconcepute, oamenilor care sunt satui de minciuna endemica, oamenilor care sunt constienti ca traim in alte timpuri si ca dusmanii romanismului au crescut progresiv."

    Eu nu pot sa intelg romanismul fara Ortodoxie. In opinia mea, fara dreapta Credinta in Hristos, totul ar fi "vanare de vant". Domnia voastra, cu intelepciune ma avertizeaza ca traim in alte timpuri...probabil ma percepeti ca fiind un habotnic ancorat in dogmele ruginite ale Ortodoxiei. Ce fel de timpuri traim? Cumva Iisus Hristos e altul decat acum o mie sau doua mii de ani? Timpurile astea de acum, presupun o alta intelegere a lui Hristos? Trebuie sa-mi fac un "aggiornamento" si eu nu stiam? Pentru interesul national, spre gloria eterna a romaninsmului, cumva trebuie sa ma infratesc Iudele, adica cu penticostalii, ievovistii, adventistii etc? Da domnule Vasile, nu am habar in ce vremuri traim, am ramas ancorat in pildele din vechime, inca mai astept ca Dumnezeu sa trimita un Marcu al Efesului care sa ne ajute sa evitam o situatie de genul Ferrara - Florenta. Imi duc nebunia pana la capat si zic ca e mai bine sa se intample cu Daco-Romania ce s-a intamplat cu Constantinopole in 1453. Mai bine asa, decat sa plec fruntea in fata Mafiei de la Vatican (pe greco si romano-catolicii din popor ii consider fratii nostrii inselati de catre cei ce ocupa samavolnic scaunul Bisericii Apostolice a
    Romei). Considerati-ma exclusivist, eventual si arogant, pentru ca nu am de gand sa merg pe calea romanismului alaturi de cei ce au vandut dreapta Credinta. Stati linistit, o sa aveti ocazia sa marturisiti impotriva mea la dreapta judecata a Domnului, caci nimeni nu scapa de asa ceva.
    In incheiere o sa va rog sa transmiteti lui Vadim nepieritoarele cuvinte ale Sf.Ioan Gura de Aur si sa-l intrebati ce masca poarta:

    "La amiază, la teatru, cortina se dă în lături – şi actorii, în ceaţă, îşi fac intrarea, având măşti pe faţă. Ei recită o povestire veche, arătând prin vorbe, desfăşurarea întâmplărilor.
    Unul se înfăţişează ca filozof şi nu-i filozof; altul rege, fără să fie, ci numai îmbrăcat ca un rege, căci aşa cere piesa; altul face pe doctorul, fără să fi îngrijit nici măcar un lemn, ci numai îmbrăcat ca doctor; altul face pe sclavul, cu toate că-i slobod; celălalt pe profesorul, fără să aibă ştiinţă de profesor. Ei nu par ceea ce sunt, ci par ce nu sunt: doctor, filozof din pricina părului care-i împodobeşte masca, soldat, din pricina uniformei, etc. Prin înfăţişarea ei, masca ne dă o închipuire, dar nu face mincinoasă firea, ci numai îi ascunde adevărul. Atâta vreme cât privitorii stau şi se uită, măştile nu se mişcă de pe feţe; dar când s-a lăsat seara, când spectacolul s-a isprăvit şi privitorii au plecat, măştile au fost aruncate. Cel care făcea pe regele la teatru, odată plecat, devine iarăşi fierarul de toate zilele; cel care, pe scenă era slobod, afară de scenă, e rob iarăşi…
    Aşa-i şi cu viaţa şi cu moartea. Lumea e teatrul; stările omeneşti: bogăţia, sărăcia, puterea, supunerea, şi altele, sunt măştile actoriceşti. Când ziua aceasta se va risipi – şi veni-va noaptea cea de spaimă, căreia mai degrabă i-am zice ziuă, (noapte pentru păcătoşi, ziuă pentru cei drepţi), când reprezentaţia sfârşi-se-va şi măştile fi-vor aruncate, când va fi cercetat fiecare pentru faptele lui, nu fiecare pentru bogăţia lui, nu fiecare pentru rangul lui, nu fiecare pentru puterea lui, ci fiecare pentru faptele lui: judecător, rege, femeie sau bărbat; când ni se va cere o viaţă şi nişte fapte virtuoase, fără să fie luate în seamă nici rangurile strălucire, nici neînsemnătatea sărăciei, nici tirania dispreţului; când ni se va zice: „Infăţişaţi-mi fapte, de eşti rob, mai nobile decât acele ale unui slobod, de eşti femeie mai vajnice de cât acele ale unui bărbat; o, atunci, cu măştile căzute, arăta-se-vor adevăratul bogat şi adevăratul sărac…"
    http://www.ioanguradeaur.ro/102/1-viata-pamanteasca-asemuita-cu-o-reprezentatie-de-teatru/

