† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
In doar cateva zeci de pagini, cartea „Papismul ieri si azi”, editata recent de eruditii si foarte misionarii parinti de la Sfanta Manastire Paraklitu – Grecia, ne descopera cauzele pentru care papalitatea s-a instrainat de Biserica lui Hristos, alegand puterea lumeasca in locul harului si slavei dumnezeiesti. Lucrarea are meritul de a fi redactata intr-un limbaj pe inteles si intr-un duh foarte echilibrat, urmarind marturisirea adevarului cu dragoste, „sine ira et studio”. Cuvintele noastre sunt de prisos in fata dovezilor istorice, a cuvantului Sfintilor Parinti si, indeobste, al Sfintelor Sinoade ale Bisericii. Vom reproduce in cele ce urmeaza un fragment semnificativ din aceasta carte, care apare in limba romana in traducerea parintelui ieroschim. Stefan Nutescu, recomandand-o cu caldura oricarui crestin dreptslavitor.
„De la sfarsitul secolului al IV-lea, pana in secolul al VI-lea, diferite rase germane barbare (francii, gotii, longobarzii, vandalii s.a.) au inundat si au cucerit eparhiile prospere ale Imperiului Roman de Apus, luand in robie populatiile bastinase si schimband radical situatia social-culturala din zona. Colonistii barbari – intre care rolul principal l-au jucat francii –, in incercarea lor de a se civiliza, imbratiseaza Crestinismul, insa il amesteca cu elemente idolatre. Cu acest fel de crestinism problematic intra si in cler, indepartandu-i treptat pe ierarhii romani de la conducerea bisericeasca. Acesti episcopi franci traiesc insa ca «nobilii» mireni ai epocii lor (contii, ducii s. a.): detin functii lumesti, participa la expeditii militare, poarta uniforme militare etc. Iata cum descrie Sfantul Bonifatie, in Epistola sa catre papa Zaharia, in 741, situatia bisericeasca din Galia Romana, unde predominau episcopii franci:
Credinta este calcata in picioare. Timp de optzeci de ani episcopii franci nu s-au adunat in sinod si nici nu au arhiepiscop. Cele mai multe scaune episcopale se dau mirenilor iubitori de argint sau clericilor adulteri, care participa la incursiuni militare imbracati cu echipament militar complet, ucigand cu mainile lor fara deosebire crestini si idolatri.
(Pr. prof. Ioannis S. Romanidis, Romiosini-Romania-Rumeli, editura Purnaras, Tesalonic 1975, p. 322.)
In fata acestui peisaj sumbru, pe care l-a creat invazia barbara, episcopul Romei sta, de obicei, la inaltimea misiunii sale duhovnicesti si isi asuma rolul de conducator al natiunii pentru protectia romanilor inrobiti. Unii papi, insa, pentru a-si intari tronul lor, au urmat o tactica lumeasca. Scot in evidenta cu emfaza autoritatea lor bisericeasca, prezinta tendinte de suprematie si se inconjoara de stapaniri politice. De pilda, in 754 papa Stefan II accepta autonomia politica a Bisericii Romei pe care i-o ofera regele francilor, Pepin cel Scurt. Astfel se intemeiaza primul stat papal. Mai tarziu, Nicolae II (858-867), primul papa roman francofil, concentreaza in persoana sa cea mai inalta stapanire bisericeasca si politica. «Nicolae se considera pe sine imparatul intregii lumi», marturiseau contemporanii lui. In secolul al VIII-lea, regele francilor, Carol cel Mare (768-814), uneste cu puterea armelor aproape toate popoarele Europei apusene si se ambitioneaza sa formeze o noua imparatie, revendicand numele si stralucirea Imperiului Roman de Rasarit. Pentru implinirea acestui scop organizeaza sistematic ciocnirea Rasaritului cu Apusul printr-o strategie care cuprinde urmatorul obiectiv:
