8 ian.: Ortodocsi inecati de catolici in aghiazma mare! Sa nu-i uitam ci sa-i cinstim, spunand: “Nu venirii calaului ortodocsilor (=PAPA) in Romania ortodoxa!”

Patimirea Sfantului Sfintitului Mucenic ISIDOR si a celor saptezeci si doi de impreuna-nevoitori, martirizati alaturi de el in Tartu de catre romano-catolici in anul 1472

Marele Cneaz Iaroslav cel Intelept, botezat Gheorghe sau Iurie, a fost fiul Sfantului Mare Cneaz Vladimir. In anul 1030, el a preluat controlul unei regiuni la vest de Novgorod si Pskov, care era locuita de estonieni. Acolo pe malurile raului Omovzha (sau Embakh) el a intemeiat un oras si a construit o biserica pe care a inchinat-o ocrotitorului sau: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. In Rusia, acest oras a devenit cunoscut ca Yuriev dupa numele bisericii, dar se mai numeste si Dorpat sau Tartu. Incepand cu anul 1150, aceasta regiune a fost invadata de pe mare si colonizata de catre catolicii germani, care au construit cetati pentru a ocupa tinutul si au inceput sa-i asupreasca pe bastinasi. Incepand cu acea perioada s-a dat o lupta interna intre ei si rusi, pentru a prelua controlul regiunii. Subjugandu-i pe estonienii pagani, germanii i-au trecut cu forta la catolicism, dar in acelasi timp au inceput sa-i asupreasca si pe ortodocsii care locuiau acolo.

In secolul al XV-lea, ortodocsii aveau doua biserici in Yuriev: una inchinata Marelui Mucenic Gheorghe, iar alta Sfantului Nicolae. Doi preoti slujeau in aceste biserici: unul se numea Ioan, iar celalalt Isidor. La inceput cu promisiuni, mai apoi cu amenintari, germanii au inceput sa-i ademeneasca pe locuitorii ortodocsi ai orasului sa treaca la romano-catolicism. Preotul Ioan, care locuise in Yuriev timp de doi ani si jumatate, s-a mutat la Pskov. Imediat dupa aceea a devenit monah cu numele de Iona si a intemeiat Manastirea Pesterilor din Pskov. Aici avea sa duca o viata de sfintenie si sa fie proslavit sfant cu zi de pomenire pe 29 martie. Isidor insa a ramas in Yuriev si avea mari dispute cu germanii in privinta credintei ortodoxe. De multe ori ii dovedea in cuvant, ii rusina si ii sfatuia in acelasi timp sa renunte la credinta romano-catolica si sa imbratiseze Sfanta Ortodoxie. In 1472, romano-catolicii au ridicat armele impotriva Pskov-ului si a poporului sau ortodox cu scopul de a raspandi si impune credinta lor (uniata – n.tr.), confirmata in principal de canoanele falsului-sinod de la Florenta. Intre timp, parintele Isidor slujea intru toata curatia si neprihanirea la Biserica Sfantului Nicolae, stralucind ca o stea in mijlocul turmei sale.

Capetenia germana a orasului Yuriev s-a revoltat impotriva preotului Isidor si a ortodocsilor, clevetindu-i in fata episcopului romano-catolic si a autoritatilor orasului, care erau de credinta romano-catolica, precum si in fata comerciantilor din Livonia. El spunea ca il auzise pe Isidor si intreaga turma a ortodocsilor, rostind blasfemii impotriva romano-catolicismului, in general, si a folosirii azimelor, in special, si preamarind doar credinta ortodoxa. Astfel, i-a facut pe episcop si pe nobili sa-si iasa din fire si din acel moment romano-catolicii au inceput sa-i chinuiasca si chiar sa-i tortureze pe ortodocsii din Yuriev. Pe 6 ianuarie 1472, de Praznicul Botezului Domnului, preotul Isidor impreuna cu toti ortodocsii au mers dupa traditie la raul Omovzha pentru a binecuvata apa cu cinstita cruce. Acolo, din apele Teofaniei (Aratarii lui Dumnezeu -n.tr.), Isidor impreuna cu barbatii si femeile ce erau cu el au fost arestati de catre germanii trimisi de primar si episcop si tarati inaintea episcopului si a judecatorilor civili. Mare a fost tortura pe care au indurat-o ostasii lui Hristos in sala de judecata pentru credinta lor. Prin aceste chinuri germanii incercau sa-i forteze pe ortodocsi sa renunte la credinta lor.