  77. oprica mihaileanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Traim ceva ce nu credeam ca va fi vreodata posibil.Niciodata nu am crezut ca toata cultura noastra si tot ceea ce e legat de bun simt de cunoastere de maniere va lua o turnura de neimaginat impotriva a tot ce am facut de-a lungul secolelor de a ramane o natiune neintinata si mandra asa cum stramosii nostrii au sperat ca noi urmasii lor vom sti sa pretuim sacrificiile lor si sa continuam lupta inceputa de ei in beneficiul nostru al romanilor.Inmarmuriti multi dintre noi asistam la destramare,la defaimarea noastra si in tara si peste hotare,acceptam umili tot ceea ce se intampla fiind la cheremul unor legi care de nenumarate ori realizam ca nu sunt decat niste porti uriase ale interlopilor inculti care ajutati de o situatie financiara foarte buna(creata de-a lungul timpului cu largul concurs al 'conjuncturilor')nu fac altceva decat sa ne duca in mocirla in care nu am fost de sute bune de ani in urma.Am mai fost in mocirla dar noi romanii eram in picioare iar dusmanii nostri se tarau prin ea cautand drumul inapoi de unde venisera.Nunti regale, petreceri cu mare fast ,incultura,lipsa prejudecatilor a principiilor de viata,a respectului,a bunului simt si in final a mandriei noastre a romanilor dar toate astea sunt legate de o alta lege....discriminare....intrebarea mea este ...statul roman unde face discriminare in situatia in care ne aflam?Avem un x mondialul...avem un bastanul avem un ...etc etc......dar ce nu avem ne putem intreba?sau ce putem face pentru a avea? ne intrebam de ce medici, profesori,ingineri,progamatori,de inalta clasa Europeana si chiar mondiala pleaca ?ne intrebam de ce am ajuns sa-l plangem pe asa zis Dictator?ne intrebam de ce creste rata infractionalitatii?de ce mor oameni cu zile?de ce sunt copii abandonati?de ce ajungem un popor de alcoolici de labili psihici?
    va pot spune eu de ce din cauza indiferentei,si a faptului ca nu suntem in stare sa creem ceva pentru noi,sa spunem stop si daca e sa facem un sacrificiu sa stim sa-l facem pentru noi.Sunt sigur ca nu sunt singur dar mai sunt sigur de un lucru....sa-i fereasca bunu Dumnezeu de furia noastra caci sunt sigur ca va veni si ziua aia cat de curand.

  78. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Totul sta in puterea noastra .Martiriul e cea mai luminoasa haina.Numai prin lupta o putem imbraca.Adevarul e in noi,il putem regasi si ne putem indrepta.Dar pentru aceasta va trebui sa ne miscam spre lumina.Si cum altfel o putem face decat luptand sa iesim din intuneric??? Adica; din materie inspre spirit,prin rugaciune si prin sacrificiu!!!.Lepadand de la noi tot ce este lumesc (exemple sunt destule)nu voi parafraza nici una, stiind ca le cunoasteti .Unii dintre dumneavoastra ,care ati lasat commenturi, sunteti de o inspiratie divina si ma bucura nepus de mult sa vad ca mai sunt oameni care se pot mobiliza intr-o o actiune crestineasca pentru mantuirea neamului nostru.

