Mai jos aveti invitatia adresata de Chris Spirou, Presedintele Congregatiei Internationale Agia Sofia, primului ministru turc si altor lideri politici, ca de ex. Hilary Clinton.
Excelentei Sale, Tayyip Erdoğan prim-ministru al Republicii Turcia
Excelenta Voastra prim-ministrului Erdogan,
V-am scris pentru a va informa ca organizatiile noastre, “Congregatia Internationala Agia Sofia”, “Consiliul american Free Agia Sofia ,” si “Consiliul european Free Agia Sofia”, si membrii nostri din intreaga lume vor vizita la Istanbul, in luna septembrie 2010. Scopul vizitei Congregatiei noastre este de a realiza serviciul Liturghiei in Biserica Sfintei Agia Sophia, Biserica Mare a crestinismului si simbol crestin ortodox pana la confiscarea sfintei Biserici de catre fortele turcesti otomane pe 29-05-1453.
Domnule prim-ministru, cinci sute cincizeci si sase (556) de ani au trecut de la ocuparea bisericii noastre: mai mult de cinci secole de ocupatie, profanare, sacrilegiu, abuz, neglijare, si lipsa de respect – actiuni care nu sunt nici practicate, nici tolerate de catre religia Islamului.
D-le Prim-ministr Erdogan, vineri 17 septembrie 2010, Congregatia noastra va veni la Istanbul pentru a efectua Serviciile Liturghiei in Biserica Agia Sophia. Ziua de 17 septembrie este ziua in care religia crestin ortodoxa sarbatoreste ziua sfintei Sofia, a credintei sperantei si iubirii. Ca lider politic al statului in care sfanta noastra biserica, Agia Sophia, se afla, va invitam sa va alaturati noua in ceea ce trebuie sa fie un pelerinaj la Sfanta Biserica Agia Sofia, similar cu pelerinajele religioase in care stramosii nostri au luat parte pentru 916 ani inainte ca Biserica Mare sa fie violent luata de la stramosii nostri crestini.
Ne asteptam ca Intalnirea Internationala si rugaciunea in Sfanta Biserica Agia Sophia sa serveasca un punct de plecare pentru organizarea unui summit international al pacii si rugaciunii sub cupola de aur a Bisericii Sfanta Agia Sofia, cupola in care a avut loc Marea Schisma dintre Biserica crestina Rasariteana si cea Apuseana in 1054. Sub aceeasi cupola pe 17 septembrie 2010, nu numai crestinii, ci oameni din toate religiile vor fi invitati sa se adune impreuna. Locul in care a avut loc separarea mare, seminte ale unitatii si pacii trebuie sa fie plantate.
Credem ca Pelerinajul International si rugaciunea in Biserica Sfanta Agia Sofia ofera o oportunitate unica pentru liderii politici si religiosi ai lumii sa se adune si sa se uneasca in pace si rugaciune.
Ce loc mai bun decat in Biserica Sfintei Agia Sofia, a lui Dumnezeu Sfanta Intelepciune, poate fi pentru liderii lumii de a-si lua angajamentul ca nu vor participa in razboaiele “in numele Domnului”, ca nu incita la ura religioasa, ca nu instiga o religie impotriva alteia, si ca nu trebuie sa utilizeze mijloace politice si militare pentru a-i refuza unei fiinte umane drepturile sale fundamentale, pe cele ale libertatii de exprimare si de cult religios……
Cititi intreaga scrisoare aici.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
CE-I CE-L CAUTA SINCER PE HRISTOS, IL VOR GASI CU SIGURANTA IN BISERICA SA SFINTA ORTODOXA !
OARE SUNTEM NOI INDREPTATITI DE DRAGOSTE CA SA STAM NEPASATORI, BA MAI MULT, SA ACCEPTAM ORBIREA OAMENILOR DE ALTE RELIGII ?! NU CUMVA ACEASTA ESTE O DRAGOSTE FALSA, FATARNICA CARE NU ARE NIMIC IN COMUN CU ADEVARUL !?
