† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
La decizia instantei a contribuit comportamentul ireprosabil al celor trei in timpul detentiei, mai precizeaza sursa citata. In plus, maicutele au castigat cate 100 de zile de libertate prin munca.
“Pe perioada ispasirii pedepsei, maicutele au avut un comportament bun, participand inclusiv la activitatile cultural-educative ale penitenciarului. Totodata, maicutele au participat la slujbele de la capela penitenciarului si au avut inclusiv peste o suta de zile de munca. Toate aceste lucruri au facut ca pedepsele lor sa se reduca si sa fie eliberate conditionat mai devreme”, a declarat purtatorul de cuvant al Penitenciarului Targusor, Claudiu Stefan, citat de Mediafax.
Tot in acest an urmeaza sa fie eliberata si cea de a patra maicuta, fosta maica stareta de la Manastirea Tanacu. Ea are de ispasit sase ani de inchisoare.
In ceea ce-l priveste pe preotul Daniel Corogeanu, el va parasi inchisoarea in luna aprilie 2012. Preotul se afla incarcerat la Penitenciarul Vaslui.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Acesti oameni s-au sfintit prin nedreptatea care li s-a facut!
Sper sa marturiseasca incontinuare Adevarul si sa il lupte incontinuare pe cel rau!
Iata ca Dumnezeu a eliberat pe robii Sai!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Slava Tie Doamne pentru Vestea cea Buna!
De mult asteptam eliberarea acestor Sfinte Maicute. Sper ca si Sfânta Maicuta Stareta sa fie eliberata cât de curând, de asemenea Sfântul Ieromonah Petru Daniil Cororgeanu.
Toti acesti iubitori de Dumnezeu sunt foarte dragi sufletului meu.
Fie ca prigoana dezlantuita pe nedrept, împotriva acestor marturisitori ai Bisericii lui Hristos, sa înceteze pentru totdeauna!
Cu noi este Dumnezeu!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Veste buna?
Sa spunem asta la parintii fetei!
" Si vazand aceasta, ucenicii Iacov si Ioan I-ai zis: Doamne, vrei sa zicem sa se coboare foc din cer si sa-i mistuie, cum a facut si Ilie?
Iar El, intorcandu-Se, i-a certat si le-a zis: Nu stiti, oare, fiii carui duh sunteti? Căci Fiul Omului n-a venit ca sa piarda sufletele oamenilor, ci ca sa le mantuiasca." ( Luca 9, 54-55).
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Astazi este Ziua de Nastere a martirului nationalist Mihail Eminescu. El a fost asasinat de dusmanii Crucii, la ordinele Aliantei Izraelite Universale.
Cumplita ura au avut pentru "Românul Absolut", asa cum l-a numit Petre Tutea!
Si ura lor continua pâna astazi..... acesti jidovi spurcati încearca sa-l stearga din memoria românilor pe iubitul nostru Mihail. Numai ca încercarile lor vor ramâne zadarnice, de-a pururea............zadarnice...........
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Buna seara. Nu prea sunt in tema cu acest caz, din cate tin minte o femeie (maicuta?) a murit. Pana la urma care a fost situatia reala?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@ Un pacatos
Te rog, documenteaza-te bine în ceea ce priveste cazul Tanacu si vei constata ca cele patru maicute, Neonila, Anastasia, Pahomia , Siluana si Ieromonahul Petru Daniil, n-au nici o vina ca a murit acea fata. Ei au încercat s-o ajute, dar Bunul Dumnezeu a hotarât altfel. Nu arunca cu pietre cum a facut presa româneasca putrezita pâna în maduva oaselor si platita de slugile întunericului. Aceste canalii ( "ziaristii") au denaturat adevarul, la comanda sionistilor.
Nu vezi ca se face totul pentru a denigra si a astupa gura adevaratilor Slujitori ai lui Dumnezeu?
In general, comentariile dtale sunt la obiect, dar în comentariul de mai sus, ai dat cu oistea în gard............
Traiasca Legiunea si Capitanul!
,,Fericiti cei prigoniti pentru dreptate ca acelora este imparatia cerurilor"
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@un pacatos
se pare ca multi sunt sub influenta mass mediei, pai acesti oameni sunt sfinti, nu au facut decat sa o ajute pe fata aceea, parasita de toti si demonizata, ucisa pe salvare de medicii incompetenti si aruncata vina asupra celor ce au ajutat-o si au iubit-o cel mai mult!!!!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@ L101
Iata, pe scurt, ce s-a întâmplat la Sf.Mânastire Tanacu:
O fata a fost adusa, în stare grava, la Sf.Mânastire Tanacu, iar cele patru maicute si Parintele Petru Daniil au încercat s-o salveze, adica prin post, rugaciuni si iar rugaciuni............
S-a întâmplat ca ea a plecat la Domnul si în urma acestui fapt, cele patru maicute si Parintele Daniil au fost încarcerati, ei fiind nevinovati. Biserica, în frunte cu tradatorul patriarh Daniel, în loc sa-i judece pe cale bisericeasca, pe cei mai sus mentionati, i-a lasat prada "justitiei" omenesti, adica "justitiei" sioniste care a întocmit Codul Penal al României, "justitie" care taie si spânzura mai ales pe cei nevinovati.
Se fac vinovati de Inalta Tradare fata de acesti Slujitori ai lui Hristos, în primul rând, Patriarhul României, episcopul locului si pe urma ierarhii si preotii care nu s-au ridicat împotriva condamnarii acestor viteji ai Bisericii noastre.
Citeste marturia Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa referitor la cazul Tanacu, citeste, de asemenea, cartea Ieromonahului Savatie Bastovoi " Pentru cine bat clopotele la Tanacu", etc..
În schimb nu-ti pierde vremea sa citesti toate insultele si neadevarurile proferate la adresa acestor oameni ai lui Dumnezeu, de catre mass media ( ziare, televiziune, radio, etc.), mass medie ticaloasa si criminala.
Nu-mi vine sa cred........ am impresia ca visez.........dracii de jurnalisti arunca cu noroi si acum, la eliberarea celor care îl iubesc pe Dumnezeu..........adica acesti serpi veninosi continua minciunile si împroasca cu venin tot ce-i Sfânt.
Toate aceste vipere veninoase, împreuna cu "Preafericitul" din Deal si cu ceilalti ierarhi si preoti care au tradat, vor da socoteala de toate mârsaviile lor în fata Mântuitorului Lumii, si aceasta mai repede decât cred ei............
Traim vremuri...........
Ai citit "Audienta la un demon mut" si " Diavolul este politic corect", amândoua scrise de fenomenalul Ieromonah Savatie Bastovoi? Daca nu, grabeste-te si le citeste!
Acum traim, exact, vremurile descrise în romanele de mai sus........
Jos cu patriarhul tradator Daniel!