  79. Mira Valentin

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am vazut aici multe cuvinte frumoase, dar... cam atat! As dori sa stiu daca se poate face ceva si ce? Eu unul doresc sa lupt, dar am pe cineva de incredere langa mine in afara de gandul catre DUMNEZEU si TARISOARA MEA DRAGA!?

  80. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si eu as dori sa facem ceva!

  81. Mira Valentin

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    E adevarat, dar in primul rand trebuie sa redescoperi telul sfant care i-a manat pe inaintasii nostrii(dar oare ne putem noi numi urmasii lor)si cel mai important trebuie neaparat sa fim multi caci numarul da puterea! Nici eu nu stiu multe, dar daca arde FLACARA in pieptul meu pentru tot ce e romanesc, e ca si atunci cand Dumnezeu a spus sa nu-I mai facem temple ci sa facem din trupul nostru un templu in care el va locui vesnic, asa este si acum, daca ai inima de roman cred ca ea ne va calauzi! Spunea cineva ca e in firea omului sa caute si sa se insoteasca cu cei ce-i impartasesc idealurile, au aceleasi ganduri si bineinteles tel. Ei bine Daniel nici eu nu stiu si nu-i cunosc pe aceia care-mi impartasesc aceleasi idealuri si au acelasi scop, dar tare as vrea sa-i cunosc!!! Tot ce vezi aici n-are nici o valoare pentru mine atata timp cat nu discut cu cineva fata in fata si cred ca iti dai seama ca nu poti impartasi idei pe un site fie el si acesta.

  82. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Frati romani !
    cititi indemnul Parintelui Iustin Parvu !
    ...sa facem mici fortarete ...sa avem spitalele noastre...scolile noastre...moasele noastre...copilul trabuie protejat...
    acestea se fac cu munca si sacrificiu ,putem scrie pe net cat ne tin puterile daca nu trecem la fapte nimeni nu le va face in locul nostru !
    Adrian ,Daiel ,Valentin ,eu nu ma pricep la net ,adresa mea e [email protected] ,poate vorbind mai in particular va scapara o scanteie ,o idee pentru a face ceva concret !!
    Dumnezeu si Patria !!!

  83. TRICA GABRIEL

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    NU AU MURIT CAMARAZII NOSTRII ,EI TRAIESC PRIN NOI SI ASTEAPTA CA IN SCHIMBUL JERTFEI LOR,NOI SA LE OFERIM INIMA TARE,PATRIOTISMUL SI IUBIREA DE NEAM SI TARA SI SA LOVIM NAPRAZNIC IN CEI CE VOR SA NE INROBEASCA ! NU PUTEM FII ROBI LA NOI ACASA ! CAMARAZII NOSTRII NE-AU DAT LIBERTATEA CU PRETUL VIETII LOR ! NU TREBUIE DECAT SA O PASTRAM PENTRU COPII SI NEPOTII NOSTRII . DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA DE-A DREAPTA SA PE TOTI CAMARAZII CAZUTI SI SA LE ALINE SUFLETELE ! ACESTEA IMI SUNT GANDURILE SINCERE ,DIN SUFLET ! Gabriel Cristian Trica , Bucuresti-0723387808

  84. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    MIscarea Legionara a fost un vis al Romaniei Mari,o realizare spectaculoasa,si un DAR divin.

    Miscarea Legionara anticomunist si patriotica a dat 1 milion si ceva de martiri ucisi de hoardele naziste(Buchenwald,Dachau),comuniste(gulag+Basarabia),hortyste, americane(bombardamentele din 1944), siberiene, carliste,antonesciene.

    Nu exista regim pe lumea asta de dictatura totalitara care sa nu fi ucis MISCAREA LEGIONARA!

