Mihai Eminescu – un apologet al Ortodoxiei romanesti: Distrugerea Bisericii in Romania, duce si la pierderea nationalitatii

Mihai Eminescu – 161 de ani de la nastere

Aducem un prinos de recunostiinta marelui poet national, care si-a iubit indeosebi credinta stramoseasca, dar si tara sa frumoasa. Iata ce spunea marele roman despre Biserica neamului in lupta cu apostaziile straine de aceste taramuri, dar straine si de Dumnezeu:

Biserica ortodoxa a Rasaritului a luat la romani o forma deosebita de aceea a altor Biserici; ea nu e numai o comunitate religioasa, ci totodata nationala. Bizantul a avut veleitati de papism, Biserica ruseasca are veleitati periculoase de cezaro-papism, de intindere a legii prin mijlocul sabiei pentru augmentarea puterii statului; la romani ea a fost din capul locului o comunitate religioasa care imblanzea prin iubire inegalitatile sociale si care facea pentru oameni o datorie din ceea ce, in lumea moderna e un drept. Liniamentele organizarii democratice a Bisericii romane se arata ab antiquo inca. Stand cu alte Biserici in legaturi formale, nu de subordinatie, ea a inlocuit la romani, in timpii cei rai, organizatia politica si economica. Astfel intampinam in orasele mari biserici cari apartineau fiecare la cate o breasla, iar in Ardeal vedem ca ea a devenit totul pentru romani: ea organizeaza si intretine invatamantul primar, cel secundar clasic, ba chiar si cel real al poporului. Preotul de acolo n-a invatat numai canoanele, ci si disciplinele economiei de camp; el e invatator si sfatuitor in interesele morale si materiale, ba chiar in cele juridice, ale poporenilor sai.

Strabunii nostri au fost persecutati de catre regii catolici ai Ungariei nu pentru ca erau romani, ci pentru ca papa ii ameninta pe regi cu excomunicarea daca vor fi ingaduitori cu schismaticii. O mare parte din romanii din muntii despre nord au parasit, sub Bogdan Voda, patria lor, a Maramuresului, pentru ca un rege catolic voia sa le impuie religia catolica. Fratii nostri ramasi in Ardeal au suferit veacuri intregi cele mai mari asupriri anume pentru ca nu erau catolici. Habsburgii, luand stapanirea asupra Ardealului, izbutesc in scurt timp a desfiinta metropolia ortodoxa de la Alba-Iulia, pe-al carei titular il sfintea de drept mitropolitul din Bucuresti. Prin asta produc intre romani dezbinarea confesionala care i-a slabit atat de mult. Tot acei Habsburgi, luand stapanirea asupra Olteniei, incep sa organizeze propaganda catolica si desigur ei ar fi izbutit sa provoace o dezbinare confesionala in Oltenia daca Tractatul de la Belgrad nu-i silea sa se retraga. (…)

Atotputernicia statului cosmopolit de astazi distruge in acelasi grad Biserica si nationalitate.

Ireligiozitatea, abstractie facand de dogme, se intinde intr-un ritm inspaimantator(;). Caci, la drept vorbind, credinciosii bisericilor nu prea au stiinta deplina despre dogmele si canoanele cari ii stapanesc: ceea ce formeaza adevarata tarie a bisericii este sentimentul religios, sentimentul de conexiune frateasca intre membrii comunitatii bisericesti. Acest sentiment piere pe zi ce merge in Romania: comunitatea nationala si religioasa, legaturile de iubire si de reciprocitate cari existau(;) intre toate clasele societatii si cari faceau din cel bogat amicul celui sarac, din sarac pe aparatorul celui bogat, toate acestea ne-au fost escamotate de catre plebea demagogica din Romania, ale carei porniri se rezuma in doua cuvinte: invidie si sete de castig fara munca.
Biserica? Creatiunea aceasta eminamente nationala a unui Iuga Voda, carele la a[nul] 1399 inca o face neatarnata de orice ierarhie bisericeasca sau lumeasca, Biserica lui Mateiu Basarab si a lui Varlaam, maica spirituala a neamului romanesc, care a nascut unitatea limbei si unitatea etnica a poporului, ea care domneste puternica dincolo de granitele noastre si e azilul de mantuire nationala in tari unde romanul nu are stat, ce va deveni ea in mana tagmei patriotice? Un instrument politic. Un alt proiect de lege voieste a introduce in Sinoade pe onor. Sihleanu, pe liberi cugetatori si pe atei; tinda templului devine un teatru pentru advocati fara pricini si banul rosu al vaduvei, o fisa pentru jucatori de carti.

(MIHAI EMINESCU DESPRE BISERICA ORTODOXA ROMANA, Extras din lucrarea: Radu Mihai Crisan, DRUMUL DOINEI. ARMA CUVANTULUI LA MIHAI EMINESCU, Editura Tibo, Bucuresti, 2008, I.S.B.N. 978-973-87392-8-4, Carte cu CopyLIBER. Preluare de pe https://www.esnips.com/web/referatesstuff.)

Cititi si: EMINESCU – jurnalist politic, omorat la comanda