Duminica 10 oct. 2010 (10.10.10) a avut loc la Belgrad o parada gay, pentru prima data dupa 10 ani. Credinciosi ortdocsi s-au rugat in biserici ca Domnul sa opreasca afisarea sodomitilor pe strazile Belgradului ortodox, insa au fost asteptati la iesirea din biserica de catre fortele de ordine. Numerosi tineri anti-gay au fost provocati si astfel s-a ajuns la atacuri intre cele doua parti, soldate cu zeci de raniti si multe masini avariate. Este trist cum pentru “drepturile” unor persoane bolnave, a caror loc este la spitalul de psihiatrie, se ajunge la ranirea si arestarea celor ce vor sa-si protezeze copiii de destrabalarile poponarilor, ce nu se multumesc pana nu le fac publice. Protestatarii sunt catalogati de catre televiziuni ca fiind extremisti, asta pentru ca ei nu vor sa vada destrabalatii pe strazi. Binenteles ca si la sarbi, ca si la noi, oficialii Bisericii tac si nu iau atitudine, asta demonstrand ca sunt sub talpa acestui organism masonic numit UE si ca o parte din clerici sunt la randul lor homosexuali si masoni. Biserica adopta usor, usor corectitudinea politica inscriindu-se pe drumul fara intoarcere al apostaziei, ajungand sa faca rabat si de dogmele stabilite de Sfintii Parinti, acceptand ecumenismul.
Presa: Marsul homosexualilor de duminica este vazut ca un test pentru Serbia, care doreste sa devina membra UE. Autoritatile au promis ca vor asigura protectia necesara desfasurarii paradei.
Este clar ca fara a acorda drepturi homosexualilor nu poti deveni membru al acestui nou Babilon, UE=Sodoma+Gomora+Babilon. Asta pentru ca majoritatea celor din parlamentul Evreopei sunt dovediti ca fiind homosexuali.
Mai jos puteti urmari imagini needitate, care surprind in mod trist lupta dintre frati pentru a apara pe niste nelegiuti, pe niste sclavi ai satanei si slujitori ai lui antihrist – legiunea homosexualilor.
[dailymotion id=xf56c3]
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=nh0-RgoV_e0]
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Znp8kTGyRx0]
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Va rog publicati, raspanditi ! E urgent, vaccinarea a inceput deja !
http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2010/10/11/atentie-la-vaccinul-ror/
http://nuvaccinurilor.blogspot.com/2010/10/atentie-la-vaccinul-ror.html
Atentie la vaccinul ROR !
Zilele acestea, octombrie 2010, in România, se desfasoara o campanie de vaccinare in scoli la elevii de casa I si a II-a cu vaccin ROR, impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei.
Se fac presiuni prin DSP-uri asupra medicilor scolari, iar prin acestia asupra conducerilor scolare si asupra parintilor sa se vaccineze cat mai repede toti copiii, fara informarea corecta, fara explicatii, doar prin presiuni, manipulari si amenintari.
Multi parinti au primit acasa o instiintare plina de minciuni si afirmatii abuzive menite sa le smulga o semnatura din care decurge acordul lor pentru vaccinarea copiilor cu ROR.
Cea mai mare minciuna din aceasta instiintare este ca aceasta vaccinare ar fi obligatorie. Amintim ca niciun act medical nu poate fi obligatoriu si ca pentru orice interventie medicala (precum vaccinarea) necesita informarea corecta a pacientului si exprimarea acordului (sau dezacordului) acestuia sau a parintilor acestuia in cazul copiilor(minori) (conform art.13 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului).
Alta minciuna scrisa este ca acest vaccin asigura imunitate definitiva. Dar conform prospectului (http://gsk.ca/english/docs-pdf/Priorix_PM_20081103_EN.pdf ) intre 2 si 4 % din cei vaccinati nu dezvolta deloc anticorpi, iar dupa un an intre 1 si 8% isi pierd imunitatea.