  85. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Avem toata ideologia lor a celor care au pornit aceasta miscare ,intr/un cuvant ''ARMELE LOR MOSTENIRE '' . Nu avem nevoie pt. a porni aceasta miscare de banii europeni pt. dezv. mintii si luminarea mintii noastre ,noi avem pe bunul DUMNEZEU EL este totul ,EL stie toate nevoile noastre si slabiciunile noastre ,EL este puterea ,nadejtea este totul pt. o asemenea cauza ,nu ramane frati crestini decat noi impreuna cati mai multi sa facem primul pas cat de mic ca ,bunul DUMNEZEU face o mie !!! . Spunea intr/o inregistrare Parintele A . Papacioc referitor la NATIONALISM , trebuie putina miscare ca ,daca nu exista miscare nu ajungi nicaieri ! , Corect spus, esti pe loc REPAUS / vorba soldatului ?/ ..Bunul Dumnezeu sa adune oameni buni sa/i UNEASCA pe cati mai multi si sa pornim ceva care nu sa terminat ca , altfel ne vor termina cu totul dusmanii vazuti si nevazuti . UNIREA A TUTUROR ROMANILOR DE PRETUTINDENI SI BIRUIREA VRASMASULUI ,CU TRUP S/AU FARA TRUP .AMIN ! .

  86. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    La inceputul lunii octombrie a acestui an a trecut la cele vesnice si PARINTELE ILIE FLOREA ,in varsta de 99 ani,din jud Prahova ,com Starchiojd,sat Valea Anei ,cunoscut ca facand partea din miscarea legionara si care de altfel a fost si la canal...un om extraordinar...si daca ar fi sa cunosc ceva despre miscarea legionara doar prin prisma acestui om,a vietii si caracterului sau...atunci nu pot decat sa imi plec capul in semn de respect...

  87. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dragii mei camarazi,
    Observ ca sunt destui cei ce cunosc istoria trista a nemului nostru ca sunt cunoscatori ai miscarii legionare.Dar asta nu-i deajuns. Tuturor celor care comenteaza aici doresc sa participe activ in miscare. Miscarea legionara exista,va exista in vecii vecilor cu binecuvintarea Domnului Isus Hristos,Dumnezeul nostru.Iubirea de Dumnezeu,neam si tara ne este nu un crez ci fiinta noastra in sfinta treime
    Cei ce vor dori sa activeze in miscare cu gindul si fapta o pot face trimitindu-mi mail pe Granicerul37yahoo.com unde putem discuta.
    TRAIASCA LEGIUNEA SI CAPITANUL.

  88. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Vasile V.O. fugi ma de aici cu (i)luminatii tai cu tot..pana acum nu am vazut nationalisti adevarati decat legionarii.adevarati iubitori de patrie.iubitor de jidani ce esti.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Ma-m gândit mult dacă este bine să răspund unui om a căror idealuri sunt încremenite în secolul și mileniul trecut. Totuși îmi permit să reiterez un singur lucru:
      - Orice mișcare naționalistă are obiectivul primordial de a-și ajuta nația, de a o feri, pe cât este posibil, de tăvălugul sionisto-globalist, de o a aduce în locul ei meritat în civilizația lumii . În momentele dramatice pe care le trăim, în criza identitară impusă de masonerie și grupurile cu structură piramidală care conduc lumea, în mod ocult, nu este oa altă ieșire a noastră, a naționaliștilor decât să ne dăm mâna toți cei care gândesc românește și trăiesc idealurile creștin ortodoxe. Asta, tradus, pentru o gândire osificată în trecut, pentru un comportament total depășit este să ne unim într-o formațiune cu o gândire tânără, aerisită, fără rivalități absurde și fără acuze neghioabe . Primul obiectiv este preluarea puterii și impunerea democratică a unor principii naționaliste în toate sectoarele vieții sociale, economice și politice. Îndepărtarea tuturor celor care au contribuit la distrugerea României, eliminarea din viața politică și publică a tuturor celor incriminați de Proclamația de la Timișoara. Eliminarea din viața politică și publică a tuturor odraslelor kominterniste. După aceea mai vedem noi...
      Măi pcmouse, tu ce ești? Un șoarece înscris în PC?