DACA-I IUBIM SINCER SI NE ESTE MILA DE ACESTE SUFLETE, DACA DORIM MINTUIREA LOR, ATUNCI TREBUIE SA LE DESCHIDEM OCHII ! TREBUIE SA MARTURISIM SINCER, CLAR SI RASPICAT PE HRISTOS DUMNEZEUL CEL VIU SI BISERICA SA, BISERICA ORTODOXA ! CA VOM REUSI SAU NU, SA-I INTOARCEM, ASTA ESTE NUMAI DARUL LUI DUMNEZEU ! SA FIE VOIA SA SFINTA !
DOAMNE AJUTA !
Mircea
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Din pacate acesti oameni nu fac misionarism crestin ei se inchina la acest duh spurcat al marii curve al Babilonului, care si-a pus reteaua spurcata peste omenire -(bineinteles din cauza caderii din credinta a oamenilor). Acesta mare curva face "semne si minuni" de carnaval, se isterizeaza in Biserici si intimideaza pe cei care prin puterea Lui Dumnezeu au autoritate asupra ei (acest duh blestemat invinge prin nalucire si nebunie, poate sa ia si viata cind intri in reteaua ei spurcata care te face din om actor prost mai intai iar apoi robot); face omul sa se inchine la afise publicitare care prezinta "viziuni" despre lume si viata, elaborate de creierul damnat si blestemat de Dumnezeu al acestui duh murdar, prin oamenii care i se supun ei. Isi educa "copiii", in Bisericile ecumenice sunt schimbate dogme si ignorate canoane, sunt rastalmacite si strambate invataturile Bisericii Lui Hristos in directia scuzarii viciului, a falsei tolerante a unei iubiri de bordel. Ei nu pregatesc oamenii pentru avansarea pecetluirii, eludeaza din teama din supunere acest subiect. Pasii sunt aparent mici, discreti in aparenta dar tinta este apostazia totala, si lepadarea de invataturile Lui Hristos, pentru ca aceatsa curva este nebuna si in smintela ei se lupta cu Dumnezeu, desi stie care este soarta ei. Blestemului Lui Dumenzeu ESTE peste capul ei. Oameni actori si robati care se misca in acest duh patrund in Biserica si batjocoresc tainele, punand osanda de la Dumnezeu pe capul lor facidu-se partasi cu acest duh blestemat de Dumnezeu. Duhoarea grea a acestei curve cu care se construieste piatra pe piatra imperiul de carton al puiului de lele este in societatea "civila" , cit a mai ramas din ea aproape o mireasma din cauza giumbuslucurilor, fermecatoriei si mirajului despre viata pe care il intinde prin manipulare si minciuna. Sistemul sclaviei economice si militarizarea sistematica, intimidarea si razboiul efectiv toate in luminile rampei media, iata magia societatii "civile".
Cind acest duh murdar in avantul lui suicidal se abatate si asupra Bisericii Lui Hristos stim ca agonia lui este totala...Si totusi... nebunia si isteria acestei curve NU trebuie sa intimideze oameni care prin harul Lui Hristos au puterea s-o rastoarne-DUBLU PE CAPUL EI ESTE PEDEAPSA DE LA DUMNEZEU- si cedeze presiunii, schimband dogmele si predaniile Bisericii Lui Hristos cot la cot cu ea, in numele unei false uniri si false iubiri.