Lepadarea Ortodoxiei si crearea unui crestinism diferit, care va accentua particularitatea culturala a noii imparatii. Acest crestinism franc, pe care il proiecteaza consilierii lui Carol cel Mare, se bazeaza pe formularile teologice ale fericitului Augustin si se exprima prin noi chipuri si forme ale practicii bisericesti: botezul prin stropire, celibatul obligatoriu la clerici, privarea mirenilor de la impartasirea din Potir, barbieritul clericilor s. a. In cadrul tacticii antiortodoxe, episcopii franci, in 794 (Conciliul de la Frankfurt), au condamnat hotararile Sinodului VII ecumenic (787) pentru inchinarea acordata icoanelor, iar in 809 (Conciliul de la Aachen), adauga Filioque la Sfantul Simbol al Credintei. Aceste doua evenimente constituie prima etapa a schismei dintre francii cuceritori si ortodocsii romani. […] Sub atacul sistematic al francilor, Biserica Romei se lupta sa ramana credincioasa traditiei crestine primare si continuitatii elene, pastrand comuniunea bisericeasca cu toate Patriarhiile din Rasarit. Astfel, de pilda, in 816, papa Leon III a lepadat adaosul Filioque si, ca sa pastreze Simbolul Credintei neatins de falsificarile introduse de franci, a poruncit ca textul autentic al lui sa fie scris pe niste placi de argint, care au fost puse pe peretii Bisericii Sfantului Petru cu inscriptia:
Pe acestea, eu, Leon, le-am asezat din dragoste si pentru pastrarea Credintei Ortodoxe.
Mai tarziu, reprezentantii papei Ioan VIII au participat la Sinodul din Constantinopol (879-880), care pentru Ortodoxie este al Optulea Sinod Ecumenic, si in care, sub presedintia Sfantului Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului, au condamnat ereziile francilor referitoare la icoane si la Filioque. In secolul al X-lea francii intensifica polemica impotriva romanilor ortodocsi din Apus, avand ca scop sa cucereasca tronul papal. In cele din urma, in 1009, ei ocupa Patriarhia Ortodoxa a Romei si-l urca pe tron pe papa franc Sergiu IV, care adauga la Simbolul Credintei termenul eretic Filioque. Patriarhiile Ortodoxe din Rasarit raspund prin stergerea numelui lui din Dipticele Bisericii Ortodoxe si astfel Schisma devine o realitate.
La 16 iulie 1054 conducatorul reprezentantei papale, cardinalul Humbert a asezat pe Sfanta Masa a Bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol afurisirea Crestinatatii rasaritene. Prin aceasta fapta, Crestinatatea franca definitiva separarea de Biserica Ortodoxa. Acesta nu a fost inceputul, ci confirmarea unei schisme care fusese bine planuita cu 260 de ani mai inainte la curtea lui Carol cel Mare; a unei schisme care «nu s-a facut intre romeii (romanii) apuseni si rasariteni» (Pr. Prof. Ioannis Romanidis). […] Din momentul in care Patriarhia cu scaun de intaietate a Romei s-a rupt de Trupul lui Hristos, s-a lipsit de dumnezeiescul Har, acest fapt avand drept consecinta descompunerea treptata a ei. Sfantul Nectarie al Pentapolei consemneaza in acest sens:
Biserica Apuseana a pierdut libertatea ei duhovniceasca, si-a pierdut podoaba, s-a zguduit din temeliile ei, s-a lipsit de bogatia Harului Sfantului Duh, de prezenta lui Hristos. In cele din urma a ajuns un trup mut, fara duh si suflet.
De aceea, in secolele urmatoare aluneca pe un povarnis denaturant, strain, fara nici o nadejde de intoarcere, conducandu-l pe omul Apusului la deznadejde, la vid existential si la impas. La numai cativa ani dupa Schisma, in 1075, papa Grigorie al VII-lea scoate in evidenta – in renumitele sale Dictatus Papae (Ordine Papale) – pretentiile scaunului papal pentru stapanirea absoluta a lumii:
Biserica Romana a fost intemeiata de Insusi Dumnezeu. Papa este stapanul absolut al Bisericii Universale. Randuieste si cateriseste episcopi. Numai el poate convoca un sinod ecumenic. Reprezentatii lui sunt mai presus decat episcopii. Numai el foloseste insemne imparatesti. Principii sunt datori sa-i sarute picioarele. El are dreptul sa-i destituie pe imparati. Fara aprobarea lui nici o carte nu este valabila. Hotararile lui nu pot fi anulate de nimeni; numai el poate anula hotararile tuturor celorlalti. Papa nu poate fi judecat de nimeni. Sfintenia lui este asigurata datorita virtutilor Sfantului Petru. Biserica Romana nu greseste niciodata si nici nu va gresi vreodata.