Afara, cu sionistii din România!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@Mos Ioan: Multumesc pt. relatare.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mai fratilor, daca era sora voastra gandeati la fel?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cu adevarat o veste buna pentru cei care stim adevarul celor intimplate. Din pacate cei care ne informeaza, mai degraba manipuleaza opinia publica, deoarece l-au aratat pe tatal Irinei indignat ca bietele maici au scapat asa usor.Nu s-a precizat insa ca acest"tata" si-a lasat copiii la casa de copiii abandonindu-i. Aceasta este marturia fratelui Irinei care a fost martor la toate cele intimplate si i-a sustinut pe bietii calugari in nevinovatia lor. Pentru cei care nu stiu cazul va rog sa urmariti interviul de la OTV al parintelui Daniel si maicutelor din vara 2005. Doamne ajuta si Dumnezeu sa ne intelepteasca sa intelegem adevarul.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
pacat de maicutele si de parintele arestat!Pe cand mari mafioti se plimba in libertate ,parinteleDANIEL de la TANACU a fost aresta cu mascati inarmati pana in dinti si cozile de topor platite au spus numai minciuni despre SFINTIA SA!Sunt alaturi de SFIINTIA SA!DOAMNE AJUTA!Cat despre parinti bietei fete niste alcolici ,care au abandonato la orfelinatu din BARLAD.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Pentru L101:
Învăţămintele după "cazul Tanacu"
Începînd de pe la jumătatea lunii iunie. a.c. toate mijloacele mass-media au avut ca temă de senzaţie, o bună bucată de vreme, "cazul Tanacu". Suntem deja la începutul lunii august., la mai bine de o lună şi jumătate de la declanşarea evenimentului respectiv, şi iată "cazul Tanacu" continuă să ocupe pagina întâi a multor publicaţii locale şi centrale. Mă simt dator cu o luare de poziţie.
Faptul că părintele Daniel Corogeanu a stat câteva luni la mănăstirea de pe Movila lui Burcel şi, mai ales, pentru că protopopul de Vaslui, într-un număr al ziarului "Adevărul", m-a scos drept cel mai vinovat în tot acest circ, ca acela care l-aş fi călugărit şi recomandat pentru hirotonie pe numitul Corogeanu, m-am văzut obligat să intervin public.
Ce-aş putea spune, după atâtea afirmaţii nefondate şi incitante, care nu pot să nu supere pe cei de bună credinţă ? Întîi fac o constatare dureroasă: "Cazul Tanacu" a fost prost şi tendenţios "gestionat" atât de Biserică, care în şedinţa Sfântului Sinod s-a spălat pe mâini, precum Pilat în faţa mulţimii, cât şi de presă, care şi-au jucat rolul de dezinformare cu multă stângăcie. Am spus stângăcie, datorită neştiinţei şi a relei voinţe a celor mai mulţi dintre ziarişti, care nu cred în existenţa diavolului şi cu atât mai puţin a mijloacelor prin care se încearcă izgonirea acestui din viaţa semenilor noştri. Şi faptul respectiv nu este de mirare, din moment ce la Vaslui, chiar unul dintre purtătorii de sutană, care, drăgăliţă Doamne, se zice că ar fi demisionat din preoţie în favoarea învăţământului, a ieşit pe un post de televiziune şi a afirmat că nu există nici un drac pe care el să-l fi văzut vreo dată. Daţi-mi voie să-l întreb pe răspopitul de bună voie: dacă nu există diavoli, Dumnezeu există? Ce ne facem, cucernice părinte, cu scenele din Vechiul şi din Noul Testament în care ni se vorbeşte despre existenţa acestor duhuri necurate şi în care se spune că "acest soi de draci nu iese decât cu post şi rugăciune" sau, altădată, când au intrat în turma de porci şi turma s-a aruncat în mare şi s-a înecat? Socot că n-ar fi lipsit de importanţă ca cei în drept, care i-au dat harul, să-l cheme la catehizare şi să-i amintească că, din moment ce a demisionat din preoţie, ar fi mai bine să stea în banca lui şi să lase Biserica să-şi facă misiunea cu cei care se mulţumesc cu obolul văduvelor şi cu puţinul pe care Biserica îl oferă slujitorilor săi. Şi dacă cei necredincioşi şi fără respect faţă de Biserică au încercat să "ghicească" cum stau lucrurile cu cel necurat, ceilalţi, voind să creeze senzaţii tari, au înflorit cu bună ştiinţă, în fel şi chip, făcând din ţânţar armăsar, denaturând adevărul şi lovind cu barda în Biserică, Biserică în care ei, părinţii şi bunicii lor s-au botezat, s-au cununat şi-au înmormântat morţii şi vin aici, în duminici şi sărbători, aducându-şi aminte cu drag de cei plecaţi dintre ei. Oare nu s-or fi întors cu faţa-n jos, în morminte, când nepoţii şi copiii lor, oameni azi cu multă carte, au aruncat cu tot felul de insulte în sfânta Biserică Ortodoxă? Am citit undeva, tot referitor la cazul Tanacu, că "am rămas ca o oglindă al cărei argint de pe spate e tot mai şters", că "suntem prigoniţi, hărţuiţi, desconsideraţi", că "a fost suficient acest caz izolat în monahismul românesc, pentru întreaga societate civilă, de la omul simplu până la ziarişti să se arunce asupra Bisericii Ortodoxe" şi că "Monahismul, ultima redută de renunţare, simplitate, curăţie, asceză… a fost compromis" (revista "Permanenţe", an. VIII, nr. 5, pag. 20). Oare să fie chiar aşa ? Se poate vorbi de un compromis? Nicidecum.