Cu Dumnezeu Inainte!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
atunci nu trebuie să mă mai mire faptul că mare parte din ortodoxie nu mai face diferenţa între Biserică şi erezii şi iarăşi nu mă mai miră nici faptul că atunci când aduc critici ereticilor spre a diferenţia ortodoxia de erezii mulţi mă fac habotnic...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
De la Sofia la Rosia Montana. Exista o legatura. Aceasta legatura se face prin oameni vanduti sistemului mortii care in calitatea lor de rob cu patalama la mana vor sa faca natiuni intregi robi, culpabilizand in acelasi timp pe cei care nu danseaza la fel de desantat ca ei. Complexul vinii rasturnate, al infractorului neprins care vede in victima caderea lui. Ei moralizeaza si Biserica Lui Hristos prinzand in ecest ochi de existenta suprarealista oameni care au datoria de a proteja turma, si nu de a se face frate cu dracul in speranta ca trec puntea. Puntea este fictiva. Este aruncarea cu margaritare in troaca porcilor, care folosesc apoi invataturile Bisericii impotriva oamneilor, si in nebunia lor se se fac unelte ale Satanei. Se numeste ecumenism politico-spiritual aceasta lucrare a nebuniei si smintelii. Sistemul se cladeste prin oameni vanduti, asa cum a fost cladit si comunismul si nazismul. Prin oameni care pe vremuri erau promotori ai terorii in vechile "ordini", (papa Benedict?) iar acum sunt desigur continuatorii si educatorii noilor catelusi de sistem.
Ecce Homo.Cristian Preda este un ROB al acestui sistem. Ca acest om este euro parlamentar nu ma mira. Ca face demersuri "ofisioase" pentru manariile care se fac la Rosia Montana, ma mira mai putin. Vorba cintecului : nu ma tem de lupii maturi: le tai un cal batran si- i saturi...mai greu la deal cu cateii astia mici, ingrasati la tata scroafei in ultimii ani ai marilor DEMONCRATII.
Acest om a pornit modest: A fost intretinut de bunici pina la o varsta inaintata.In fapt este un infractor de drept comun, un violator si un santajist. Hot neprins, negustor cinstit dupa criteriile societatii civile militarizate pina-n dinti, care a dat in orbul gainii si omite tocmai cauza raului, nu pentru ca nu ar sti-o ci pentru ca in pervetirea si rasturnarea regulilor bunului simt este intimidata sa n-o recunoasca. Sa ne intoarcem la om, ca sistemul este facut din oameni. A studiat Filozofia. Dupa moartea bunicilor a ramas intr-un apartament din zona Lujerului, Militari si a inceput sa traiasca din "meditatii" pe linga salariul de primit in Universitate. Medita intens la cum sa faca un ban si cum sa primeasca si favoruri sexuale ca bonus. Cind nu tinea figura , bestia lua fraiele iar din plan secundar iesea "negociatorul" care incerca s- dea la compromis intre victima si animal. "iata bani" (vroia sa cumpere cumpara tacerea cu bani stransi din meditatii, esta ca prim mecanism de negociere care in esenta umbla la transferul vinii de a fi porc). Daca banii nu erau primiti , nu cumparau nica, negociatorul presta in continuare: "Sa nu te duci la politie ca-s prof si ai probleme". Acum acest om organizeaza case de toleranta prin Bucuresti, cu actori cabotini care eludeaza orice regula a bunului simt , ale datoriilor cetatenesti , si a traiului cinstit. Acum cind de la neica nimeni a ajuns curva de sistem cu patalama la mana (in curand pe mana sau pe frunte), acest om organizeaza case de toleranta prin Bucuresti. Ca manaria si hotia trebuie sa aibe si o morala. In aceste ochiuri suprarealistice de existenta in fond bazata prin minciuna, delapidare si compromis,se "moralizeaza" tot poporul, toate popoarele...roman....si altele in virtutea unor mentalitati rasturnate. Este elucubrant, ca si existenta noastra in aceste coordonate ale sclaviei economico-spirituale, dar din astfel de oameni, prin astfel de mentalitati s-a ajuns sa fii sclav la tine acasa si sa fi numit lenes de robul-stapan cu biciul in mana. Principiile acestei existente mizere sunt ale moralei rasturnate evident in care cel in culpa isi tese destinul cazut in umbra, iar in lumina acuza, indreapta degetul murdar spre altul, vede in celalat propriile deficiente. Ei ies din "lenea " cu care mai nou acuza oamenii de rand dupa ce le-au luat obiectul muncii si painea de la gura prin furtisaguri si minciuni, prin... manarii desigur, prin proiecte de mega sclavie ca cel de la Rosia Montana, in care se fac frati cu demoncartii cu traditie. Existentialisti de profesie acesti actorasi cabotini, isi traiesc viata in cercuri vicioase, folosesc mijloacele moderne ale incalcarii vietii private a individului, in numele securitatii planetare, se protejeaza de atacuri din cosmos prin puterea flamei violet.