(Patrologia Latina de J. P. Migne, Paris, 1844-1890, vol. 148, p. 107.)
Cu aceste pozitii ale papei Grigorie al VII-lea incep luptele dure ale «Bisericii» Romei pentru impunerea religioasa, politica si sociala a ei asupra popoarelor Occidentului (cearta pentru investitura), care dureaza vreo 200 de ani. In cele din urma, papa concentreaza in mainile sale orice stapanire – spirituala, politica, legislativa, juridica. Este prima aparitie a totalitarismului in Europa.”
extras din nr. 23 al revistei Familia ortodoxa
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Admin un lucru foarte grav e pe cale sa se intimple in toate scolile din Iasi se vor inaugura capele de rugaciune unde elevii de toate confesiunile religioase se pot ruga impreuna,iar in scurt timp se va face mirsavia asta ecumenista in toate scolile din tara.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Foarte bun articolul.
http://www.youtube.com/watch?v=NMbEvFupbMk
Traiasca Legiunea si Capitanul!
doamne iarta-i ca nu stiu ce fac...........:(
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Să ne rugăm cu sfântul Petru Movilă pentru pacea Bisericii
Canon de rugăciune împotriva ereziei şi apostaziei şi pentru împăcarea Bisericii
(facere a Sfântului Ierarh Petru Movilă)
Lavra PecerskaCântarea 1, Irmos
Pe Tine, Hristoase Împărate, Care credinţa cea adevărată în Tine ai pus-o ca piatră şi temelie de nezdruncinat a Bisericii Tale, pe Tine Care ne-ai lăsat făgăduinţa neamăgitoare că Biserica nu va fi biruită de porţile iadului, răscumpărând-o cu cinstitul Tău sânge, Te rugăm cu lacrimi: izbăveşte-ne grabnic de necazurile ereticeşti de acum şi de strâmtorările apostaţilor.
S-au deschis porţile iadului, buzele hulitoare de Dumnezeu, ca să înghită fără milă Sfânta Ta Biserică, dar Tu, adevăratule Împărat, Hristoase, închide-le, pune-le stavilă cu puterea Ta cea dumnezeiacă. Te rugăm cu inima înfrântă, izbăveşte Biserica de toate strâmtorările, căci ai răscumpărat-o cu sângele Tău cel curat.
Tu eşti piatra cea din capul unghiului şi Capul Trupului Tău, Capul Bisericii Tale, Hristoase Împărate. Loveşte-i cu lemnul Crucii Tale pe câinii care o tulbură şi o dezbină, iar ei dăruişte-i pace cu dumnezeiasca Ta putere, căci ai răscumpărat-o cu sângele Tău cel curat.
Pe tine, Maică binecuvântată, pântece care L-ai purtat pe Dumnezeu, chezăşie şi acoperământ al neamului creştinesc, te rugăm din inimă: ocroteşte turma Fiului tău, care este tulburată de lupii cei fioroşi, şi izbăveşte-o de năvala lor ucigătoare de suflet, căci Fiul tău şi Dumnezeul nostru a răscumpărat-o cu sângele Său cel curat.
Cântarea a 3-a, Irmos
Tu, Mântuitorule şi Iubitorule de oameni, Cel ce vezi prigonirea Bisericii Tale de către duşmanii cei vicleni, milostiveşte-Te şi ascultă rugăciunea noastră şi, milostiv fiind, izbăveşte-o degrabă de toate necazurile şi scârbele, şi întăreşte-o în pacea adâncă pe piatra mărturisirii adevărate, ca să Te slăvim cu toţii într-un gând pe Tine, Cel ce eşti Dumnezeu deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul.