Unde a greşit Pr. Daniel Corogeanu
S-au grăbit mult cei care au calificat întâmplarea de la Tanacu drept "crimă premeditată" şi "omor deosebit de grav". Hai să stăm strâmb, dar să judecăm drept. Nimeni n-a vrut moartea, ci însănătoşirea Irinei. Şi-apoi, să nu ne fie nici teamă şi nici ruşine să spunem lucrurilor pe nume. Şi în spitale, în secţiile de psihiatrie astfel de bolnavi sunt ţinuţi legaţi. Şi în biserici, când altfel nu pot fi liniştiţi, procedeul nu este de fel nou. Personal, n-am legat, dar am văzut legaţi, şi nu unul singur. Unde a greşit părintele Daniel? A greşit că a legat-o cu lanţuri (dacă într-adevăr au fost lanţuri) şi nu cu un prosop, o aţă, o cârpă, un şnur, ceva moale. A greşit că a ţinut-o legată trei zile încontinuu. A greşit că nu i-a dat să mănânce trei zile, deşi după trei zile de post nu se moare. Asta o spun din propria-mi experienţă, şi nu numai. Se ştie însă că nu toate organismele reacţionează la fel. Şi unde a mai greşit părintele de la Tanacu? A greşit cel mai mult atunci când, venind episcopul la faţa locului, în loc să-i fi căzut în genunchi şi să-l roage pentru iertare, cum s-ar fi cuvenit unui monah smerit, în loc să tempereze spiritele şi să le poruncească oamenilor să nu se amestece în treburile mănăstirii, în loc să predea antimisul şi să nu mai slujească, urmând ca timpul să rezolve totul, a asmuţit nişte răzvrătiţi asupra episcopului precum câinii asupra lupului, a rupt ordinul adus de Prea Sfinţitul ostentativ în faţa acestuia, l-a îmbrîncit şi l-a jignit şi, arătând cu mâinele ridicate în sus, precum se vede în imaginile televizate, a strigat cu voce tare că el ascultă doar de Dumnezeu. A minţit aşadar atunci când în scrisoarea de iertare către Părintele Patriarh spunea că n-a ieşit niciodată de sub ascultarea PS Episcop Ioachim. Oare nu ştia că PS Arhiereu venise la Tanacu din dispoziţia şi cu ordinul P. S. Ioachim ? A greşit şi ctitorul mănăstirii, care n-a înţeles că pentru o asemenea misiune trebuie parcurse nişte trepte anume, prevăzute în scriptele şi practica Bisericii noastre, şi a insistat la PS Episcop să-l călugărească şi să-l hirotonească înainte de vreme pe Daniel. Şi a mai greşit şi Sf. Episcopie care, hirotonindu-l înainte de vreme, datorită lipsei de personal, nu l-a supravegheat îndeaporoape, nu l-a îndrumat şi ajutat să nu greşească. Trebuia ca Sf. Episcopie să-l povăţuiască, să-l cerceteze mai des, să-l dea eventual în grija unuia mai bătrân şi mai cu expierenţă în mănăstire. Mai ales că în mediul nostru mănăstiresc se ştia că susnumitul este plin de zel, până la fanatism, că se teme de "666", că acuză pe toată lumea de "masonerie", că face slujbe lungi şi în afara tipicului mănăstiresc, cu de la sine putere, că a refuzat salariile de la stat, că, deşi Tanacu figura în scriptele Episcopei ca mănăstire de călugări, în realitate erau maici şi câţiva calugări pe care, după ce îi ţinuse o vreme într-un bordei de la marginea pădurii de lângă manăstire, acum îi dusese într-o casă dintr-un sat vecin, formându-şi acolo un fel de "schit" de călugări, la o mănăstire de maici. Ciudăţenii despre care se ştia în sfera noastră de activitate. Şi a mai greşit Sf. Episcopie şi atunci când pripit i-au anunţat "caterisirea", bine-ştiind că legislaţia bisericească este foarte clară în această privinţă şi nu dă nici unui eparhiot drepturi mai mari decât aceştia şi le asumă, fie ei episcopi, mitropoliţi sau chiar patriarh. Deci nu i s-a dat minimul drept de apărare. Aceasta numai în cazul în care Statutul B.O.R. este valabil pentru toată lumea, clerici şi mireni, indiferent de poziţie şi treapta pe care o ocupăm fiecare dintre noi. Aşadar, caterisirea nu vine din biroul mitropolitului sau al episcopului, ci este un organism, bine structurat, numit Consistoriu Bisericesc, care, întocmai instanţelor civile, are judecători, acuzatori, apărători, etc. şi numai aceştia se pronunţă asupra vinovăţiei unui cleric. Ei dau sentinţa, care poate fi aprobată sau refuzată de către chiriarh, nicidecum modificată de acesta. Deşi cele amintite mai sus s-ar părea ieşite de pe făgaşul normal, dacă stai şi judeci drept, înclini să-i dai dreptate părintelui Daniel. M-aş referi aici la salarii, pentru că şi eu am fost şi sunt încă tentat să renunţ la salarizarea de la stat, nu pentru că nu mi-ar ajuta banii respectivi, ci pentru «teatrul» pe care trebuie să-l jucăm atunci când vine ziua să ridicăm aceste lefuri şi aşa corespunzătoare salariului minim pe economie. De ce? Pentru că nu există respect faţă de om. Mergi la sediul Protopopiatului zile în şir să vezi dacă au venit banii; deci nu există o zi fixă de salariu. Şi atunci când vin aşa-zis salariile, în loc de bani ţi se înmânează tot felul de chitanţe pentru: lumânări, tămâie, tablouri, cărţi, vin, ţuică etc. etc. Pentru ca să ştiţi ce salarii grozave avem, iată exemplul meu: am avut de la stat până mai lunile trecute 3.600.000 lei, iar impozitele pe încadrarea globală (deci şi pentru ceea ce ar trebui să iau din fonduri proprii, fonduri care în realitate nu există) erau de 4.200.000 lei, încât lunar am dus de acasă până la 600.000 lei, ca să-mi pot menţine vechimea în muncă. Noroc că în ultima vreme s-au mărit salariile şi după ce mi se opreşte plata impozitelor, mai primesc şi eu în mână câte 50.000. Şi asta după 30 de ani de muncă şi în pofida studiilor. Aşa că pe bună dreptate renunţase părintele de la Tanacu la salarii de genul celor amintite mai sus.
Cauzele unui accident
Toate astea se întâmplă acolo unde centrele eparhiale nu pun accentul pe "latura liturgică şi misionară", ci pe cea "birocratică", pe rapoarte, referate şi tot felul de scripte, care rămân hrană pentru şoarecii din arhive. O altă vină a Sf. Episcopii a Huşilor este faptul că în cei zece ani de funcţionare, la aproape 20 de mănăstiri nu şi-a găsit un monah capabil căruia să-i încredinţeze funcţia de exarh. Sînt cel puţin 35-40 de slujitori cu tot cu cei de la Episcopie, dintre care este imposivbil să nu găseşti nici unul căruia să-i încredinţezi această ascultare. Dar hai să admitem că n-ar fi nici-unul; putea fi adus unul din eparhiile vecine, care au mai mulţi şi mai buni: Iaşul, Suceava, poate şi Romanul. Am convingerea că, dacă Huşiul ar fiu avut un exarh vigilent şi căruia să-i fi plăcut să facă teren, teatrul de la Tanacu putea fi evitat.
Ceea ce pare însă de neînţeles e faptul că se fac în continuare tot felul de interpretări de către oameni care n-au de-a face cu Biserica, pe care, drăgăliţă Doamne, s-ar crede că o respectă şi o apără. Spun şi eu ca părintele Corogeanu: fals. La mănăstire a fost detaşat un părinte Silvan de la Episcopie, om "cu picioarele pe pământ şi cu capul pe umeri", care a reluat slujba încă din 29 iulie. Maicile, deşi fuseseră transferate la Mănăstirea Floreşti, au revenit. Va trebui ca Sf. Episcopie să se pronunţe, într-un viitor apropiat, ce fel de mănăstire este la Tanacu: de maici sau de călugări.
Părintele Corogeanu, a fost pus în libertate şi dacă nu i se va permite întoarcerea la aceeaşi mănăstire (la care a muncit), va fi transferat probabil, cel puţin pentru o bucată de vreme, la altă mănăstire, va fi probabil oprit de la sfintele slujbe o bucată de timp, după care, tot probabil, se va întoarce acasă, după o vacanţă prelungită, din care sper să fi învăţat ceva. Ce anume: că în ţara aceasta, numită şi pe bună dreptate "grădină a Maicii Domnului", pe lângă lalele, crini şi trandafiri, cresc şi spini, pălămidă, neghină şi alte buruieni, unele mai mici, altele mai mari, care, dacă nu sunt smulse la timp şi aruncate în foc, înăbuşă florile şi, după o vreme, acestea se ofilesc şi mor.