  89. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cei care au contribuit la distrugerea Romaniei au fost condusi-direct sau indirect-de....Adica de superforta in care sangele evreisc domina.Parerea mea este ca natiunea romana ,pentru a fi puternica trebuie sa fie independenta -legionara.Credinta ortodoxa a neamului ne solicita sa fim stapani pe tara noastra.Liberalii ,taranistii au gresit ca si comunistii .Trebuie sa recunoastem ca Ceausescu ,cu toate pacatele sale,a avut o nuanta de independenta nationala mai adanca decat zisele partide istorice...Ca al doilea Razboi mond.a dat castig marii masonerii se trag consecintele...Cine pirde este vinovat...Dar minciuna la putere da consecintele de care ne batem capul .Felul de existenta de astazi dovedeste clar ca invinsii aveau dreptate .

  90. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Au fost MARI ROMANI
    Noi nu ridicam la nivelul lor NICIODATA
    Pacat ca se duc cei care au fost DIRECT IMPLICATI in MISCARE
    A mai ramas doar unul, PARINTELE IUSTIN PIRVU
    Sa-i uram MULTA SANATATE si sa ne spuna ABSOLUT TOT DESPRE MISCARE. Ca actualii conducatori din toate compartimentele fac tot ce pot sa NU RECUNOSCRA MISCAREA LEGIONARA sau o denigreaza.
    Cu stima
    Nicu

  91. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    (1812-2012) RIDICA-TE, BASARABIE!

  92. ARHANGHELUL MIHAIL

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    trecem prin aceleasi vremuri care au ajutat la formarea miscarii legionare ,cred ca ar fi momentul sa o reinviem !

  93. Totul pentru tara!

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ii salut pe toti cei care se simt legionari"contemporani cu Dumnezeu"(L.Blaga)!
    Intr-adevar,vremurile pe care le traim sunt oarecum asemanatoare cu cele in care a luat nastere Miscarea Legionara.Reinvierea ei ar fi de dorit si-ar reprezenta o gura de aer in mocirla societatii romanesti actuale.
    Eu cred ca legionarul/legionarismul e"nascut,nu facut",si ca putem vorbi despre o predispozitie,o configuratie aparte a universului launtric.
    Adevarul ii atrage ca un magnet pe toti cei care sunt insetati de cunoasterea sinelui.Chiar daca in scoli nu se preda istoria cea adevarata,bunii si dreptii pamantului romanesc poarta aceeasi cruce,cea a Garzii de Fier.
    Doamne Dumnezeule,mantuieste Legiunea si pe toti companionii ei inaltai in Spirit si abnegatie!

  94. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Amin
    Amin
    Amin

    Asa sa Fie .

  95. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Constat cu plăcere ca exista si oameni ce inteleg adevarata Miscare Legionara.A fi nationalist nu înseamnă ca nu respecti alte popoare cu valorile lor. Corneliu Zelea-Codreanu a creat Miscarea cu scopul de a îndrepta si apara omul de relele necredintei. Pacat ca nu mai exista asemenea oameni.

  96. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Off topic:

    Un film rusesc (2014) despre viața unui infractor înrăit, o autoritate în lumea criminală, care a venit la credință prin boală și moartea clinică, atunci când a văzut demonii hidoși care au venit după el. Despre întâlnirea cu Hristos, pocăința îndelungată și lupta cu duhurile rele care cu nici un preț nu doreau să-l lase pe „Țâpa” al lor…
    Acum este călugăr…

    https://www.youtube.com/watch?v=aXUQEvKi93E

  97. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava lui Hristos-Dumnezeu! Ortodoxia este hristoscentrica nu altcumva. Nu mai reinviati legionarismul nici daca aveti cele 19.000 de focoase nucleare pe care le are in acest moment umanitatea. Sionistii conduc totul, ei sunt patroni si peste clanta de la poarta voastra. Slaviti-L pe Hristos!

  98. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    SCRIEȚI PE ADRESELE DE E-MAIL ALE PARLAMENTARILOR PENTRU A NU VOTA O LEGE NEDREAPTĂ, RĂZBUNĂTOARE (DIN PARTEA EVREILOR SIONIȘTI SAU MASONI) ȘI DISCRIMINATORIE...

    ESTE STRIGĂTOR LA CER CEEA CE ÎNTREPRIND DUȘMANII LUI HRISTOS...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*