S-au sculat lupi grei, Doamne, speriind şi împărştiind fără milă turma Ta de oi cuvântătoare, şi încearcă să o înghită cu amăgirea cea diavolească; dar Tu, Hristoase, păstorule bun care Ţi-ai dat viaţa pentru noi, slobozeşte-ne de fiarele acestea şi izbăveşte-ne degrabă, ca să Te slăvim cu toţii într-un gând pe Tine, Cel ce eşti Dumnezeu deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul.
S-au sfătuit apostaţii şi păgânii să dărâme Biserica Ta, Hristoase, cu amăgirile cuvintelor mincinoase, dar noi cu lacrimi ne rugăm Ţie: adunările acestora împrăştie-le, precum de demult ai împrăştiat adunătura de neamuri la zidirea turnului şi nimiceşte-le, ca să Te slăvim cu toţii într-un gând pe Tine, Cel ce eşti Dumnezeu deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul.
Marie, Născătoare de Dumnezeu, Care L-ai născut pe Mântuitorul şi Izbăvitorul lumii, cu rugăciunile Tale, scapă Biserica Fiului Tău de toate nenorocirile, necazurile şi vicleşugurile schismatice, ca să-L slăvim cu toţii într-un gând pe Hristos, Cel ce este Dumnezeu deofinţă cu Tatăl şi cu Duhul.
Cântarea a 4-a, Irmos
Ca să izbăveşti Biserica de amăgirea duşmanului, Stăpâne Hristoase, Ţi-ai vărsat fără cruţare sângele, iar acum, Iubitor de oameni fiind, Te rugăm s-o izbăveşti de toate ereziile nou-urzite şi de amăgirile schismatice şi să o păstrezi nestricată.
Fără milă şi-au ascuţit trădătorii dinţii şi, precum fiarele, au căscat gurile ca să înghită Biserica Ta, Hristoase Împărate, dar Tu sfărâmă-le dinţii amăgitori, păzind de ei nevătămată turma Ta, ca un Iubitor de oameni.
Te rugăm cu râvnă, Mântuitorule, spre ruşinarea amăgitorilor duşmani să luminezi cu înţelepciunea Ta cea dumnezeiască inimile întâi-stătătorilor Bisericii, şi cu lumina cunoaşterii Tale sfinţeşte propovăduirea lor şi luminează-le mintea, ca un iubitor oameni, spre întărirea credinţei celei întru Tine.
Stâpână Preacurată, mintea desfrânată a celor ce s-au lepădat de Dumnezeu biruieşte-o cu puterea neadormită a rugăciunilor şi adă-i în Biserica Ortodoxă, alungă degrabă din inima lor bezna amăgirii, ca să slăvească dimpreună cu noi, cu dreaptă credinţă, pe Hristos, Iubitorul de oameni.
Cântarea a 5-a, Irmos
Hristoase, Iubitorule de oameni, dă ierarhilor Tăi şi tuturor cârmuitorului Bisericii Tale priceperea de a îndrepta cu dreptate cuvântul adevărului Tău, Mântuitorului, şi toate ereziile şi apostaziile stârpeşte-le, Binefăcătorule multmilostiv.
Ne rugăm Ţie, Hristoase, dăruieşte Bisericii Tale darul de a Te slăvi în pace, în dreaptă credinţă, Iubitorule de oameni; şi, scoţând-o degrabă din răutăţile şi prigoanele dăunătoare, izbăveşte-o de toate nevoile care vin din partea apostaţilor ce au înconjurat-o, Binefăcătorule multmilostiv.
Cu de-a sila sfâşie apostaţii amăgitori haina Bisericii Tale, Hristoase, ţesută din înalta cuvântare de Dumnezeu; dar Tu, Bunule, cu puterea Ta cea dumnezeiască, grăbeşte-Te şi scoate-o şi scap-o din cursele lor pierzătoare de suflet, Binefăcătorule multmilostiv.
