Sfantul Ilie Lacatusu – 27 de ani de la trecerea la Domnul. Minunile sfantului, povestite de Parintele Justin Parvu si Parintele Ioan de la Rarau

O VIATA DE MARTIR

Parintele Ilie s-a nascut pe 6 Decembrie 1909 in satul Crapaturile, judetul Valcea, din parinti binecredinciosi. Isi doreste de mic copil sa-i slujeasca lui Dumnezeu si astfel, in 1934, termina Facultatea de Teologie din Bucuresti, si la putin timp dupa aceea este hirotonit.

Slujirea preoteasca i-a adus multe satisfactii duhovnicesti. Pentru marturisirea lui Hristos, a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut si, din acest motiv, a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a impiedicat deloc in propovaduirea Cuvantului Adevarului, caci el mai mult se temea de Dumnezeu decat de oameni.
A suferit pentru biserica si neamul sau, pe care l-a iubit, ducandu-si crucea grea prin inchisori, asemenea parintelui Dumitru Staniloaie, a ieroschimonahului Daniil (Sandu) Tudor mort la inchisoarea Aiud, a preotului Dimitrie Bejan, a protosingherilor Nicodim Mandita, Arsenie Boca, Benedict Ghius, tanarului Constantin Oprisan mort la inchisoarea Pitesti,
Valeriu Gafencu si a multor altora. A fost arestat in anul 1952 pentru apartenenta la Miscarea Legionara si dus in judetul Constanta, la coloniile Gales si Peninsula. In 1954 este eliberat, iar din 1959 pana in 1964,este arestat si condamnat la munca silnica in Delta, la Periprava, unde-l intalneste pe parintele Iustin Parvu. Acolo s-au petrecut fapte demne de vietile sfintilor.
Dupa ce a fost eliberat, se stabileste fortat la Bolintin, unde lucreaza ca zidar. Intre anii 1965-1970, parintele Ilie a slujit intr-o parohie din judetul Teleorman, iar in 1970, este transferat in judetul Ilfov la Cucuruz, unde, in Ianuarie 1978, este pensionat.
Suferintele din timpul vietii I-au afectat foarte mult sanatatea si din acest motiv isi petrece sfarsitul vietii in spital, unde a spus ca, daca nu va muri pana la 22 Iulie, va mai trai inca 2 ani.
Dupa cum a spus, parintele Ilie trece la cele vesnice exact la 22 Iulie, acelasi an (1983).Tot atunci, a mai spus ca, daca sotia sa va inceta din viata peste 15 ani, sa fie ingropata langa el, ceea ce s-a implinit.

Pe 22 Septembrie 1998, la inmormantarea sotiei parintelui Ilie, cei prezenti s-au aflat in fata unui fapt neasteptat: trupul parintelui era neputrezit, uscat si placut mirositor.

La aflarea sfintelor moaste, fiica parintelui Ilie, Maria Sabina Spirache, singurul urmas inca in viata, sesizeaza descoperirea Arhiepiscopiei Bucurestilor, care primeste cu bucurie aceasta veste.
Cateva luni mai tarziu, pe postul national de televiziune, se difuzeaza filmul documentar Semne, realizat de regizorul Cornel Ciomazga, in care este prezentata descoperirea.

DOVADA DE DINCOLO DE MORMANT

Moastele parintelui Ilie Lacatusu au fost descoperite in data de 29 Septembrie 1998.
Trupul neputred al sfantului, in greutate de 7-8 kg, a fost gasit la 15 ani dupa moartea sa, in conditiile corespunzatoare sfintelor moaste: nestricacios, frumos mirositor, uscat si usor, pielea de culoarea alunului, pastrandu-si dimensiunile si aspectul, pe care privind-ul nu provoaca spaima, ci bucurie duhovniceasca, dand impresia unui om care doarme.
O alta minune de acest fel este descoperirea, in aceleasi conditii, in anul 1980, a moastelor Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, care a vietuit in pustia Hozevei, din Tara Sfanta, si care a fost canonizat in anul 1992.
Asemenea moastelor Sfantului Ilie Lacatusu, in Romania mai sunt moastele: Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sfantului Dimitrie Basarabov din Bucuresti, Sfintei Filofteia de la Curtea de Arges, Sfantului Iosif de la Partos.