Ura si la Gara.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mult adevar ai grait, Camian ! Sa -ti dea Dumnezeu sanatate si putere sa-i trezesti si pe altii !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ce sa caute ortodocsii acolo? Cum sa ne rugam impreuna cu alte religii si confesiuni? Din ratiuni politice?
Politica e cea mai mare curva, dar nu inteleg de ce trage dupa ea si religia. Biserica ortodoxa trebuie sa ramana mireasa lui Hristos cu toata frumusetea si puritatea ei. Ceilalti n-au decat sa faca ce vor. Ortodocsii n-ar trebui sa participe la asa ceva.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
In aceste vremuri, cuvintele Sfantului Ioan Iacob Hozevitul sa ne imbarbateze:
* SFANTUL IOAN IACOB: “Pe cei slabi sa-i intarim, iar pe cei vicleni sa-i ocolim”
Biruinţa noastră nu se dobândeşte cu sfadă şi cu pleftureală, ci cu blândeţe şi cu dreaptă socoteală. Din sfadă nu iese decât tulburare şi duşmănie. Războiul nostru este nevăzut şi armele noastre trebuie să fie arme duhovniceşti, şi anume: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu şi Pavăza Credinţei, cu care putem stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse, cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel. Pe cei slabi să-i întărim, iar pe cei vicleni să-i ocolim. Pe cei năimiţi şi pe cei urgisiţi să-i lăsăm în pace, căci sunt acum mărişori şi pot pricepe semnele vremii.[...]
Înainte de a încheia rândurile acestea, vă amintesc de cuvântul Scripturii care zice: „Vrăjmaşii omului sunt casnicii lui” şi iată anume pentru ce: când fraţii noştri de o credinţă şi de un sânge se fac coadă de topor, adică unelte ale vrăjmaşului credinţei, atunci vătămarea noastră este negrăit de mare, zice Sf. Apostol Pavel; nu vă plecaţi grumazul sub jug străin. Să stăm bine, să stăm cu frică întru Sfânta credinţă şi să arătăm „Mila Păcii” către toţi, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin”.
Sursa: Razboi intru cuvant
Traiasca Legiunea si Capitanul!
ce trist! in biserica in care nu au reusit turcii sa acopere cu var icoana Maicii Domnului si a lui Hristos, acum vin,ei, ecumenistii, iudele crestinismului, sa dea cu vopseau minciunii peste toata predania, traditia si invatatura ortodoxa.
din pacate,aceasta erezie, erezia ereziilor, are tot mai mare priza in lumea laica si clerica ( chiar si monahala). prin fiecare gest de acest fel, mai putem o caramida la construirea religiei universale a antihristului. sa ne apere bunul DUmnezeu si sa ne intareasca in credinta noastra ortodoxa! Doamne-ajuta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Domnul Preda mi-a fost profesor si este intr-adevar un exemplu negativ.
