72 de ani fara Capitan. De ce a fost ucis Corneliu Zelea Codreanu?

Traian Trifan, Dr. în Drept internaţional: “Capitanul Corneliu Codreanu a deschis drumul bataliei spre Invierea Neamului, implantand in constiinte, prin exemplul vietii sale, responsabilitatea in fata lui Dumnezeu pentru actele savarsite pe pamant si pecetluind cu sangele sau acest crez pentru neamul nostru”. (Traian Trifan, Mărturisesc… Robul 1036, Ed. Scara, 1998, p. 119).

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=xTlaaDc83Ko] urmariti la sfarsitul articolului o dedicatie speciala pentru politrucii zilelor noastre

Era in toamna anului 1937. Venisem la restaurantul legionar din strada Gutenberg nr.3 pentru masa de pranz. Lume multa la mesele deja pline si multe alte persoane care asteptau sa se elibereze un loc. Ma asez si eu la rand. Putin timp si intru in sala. Dintr-un colt de unde pandeam un loc liber, zaresc pe Capitan asezat la o masa cu inca doua persoane cu care statea de vorba. Dupa discutie mi-am dat seama ca erau arhitecti care se ocupau cu construirea blocului cu cateva etaje, ce urma sa adaposteasca prima infiripare a comertului legionar.

In timp ce Capitanul se ospata cu niste ochiuri, ii observam toate gesturile. La un moment dat ii intalnesc privirea. Am ramas ca hipnotizat. Din ochii lui se desprindea ceva nedefinit, un fel de caldura interioara care ma invaluie, ma cuprinde, ma fascineaza, uitand de tot ce ma inconjoara.

Cu incetul sala se goleste. Eu, ramas singur, privesc mereu in aceeasi directie, unde parca mi se desvelise un mister.

Capitanul se ridica si se indreapta spre iesire. Acum ii vad statura. Inalt, de o frumusete rara. Frumos ca un Adonis, cu mersul apasat, maiestos, hotarat.

Uitasem de ce am venit si o iau pe urma lui pana ce-l pierd din vedere.

Proaspat student la Facultatea de Litere, in Capitala tarii, iesit din „Fratia de Cruce” de la liceul „Traian Doda” din Caransebes, scoala unde se forjau caracterele, totul imi pare acum o legenda, unde imi angajasem viata. L-am mai vazut de atatea ori pe Capitan, fie in costum de schi pe treptele sediului, fie antrenandu-se cu noi a canta pentru prima data „Imnul Muncitorilor”. Am invins „Internationala”, exclama Capitanul, imnul opus proletariatului comunist. La numai un an si jumatate, acest atlet al lui Hristos se afla intemnitat intr-o celula rece si umeda din inchisoarea Jilava, asteptand sa fie judecat pentru tradare de tara. Resemnat, citea Noul Testament, procesul lui Iisus. Singur in celula simtea ca drumul sau nu mai era lung. Citind mereu cele patru evanghelii, vedea dealul Capatanii, urcusul greu, se apropie de Cel ce va fi rastignit, urmarindu-I procesul si se pregateste si el, incredintandu-si sufletul crestin, lui Iisus, simtind ca fariseii il vor condamna si pe el. -”Toata ziua stau singur si vorbesc, pe rand, cu cei ce au murit dintre noi. Totdeauna stau toti langa mine ; cand ma rog, se roaga si ei”. Din invalmaseala luptei, prins de mana Iudei, sa-l rapuna, presimte destinul si cauta reconfort in viata lui Iisus care suferind ca om, accepta moartea. In Scrierile Sfinte, Evangheliile, isi gaseste linistea, impacarea, se pregateste si el de moarte. -”Si peste timpul lung, dincolo de 2000 de ani, il vad pe Domnul nostru Iisus Christos, descris de Evanghelie, ca si cum ar fi la zece pasi de mine. Il vad cum a cazut jos si se roaga : Doamne, fa sa treaca paharul acesta de la mine, daca este cu putinta. Il vad cum L-au prins si cum Il duc legat, spre Ana si Caiafa. Il vad cum Il bat, cum Il lovesc in fata, la interogatoriul luat in noaptea aceea, de catre farisei si carturari, mai marii zilei de atunci”. Capitanul traieste suferintele lui Iisus, le simte in carnea lui, supus ca El torturii omenesti. -”Chinuit fiziceste ca un caine (sunt pline hainele de suferinta, iata sunt 60 de zile si 60 de nopti de cand dorm imbracat pe scandura si rogojina aceasta. 60 de zile si 60 de nopti de cand oasele mele sug ca o sugatoare umezeala care tasneste din pereti si din pamant). De 60 de zile nu schimb nici o vorba cu numeni si atacat in acelasi timp in fiinta mea morala, acuzat de tradare, declarat strain, ca nefiind roman… aratat ca un dusman al Statului, coplesit de lovituri si legat cu mainile la spate, adica, neavand nici o posibilitate de aparare”. Conditiile de detentie ii pregatesc sfarsitul fizic -plamanii fiindu-i prinsi- se voia moartea lui de o moarte „naturala”. Capitanul isi vede procesul, unde fariseii imbracati in purpura de judecatori, aduc marturii mincinoase, sa-l condamne. Toti l-au osandit, sa fie pedepsit cu moartea… o nadejde I se aprinde in suflet. Poate Pilat Il va gasi nevinovat. Sunt Pastile. E obiceiul sa se elibereze condamnatul la moarte. Pilat se va adresa poporului. Poporul e, desigur, cu Mine si va cere eliberarea Mea. I-am facut bine. Am vindecat pe atatia. Pilat iese in balcon si striga poporuilui : Pe care sa vi-l slobozesc ? Pe Baraba sau pe Iisus care se numeste Christos ? Iisus aude dinauntru intrebarea. I se pare un veac minutul in care astepta raspunsul. Atunci, toti au strigat : Nu pe El ci pe Baraba. Si Baraba este un talhar. Dar ce sa fac cu Iisus, ce se chiama Christos, caci nu-I gasesc nici o vina ? (Insemnari de la Jilava). „Si totusi, Tribunalul, fara a avea nici o dovada, nici cea mai mica dovada, a raspuns afirmativ la toate intrebarile, condamnandu-ma la 10 ani munca silnica. O mare nedreptate”. Si el, Capitanul, a fost condamnat nevinovat, precum fariseii si carturarii evrei L-au condamnat pe Iisus. Si el a fost, nu rastignit, ci ucis cu streangul de gat, apoi i-au tras un glonte in ceafa, i-au turnat acid peste trupul inert sa-l descompuna, sa nu i se mai recunoasca fata, deasupra corpului inert au turnat placa grea de ciment. Si el a inviat, dar numai in sufletele noastre si a generatiilor care vor mai salaslui pe aceste meleaguri romanesti. -”Primeasca Dumnezeu si suferinta mea, spre binele si inflorirea Neamului nostru”, a strigat Capitanul. Sa se rastigneasca ! Sa se rastigneasca ! Dar ce rau a facut ? Si mai vartos strigau zicand : Sa se rastigneasca ! Ei strigau in gura mare si cereau de zor sa fie rastignit si strigatele lor si a preotilor celor mai de seama au biruit. Capitanul consternat la auzul sentintei care-l condamna la 10 ani de munca silnica, vede judecatorii jubiland, constienti ca au calcat legea, dar au implinit si ei porunca care pornea de la Palatul Irodiadei, contra argintilor, rasplata nemerniciei. Era cam la ceasul al saselea -continua Capitanul a citi Evangheliile. Si s-a facut intuneric peste tot. soarele s-a intunecat si catapeteasma templului s-a rupt in doua. Iar Iisus prins de indoieli, se adreseaza Tatalui Ceresc : Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit ? Tata, in mainile Tale incredintez sufletul meu. Auzind apelul lui Iisus din Evanghelii, Capitanul continua : „Iar eu, in genunchi, la picioarele acestei cruci, de pe care, din trupul de om a plecat la Dumnezeu sufletul Fiului Sau, ma inchin : Tatal nostru carele esti in Ceruri…”. In fata jertfei supreme a Mantuitorului, Capitanul isi indreapta rugaciunea sa, din adancul sufletului sau crestin : „Adu-Ti aminte de toti ai mei. Primeste-i sub scutul Tau. Iarta-i si odihneste-i. Da-le putere celor vii si biruinta asupra celor potrivnici, spre inflorirea Romaniei crestine, legionare si apropierea de Tine, Doamne, a Neamului romanesc, intru invierea lui. Amin !