INCHIS, DAR LIBER

Parintele Ilie era un om al rugaciunii. Indiferent de ce se intampla in jurul sau, era mereu cu mintea la Dumnezeu. Rugaciunea lui era profunda si neincetata, ceea ce-l facea sa vada lucrurile mai clare, in profunzimea lor, mai aproape de Adevar.

Era un bun sfatuitor si nu se implica decat in probleme de ordin duhovnicesc. Statea mereu retras si medita, iar de cate ori aparea cate o problema in cadrul inchisorii, mereu gasea solutia duhovniceasca spre salvarea colegilor de suferinta.

Multi dintre detinuti nu rezistau presiunilor psihice si fizice la care erau supusi, de aceea unii incercau sa evadeze, altii intentionau sa se sinucida, iar altii sa se lepede de Hristos, pentru a scapa de chinuri. Foamea si suferinta atinsesera culmi maxime.

In aceste imprejurari, parintele Lacatusu pe multi ii imbarbata, altora le era alinare, facand ca sfaturile sale sa fie un bun leac pentru cei inchisi impreuna cu el.

Cu toate presiunile ce se faceau asupra lor, rugaciunea si rabdarea, iubirea, nadejdea sau mai ales credinta, il ajutau pe parintele Ilie sa-si mentina pacea interioara, ramanand astfel neclintit in fata urii si a rautatii, a violentei si a tuturor lucrarilor cu adevarat demonice ce se exercitau asupra

celor intemnitati. Mereu gasea solutii pacificatoare, iar impotriva ighemonii inchisorii nu avea nimic de obiectat. Singura lui vina era ca nu putea fi reeducat.

CULTUL SFANTULUI MÃRTURISITOR

Cazul parintelui Lacatusu a starnit o vie si fireasca senzatie in mass-media, dar mai ales in randul credinciosilor.

Mai multe asociatii non-guvernamentale au cerut Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane deschiderea unui dosar de canonizare, ceea ce inseamna trecerea parintelui Ilie in randul sfintilor Bisericii Ortodoxe Romane, in calendar si la sfintele Slujbe.
Vestea aflarii moastelor parintelui Ilie Lacatusu s-a raspandit in toate colturile tarii. Credinciosi, calugari si preoti il cinstesc pe parintele Ilie ca pe un sfant si se roaga pentru grabnica canonizare.
Astfel, prima icoana a Sfantului Ilie Marturisitorul a fost pictata pe peretele exterior al bisericii Manastirii Petru Voda. Staretul manastirii, protos. Iustin Parvu, este unul dintre aceia care a petrecut ani grei de inchisoare (17 ani) si, cunoscandu-l pe parintele Ilie, a ramas profund impresionat de viata sa duhovniceasca.
In prezent moastele parintelui Ilie se afla in cripta de la cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giulesti (Bucuresti), unde a fost inmormantat, intr-un sicriu nou, din sticla, pentru a putea fi vazut de oricine.
Multi credinciosi, preoti, calugari si chiar unii arhierei au fost si merg in continuare sa se inchine si sa-i ceara ajutorul sfantului marturisitor.
Este foarte important de inteles ce inseamna parintele Ilie pentru fiecare dintre noi, un exemplu de traire crestina a acestor vremuri, in care ni se arata ca inca se mai poate dobandi Harul Duhului Sfant.