Sunt atâţia criminali financiari, care au delapidat mii de miliarde, au jefuit bănci precum etc. Câte crime oribile n-au săvârşit aceştia nu asupra unei singure persoane, ci a mii, sute de mii de persoane, dintre care multe şi-au ieşit din minţi, au paralizat. Iar făptaşii se plimbă în limuzine de lux, sunt eliberaţi pe cauţiune sau chiar prin decrete prezidenţiale, iar noi ne facem că nu ştim şi nu vedem. Oare "mineriadele" n-au făcut crime? Crime morale şi psihice, iar "vampirii" ortacilor ne râd în nas? Este arhicunoscut faptul că la noi, pentru o găină furată noaptea din coteţul vecinului, faci ani de puşcărie, iar pentru cazuri ca cele amintite mai sus sfidezi poporul şi justiţia care, nu mi-e teamă să subliniez, nu-şi face datoria. Ar trebui să le fie ruşine celor care au încătuşat pe preotul şi pe cele patru maici de la Mănăstirea Tanacu, ducându-i sub escortă la procuratura din Vaslui, unde au plătiţi ţigani să strige şi să huiduiască, ca acum 2000 de ani, când iudeii strigau: «Răstigneşte-l, Răstigneşte-l!». Câte accidente de muncă nu ne prezintă zilnic mass-media, câte zeci şi sute de accidente de circulaţie cu morţi şi făptaşii lor se plimbă în libertate, fără ca să fie duşi la rechizitoriu cu cătuşe pe mâini ? Există cazul soţiei lui Adrian Păunescu, care, desigur fără voia ei, a ucis trei persoane şi iată că se poate judeca în stare de libertate. Oare întâmplarea de la Tanacu nu poate fi considerată un "accident de muncă" al unui profesionist tânăr, neinstruit suficient în cele ale preoţiei, fără experienţă? Toate acestea sunt fapte atenuante şi de care instanţele de judecată, civile şi bisericeşti, ar trebui să ţină seamă. Biserica ar fi trebuit să le ia apărarea, că doar sunt oamenii Bisericii. Dacă au fost hirotoniţi prea de tineri şi dacă mănăstirea în scripte era de călugări, iar în realitate de maici, dacă erau acolo vieţuitoare despre care Episcopia nu avea cunoştinţă, vina nu aparţine numai părintelui Corogeanu, ci ar trebui înjumătăţită cu centrul eparhial, care dispune de inspectori, consilieri, vicar, oameni de teren şi care ar fi trebuit să remedieze aceste carenţe din vreme, nu după ce s-a spart buboiul, şi totul să arunce pe capul bietului duhovnic. Ar fi fost de dorit să ne întindem rufele la noi în curte, nu pe gardul vecinului, să le vadă toată lumea. Mi s-au adus personal multe reproşuri din partea unor persoane, care, citind presa, îmi reproşau: "Ce-aţi făcut măi, aţi omorât un om? Ce face Biserica, ce face Ortodoxia, ce face monahismul românesc?" Da, ce face Ortodoxia? S-a lovit cu barda şi fără milă, căutând şi urmărind discreditarea Bisericii Ortodoxe, deşi, dacă ar fi să răspundem cu o vorbă înţeleaptă din bătrâni, le-aş spune că "pentru un păduche, nimeni nu dă cojocul pe foc". Şi pentru asta să mă ierte părintele de la Tanacu, nu-l consider nicidecum în cazul de faţă păduchele eparhiei. A avut parte de o întâmplare nefericită, care se putea întâmpla şi altora.
Dacă nici Biserica nu înţelege astfel de cazuri, atunci la cine să mai alerge, cui să se plângă bieţii oameni ?
S-au adus Bisericii tot felul de insulte, afirmaţii gratuite şi nefondate ; s-a vorbit despre obiceiuri învechite şi perimate, de inchiziţie (care nu ne aparţine), de întoarcere la Evul Mediu. Să fie oare aceasta singura faptă abominabilă pentru care întreaga Ortodoxie ar trebui să-şi pună cenusă pe cap, ca în Vechiul Testament ? Nicidecum. Au fost multe crime premedidate şi care au trecut mult mai neobservaste de către presă.
Aş înclina să cred că furia jurnaliştilor vine şi din faptul că Biserica Ortodoxă refuză să devină o instituţie pe gustul omului modern, cu liturghii de o jumătate de oră, fără posturi şi spovedanii, în care să nu se mai vorbească de iad şi de… păcat.
În societatea noastră, lipsa de credinţă şi superstiţiile sunt la ele acasă. În emisiunile despre cazul Tanacu, am văzut cum o mamă avea de gând să-şi retragă odrasla de la mănăstire, pentru că acolo se omoară oameni; un bărbat se întreba dacă să mai meargă or ba la spovedit la mănăstire, ca nu cumva să fie crucificat; un alt individ era supărat că de 2000 de ani Biserica nu se modernizează. Şi aberaţiile nu se opresc aici.
Să ne mai întrebăm de ce se dezlănţuie stihiile naturii asupra noastră? Răspunsul vine de la sine. Daţi-mi însă voie, oameni buni, să vă întreb de ce generalizaţi? Pentru un caz izolat şi care n-a fost premeditat e nevoie să vorbiţi oare cu atâta uşurinţă? Mă îndoiesc. Nu uitaţi că Biserica, deşi instituţie pământeană, alcătuită din credincioşi, este de origine divină, stâlp şi temelie adevărului şi nici porţile iadului nu o vor birui. Slujitorii acesteia sunt şi ei oameni pământeni, luaţi dintre oameni şi puşi pentru oameni, supuşi păcatelor şi slăbiciunilor omeneşti.
Nimeni nu este infailibil
La noi, ortodocşii, doar arhiereii au girul sfinţeniei şi nu greşesc doar atunci când se adună în sobor şi lucrează sub oblăduirea Sfântului Duh. În rest şi ei, şi noi, preoţii, şi frăţiile voastre în calitate de membri ai Bisericii, greşim mai mult sau mai puţin. Numai la fraţii romano-catolici sfântul părinte de la Roma, când vorbeşte "ex catedra", adică de la anvonul Bisericii, este infailibil. Ai noştri "papi" nu-şi arogă astfel de epitete.
Referitor la vinovăţia sau nevinovăţia fostului duhovnic de la Tanacu, vor hotărî cei în drept. Şi noi ştim doar că tot ce se întâmplă sub soare e cu voia şi ştirea Celui de Sus, care, probabil, pentru păcatele noastre îngăduie astfel de încercări. Uneori şi pentru a ne smeri, când noi singuri n-o putem face cu de la sine putere.
În Vechiul Testament avem o scenă când cineva, crezându-se mai mult decât era în realitate, a căzut din cer, iar Sf. Arhanghel Mihail a strigat: "Să stăm bine, să luăm aminte". Şi dacă chiar n-are nici-o vină, atunci Pr. Daniel să primească aceasta ca pe o încercare de la Dumnezeu pentru păcatele sale şi ale celor pe care i-a spovedit şi cărora le-a dat dezlegare. Numai aşa suferinţa îi va fi ca o coroană pe frunte şi ca o tămâie bineprimită întru Jertfelnicul cel mai presus de ceruri. Totuşi, din ceea ce s-a spus şi după cum s-a procedat, avem dreptul să facem câteva constatări :
1. Când au urcat-o pe Irina în salvare, şoferul de la ambulanţă a fost solicitat de către asistenta medicală să o ajute să-i pună furtunul pentru aer. Ori, dacă într-adevăr asistenta a constatat moartea şi că nu mai are puls (aşa cum eronat a declarat pe post), atunci pentru ce i-au mai pus tubul pentru respiraţie? La ce-i ajuta?