Insa din putina mea experienta opinez ca am cazut in osandirea aproapelui.Singura latura a acestui personaj care poate fi atacata dupa Sfintii Parinti este apartenenta sa la unele erezii contemporane.Fiind pro-european este musai si ecumenist...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doresc sa mentionez scurt si succint ce se incearca de mult dar acum a devenit mai aprig atacul. Deci este vorba despre dorinta slugilor lui Satan pe pamant de a crea o singura religie o singura dogma o singura divinitate adica cel decazut si alungat din rai de catre creatorul tuturor si a toate.De fapt pe toate planurile este o actiune de asa zis globalizare si monitorizare pana in cel mai mic detaliu(cip...etc.).Deci si aceasta chemare la acest minunata constructie cu insemnatatea sa maxima pentru crestinii Orthodoxi este o actiune impotriva bisericii Ortodoxe a noastra a tuturor si impotriva mantuitorului Iisus Hristos. Din nefericire romanii sunt foarte dezibinati in credinta nu sunt uniti sa poata reactiona ferm si clar la astfel de incercari marsave.Sunt multe de spus dar doresc sa arat ceva ce se vede se stie dar nu se prea i-a o atitudine dar nu de forta caci mantuitorul nu asta doreste.O paranteza- Din nefericire observ atitudinea ferma a fratilor nostri Ortodoxi din Grecia vis a vis de atitudinea conducatorilor lor,a incercarilor celorlalte state apusene de a ingenunchea sub orice forma tara lor.La noi nu se vede nimic ne fura tara,bogatiile ei din pamant de pe pamant si din aer iar noi nu facem nimic,nu spunem nimic,iar cei care chipurile ne "reprezinta" sunt niste hoti,vanduti,escroci,si corcituri cu natia noastra romana. Va multumesc pentru aceasta posibilitate de a posta si gandul meu si imi cer scuze daca am fost prea agresiv sau poate am iesit putin din tematica acestui subiect. Cu stima si respect Cristi G. DOAMNE AJUTA! DOAMNE IARTA! DOAMNE MILUIESTE!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Stefan Cel Mare si Sfant prefera sa de-a bir turcilor in cazul in care era infrant ,decat sa faca vre-o intelegere cu apusul papistas,caci turcii luand banii ne lasau credinta in pace...papa este un eretic,un blestemet dat anatemei de sfintii parintii care slujeste satanistilor gen hilary clinton etc etc
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Părintele Iustin Pârvu este citat în săptămânalul Ortodoxos Typos de catre Parintele Sarandis într-un articol incitant despre Cip-uri în care îi sustine poziţia.
SUBIECT
Se face înscrierea în guvernarea electronică, care ne introduce în statul lui Antihrist
http://graiulortodox.wordpress.com/2010/08/05/se-face-inscrierea-in-guvernarea-electronica-care-ne-introduce-in-statul-lui-antihrist-sa-ia-pozitie-ierarhia-fata-de-cardul-electronic-al-cetateanului-%E2%80%A6se-face-inscrierea-in-guvernarea-elec/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@daniel
multumim pentru osteneala
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Puteti accepta si un alt punct de vedere?
Domniile voastre ati fost la Constantinopol? La Constantinopol, nu la Istambul?
Ati intrat in Biserica Patriarhala, dar in Biserica romana sfanta Paraschevi? Ati fost la Vlaherne, ati vazut cimitirele crestine in care este interzisa inhumarea credinciosilor? Ati intrat in Bisericile ortodoxe devastate de turci? Ati privit temeliile crestine peste care au ridicat cu ura si in bataie de joc, moschei?
Daca da, ce ati simtit?
Stiti ca Statul Turc nu ingaduie existenta unui Institut Teologic Ortodox si nici numirea de preoti tineri pe langa Patriarhie?
Daca v-ati fi uitat macar o singura data adanc in ochii batranului Patriarh ati fi vazut cata disperare si hotarare in acelasi timp, poarta.
Eu nu cred ca Patriarhia Constantinopolului va accepta unirea cu Roma si nici ca va ceda doctrinar.
Sunt de parere ca Patriarhul face un gest de mare diplomatie in acest moment in care Turcia incearca sa intre in comunitatea Europeana si relatiile cu Israelul sunt conflictuale. Hilary si ceilalti intrusi sunt folositi pe post de cal troian. De fapt, ortodocsii vor sa se intoarca acasa si Bartolomeu intra cu "tancul" ecumenic in Sfanta Sofia, adica pe o poarta secreta, lasata deschisa tot de greci in 1453.
Personal ma tem de reactia musulmanilor si ma pun pe ganduri pasajele din Apocalipse, referitoare la recrestinarea Constantinopolului.
