1918 – Anul binecuvantarii. Sus inima, romani! La multi ani!

92 de ani

Anul 1918 e anul binecuvantarii, in care Romanii insisi, mai intai cei din Basarabia, au cerut in Sfatul Tarii de la Chisinau, la 27 Martie, unirea cu Tara Mama si, in acelasi binecuvantat an, la 28 Noiembrie, Romanii din Bucovina in Consiliul National Roman, in Cernauti, au cerut unirea cu Tara Mama, iar la 1 Decembrie, in acelasi an, Romanii din Transilvania dimpreuna cu cei din Crisana, Maramures si Banat, au cerut Unirea cu Tara Mama. Toti cei ce rand pe rand au venit la Unirea tuturor Romanilor spuneau ca se unesc cu “Tara Mama”, iar aceasta o constituia Muntenia si Moldova, care mai inainte cu saizeci de ani fara unu, se unisera la 24 Ianuarie 1859, sub unul si acelasi Domnitor Alexandru Ioan Cuza.

Unirea tuturor Romanilor in anul 1918 a fost implinirea unui vis milenar al intregului popor romanesc, asa cum suspina poetul patimirilor noastre nationale, Octavian Goga:

“Avem un vis neimplinit,
Copil al suferintii,
De jalea lui ne-au raposat
Si mosii si parintii…”

In anul mantuirii 1918, Romanii de pretutindenea au marea bucurie de a vedea implinirea acestui vis: Unirea tuturor Romanilor, infaptuirea Romaniei Mari.

Cronicarul moldovean Grigorie Ureche prin veacuri o dovedise ca “toti Romanii de la Ram se trag”, iar Stolnicul Cantacuzino din Muntenia o spusese ca toti Romanii “dintr-o fantana au izvorit si cura”, si la fel mai apoi transilvaneanul Petru Maior, in istoria aceluiasi popor roman de pretutindenea spunea: “Romanii aceia, la anul de la urzirea Romei 858 si de la intruparea Domnului Hristos 105, trimisi de imparatul Roman in Dachia, ca sa stapaneasca satele si orasele, cuprinsera Dachia toata… Ardealul, Tara Romaneasca si Moldova… De la acestii a Dachiei stapanitori romani iaste acel mult neam in zisele tari, carii pe limba sa se chiama romani…”

Pe aceasta realitate istorica milenara a unitatii tuturor Romanilor in jurul aceluiasi rotund pamant, toti Romanii se afla ca la o masa familiara, impreuna cu fratii, graind intre ei una si aceeasi limba, avand aceleasi obiceiuri, aceleasi cantece si costume inflorate, dar mai presus de toate una si aceeasi credinta sfanta Ortodoxa care-i unea cu Dumnezeu si-i infratea cu sfintenie in dragoste si mai mult unul cu altul.

De la altarele sfinte ale Ortodoxiei romanesti ei au primit indemnul la jertfelnicia martirajului pentru apararea Patriei. Din Potirul lui Hristos au sorbit spiritualitatea eternitatii romanesti in cultura si arta, in omenie si civilizatie, in avantul creatiei a frumusetii specifice intregului neam romanesc. Toate aceste valori culturale, religioase si morale sunt temeliile de adanc ale fundatiei Romaniei Mari de la 1918.

Pretutindenea in spatiul geografic al Romaniei, te intampina aceiasi pastori romani in Muntii Apuseni ca si ai Rodnei, in Rarau ca si in Vrancea, in Bucegi ca si in Parang. Iar semanatorii veseli de pe platourile Bucovinei si acei din campiile Banatului, de pe Mures ca si din Dobrogea, din Basarabia ca si din Oltenia, imbogatesc pamantul cu aceeasi generozitate romaneasca. Pe dealurile domoale ale Moldovei planteaza vii si livezi, aceiasi romani harnici, saditori de rai, ca si in partile Buzaului, la Dragasani si Murfatlar, la Cosangeni si Saba. Aceeasi infratire romaneasca cu codrii o vezi in Codrii Neamtului ca si in ai Tigheciului, in cei ai Brasovului ca si in acei de la izvoarele Oltului. Pretutindenea e o infratire cu apele Dunarii, dar si cu cele navalnice ale Bistritei si ale celor Trei Crisuri. Romanii de pretutindenea se afla in aceasta sfanta Unire cu glia ce le-a dat-o Dumnezeu, cu credinta sfanta din Biserici si Manastiri, cu fratii lor Romani de pretutindenea, de pe aceste plaiuri romanesti.

Din fata acestui Sfant Altar al Unirii tuturor Romanilor, noi inaltam de-a pururea Crucea biruitoare catre Dumnezeul Indurarilor, cu indemnul sfant: „Sus inima, Romani!”

Pr. Dr.Vasile Vasilache
(extras din volumul “De la Antim la Pocrov – marturii si marturisiri”, New York, 1984)