2. Dacă într-adevăr au constatat moartea la faţa locului, pentru ce au mai luat cadavrul de acolo ? Ca să facă teatrul ce a urmat ? De ce n-au dus cadavrul direct la morgă ? Ce-au căutat cu mortul la spital ?
Sunt întrebări la care raţiunea şi cei care mai au ceva conştiinţă să caute un răspuns pertinent. Probabil cei în drept să răspundă, după ce au spus o minciună, s-au văzut obligaţi să o susţină până la capăt, cu încăpăţânare. Mai trebuie ştiut faptul că, indiferent de ce verdictul Justiţiei, Biserica şi monahismul românesc merg mai departe. Cu timpul, cei aproape 10.000 de călugări şi călugăriţe din cele 500 de mănăstiri şi schituri vom dovedi că ştim pentru ce-am plecat de-acasă, că ştim pentru ce am renunţat la viaţa de familie cu toate avantajele ei şi că monahismul românesc nu constă şi nu trebuie judecat după o întâmplare oarecare. E bine să se mai ştie că, deşi abia am ieşit de sub comunism, când tineretul nu era primit la mănăstire, comparativ cu Bisericile surori vecine, avem personal monahal mult. Ruşii, la 150 milioane de ortodocşi – au 2000 de călugări, bulgarii – 100, grecii au mănăstiri închise, sau mănăstiri foarte mari cu câte unul, doi monahi, de multe ori şi aceştia români sau ruşi. Aceeaşi criză de monahi este în Cehia, în Serbia. Aşadar, stăm cel mai bine, cel puţin numeric. Şi sperăm că, în cel mai scurt timp posibil, să fie şi «calitativ».
Greutăţile călugăriei
Nu fugim de răspundere, dar trebuie avut în vedere că un monah, un duhovnic bun nu se "plămădeşte" peste noapte. Şi dacă în toată lumea se pregătesc în şcoli anume tot felul de specialişti: profesori, medici, ingineri, pădurari, ziarişti, economoşti, preoţi (de mir – căsătoriţi) etc. călugări nu pregăteşte nimeni! Iar călugării nu se nasc călugări, ci se formează la "locul de muncă", prin ceea ce noi în alte meserii numim ,,ucenicie’’. Ucenicie – ascultare şi renunţare. Renunţare la foarte multe lucruri, ceea ce nu-i deloc uşor; ba, chiar e foarte greu. Şi de ce ? Pentru că Dumnezeu a făcut dintru început bărbat şi femeie. Şi I-a binecuvântat Dumnezeu şi Le-a zis: "Creşteţi şi vă înmulţiţi!". Aşadar, viaţa normală este viaţa în doi, viaţa de familie. Călugării sunt excepţia. De aceea, pentru călugărire trebuie oameni de excepţie. Şi ca să faci oameni de excepţie trebuie timp, răbdare, tact, pricepere, calm şi, iarăşi subliniez, timp. Cea mai grea luptă e lupta cu tine însuţi. Uneori reuşim să dresăm animale sălbatice, dar nu reuşim să ne stăpânim, să ne biruim pe noi înşine. Trebuie să lupţi împotriva firii, împotriva naturii. Trebuie să renunţi la o serie întreagă de lucruri îngăduite de Dumnezeu, dar nefolositoare, după zisa Sf. Ap. Pavel, care scria: "că toate sunt slobode, dar nu toate de folos". Nu trebuie să mai ai simţul proprietăţii, nu mai ai nimic al tău, ci totul aparţine colectivităţii; nu mai ai voinţă, ci trebuie să te laşi pe mâna şi în voia superiorului tău, nu mai poţi dispune de tine însuţi. Uneori trebuie să calci şi pe conştiinţă. De ce? Pentru că eşti monah şi ai jurat tăierea voii. Superiorii mei mi-au reproşat că nu înţeleg asta, când încercam să le spun că trec ascultarea prin filtrul raţiunii. E greu, dar asta e. Chiar şi atunci când vrei să faci carte, dacă superiorul tău nu vrea, trebuie să pleci fruntea.
Îmi amintesc cum, prin ’77, când eram tânăr, abia ieşit de pe băncile şcolii, şi m-am prezentat la Iaşi să iau binecuvântare pentru înscriere la doctorat, mi s-a spus: "Doctoratul călugărului este sfânta ascultare". Şi nu mi s-a dat voie. Pentru aceasta avem lipsă de duhovnici, de duhovnici buni. Este arhicunoscut că în 1959 comuniştii au dat un decret prin care se stabilea majorat monastic: 55 de ani pentru femei, 6ode ani pentru bărbaţi; fac excepţie doar cei cu pregătire profesională, adică seminar sau facultate. Or, cei cu şcoală se căsătoreau în proporţie de 99,9%. Foarte rare cazuri, când un absolvent de Seminar sau de Teologie mergea la mănăstire. Poate la 3-4 promoţii se găsea câte unul sau chiar mai rar. Aşa se face că bătrânii care au scăpat Decretului 410 au plecat la Domnul şi câţi mai sunt în viaţă îi numeri pe degete, iar până se formează o altă generaţie trebuie timp. Avem deci dohovnici la peste 80 de ani şi pleiada cealaltă de tineri, printre care chiar dacă mai sunt şi câţiva între două vârste, n-au vechimea necesară formării caracterului, care se cere în astfel de situaţii.
Sfintele Canoane şi Regulile monahale de la Sf. Părinţi sunt foarte aspre, când e vorba de ascultare. Şi iarăsi e bine de reţinut şi faptul că pe la anii 300 – 400, când s-au zămislit "canoanele", nu erau în mănăstiri calculatoare cu internet, nu era telefonie mobilă, nu erau limuzine de lux, nu erau mănăstirile în centrul oraşelor sau la marginea satelor, cum se întâmplă azi. Aşa că e foarte uşor să stai pe margine, să judeci şi să arăţi cu degetul pe cei care ar trebui apreciaţi măcar pentru curajul pe care l-au avut, de a pleca pe acest drum al călugăriei, nelipsit de încercări şi necazuri. Există însă şi bucurii şi mulţumiri, dacă ştii ce vrei şi ce ai căutat la mănăstire.