Dar Isidor si toti marturisitorii ortodocsi care erau impreuna cu el s-au indreptat mai intai catre episcop, apoi catre judecatorii lor, raspunzandu-le intr-un glas: “Domnul sa va stea impotriva, dusmanilor ai Adevarului, ca noi ortodocsii sa ne lepadam de Adevaratul Hristos si de credinta ortodoxa! Noi nu ne vom cruta trupurile pentru Hristos Dumnezeul nostru, oricat de mult ne-ati tortura, dar va imploram pe voi, nefericitilor, crutati-va sufletele pentru numele lui Dumnezeu, caci sunteti creatia lui Dumnezeu!” Apoi Isidor, plin de curaj a demascat falsa intelepciune a romano-catolicilor si apostazia lor de la adevaratul crestinism. Episcopul infuriat a poruncit ca ortodocsii sa fie azvarliti in inchisoare si a somat pe toti mai marii cetatilor din imprejurimi sa-i supuna pe ortodocsi la chinuri, daca nu se vor lepada de credinta lor.

Imediat reuniti in temnita, Sfantul Isidor i-a indemnat pe fiii sai duhovnicesti: “Frati si copii” – a spus el – “Domnul ne-a adunat impreuna pentru aceasta mareata fapta duhovniceasca, dorind sa va incununeze cu cununi nepieritoare cu dreapta Sa cea atotputernica. Dar voi , fratilor, suferiti din mainile acestor netrebnici, neavand vreo indoiala sau imputinare de suflet. Nu va temeti de aceste chinuri dureroase, nici nu slabiti, caci vrajmasul vostru, diavolul, umbla ca un leu racnind, cautand sa inghita sufletele si aceasta prin a va indeparta de credinta ortodoxa. Sa stam neclintiti in fata ademenirilor lui ca niste buni ostasi, pentru ca Insusi Domnul a spus: “Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni. Daca au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi. Dar toate acestea vi le vor face – in numele Meu – pentru ca nu-L cunosc pe Cel care M-a trimis. Dar cand va veni Mangaietorul pe care-L voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi pentru Mine. Inca si voi marturisiti pentru Mine, pentru ca de la inceput sunteti cu Mine”. De aceea, fratilor, asa cum Hristos le-a vorbit ucenicilor Sai, tot astfel ne vorbeste si noua! Daca cineva sufera pentru numele Sau pana la varsarea sangelui sau, acela este deja aproape de moarte. Iar voi, iubitii mei frati, sa nu ma dispretuiti, ci patimiti impreuna cu mine si sa nu va lasati amagiti de placerile acestei lumi, ci fiti mari mucenici ai lui Hristos in acest veac.“

Dupa aceea, Isidor si cei intemnitati impreuna cu el, intorcandu-se spre rasarit a inceput sa cante si sa se roage cu lacrimi si suspinuri din inima. A luat din Sfintele si de-Viata-facatoarele Daruri si i-a impartasit pe toti barbatii, femeile si copii care erau impreuna cu el. Cu totii s-au umplut de bucurie duhovniceasca, iar ravnitorul preot le-a vorbit din nou despre rasplata binecuvantarilor celor vesnice pe care o primim pentru faptele bune dar si despre chinurile vesnice pentru lucrurile intunericului. “Sa nu lasam pe nici unul dintre noi” – a spus el insotitorilor sai – “de la cel mai mic la cel mai mare sa se teama fie de amenintari, fie de chinuri”. Pentru ca daca noi vom suferi mult pentru Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, vom primi rasplata suferintei noastre in Ziua Judecatii. Si intr-un suflet, intr-un glas, ei au cantat imnul in cinstea mucenicilor: “Sfintilor Mucenici, care bine v-ati nevoit si v-ati incununat, rugati-va Domnului sa se miluiasca sufletele noastre”.
Trimisii episcopului si ai judecatorilor civili au venit la temnita si i-au scos afara. I-au dus la locul de judecata in mijlocul cetatii pentru un scurt proces in fata episcopului si a tuturor romano-catolicilor care se adunasera ca la spectacol. Precum soarele intre stele, asa statea in fata lor marturisitorul Isidor intre insotitorii lui. Pentru inceput, episcopul a incercat prin lingusiri sa-i treaca pe ortodocsi la credinta catolica. Indreptandu-se mai intai catre Isidor, ca unul ce era pastorul si calauzitorul turmei sale, iar dupa aceea catre toti care erau in grija lui, episcopul catolic a spus: “Nu trebuie decat sa va supuneti mie si guvernatorilor acestui oras in prezenta acestor germani, care s-au adunat din cetatile dimprejur din domeniul meu. Acceptati pretioasa noastra credinta si folosirea azimelor, ca sa nu va distrugeti pe voi insiva. Fiti adevarati frati cu noi si partasi la bogatiile noastre. Daca asta va este dorinta, sa va pastrati in continuare credinta, marturisiti-va acum doar vina inaintea mea si a judecatorilor, precum si a tuturor germanilor”. Dar marturisitorii i-au raspuns episcopului: “De ce incerci sa ne convingi cu vorbe false si mincinoase? Nu poti sa ne intorci de la adevarata credinta crestina. Fa cu noi dupa dorinta ta, pentru ca iata, noi stam inaintea ta, repetandu-ti ceea ce ti-am spus deja”.