Relativ paralel cu subiectul, cred ca vocile "reinnoirii ortodoxe" promovate pe multiple cai trebuie sa ne dea de gandit mai mult decat Slujba lui Bartolomeu la Sfanta Sofia.
Reproduc din zicerile lui Teofil Abatidis (doctorand Tesalonik) si Mihail Stavrou la Conferinta pe teme Ortodoxe de la Paris.
" OMUL ESTE CHEMAT SA TRANSFORME CREATIA SI SA O PREZINTE TRANSFORMATA, DREPT OFRANDA LUI DUMNEZEU.
ACEASTA TRANSFORMARE, TREBUIE SA O REAMINTIM, ESTE PE DEPLIN ASUMATA DE EVANGHELIE, DE HRISTOS: CAND CELEBRAM EUHARISTIA, PAINEA SI VINUL SUNT PRODUSE DE OM....
CU ADEVARAT, TOATA CREATIA ESTE OPERA OAMENILOR:MUNCA,ECONOMIA, TALENTELE, TEHNICILE UMANITATII, ETC.... DE LA ORIGINI PANA ASTAZI, ESTE PREZENTA IN PAINE SI VIN PENTRU CA IN ACESTEA INTRA PRODUSELE PAMANTULUI, BATOZELE, OTELUL,INGINERII SI MUNCITORII,TEHNICIENII SI INFORMATICIENII, ADICA ACTIVITATEA ECONOMICA A OMULUI."(urale, ovatii)
Dupa aceasta afirmatie, scoasa parca din manualele atee comuniste, menita sa dea cale libera tuturor aberatiilor tehnologice, vorbitorul se intreaba retoric daca se pot face compromisuri in privinta creativitatii omului.
Intrebarii nu ii da si raspuns dar recunoaste ca "IN UNELE SECTOARE SE POT PUNE UNELE PROBLEME DE CONSTIINTA:PRODUCEREA SI VANZAREA DE ARME, DE SUBSTANTE PERICULOASE, INSELACIUNEA CU SCOPUL OBTINERII DE BENEFICII..."
Sursa: Serviciul de informatie crestina ortodoxa, buletinul din iunie 2010.
Mai clar, dar cotit, teologii greci spun: OMUL are puterea. El a facut bobul de grau, de strugure, ovulul si spermatozoidul. Aveti dezlegare sa stapaniti creatia.
Reinnoirea ortodoxa (miscare mondiala la care participa"fratii" greci, rusi, romani) propovaduieste libertatea trufasa a omului de a se transforma din creatura in creator.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@clement
ia uita-te mai bine in ochii "patriarhului" in video-ul de mai jos
http://www.youtube.com/watch?v=vzSuXSAPUSc
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@admin
M-am uitat. Tine privirea plecata.
Am asistat la trei slujbe oficiate de Patriarhul Bartolomeu.
L-am vazut slujind unica oara in viata sa in Biserica in care au fost botezati Sfintii Imparati Constantin si Elena de catre Sfantul Vasile cel Mare. A slujit cu armata la usa intr-o Biserica plina de scrijelituri in loc de icoane, in care credinciosii romani si greci venisera cu iconite si lumanari de acasa.
Am vazut biserica in care a slujit Sfantul Grigorie transformata in toaleta publica.
Am vazut moastele Sfantului Ioan Botezatorul in palatul sultanilor, locul in care a fost martirizat Sfantul Apostol Filip in paragina si obiecte de cult ortodoxe vandute pe marginea drumului.
Toate acestea pe pamantul in care au trait si propovaduit Apostolii, Sfintii, Martirii.
Noi putem ramane indiferenti la ce se intampla acolo? Ne putem comporta in turisti?
Cu siguranta, misiunea lui Bartolomeu este foarte complicata si consimt foarte greu ideea ca Patriarhul ne-ar putea vinde.
Din punctul meu de vedere singurul motiv pentru care asi putea accepta intrarea Turciei in CE, ar fi legat de posibilitatea crestinilor de a cumpara terenuri , ridica Biserici, impune o lege de protectia patrimoniului crestin. Musulmanilor li s-au deschis larg portile Europei, noi ne putem intoarce in Bizant.