Elita Bisericii
Spuneam mai la început că monahul nu este un om ca toţi oamenii, deoarece oamenii sunt creaţi de Dumnezeu să-şi chivernisească viaţa în familie. Sunt două jumătăţi şi formează un întreg numai împreună, în timp ce monahul rămâne doar jumătate, cealaltă jumătate trebuie să şi-o înlocuiască cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu îngerii, cu Maica Domnului şi Sf. Cruce, cu pravila şi ascultarea necondiţionată. Şi dacă monahul nu este ca toţi oamenii, înseamnă că este fie deasupra, fie dedesubtul celorlalţi. Ambele variante pot fi posibile. Omul obişnuit nu poate fi călugăr. Dacă este, este un ratat, un impostor, un improvizat, un nerealizat, un manechin, un cuier pentru haine călugăreşti, un prepeleac, spunea cineva, pe care în loc de fân arunci potcapul, dulama şi rasa călugărească. Călugăria este, aşa cum afirma duhovnicul de la Tanacu într-o emisiune de la OTV, "elita Bisericii", numai că e bine să laşi să te remarce alţii. Altfel, rişti să cazi în ceea ce Sf. Părinţi numesc "mândria smereniei" şi, pe lângă aceasta, dacă te apreciezi singur, îţi pierzi meritele. Nu trebuie să ne fie nici teamă şi nici ruşine să spunem lucrurilor pe nume, deoarece sunt realităţi, realităţi care dor, dar sunt ale noastre.
Şi acum spre finalul acestor rânduri, o ultimă atenţionare. Cuvântul "călugăr" derivă de la greceştele kalos = frumos şi gheron = bătrân; înseamnă deci bătrân frumos. Aşadar, termenul în sine presupune două calităţi majore: să fii bătrân şi să fii frumos. Noi, însă, avem o vorbă înţeleaptă care spune că babe frumoase şi copii cuminţi, nu prea există. Şi atunci ce facem cu bătrânii frumoşi ? Le căutăm frumuseţea sufletească, duhovnicească, ceea ce putem întâlni şi la tineri. Şi ei pot fi frumoşi sufleteşte. Pentru a fi călugăr tânăr trebuie să ai calităţile unui bătrân, adică înţelepciunea, răbdarea, dragostea, pacea, iubirea, mila, nevinovăţia etc.
Sper şi am convingerea că Sf. Episcopie de la Huşi, de comun acord cu Sf. Mitropolie de la Iaşi, vor chibzui asupra cazului Tanacu şi, fără părtinire, vor găsi soluţia cea mai bună în a face pace şi linişte atât în inimile celor "interesaţi", cât şi ale bunilor noştri enoriaşi, care nu-şi pierd credinţa şi nu-şi vând sufletele pentru un blid de linte, chiar dacă "mass-media" a aruncat cu noroi în Biserică. Biserica în care bunicii şi părinţii noştri au îngenunchiat, s-au rugat şi au vărsat şiroaie şi poate pâraie de lacrimi, de sudoare şi de sânge nevinovat pentru ca noi astăzi să fim ceea ce suntem şi să avem ceea ce avem. Nu mult, ci puţin, dar puţin şi bun. Şi vom duce mai departe şi vom lăsa moştenire nepieritoare copiilor şi copiilor copiilor noştri, în veacul vecilor, indiferent de ce vor mai scotoci şi vor denatura mijloacele mass-media, împlinind astfel testamentul transmis pe patul morţii de către marele voievod Ştefan al Moldovei fiului său Bogdan.
Arhim. Dr. Ştefan Guşă
Cazul Tanacu: despărţirea pământului de ape
Am asistat cu toţii, în urmă cu cîteva săptămâni, la una dintre cele mai proaste şi revoltătoare piese de teatru social. Nu este un fapt izolat, ci face parte dintr-o campanie concertată, începută demult şi stimulată total – campanie îndreptată împotriva Bisericii Ortodoxe Române.
Deţinem informaţii din "surse" (cum e la modă a se zice acum …) despre o întrevedere între oficialii români şi un comisar al Uniunii Europene – cu care ocazie comisarul (ce denumire! – parcă am schimbat comisarii sovietici-cekisto-enkavedişti, pe comisari vestici!) ar fi declarat tranşant: "Până nu veţi termina cu ciorile de prin pădurile voastre, nu veţi intra în Uniunea Europeană!" "Ciorile", evident, simbolizează, în viziunea unei Uniuni care a refuzat să stipuleze, în Constituţia ei, realitatea spirituală a bazelor creştine ale civilizaţiei europene, monahismul românesc. Sperietoare pentru toţi cei atei şi mamonici, din Vest ca şi din Est.
Ce s-a regizat, drept consecinţă a întrevederii cu pricina? Comandourile de ziarişti (cei mai bine instruiţi informatori, formatori, dar şi manipulatori de opinie, prin însăşi natura profesiei lor) au căutat, febril, "unde e aţa mai subţire" şi au descoperit în România o episcopie unde monahismul era urgisit: Episcopia Huşilor – unde PS Episcop Ioachim şi vicarul său, PS Corneliu Bârlădeanu, nu suferă prin preajma lor "pletoşi, bărboşi şi jegoşi" (declaraţia la OTV a studentului teolog Cătălin Corogeanu, fratele părintelui Daniel Petru Corogeanu – dar în emisiune au intervenit, confirmând, zeci de localnici ai acelor binecuvântate meleaguri…). Şi unde (spun aceiaşi) preoţii sunt plătiţi nu cu bani, ci "cu ţuică, vin, lumânări şi cărţi la suprapreţ", sugerându-li-se, astfel, să deschidă buticuri, pentru a valorifica "plata Episcopiei"! Bineînţeles, toţi preoţii s-au lăsat păgubaşi, se pare, de "remuneraţie" – dar preotul-călugăr Daniel Corogeanu, de la mânăstirea (cu rânduială atonită) Tanacu-Vaslui, a îndrăznit să şi condamne, public şi pe faţă, procedurile de plată episcopale. Gravă decizie!
Buuun… Sarsailă, deci, lucra pentru ziarişti şi Europeana Uniune… Episcopie dezbinată de monahism s-a aflat, deci să purcedem: "Întărâtă-i, drace, că şi mie îmi place!" toţi gazetarii au căscat obiectivele cât cepele, că ceva tot trebuia să iasă şi să se întâmple, din aşa de frumoasă lucrare episcopală, nu?" Şi-au avut perfectă dreptate.