Viţei graşi au înconjurat Biserica Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, şi, ca s-o înghită, şi-au căscat fălcile hulitoare, răcnind ca nişte lei, dar tu, Ajutătoare puternică creştinilor la nevoie fiind, vino acum şi degrabă stârpeşte-i pe ei, rugându-Te cu sârguinţă pentru noi lui Hristos, binefăcătorul cel multmilostiv.
Cântarea a 6-a, Irmos
Valurile mării amăgitoare s-au înălţat peste măsură spre înecarea Bisericii Tale, Hristoase, dar acum Tu, precum de demult sculându-Te ai oprit marea cea văzută, opreşte valurile ei, şi cu rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi izbăveşte Biserica Ta de la înecul ducător la pierzanie.
Apostaţii şi-au încordat arcul şi au scos armele ca să-i omoare pe robii Tăi săraci şi sărmani, care cred cu dreptate în Tine, dar Tu, Hristoase, cu rugăciunile tuturor Sfinţilor Tăi, fă ca armele acelora să intre în inimile lor şi arcurile lor să se frângă, iar pe noi să nu ne rănească deloc.
Din adâncul inimii, ne închinăm cu lacrimi Ţie, Hristoase Împărate, rugându-ne cu râvnă: izbăveşte Biserica Ta de aceste nenorociri şi de clevetirea grea a potrivnicilor şi păstreaz-o nevătămată şi în adâncă pace, spulberând degrabă toate ereziile şi apostaziile cu rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi.
Apostazia (lepădarea de Dumnezeu) de trei ori afurisită, Preacurată, a stârnit uneltirile amăgitoare, voind să dărâme din temelie Biserica Fiului tău, răscumpărată cu sângele Său cinstit, dar Tu grăbeşte-te, adăpost al creştinilor, şi, cu rugăciunile Tale de Maică şi ale tuturor Sfinţilor roagă-Te lui Hristos să stârpească uneltirile lor şi să aducă pace în Biserică.
Condac, glasul al 4-lea:
Grăbeşte-Te să-i spulberi pe neaşteptate, Doamne Iisuse Hristoase, ca să nu ne robească prin învăţăturile lor, căci duşmanii Te hulesc şi pe noi ne ameninţă; loveşte-i, dar, cu Crucea Ta, pe cei care se luptă cu noi şi curmă degrabă urzelile lor, ca toţi cei ce fac rău robilor Tăi să înţeleagă şi să cunoască aievea cât de puternică este, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, credinţa ortodocşilor, Unule Iubitorule de oameni.
Cântarea a 7-a, Irmos
Dumnezeule şi Răscumpărătorule, Mire al Bisericii, Te chemăm cu osârdie: scapă Mireasa Ta din mâinile nelegiuiţilor, care vor s-o nimicească, stârpeşte puterea amăgirii lor, ca să putem cânta fără încetare: „Bine eşti cuvântat Doamne".
Doamne, desfă degrabă legătura amăgirii, pe care încearcă s-o ţese şarpele ispititor al Bisericii Tale, şi rupe mrejele lui, ca, fiind izbăviţi de acestea, să strigăm într-un glas: „Bine eşti cuvântat Doamne".
Dă-ne răbdare bărbătească, Mântuitorule, care ne-ar scăpa de la necaz, şi nu ne duce peste puteri în ispită, ci izbăşte-ne de toate amăgirile viclene ale apostaţilor, care năvălesc peste noi, ca mereu să strigăm în Ortodoxie: „Bine eşti cuvântat Doamne".
Fă rugăciune către Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, Marie, mireasă de Dumnezeu, ca, ridicându-Şi puterea Sa dumnezeiasc, să vină să scape Biserica Sa de nenorocirile pe care ni le fac apostaţii şi de ereziile păgâne şi să-i izbăvescă de amăgitori pe cei care-I cântă cu evlavie: „Bine eşti cuvântat Doamne".