Totusi complicatiile oreionului, spre exemplu, pot fi grave la adultul de gen masculin, ducand la infertilitate prin orheita urliana. Daca imunitatea dobandita prin vaccin se pierde treptat, aproximativ in 9 ani, dupa cum sustin unii autori (Mendelsohn, Ayoub, Null), atunci cel vaccinat poate face boala la varsta adulta, cand complicatiile pot fi grave, pe cand daca nu ar lua vaccinul si ar face boala in copilarie, ar dobandi imunitate definitiva, in mod natural.
Vaccinarea cu ROR pretinde ca asigura imunitate fata de unele boli minore ale coplariei (rujeola, oreion, rubeola), dar expune nejustificat copilul vaccinat la riscul dezvoltarii unor afectiuni grave, unele cu leziuni ireversibile.
Vaccinul ROR poate cauza :
• autism ; (F. Edward Yazbak, MD -“Autism: Is there a vaccine connection?”- FAAP, 1999; Avinoam Shuper, MD - “Suspected measles-mumps-rubella vaccine-related encephalitis”- Scandinavian Journal of Infectious Diseases, 15 sept. 2010)
• diabet (tip I), pancreatita ; (Harris Coulter, Ph.D.- “Childhood Vaccinations and Juvenile-Onset (Type-1) Diabetes” )
• Sindromul Guillain-Barré; (Grose C, Spigland I.-“Guillain-Barré syndrome following administration of live measles vaccine”- American Journal of Medicine, 1976 Mar;60(3):441-3)
• encefalita, limfadenopatie, convulsii febrile, reactii anafilactice, purpura trombocitopenica, sindrom Kawasaki, eritem multiform, artrite, meningita, nevrite periferice, mielite, bronsita, laringita, conjunctivite, otita, diaree, anorexie, febra, voma, insomnie (cf. prospectului vaccinuluiROR , varianta PRIORIX )
Vaccinul este unul viu atenuat, ceea ce inseamna ca are in compozitia sa virusurile cauzatoare ale acestor 3 boli, in forma vie, atenuata.
Dupa prospect, serul injectat copiilor contine:
- tulpini virale de rubeola, rujeola si oreion, celule din embrion de gaina, celule umane diploide, proteine din ou, neomicina, lactoza, manitol, sorbitol, alanina, arginina, licina, histidina, isoleucina, leucina, lisina, metionina, fenilalanina, prolina, serina, treonina, triptofan, tirosina, valina, acid aspartic, cisteina, cistina, hidroxprolina.
(cf. http://www.medicines.org.uk/emc/medicine/2054/SPC/Priorix)
Pentru a refuza vaccinarea, parintii trebuie sa-si manifeste in scris dezacordul. Iata un posibil model de declaratie ce se adreseaza medicului scolar (de descarcat de AICI):
DECLARAŢIE
Subsemnaţii
..............................................................., născută la ....................., domiciliat în ............................., CNP: .................................................... şi
..............................................................., născută la ....................., domiciliat în ............................., CNP: ....................................................
în calitate de părinţi ai copilului ................................................................., elev la şcoala dumneavoastră,
Suntem pe deplin informaţi asupra riscurilor administrării, cât şi neadministrării vaccinurilor asupra copilului nostru, motiv pentru care vă facem cunoscută decizia noastră fermă conform căreia NU SUNTEM DE ACORD cu administrarea asupra acestuia a vaccinului ROR şi a niciunui alt vaccin.
Considerăm neglijabile riscurile la care se expune un copil nevaccinat (boli minore ale copilăriei), pe lângă riscurile la care se expune în urma vaccinărilor (boli deosebit de grave neurologice, imune şi autoimune, autism, ADHD, creşterea riscului diferitelor forme de cancer, intoxicaţii acute şi cronice cu metale grele)
Refuzul nostru expres pe propria răspundere, astfel exprimat în scris, este un drept conferit în baza articolului 13 din Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 privind drepturile pacientului.
În spiritul respectării legislaţiei din domeniu, personalului medical îi este opozabilă îndeplinirea – în caz contrar cu riscul sancţiunilor – a prevederilor Legii nr. 649/20.11.2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Guvern nr. 53/30.01.2000 (art.1 alin.1 privind obligaţia asigurării vaccinării corecte a copiilor), inclusiv cu informarea părinţilor asupra caracterului non-obligatoriu al acestor vaccinuri, conform Anexei aceluiaşi act normativ (privind schema de vaccinare recomandată pentru copii).