La o slujire, obişnuită în toată Biserica, de "scoatere de demoni", prin citirea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare – lucrare făcută de mult-pânditul preot-călugăr Daniel Corogeanu, de la mânăstirea de maici Tanacu, de lângă Vaslui – o soră, de 23 de ani, cumplit bântuită de cel spurcat (abia venită, de câteva săptămâni, Irina Cornici – aflată la Mânăstirea Tanacu, cu tot cu fratele ei mai mare, Vasile, cel care a asistat la exorcizare, s-a sfătuit cu şi a confirmat toate cele făcute de preotul Daniel) a murit. Senină, împăcată cu lumea şi cu Dumnezeu. Ne doare sufletul pentru orice tânăr şi pentru orice fiinţă care, supusă legii divine, părăseşte această lume, dar poate că, într-adevăr, prin lucrările sfinte ale rugăciunilor, ea s-a mântuit. "Răstignită şi torturată medieval" – ţipă, ca din gură de şarpe, presa, română şi (aţi ghicit!) străin-vestică: de fapt, legată de-o targă, pentru a putea asculta moliftele, şi să nu se zbată, ca să-i vatăme pe cei din jur, în timpul slujbei (fratele ei, Vasile, confirmă că sora sa fusese karatistă!). Toţi ştiţi acuzaţiile de "crimă", la adresa nu doar a preotului, ci şi a maicilor. Nu ştim nici azi pe ce criterii au selectat jurnaliştii şi episcopia doar patru maici, pentru cătuşe! Trebuiau arse pe rug toate cele 24 de maici, să se înveţe minte monahii să se mai roage pentru păcatele oamenilor!!! De fapt, Prea-Sfinţitul vicar episcopal a şi declarat apocaliptic, pe toate posturile tv şi radio, la oră de maximă audienţă, că "nu va mai lăsa piatră pe piatră din mânăstirea asta blestemată"(???), afirmând, cu tărie, că mânăstirea n-a fost sfinţită şi recunoscută de nimeni, nici preotul Daniel nu-i preot – sugerând că s-au strâns acolo nişte nenorociţi de sectanţi… "Nu va mai lăsa piatră pe piatră"… asta aduce grozav de un alt "sfânt" episcop, seniorul Simon de Montfort, care, în veacul 13, "n-a lăsat piatră pe piatră" din locaşurile albigenzilor-catari, masacrându-i şi arzându-i pe rug, la hurtă, cu miile…
Şi, nici una, nici două, părintele-episcop s-a transformat din ce era el acolo – în ditamai sinod al Preasfintei Biserici Ortodoxe!!! – şi i-a caterisit, pe rudă-pe sămânţă, în doi timpi şi trei mişcări, pe "criminali"! Acuma, şi alta-i: cum să despopeşti ceea ce nu-i popit?! Unde-i logica? Sau: mai e nevoie, oare, de logică, atunci când năvăleşte politica Uniunii?
Numai că Adevărul iese, totdeauna, ca uleiul, deasupra apei: în "Candela Moldovei", revista Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în nr. 9, din anul 2000 – scrie, negru pe alb, că mânăstirea a fost sfinţită, chiar de episcopul Ioachim, iar părintele Daniel chiar a fost miruit ca ieromonah, printr-o frumoasă slujbă episcopală… Şi chiar de mâna episcopului Huşilor, în prezenţa Vicarului şi a protopopului Vasile Pârcălab… Dar, de parcă n-ar fi auzit glasul Adevărului, presa şi Prea-Sfinţitul, cel care s-a lepădat de un frate, continuă să susţină "nesfinţirile" (care?cele de-atunci ori cele de-acum?). Să conteste, adică, sacramentele slujite cu propriile binecuvântate mână şi glas ale celui care se leapădă, azi, de fratele Daniel – în loc să se lepede de demonii minciunii, laşităţii, asupririi celui drept… Curios, dar nici Prea-Fericitul nu se prea grăbeşte să să reamintească faptul, bine ştiut, că un slujitor al B.O.R. este judecat, întâi, de Biserică şi abia apoi este predat braţului secular al legii oamenilor (destul de stângace, versatilă şi relativă, complet insensibilă la cele ale Nevăzutului Sfânt Duh!).
Şi, în toată această vreme, toate frontispiciile de ziare zbiară: "Criminalii" şi iar "Criminalii!", cu mult înainte ca orice anchetă a Procuraturii să se pronunţe (da, ori ba – vinovat sau nevinovat) – ceea ce, după umila noastră opinie, aminteşte de instigarea la linşaj din statele confederat-sudiste ale Americii, ale jumătăţii de secol XIX… Iar orbii şi sangvinalii patibulari din societatea românească – şi mulţi mai sunt, Doamne! – despre care tot jurnalele, cu senzaţionalele lor statistici spectaculoase, afirmă, an de an, că sunt creştini ortodocşi 87%, ba chiar 93% (dacă n-ar fi fost cazul Tanacu, săreau peste 100%…) – urlă, şi ei, asmuţiţi, în cor, ca la Gavafta Ierusalimului, din timpii lui Pilat şi ai fariseilor: "Ucideţi-i! Ucideţi-i!" şi ce dacă în România s-a desfiinţat pedeapsa cu moartea? Biserica Ortodoxă şi "ciorole"ei – zău că merită o excepţie!…
Noi ce putem zice? Noi nu contestăm, Doamne păzeşte!, şi nici nu comentăm Justiţia lumească. Nu întotdeauna putem recunoaşte dreptatea, dar suferinţa, credinţa şi crâncen-prigoniţii au întotdeauna dreptate. Sub aparenţele tragicei dezbinări a societăţii româneşti, în raport cu cele descrise mai sus – s-ar putea să stea voinţa lui Hristos, cel care, prin Sfânta Evanghelie, ne-a anunţat Mistica Sabie a Discernerii Credinţei. Poate aşa a orânduit Dumnezeu şi păcatele (ori meritele duhovniceşti) părintelui Daniel ca, prin această aparent revoltătoare – în realitate, probabil tainică lucrare, care este, de-acum, "cazul Tanacu" – să se despartă pământul de ape, şi să se lămurească, odată, cine este dreptcredincios, statornic şi nebătut în credinţă faţă de Unul Dumnezeu – şi cine numai hămăie aiurea din gură; şi încă, ce-nseamnă lucrarea de duh, acţionând în nevăzutul spiritual a lui Dumnezeu, şi cum trebuie ea privită, spre a nu o tot confunda cu lucrările microscopice ale muşuroiului nostru de furnici umane (câtă umanitate va mai fi rămas şi în noi…). Şi că, spre deosebire de greşitorii prin râvna lucrării, de felul incriminatului preot Daniel (care n-a beneficiat, prin "lucratea" presei, de nici o urmă de prezumţie de nevinovăţie!) – greşitorii prin comoditatea spirituală a laşităţii, minciunii şi a hulei neghioabe şi oarbe sunt cu totul altceva decât creştini. Astfel că, în Împărăţia Cerurilor, nu-i nici o nădejde ori primejdie să se ciocnească nas în nas, pe aceeaşi cărare paradisiacă, părintele Daniel cu lucrătorii de felul Prea-Sfinţiţilor Ioachim şi Bârlădeanu şi Pârcălab… ori cu acea presă română nestăpânită şi suspect gudurată, pe lângă cenuşii eminenţe… ori cu cei care urlă în delir colectiv, cu spume la gură…
Prof. Dr. Adrian Botez
Concluzii la cazul Tanacu
Cele întâmplate în "cazul Tanacu" au reprezentat, pentru mine cel puţin, un neaşteptat prilej de lămurire. Aceasta se referă nu doar la dezlănţuirea de ură a unei societăţi majoritar creştine – 87% susţin statisticile! – împotriva Bisericii Ortodoxe, cât mai ales la ce ne putem aştepta din partea unor ierarhi şi a unor preoţi atunci când demonii (iată, am îndrăznit să cred în existenţa unor "mituri" – medievalul de mine!) "societăţii civile" se năpustesc asupra turmei "răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită".