Apoi, precum serpii, aprinsi de furie impotriva ortodocsilor, raul episcop, precum si ceilalti judecatori, au poruncit ca toti sa fie innecati in raul Omovzha asa cum erau imbracati. Sfantul Isidor, fiind inca in vesmintele preotesti, a fost aruncat chiar in groapa sapata in gheata (copca), in care binecuvantase apa de Boboteaza cu doua zile mai inainte. Astfel, ei au fost tratati ca niste criminali, fiind executati cu cruzime pentru credinta lor ortodoxa. De toti, saptezeci si trei de marturisitori au patimit, toti cei saptezeci si doi considerandu-l pe Isidor invatatorul lor. Ei si-au dat sufletele in mainile lui Dumnezeului celui viu si au dobandit cununa cea vesnica.

In vremea patimirii lor s-a intamplat un lucru neobisnuit. Printre ortodocsi se gasea o mama tanara cu un copil frumos in varsta de trei ani. Germanii cei cruzi au smuls copilul din bratele mamei si au aruncat-o in rau. Vazandu-si mama inecandu-se cu mucenicii, copilul a inceput sa planga in bratele calailor. Oricat au incercat ei sa-l linisteasca, el mai mult se zbatea zgariindu-le fetele. Atunci, cruzii calai l-au aruncat in gheata langa groapa. Copilul, tarandu-se pana la groapa, s-a insemnat cu semnul crucii de trei ori si in fata multimii a strigat: “Si eu sunt crestin. Cred in Domnul si vreau sa mor asa cum a facut invatatorul nostru Isidor si mama mea”. Si cu aceste cuvinte s-a aruncat el insusi sub gheata. Asa a suferit un copil pentru adevar, la fel ca si vechiul prunc-mucenic Chiric, care L-a marturisit pe Domnul pe genunchii calaului, atunci cand a vazut patimirea mamei sale Iulita, primind cununa muceniciei impreuna cu ea.

Veni primavara. Raul Omovzha s-a revarsat peste malurile sale. La aproape trei mile in susul raului de Yuriev, sub un arbore, pe un deal, s-au gasit trupurile tuturor marturisitorilor lui Hristos. Cu totii erau intregi, cu fata spre rasarit, ca si cum fusesera asezati de o mana omeneasca. Parintele Isidor imbracat in vesmintele sale era in mijlocul lor. Astfel, Domnul a proslavit pe sfintii sai.
Negustorii ortodocsi din Yuriev au ridicat moastele patimitorilor si le-au ingropat in oras in jurul bisericii Sfantului Nicolae, facatorul de minuni, unde vor ramane pana la a doua venire a lui Hristos. Ortodocsii au inceput curand sa cinsteasca pomenirea Sfantului Sfintit Mucenic Isidor si a mucenicilor impreuna-patimitori.

(Din “Vietile Sfintilor”, redactate de Sfantul Dimitrie al Rostovului)

Troparul, glasul al II-lea:
O, fericitilor purtatori de chinuri ai Domnului, cu indrazneala ati propovaduit credinta ortodoxa a lui Hristos si ati infruntat invataturile mincinoase ale vrajmasilor vostri la locul de judecata. Pentru aceasta, ati fost aruncati in adancurile raului; iar acum sufletele voastre salasluiesc in locasurile cele ceresti, unde stati impreuna cu sfintii in fata tronului lui Dumnezeu, Imparatul tuturor. Pe Acesta rugati-L pentru toti crestinii ortodocsi care cinstesc vitejeasca fapta a muceniciei voastre.

Condacul, glasul al IV-lea:
Sa cinstim cu cantari ceata mucenicilor lui Hristos care au patimit cu tarie pentru adevarata credinta a lui Hristos si au surpat trufia vrajmasilor pana in sfarsit; pentru ca fiind luminati cu harul Treimii celei Nezidite, voi, slavitilor, care ati patimit impreuna cu Sfintitul Mucenic Isidor, ca stelele ati luminat intreaga lume. Iar acum rugati-va fara incetare lui Hristos si aparati-ne de navalirile vrajmasilor pagani, cei ce sunteti mijlocitori de-a pururi veghetori pentru sufletele noastre.

sursa: Pelerin ortodox