Parintele Justin: Daca noi primim acum cipul, ceilalti de dupa noi vor primi linistiti pecetea

Noi mergem tot cu mucenicia! Asa mergem pana la moarte si nu renuntam!

Parinte, exista o nelamurire in randul credinciosilor cu privire la problema cipurilor. Ati folosit cuvintele: lepadare si cadere din Har. Multi s-au scandalizat. Poate Sfintia Voastra ati avut o alta intelegere a termenilor decat au inteles ei. La ce v-ati referit?

Cand m-am referit la cadere din Har, n-am cautat sa desfiintez fiinta umana in divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu ramane, numai ca este pervertit. Omul, chiar si in pacatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru ca unde lipseste harul, lipseste si omul, si divinitatea. Omul este o fiinta care nu poate trai izolata si fara ocrotire divina, pentru ca altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al Tatalui ceresc. El, prin existenta aceasta, poate sa duca o viata pe pamant intr-o forma superioara, indumnezeit sau cat mai aproape de divinitate, in care trebuie sa se miste toata viata. Evident ca Harul creste sau descreste in viata omului, in masura in care el lucreaza virtutea, sau pacatul. In masura in care a dobandit virtutea se gaseste in Harul lui Dumnezeu, la inaltimea aceasta dorita de Creator. Daca insa omul accepta sa se lase pervertit si injosit prin pacat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucreaza in toata plinatatea lui, pentru ca este impiedicat de vointa rea a omului. Noi colaboram cu Dumnezeu atata vreme cat ne aflam in concordanta cu vointa Lui. Dar in momentul in care noi nu ne mai aflam in concordanta cu vointa lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativa a raului, care ne indeparteaza de Har.

In constiinta noastra, ingerul pazitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi si ne ocroteste de tot raul numai in masura vredniciei noastre. El se poate apropia sau se poate departa, in masura in care noi dorim sa traim viata asemenea acestui inger. Acesta este de fapt si scopul ingerului dat noua la Botez – ca sa ne poata apara, sa ne poata ridica, sa ne poata apropia cat mai mult de Harul lui Dumnezeu. Cate daruri nu a lasat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la inaltimile de la care el cazuse! Aceasta ridicare si sfintenie a omului este lasata in Biserica Domnului prin Sfintele Taine care conlucreaza cu fiecare in parte.

Cand am spus ca se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gandit la o parasire a noastra, fiintiala. Ci este mai mult o racire in raporturile noastre cu Dumnezeu. Racirea aceasta, intr-adevar, daca se perpetueaza in viata omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cat sunt mai invechiti in rautati si in compromisuri, nepocaite, cu atat si posibilitatea ridicarii este mai anevoioasa, si uneori aproape imposibila. Pai diavolul de ce nu mai poate sa se pocaiasca si sa redevina inger de lumina? Pentru ca el este invechit in rautati, a uitat frumusetea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Asa si omul, daca persista in rautati, Dumnezeu ii poate lua darul de a se ridica, darul de a tanji dupa Divinitate. Adevaratul crestin constientizeaza ca tot darul de Sus este si pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mantuirii, astfel incat sa nu supere catusi de putin Harul Domnului, prin care viaza. Adevaratul crestin se teme in fiecare clipa sa nu cada catusi de putin, prin gand, nu doar prin fapta. Am zis doar ca acest cip nu este lepadarea finala prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergator pecetii antihristice.

Din acest motiv multi v-au acuzat ca sunteti prea aspru, pentru ca atata timp cat nu este pecetea, inseamna ca nici lepadare nu e.

Ce crestin adevarat poate sa se insemneze cu pecetea inaintemergatorului lui antihrist? Crestinul adevarat stie ca la cea mai mica lepadare il paraseste harul lui Dumnezeu, si cu cat este mai sporit, cu atat simte aceasta parasire pe pielea lui. Ma minunez cand aud despre preoti si monahi sihastri, spunand ca nu reprezinta niciun pericol acest cip. Mai bine ar tacea. Calugarii, mai cu seama, sunt aceia care renunta la toate cele lumesti si acced spre cea mai inalta treapta a desavarsirii. Calugarilor, ca asceti trezvitori, nu li se permite sa faca nici macar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru ca lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe niste modele, vase alese ale Duhului Sfant. Dar tot asa si crestinii – au datoria de a lumina prin vietuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este sa accepte cipul cineva care nu a trait intr-un mediu ortodox, ci a fost crescut intr-o mentalitate occidentala sau needucat defel, si altfel i se socoteste unuia care cunoaste prorociile si a fost crescut in Traditia Ortodoxa. Daca noi, crestinii, nu vom lupta impotriva compromisurilor, ceilalti nici atat. Si atunci nu ne facem vinovati pentru generatiile viitoare pentru ca nu le-am lasat un model de rezistenta? Daca noi primim acum cipul, ceilalti de dupa noi vor primi linistiti pecetea.

Au cazut oameni si cad in pacate diferite. Noi, in general, putem sa ne situam pe pozitie de inger, sau putem sa ne situam pe pozitie de demon, in functie de pacatele noastre. Trebuie sa fim constienti ca, tot ceea ce lucram in viata noastra crestina, afecteaza si pe ingeri in ceruri. Bucuria cereasca este cu atat mai mare cu cat viata noastra spirituala de pe pamant este mai apropiata de ceruri. „Precum in Cer, asa si pe pamant” trebuie sa fie. Viata noastra este mereu intr-o stransa legatura cu Viata si vointa lui Dumnezeu. Cerurile nu se pot asemana cu noi, nici noi cu Cerurile, decat daca purtam acelasi vesmant. Continua sa citesti