Nu doresc să comentez vinovăţia sau nevinovăţia Părintelui Daniel (personal sunt convins că este nevinovat, până la proba contrarie şi aşa trebuie să creadă orice om cu bun simţ), ci reacţia ierarhiei, care a căutat să se spele pe mâini prin cele mai uluitoare minciuni (la început: era o mănăstire de eretici ş?!ţ, duhovnicul nu era hirotonit, mănăstirea nu era mănăstire etc.), iar apoi prin hotărâta condamnare a "necivilizatului" şi "nespălatului" ieromonah. Slobod la gură, antiecumenist şi antieuropean, acesta atrăsese anterior antipatia ierarhiei moldovene, care s-a pripit cu această ocazie în a-i arăta că ura poate face casă bună cu maimuţărirea virtuţilor creştine. Ierarhia moldoveană, având complexul rudei sărace din marea familie ecumenistă, cu iz de sinagogă, în care vrea să se integreze, a încercat şi mai încearcă încă să ascundă "gunoiul" sub preş. Care gunoi? Mănăstirile şi marii duhovnici antiecumenişti, care în "înapoierea" lor mai cred în buchea canoanelor şi a sfinţilor părinţi, în singura Biserică adevărată, cea Ortodoxă şi nu vor să-L ruşineze pe Hristos slujind împreună cu ereticii şi bătându-se pe burtă la agape europene cu cei care l-au răstignit pe Hristos.
Nu pot să nu mă gândesc la sinedriul fariseilor ce se gudurau pe lângă Irod, oripilaţi de necivilizatul şi nespălatul (trăia în deşert, prin cine ştie ce coclauri!) Sfânt Proroc Ioan Botezătorul, care îndrăznea să ameninţe cu focul iadului, persecutându-l pe bietul rege care trăia "alternativ" cu cumnata sa ,în dispreţul legii unui alt "învechit", Moise. Ba, a mai şi îndrăznit să nu aibă studii de specialitate în şcolile rabinice şi să atragă la râul Iordanului mult popor (din alte parohii, fără să respecte jurisdicţia "oilor", Părinte Profesor Alexandru Stan!), pretinzând că dă iertare de păcate şi că-l va arăta pe Mesia (fără să aibă doctorat sau masterat, ba nici măcar opt clase, Părinte Profesor Alexandru Stan!) şi vor vedea minuni – cerul deschizându-se şi pogorârea Sf. Duh şi vor auzi vocea Tatălui.
Iată, deci, că au crezut, cu un ceas mai devreme, că a venit timpul să fie puse cu botul pe labe aceste focare de nesupunere, ce-şi imaginează, în idealismul lor romantic, că monahismul înseamnă şi altceva decât pupatul mâinii şi obedienţa laşă (deghizată în virtutea dumnezeiască a ascultării, pentru că orice duh necurat se arată ca înger de lumină) în faţa prinţilor Bisericii.
Ce putea fi mai revelator pentru pericolul pe care îl reprezintă fundamentaliştii şi extremiştii ortodocşi, antiecumenişti şi antieuropeni, decât un caz de "omor" ("deosebit de grav", cum spune cea mai mare plagă a societăţii româneşti contemporane, justiţia română). Aici le acord multora circumstanţe atenuante. Sunt sigur că o parte din ei chiar au crezut, în micimea lor, că un asemenea "specimen" poate ucide intenţionat o tânără pentru a scoate pe dracu’ din ea.
Unde este dragostea dintre fraţi şi unde este blândeţea şi bunătatea părintească a celor ajunşi la contemplarea nepătimaşă a adevăratei theologii, care au pătruns cu mintea dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor, privind cu ochiul minţii cel înţelegător la tainele negrăite ale Liturghiei cereşti?
În naivitatea noastră nu putem să lăsăm însă "idealismul" deoparte şi să devenim practici, punând Biserica la treabă "pentru prosperitate şi mai bine", cum afirma recent un distins personaj politic. Să încetăm odată cu această pretinsă luptă cu demonii, în care s-au nevoit Sfinţii Părinţi (cine or mai fi şi ăştia!? – se miră prosteşte presa noastră, propovăduitoare a pornocraţiei europene), şi să contribuim la viitorul luminos al ţării în "marea familie europeană", alături de cei care, recent, s-au lepădat cu hotărâre de Hristos, ba până şi de amintirea lui, nevrând să recunoască prin constituţie fundamentele creştine ale Europei.
Un observator atent poate remarca mediatizarea scandalurile cu subiect bisericesc, unul după altul, din ultima vreme: "stareţul" homosexual băgat pe gâtul consumatorilor de TV zile în şir, Catedrala Mântuirii Neamului (care poluează mediul şi strică boscheţii şi monumentele sataniste de prin parc), ieromonahul, "criminal cu barba roşie" care te exorcizează până te omoară, cazul copilului dispărut, suspect, pe lângă o mănăstire etc. Ultima ştire: o româncă omoară, în Franţa, un cunoscut ecumenist, "ca să-l avertizeze de un complot al unor călugări masoni" (!?). Nu întâmplător, în profeţiile Sfântului Lavrentie al Cernigovului televizorul este prezentat ca unealta predilectă prin care Antihrist va înşela lumea şi o va convinge să-l înscăuneze ca împărat al lumii.
Dincolo de faptele în sine, modul lor de mediatizare ne arată că miza centrală a acestei campanii nu poate fi decât schimbarea cotei de încredere în Biserică, nepermis şi neeuropean de mare. Cu o asemenea "mentalitate medievală" nu putem, desigur, intra în tărâmul făgăduinţei: Uniunea Europeană. Lucrul cel mai trist nu este însă acesta (vrăjmaşii lui Hristos îşi fac treaba dintotdeauna), ci faptul că adevăraţii ucenici ai lui Hristos sunt din ce în ce mai puţini şi mai singuri, iar prigoana se va dezlănţui şi cu complicitatea, voluntară sau involuntară, a "fraţilor celor mincinoşi". Dumnezeu să ne păzească!
Pr. Mihail
Am citit de recent un alt articol extrem de elocvent despre "Cazul Tanacu", dar imi pare rau ca nu L-am inregistrat. Daca il gasesc il voi afisa.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
O veste cu adevarat buna era daca " sf nostru sinod " ar fi emis o enciclica dupa modelul sf sinod al greciei .
Veste despre maicutele si printele de la Tnacu , condamnati pe nedrept, ma face sa am si mai mari mustrari de constiinta : cum am putut noi , crestini ortodocsi , sa lasam sa zaca atatia ani in puscarie cele mai frumoase vlastare ale noastre ?! si asta in plina " democratie ?!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@un pacatos.
La intrebarea ta, daca fata demonizata era sora mea, as fi procedat la fel, raspunsul meu este DA, la fel as fi procedat!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Tot pentru L101:
Citeste atent acest articol. Nu vei mai avea dubii.
http://vestitorul.blogspot.com/2009/05/cuvant-al-vrednicului-de-pomenire.html
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Preotul Daniel Corogeanu spunea catre un cameraman pro-tv: ''Pe dumneavoastra o sa va trazneasca Dumnezeu, nu astazi, maine - poimaine''... Prin comparatie cu Parintele Cleopa Ilie care blestema cu fericire vesnica: "Manca-v-ar Raiul !!!" as spune ca nu trebuie sa fii foarte credincios ca sa tragi unele concluzii. Numai Dumnezeu Iisus Hristos stie tot adevarul despre ce s-a intamplat acolo, asa cum tot El il ruga pe Dumnezeu sa-i ierte pe cei care l-au rastignit nu sa-i trazneasca...