Cântarea a 8-a, Irmos
Mântuieşte-ne pe noi, Hristoase, Iubitoarele de oameni, care ne pierdem şi în fiecare zi ne împuţinăm din pricina amăgelii apostaziei, precum l-ai scăpat pe Petru, care se îneca în mare, întărind cu putere pe piatra adevăratei Tale mărturisiri pe cei care cântă cu credinţă dreaptă: „Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci".
Latră la Biserica Ta, Hristoase, rânjind cu hulire ca leii cumpliţi, copiii trădării în curtea lor de amăgire, vrând să o fure fără cruţare. Dar Tu, Doamne, Care, Ţi-ai vărsat sângele pentru ea, nu-i lăsa în mâinile duşmanilor pe cei ce cântă cu credinţă: „Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci".
Hristoase, Judecătoarele veşnic, întăreşte-i în dreapta credinţă pe ierarhii Bisericii Tale şi apără Biserica neînfrântă de porţile iadului după făgăduinţa Ta, Doamne, şi izbăveşte-ne de necazurile care ne apasă pe noi, cei ce cântăm cu credinţă: „Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci".
De la Tine primind trupul, Preacurată, S-a născut Cel care prin Cuvânt dumnezeiesc le-a făcut pe toate; Te rugăm, Preacurată, din inimă: roagă-L să ne scape de înşelarea duşmănească, şi să izbăvească acum Biserica Sa de necazul ce o apasă, şi să-i mântuiască pe cei ce cântă cu credinţă: „Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci".
Cântarea a 9-a, Irmos
Turma Ta cea cuvântătoare, prigonită şi tulburată de lupii cei lacomi, Hristoase, strigă cu glas tare: „Ai milă, îndură-Te şi ne izbăveşte grabnic de cursele vrăjmaşului, ca să nu pierim, ci să Te preamărim în veci pe Tine, Cel ce eşti singurul Cap al celor credincioşi".
Rugăciune
Tremurând şi temându-ne cu frică mare, căci cunoaştem păcatele noastre fără măsură, îngenunchem către Tine, Doamne Iisuse Hristoase, şi Te rugăm: întăreşte-ne credinţa, linişteşte Biserica şi izbăveşte-o grabnic de amăgirile trădării apostaţilor, ca să Te preamărim în veci cu evlavie pe Tine, Cel ce eşti singurul Cap al celor credincioşi. Spulberă, Mântuitorule, amăgeală crâncenă a tuturor ereziilor şi stârpeşte din rădăcini paguba apostaziei, potoleşte sfâşierile bisericeşti, oile rătăcite adună-le şi du-le în turma Ta sfântă. Te rugăm, Hristoase Doamne, să ne linişteşti şi pe noi în Ortodoxiei, ca să Te preamărim în veci pe Tine, Care eşti singurul nostru Cap al celor credincioşi.
Roagă-te, Preacurată, Fiului şi Domnului Tău să risipească toate pâraiele amăgirii şi să le sece grabnic, iar pe cei rătăciţi să-i îndrepte spre cunoaşterea adevărului, să liniştească Biserica Sa şi pe noi toţi să ne întărească în credinţă cu dreptate. Sfântă Fecioară, pe Tine Te rugăm, ca să Te preamărim în veci cu credinţă dreaptă, ceea ce eşti cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
cum de vorbim de rau pe catolici cand ierarhii si preotii nostri fac slujbe publice cu ei? sa nu fie ca bancurile pe vremea lu ceausescu:erau ca o gura de aer dar de schimbat..ramaneau tot ei! asa ca mai bine sa i alungam pe clericii ecumenisti daca tot ne dam iubitori de adevar! ca nu vad nici o bucurie in a critica o grupare ce greseste atata timp cat noi santem in comuniune cu ei,deci si noi gresiti! toate bune!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@antiecumenistu
ai si tu dreptate, insa poporul trebuie sa stie cine e papa, incat sa ceara ierarhilor ruperea legaturilor cu ei (nu s-a ajuns la comuniune euharistica)
Traiasca Legiunea si Capitanul!
unde gasesc si eu cartea asta, aveti idee?