Pilda credintei lui marturisita cu atata tarie, in preajma ultimului drum, pastreaza trainicia doctrinei lui, adanc ancorata in linia crestina : „Ca vom invia din morti in numele lui Hristos si numai prin Hristos, adica, in afara de credinta lui Hristos nimeni nu va invia si nu va fi mantuit”. El nu se revolta impotriva nedreptatii careia i-a cazut victima, precum singur se destainuie : „Cand am terminat Evangheliile, am inteles , ca stau aici, in inchisoare, din voia lui Dumnezeu, ca desi nu am nici o vina sub latura juridica, El ma pedepseste pentru pacatele mele si-mi pune la incercare credinta mea”. Ultima data cand l-am vazut pe Capitan, era la mormantul lui Mota-Marin la Casa Verde, Bucurestii Noi. Eram de garda la mormant. Capitanul se opreste in fata mausoleului, pleaca fruntea, isi face semnul crucii si se roaga. Am pandit o clipa sa-l privesc in fata. Ochii lui profunzi degajau aceeasi caldura, expresia lor insa trada o mare tristete. Fratele lui de lupta zacea sub pamant, iar el statea cazut pe ganduri. Ce oare se petrecea in sufletul sau in acea clipa, voi intelege mai tarziu, mult mai tarziu, citind ultimul sau cuvant adresat camarazilor lui, lumii intregi, in „Insemnari de la Jilava”, unde era intemnitat pentru a fi ucis. Nu se mai revolta, ci resemnat isi asteapta dezlegarea. „Stau aici din voia lui Dumnezeu… El ma pedepseste pentru pacatele mele…”. Se apropia de Iisus, urcand si el ultimul drum, acceptand sa se implineasca „voia lui Dumnezeu” .

Dupa ce a plecat de la mormant, o mare povara mi s-a asezat pe inima. O presimtire ca nu-l voi mai vedea, dar si o ferma determinare de a urma linia trasata de acest mare om care-mi va ghida pasii o viata intreaga, pe oriunde ma va purta destinul.

Sunt peste 70 de ani de atunci si azi, constiinta imi rezerva o mare bucurie, a sti, ca nu i-am parasit, o clipa macar, calea semanata de atatea morminte.

de Filon Verca

DEDICATIE!

[youtube= https://www.youtube.com/watch?v=YU-zYbbUYOY]