Marturia Parintelui Justin Parvu

Cu Parintele Ilie Lacatusu am stat 4 ani la Periprava, in Delta. El s-a remarcat, in general, prin interiorizarea lui puternica si prin tacere; rar il auzeai vorbind ceva, si atunci cand o facea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne indemna sa ne rugam atunci cand eram in vreo primejdie. Despre acest om pot sa spun ca avea cu adevarat darul smereniei. Cauta tot timpul sa nu iasa in evidenta cu ceva, facea pe neisemnatul. Imi amintesc de o intamplare minunata din Delta, cand Parintele Ilie a jucat un rol foarte important. In 30 ianuarie, ne-au trimis in colonie, la canal la taiat de stuf. Va dati seama ce insemna lucrul acesta pe un frig de iarna? Moarte curata. Eram toti inspaimantati, mai ales ca ii vazusem si pe caraliii nostri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil asteptau sa ne execute, crezand ca vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apa, de vreo patruzeci de hectare si stuful era tocmai in adancime. Toti am inceput sa murmuram si nu prea aveam de gand sa intram in apa. Ne-au ordonat sa intram si sa scoatem cate doi snopi. Pentru cine faceam noi astea? Nu avea niciun sens. Mai, si cum sa intri in apa? Calci te duci intr-o stioalna, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la inceput. Dar Parintele Ilie a avut un cuvant foarte ferm si ne-a imbarbatat pe toti: „Mai, intram pentru ca astia is pusi pe gand rau; astia trag in noi. Sa intram in apa, ca Maica Domnului si Sfintii Trei Ierarhi ne vor scoate nevatamati”. Mai, si am intrat. Am ajuns acolo, pana la barbie am intrat in apa. Am taiat frumos snopi. Si ne miram cu totii ca lucram ca pe uscat. Unii pana la piept, unii pana la gat, unii in sfarsit pana la jumatate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Si am scos. Am mers vreo trei ore in apa, si am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai asa ca-l tai cu frunze, trebuia frumos, curatat, masurat, pus la dimensiune si era un ger de – 30° afara, gheata groasa de 20-25 cm, incat vedea nufarul galben inflorit sub gheata. Sus ne insoteau niste pasari, care ne-au urmarit in tot acest timp si dedesubt florile de sub gheata. Ei bine, eram cu totii nevatamati si uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Ca dimineata, cand am intrat noi era ceata, nori si rece, asa te prindea la oase. Si dintr-odata a aparut soarele, mai baieti, s-a luminat de ziua. Era o caldura, de se minunau si caraliii. Ne-am dezbracat si s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte soba, asa aburi ieseau din toate. Ne-am incaltat, ne-am imbracat si hai la colonie. Si asa Maica Domnului si Sfintii Trei Ierarhi au fost cu noi si ne-au ajutat, chiar in ziua de 30 ianuarie. Si va spun ca nu s-a intamplat sa fie niciun bolnav, niciun internat, n-o fost nimic. Si aceasta datorita rugaciunilor Parintelui Ilie, ca altfel cred ca eram cu totii morti…

Marturia Parintelui Ioan de la Rarau

– Parinte Ioan, spuneti-ne cateva cuvinte despre parintele Ilie Lacatusu, ale carui moaste intregi si binemirositoare au fost gasite acum cativa ani in Bucuresti…

– Afland de la cineva de la Bucuresti de parintele Ilie Lacatusu, care zicea ca parintele vorbeste si face minuni, de curiozitate am mers si eu la un prieten care avea masina si m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucurestiul si nu stiam unde sa merg. Si a vrut Dumnezeu ca sa vina fata parintelui Ilie Lacatusu la cimitir acolo, desi nu fusese de vreo doua-trei zile. Am socotit ca Dumnezeu a vrut asa ca sa-mi faca un favor, pentru ca eram strain de Bucuresti, la distanta foarte mare si poate pentru dorinta asta de a-l vedea si de a se confirma ceea ce am auzit, sa vad personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca fata sa vina.

