Reinvierea Babilonului si paganismul contemporan: Ecumenismul (Miscarea Ecumenica)

Se crede indeobste, chiar de catre ortodocsi, ca papismul este „o forma” a Crestinismului (de parca Adevarul ar putea fi de mai multe feluri, de parca ar putea fi mai multi „hristosi” adevarati!). Aceasta se datoreaza puterii (politico-financiare) si propagandei papistasilor, dar mai ales faptului ca papismul e cea mai la indemana credinta mincinoasa, care se potriveste intrutotul duhului lumesc al omului cazut, dornic de pogoramintele „indulgentelor”, „dispenselor” si „Purgatoriului”. Dar – daca cercetam de Dumnezeu insuflata Sfanta Scriptura a Vechiului si a Noului Testament, de Dumnezeu insuflatele invataturi ale Sfintilor Parinti ai Bisericii, de Dumnezeu insuflatele Sfinte Canoane – vedem nenumaratele nepotriviri invederate dintre erezia romana si adevaratul Crestinism al Bisericii lui Hristos, aceea Ortodoxa. Aceste deosebiri dezvaluie papismul ca fiind nimic altceva (printre altele) decat vechiul paganism imbracat in haina crestina, precum s-a aratat.

Asa putem intelege de ce Vaticanul este capitala pan-ecumenismului, de ce Marele Preot de la Roma propovaduieste „valorile spirituale” ale tuturor paganilor si infratirea cu acestia. Sa ne amintim de intalnirea de la la Assisi din anul 1986, pusa la cale de papa insusi. La acea adunare de rugaciune, intaii statatori ai 160 de „religii” s-au intalnit pentru a se ruga „Domnului” pentru pacea lumii. Intre ei, au fost inchinatori la foc, la sarpe, buddhisti, musulmani, spiritisti, hinduisti si animisti. Papa Ioan Paul II a grait: „Toti ne rugam acum «Domnului» («to the God»)!” – desi fiecare crede, ai zice, intr-un alt „God” si negresit nu intru Hristos-Dumnezeu. De fapt, toti se inchina aceluiasi domn stapanitor al lumii acesteia cazute, si anume diavolului cel mare Satana, care li se arata insa in felurite chipuri.[1]

Dar atotputernicia papala s-a vazut cand Ioan Paul al II-lea a primit acea multime de „lideri religiosi din toata lumea” la Vatican: toti l-au salutat ca pe pe intai-statatorul lor (un ierarh roman a dat chiar sa-i pupe inelul, desi protocolul zicea sa-si stranga mainile, acesta fiind semnul masonic al „solidaritatii”). Intalnirea s-a terminat cu un mare spectacol de sunet si lumina, nimic altceva decat o „liturghie” in cinstea omenirii cazute si a Antihristului asteptat de ea, consfintind unirea tuturor impotriva Dumnezeu-Omului. (Despre papa ca inainte-mergator al Antihristului am aratat intr-un articol anterior.)

Nu este locul aici sa zicem mai multe despre infratirea papilor cu marii vrajitori ai lumii. De pilda, Ioan Paul al II-lea s-a intalnit cu toti: i-a binecuvantat si a fost binecuvantat la randul sau de aceia (de la cei Africani si pana la preotesele lui Shiva). Unul dintre prietenii sai apropiati era Dalai Lama, „zeu” el insusi si intai-statator al buddhistilor din toata lumea. Iar buddhiismul este un vrajmas marturisit al Crestinismului, jurat sa vada nimicirea acestuia si pieirea lui de pe fata pamantului.

In poza alaturata, il vedem pe papa dand mana cu un sef Voodoo, Voodoo fiind o forma de samanism (vrajitorie) africana, care se intemeiaza pe dansuri dracesti care pot dura zile in sir. In vremea dansului, sunt chemate duhurile necurate pentru a cere demonizarea credinciosilor. In Haiti, aceasta credinta draceasca este unita cu „crestinismul” roman. Se zice ca Haiti este o tara 85% papista si 11% Voodoo![2] Dar pentru papa cel pagan, asta nu e nimic! In vremea vizitei sale in Africa, pe cand nebune tinere fete dansau in fata lui ca sa-l aduca in starea de „transa”, papa le-a spus urmasilor lui Voodoo ca nu-si vor trada inaintasii daca vor trece la papism! Chiar asa si e, caci papismul este el insusi la fel de idolatru! Africanii aceia si-ar trada „credinta stramoseasca” doar daca s-ar crestina!

Pentru a nu mai lungi cuvantul, destul este a zice ca, in numele „pacii” potrivnice lui Hristos[3], papa (de pilda Ioan Paul al II-lea) face orice: o saruta in chip ritual pe zeita-glie, saruta Coranul musulman, se roaga la Zidul Plangerii si asa mai departe. Papalitatea incurajeaza toate practicile New Age-ului, ocultismului si credintelor „mistice”. Astfel, „Catholic World” (publicatia oficiala a Vaticanului), cuprinde numeroase articole care propovaduiesc miscarea New Age. Mii de preoti si calugarite practica Yoga si alte forme de misticism buddhist. In intreaga lume, scolile catolice ingaduie si folosesc metode oculte si New Age-iste (din publicatia Femeia calare pe Fiara).

Putem spune asadar ca ecumenismul este reanvierea Babilonului, si anume a aceluia „duhovnicesc”, asa cum Europa Unita, Statele Unite ale Americii, Uniunea Statelor Americane (viitoarea federatie alcatuita din S. U. A., Mexic si Canada), care preinchipuie Statele Unite ale Lumii, insemneaza Babilonul politic, economic si social. Povatuirea papistasa a acestei miscari antihristice este vadita. Graind in fata Consiliului Mondial al Bisericilor, papa Ioan Paul al II-lea a zis: „De la inceputul lucrarii mele ca episcop al Romei, am insistat asupra faptului ca angajarea Bisericii Catolice in miscarea ecumenica este ireversibila” („The Fresno Bee”, 13 iunie, 1984).

[1] Nu pot uita bucuria „comuniunii” „Crestinilor” romani si ortodocsi cu toti cei zisi mai inainte si mai ales cu doi Indieni Americani (purtand pene si tot soiul de amulete), care chiar au fumat „calumetul pacii”, in aplauzele celor de fata.

[2] Cat de salbatici sunt sarmanii Haitieni s-a vazut in urma cutremurului de anul trecut.

[3] Caci spune Mantuitorul:

„Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant! N-am venit sa aduc pace, ci sabie! Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului vor fi casnicii lui” (Matei 10:34-36). Stih pe marginea caruia Sfintitul Teofilact adauga:

„Nu intotdeauna este buna unirea, uneori si despartirea este buna. Iar «sabie» este cuvantul credintei, care ne taie pe noi [si] de la iubirea de prieteni si de rude, daca acestia ne impiedica de la buna cinstire de Dumnezeu. Nu ne indeamna sa ne despartim de acestia fara pricina, ci numai atunci cand nu se unesc cu noi in credinta si, mai vartos, atunci cand ne impiedica de la credinta.”

de Florin Stuparu