DATA: SEMNĂTURI:
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sodomitii si toti desfranatii vor putrezi ca niste caini in focurile gheenei!Sunt alaturi de sarbii ortodocsi si sa ma aresteze si pe mine daca au tupeu,nenorocitii!Sunt medic veterinar si sunt in masura sa spun un lucru:dobitoacele sunt superioare acestor lepre cu chip de om si inima de diavol!Degeaba se afiseaza cu pregatirea lor la "universitati de prestigiu" din occident,fiindca tot redusi mintali au ramas!Sa ma iertati,dragi cititori,pt. acest limbaj mai dur,dar nu mai rezist la asemenea nedreptati!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Foarte trist.
Frumos din partea sarbilor ca nu se lasa ingenunchiati de acest nou Babilon, care este UE.
Din nefericire, in bisericile noastre, ca si in multe manastiri, a patruns un duh lumesc care este greu de ascuns fata de credinciosii care merg cu nadejde mare pentru ajutor duhovnicesc, pe care nu-l prea pot primi, si se multumesc cu slujbele care se fac, ce nu este putin lucru.
Duhovnic bun este greu de gasit in orase cel putin, caci in biserici se duce un razboi rece pentru putere, intre unii preoti, fara jena fata de enoriasi.
Deja ne marturisim pacatele lui Dumnezeu, si mai spunem la Sfanta Spovedanie ce credem ca se mai poate spune, care chiar daca pleaca mai departe de sub patrafir sa nu ne faca rau si noua, si altora.
Dar daca de la clerul superior pleaca model rau, celor de mai jos nici nu li se pare ca fac ce nu este bine. Doamne ajuta-ne Tu !
DOAMNE AJUTA-I PE SARBI SA NU FIE PRIMITI IN UE, SI SA AJUNGA SI EI APOI, CA SI NOI, IN ACEST NOU BABILON ! AMIN.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Imi cer scuze dar aceia sunt ''frati'' ortodocsi?Adica niste delicventi care bat oameni nevinovati si incendiaza magazine doar din simplul motiv ca nu sunt de acord cu orientarea sexuala a altora pot fi considerati ''FRATI ORTODOCSI''???
Wow!!!Sa va spun ceva,nu sunt de acord cu faptul ca exista homosexualitate si asta pentru ca nu este etic si nu mi-o permite religia cu care m-am nascut dar de aici si pana la a-i judeca EU pe ALTII e drum lung,daca tot ne dam atat de credinciosi si mai ales ortodocsi haideti sa ne aducem putin aminte si de invataturile lui Hristos care ne-a spus sa nu judecam pe nimeni pentru ca nu noi oamenii avem acest drept ci numai Tatal,am un prieten care este homosexual ma rog,pe mine nu ma intereseaza viata sa personala ci relatia mea de prietenie cu el si pot sa va spun ca este un om extraordinar si are un suflet mare cum la putini baieti HETERO am intalnit,pe deasupra baiatul mai este si un doct cumla fel am intalnit si intalnesc din ce in ce mai rar chiar si la cei ''NORMALI''(ma refer la baieti/barbati aici),ce trebuie sa fac?Sa il resping?Sa nu il mai consider prieten?Sa il marginalizez doar pentru simplul fapt ca are alta orientare sexuala decat mine?Imi cer scuze dar aleg NU si asta pentru ca NU imi place sa fac parte din marea TURMA de asa zisi ''fanatici'' religiosi care nu stiu sa faca o corecta educatie religioasa ci rezolva totul cu pumnul sau bata.
Adevarata educatie religioasa ar trebui sa se faca in scoli si poate incepand chiar de acasa cu parintii tai,dar....traim in Romania cea ajunsa demult NEortodoxa si tineii sunt formati de societate intr-un spirit de turma crancen,daca as avea un copil si l-as trimite la scoala iar in clasa ar avea un coleg homosexual de exemplu iar ceilalti colegi ai sai l-ar bate pe acel baiat imi spuneti si mie copilul meu ce ar invata din acest exemplu?Normal ca educatia i-as face-o eu dar m-as asigura sa capete una buna in sensul de corecta nu l-as invata niciodata sa ignore sau sa respinga pe cineva doar pentru simplul motiv ca acel cineva este ALTFEL decat el si nu uitati TOTI SUNTEM ALTFEL,atunci daca este asa si nu ne-am mai inghti unii pe altii doar pentru ca tu nu esti ca mine sau eu nu sunt ca el/ea va dati seama ce anarhie ar fi?Ar fi mai bine asa?Eu nu cred.