Si intrand inauntru, am vazut un mort adevarat, cu ochii inchisi, complet, nemiscat. M-am mirat cand l-am vazut fara capac deasupra, fara mirosuri. Omul, cand moare, in doua-trei zile trebuie sa-l trateze cu fel de fel de chimicale ca sa nu raspandeasca mirosuri, ca sa nu putrezeasca imediat; sunt multi care au inceput sa putrezeasca din cauza pacatelor. Iar el – nimic, de atatia ani, traind in aer ca toti oamenii, si descoperit, si fara niciun fel de miros. M-am pus in genunchi si capul l-am aplecat pe sicriu si am facut o rugaciune. Si, bineinteles, in rugaciune am pomenit pe Mantuitorul, Maica Domnului si dupa aceea pe el, personal, ca sa se roage pentru iertarea pacatelor mele. Si cand am ridicat capul si m-am uitat la el, era cu ochii deschisi mari. Atunci, neasteptat – pentru ca sfantul face minuni, deschide ochii, se misca, vorbeste la cei care sunt vrednici – eu, socotindu-ma cu totul nevrednic de asa ceva, am ramas impresionat cand am vazut ca a deschis ochii mari. Am plecat din nou capul si am facut o rugaciune si cand am ridicat din nou capul, ochii i-a miscat in directia mea, se uita cum se uita oamenii fara sa invarta capul – dar ochii i-a invartit exact spre mine. Si fata Parintelui Lacatusu zice: „Parinte, tata vrea sa-ti vorbeasca, intreaba ceva”. Si, in clipa aceea, neasteptand alta invitatie, m-am uitat in spate, stiam cand eram eu in cimitir mai erau vreo trei oameni – acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni in spatele meu. Si atunci m-am ridicat si am plecat.

Si am ramas cu convingerea ca Sfantul Ilie Lacatusu este un sfant cu adevarat mare, mare inaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc activitatea, nu-i cunosc viata, stiu ca a fost un preot care a facut puscarie pe timpul comunistilor si din cauza asta nu vor sa-l canonizeze conducatorii.

Am mai mers alta data, ca la doi ani, si am intrat iar la parintele Ilie Lacatusu. Am pus iarasi capul pe sicriu si m-am rugat; inainte insa iarasi am pus mainile mele pe mainile lui – tepene complet, reci ca gheata, cum sunt mortii si, dupa ce m-am rugat putin, am pus mainile mele pe mainile lui si am vazut ca mainile lui se misca in sus si in jos, se miscau cu mainile mele.

– Dumneavoastra ii miscati mainile sau nu?

– Eu le-am miscat. Am pus mainile mele pe mainile lui.

– A, deci erau miscate de mainile dumneavoastra?

– Mainile mele erau pe mainile lui si am vazut ca mainile lui nu mai erau reci ca gheata, erau calde. Si am miscat sa vad daca se misca. Se miscau mainile si am ramas uimit. Am vazut un mort, da’ nu-i mort, un mort viu.

– Nu mai erau rigide?

– Nu, absolut deloc. Erau flexibile.

– Nu se vedeau semne de putrefactie…

– Absolut nimic, ca viu, si cu mustata si cu tot absolut.

– Cu parintele Ilie ati auzit si alte minuni?

– Spunea cineva ca a vorbit cu el si am ramas atunci foarte ganditor: cum poate un mort dupa atatia ani sa vorbeasca? Cum poate de atatia ani sa fie si sa nu putrezeasca. Si am auzit ca ar fi spus, inainte de a muri: „Pe mine ma ingropati jos dar dupa nu stiu cati ani, o sa puneti preoteasa in locul meu si pe mine o sa ma lasati deasupra” – exact cum s-a intamplat acum. Era deci si inainte vazator cu duhul, prin darul proorociei. Daca n-ar fi fost sfintii acestia care strajuiesc tara noastra din toate partile si se roaga pentru noi, nu stiu ce s-ar fi intamplat.

– Va rugati lui ca unui sfant? Faceti rugaciuni catre parintele Ilie?

– Nu stiu cat de mult ma rog eu, dar stiu ca este un sfant, un mare sfant, asa cum este si Sfantul Calinic de la Cernica, Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfantul Dimitrie Basarabov, Sfanta Filofteia, sfinti mari, mari de tot.

– In inchisoare ati cunoscut astfel de parinti cu viata sfanta?

– Da, am cunoscut. N-am stat cu ei, numai i-am vazut.

fragment din cartea Din temnite spre sinaxare