Daca, fereasca Dumnezeu, adunarea din septembrie de la Constantinopol, ar demonstra o abdicare a ortodoxiei de la principiile sacre, daca am vedea ca Bartolomeu admite ca papa sa se impartaseasca din acelsi potir, atunci s-ar da practic semnalul coborarii spirituale in catacombe. Cred insa ca nu se va face un asemenea gest.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Poate ca domniile voastre ar trebui sa dezvoltati mai mult, subiectul "reinoirii ortodoxiei" care imi pare motiv de tulburare si ingrijorare fireasca.
Tavalugul "inovatiilor " a luat-o la vale si parca nimeni nu vrea sa observe urmarile.
Daca veti da o raita prin bisericile ortodoxe veti sesiza "curiozitati "liturgice.
Seara trecuta, pe Trinitas Tv, parintele profesor Nicolae Necula,a fost pus in situatia de a accentua si mai mult temerile credinciosilor.
Domnia sa a vorbit despre respectarea tipicului liturgic si adoptatrea unor noi forme de exprimare a acestuia, despre revenirea la traditie, despre deosebirile dintre catolici si ortodocsi, despre trunchiul comun al credintei, despre... starea de confuzie in care se afla vadit, incheind in ideea ca daca se schimba ceva, asa sa fie, dar doar cu porunca de la Patriarh. Saracul de el, ditamai seful de catedra nu stia ce sa mai zica. De altfel nici nu se intelegea prea bine daca este vorba de seful dansului suprem, sau de alt sef.
In expunerea facuta, parintele Necula era de acord cu necesitatea existentei Catapeteasmei dar argumenta rau. Tot domnia sa explica faptul ca ei, catolicii respecta forma de inceput a crestinismului, si ca "inovatia" ortodoxa a aparut abia prin secolul VI.
Partea cea mai dificil exprimata a interventiei sale a fost legata de savarsirea Eucharistiei, pe care anumiti preoti o fac in Altar, desigur, cu voce tare, iar altii, cu voce scazuta.
Argumentul sustinut de Parintele Profesor in favoarea savarsirii cu voce scazuta a Sfintirii painii si vinului a fost urmatorul:
CREDINCIOSII NU TREBUIE SA AUDA CE SPUNE PREOTUL PENTRU CA VOR DEVENI NECREDINCIOSI. VOR INCEPE SA PUNA INTREBARI SI ISI VOR PIERDE CREDINTA!!!!!!!!!!!
Ati mai auzit un asemenea lucru spus de un teolog ortodox?
Sa zicem ca Parintele s-a pierdut cu firea, sa zicem ca nu are practic capacitatea de a explica si limpezii teologic si duhovniceste aceste lucruri. Sa zicem ca era obosit, tulburat de drumul pe care vor sa o apuce reinnoitorii ortodoxiei. Nu este in putinta noastra sa punem judecati asupra logicii tipicului, ritualurilor adoptate de-a lungul a doua mii de ani de catre Biserica Ortodoxa, dar o astfel de abordare genereaza legitim, ingrijorare.
Tehnic, inregistrarea Trinitas putea fi corijata, in sensul reluarii unor pasaje exprimate confuz si chiar incorect. Regia nu a facut-o. De ce?
Pana la Papa, vad ca proprii nostri Parinti subrezesc temelia credintei crestin ortodoxe.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Asta seara IPS Andrei al Albei Iulia se referea la Paraclisul Maicii Domnului spunad ca este un "surogat" de rugaciune.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@clement
am urmarit.. s-a referit la Psaltirea Maicii Domnului si nu la Paraclisul Maicii Domnului... comparativ cu Psalmii Prorocului David, Psaltirea Maicii Domnului are o mai mica insemnatate.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@admin
Multumesc de corectare, dar vorba "surogat"...
Ai dreptate, de incordati ce suntem devenim supervigilenti si patimasi.E pacat.