Va multumesc ca ati avut rabdare sa imi cititi mesajul si un sfat:MAI MULTA TOLERANTA DACA SE POATE CACI VIOLENTA SI RESPINGERILE CREEAZA FRUSTRARI!PREJUDECATILE REPREZINTA IGNORANTA!!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@morphine
acei oameni ar trebui sa-si tina orientarilor lor doar pt ei, nu sa se expuna cu ele pe strazi, in vazul copiilor... de fapt ei merita o mama de bataie, sa le vina mintea la cap....
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@morphine
Toleranta?? dar educatia unde este?ce invata copiii nostri, cum pastram si conservam traditia lasata de Domnul Hristos daca suntem toleranti cu asemenea exemple??Nici eu nu sunt de acord cu violenta sau cu marginalizarea semenilor dar totusi nu putem sa incalcam canoanele si invataturile Sf.Parinti doar pentru a fi tolerant!! Este impotriva Duhului Sfant ce se intampla! Nu avem cum sa ii acceptam, avem o religie si niste invataturi pe care trebuie sa le aparam macar prin pozitia fata de ceea ce nu este firesc. Dumnezeu ne va judeca. e adevarat, pe fiecare dupa faptele noastre dar gandeste-te..tot El ne va judeca si pentru nepasare sau daca ne-am facut partasi duhului acestei lumi. Masonii si antihristii militeaza pentru toleranta cu scopul de a distruge ideea de familie crestina iar noi nu trebuie sa ne lasam amagiti!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@morphine...si Mantuitorul a pus mana pe bici in templu...(acesti oameni nu trebuie sa-si expuna public orientarile lor sexuale).
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cu homosexualitatea ajungi pe scurtatura la iad! Spune-i prietenului tau asta! Noi ceilalti promitem sa fim cuminti, sa nu il batem si sa ne rugam pentru el si pentru toti, unul pentru altul ca Dumnezeu sa ne intoarca din drumul gresit si sa ne mantuiasca! E mai bine?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Imi place ca postati numai comentarii care va convin, si anume care contin cuvinte jignitoare, nu numai ferme impotriva acestei patimi a desfranarii. Daca ati fi mai siguri pe ceea ce spuneti, nu ati simti nevoia sa cenzurati gurile care incearca sa mai tempereze vocabularul deplasat al anumitor postari. Nu ar trebui sa va temeti ca impactul asupra publicului cititor va fi mai mic daca citesc si o parere mai putin furtunoasa la adresa homosexualitatii care ne asalteaza familiile, copiii si fratii crestini. Pana la urma, cenzurarea pe care o practicati dovedeste ca va temeti de cei care nu va impartasesc intru totul ideile, sau va temeti ca v-ar scadea credibilitatea in ochii altora daca mi-ar da dreptate cumva in ceea ce am afirmat ieri. Pacat!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Imi place cum majoritatea celor impotriva sunt ultrasi de peluza, in cel mai pur stil de stadion. Se vede treaba ca "crestinii" nu vad absolut nici o problema in asocierea cu acei oameni stapaniti de patimi satanice atata timp cat scopul e comun.
Voi chiar nu intelegeti ca acei ultrasi urasc homosexualii pentru ca au nevoie de ceva pe care sa-l urasca? Intocmai cum urasc rivalii echipelor cu care tin, intocmai cum isi sparg capetele la meciuri.
Asta nu e atitudine crestina, e atitudine de maidan, de violenta gratuita, de ura varsata in strada.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@Vasile Dumbraveanu
si acei politisit de ce sa sufere? Nu ar fi fost mai bine de la inceput ca poponarii sa stea la ei acasa???
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nu le spune nimeni sarbilor sa lupte sa nu intre in UE?