Cearta Realilor – Parintele Gh. Calciu despre necesitatea Mitropoliei Clujului

In Evul mediu a existat, in Vest, un fel de disputa intre filosofii realisti si cei nominalisti. Numai ca cearta, sau macar denumirea celor doua grupuri, era ciudata. Ea a fost numita, prin aceeasi ciudatenie, cearta realilor, realistii sustinand ca real este nu obiectul din fata mea, ci existenta lui in lumea ideala (era perioada in care platonismul se ridica viguros impotriva aristotelismului brutal al Evului mediu).

In cartea a patra a Repubicii lui Platon, acest idealism care este adevarata existenta a lucrurilor isi are demonstratia in Mitul Pesterii imaginat astfel: un grup de oameni sunt legati intr-o pestera, cu fata spre fundul ei. Lumina vine din spatele lor si proiecteaza pe peretele din fund umbrele celor care trec prin fata pesterii, oamenii care trec izolati sau in grupuri, carand sarcini, se aud franturi de discutii care par a fi reflectate de pe peretele pe care se misca umbrele si cei din pestera cred ca umbrele de pe perete sunt cele reale si nu ceea ce se aude indistinct de afara. Am spus aceste cuvinte care sa faca pe cititori sa inteleaga mai usor cearta realilor transilvane.

Ceva in genul acesta este cearta realilor pornita de Mitropolia de la Sibiu, impotriva viitoarei Mitropolii a Clujului. Cei de la Sibiu sunt legati si privesc numai spre umbrele dorintei lor de putere, ale trufiei pacatoase, ale frustrarii lor de cateva judete prin infiintarea Noii Mitropolii a Ardealului.

Numai ca cearta realilor s-a purtat intr-un chip civilizat, filosofic si argumentativ fara manie si fara insulte si, mai ales, fara murdarii. Atacul Mitropoliei de la Sibiu este o introducere a duhului lumesc, de care se si servesc, in argumentatia debila teologica a pozitiei lor fata de hotararea Sfantului Sinod: o puternica trupa de mercenari, adunati de oriunde cu existenta reala, o mare parte si cativa cu existenta iluzorie: ziaristi galagiosi, flecari, uzand de un limbaj caragialesc si sub caragialesc, sau la televiziunea care, pe langa femeile nerusinat de goale, mai pune si piperul scandalului preotesc, nu stiu care diplomat sau politician din Vest, de care nimeni nu a auzit niciodata si care sa fi scos un singur cuvant impotriva situatiei din tara pe vremea comunismului, pana la fabricarea fostului presedinte Constantinescu, a acelui calugar Vasile, un fel de uite popa nu e popa, care apare la timpul oportun ca sa dea sentinte absolute impotriva Sfantului Sinod, numindu-l indirect «talharesc», prin fraza grosolana «au mai fost sinoade talharesti». Si daca acest calugar ratacitor, care apare si dispare ca un spiridus este de la Sf. Munte, (cum afirma fostul presedinte) de ce se tot plimba hojma prin lumea noastra pacatoasa in loc sa stea acolo, in Gradina Maicii Domnului, ducandu-si viata ingereasca? Este evident ca nu se impaca deloc cu Stapana Sfantului Munte. Sunt si eu in legatura cu cativa sfinti parinti din Athos, pe care i-am intrebat daca stiu ceva de acest cuvios care isi alege cuvintele, probabil, dintr-un dictionar al expresiilor mahalagesti. Mi-au raspuns ca sunt multi monahi in Athos cu numele de Vasile, dar nici unul nu corespunde monahului lansat de oamenii presedintelui Constantinescu.

L-am pomenit numai pentru ca a scris un articol rusinos. A iesit si el la vanatoare folosind arma murdara a minciunii si pumnalul schismei in codrul imposibil al imprecatiilor duhovnicesti ale Mitropoliei Sibiului. Dumnezeu sa-i inchida gura, amutindu-i-o pentru o vreme.

In sfarsit, printre mercenarii, sa zicem, de buna credinta, care s-au prezentat de buna voie pe arena luptei dinainte pierduta, sunt preotii ardeleni care au parasit tara si Biserica romaneasca si au venit in America (probabil si in Europa) pentru un trai mai bun. Ei se considera luptatori voluntari, dar practic, ei au parasit lupta sau compromisurile slujitorilor din tara ai Bisericii, in momentul cand au iesit din tara si au venit la episcopiile din America. Fapta aceasta se numeste tradare. Nu implic faptul ca majoritatea acestor tineri preoti «defectori» care erau studenti in strainatate, nu puteau obtine bursele de care s-au bucurat, fara anumite obligatii si angajamente, pentru ca nu pot nega faptul ca unii ar fi putut trece fara angajamente dezonorante. Ei au fost acceptati in Episcopia de la Vatra, au primit functii si au fost inaltati, sau coborati.

Ei au dreptul sa vorbeasca si sa-si spuna parerea in Episcopia in care slujesc, dar nu intr-o tara si o biserica pe care le-au parasit si in care viata a fost asa cum o stim, iar ei au trait bine si chiar foarte bine in comparatie cu Romania, desi era o viata modesta, pentru America, nu pentru Romania.

Daca vreunul din cititori se va intreba: Dar Parintele Calciu nu a tradat tara si Biserica romana, nu a huzurit in timp ce Romanii sufereau?, le dau un raspuns tare: Eu nu am plecat din tara si din biserica. Eu am fost expulzat, si din tara, si din Biserica. Dar venind in America nu mi-a tihnit nici somnul, nici mancarea. Am protestat la posturile de radio din strainatate, am calatorit prin lume vorbind despre suferinta Bisericii noastre, am fost audiat de trei ori de Congresul American, am fost primit de doi presedinti, de ziua drepturilor omului – Reagan si Bush Tatal – am organizat demonstratii in fata Casei Albe si a Congresului, si, mai mult decat orice, am stat in inchisoare 21 de ani, din care, un an in domiciliu obligatoriu cu toata familia mea, fiind pazit de 45 de agenti ai securitatii, ostasi si politisti, ziua si noaptea. Nu port nici un fel de ranchiuna nimanui, ierarhi, preoti, angajati ai Patriarhiei, securisti sau gardieni. Dumnezeu i-a pus in jurul meu pentru ispasirea pacatelor mele si pentru a-mi arata puterea Lui si pentru a ma face sa intelege ca nimic nu am fost si nimic nu sunt nici acum. Dar nu voi inchide gura mea niciodata atunci cand este vorba de adevar.

Asadar, cine le da dreptul acestor ardeleni sa se amestece spunand lucruri neadevarate sau aducand argumente false si neconfirmate de istorie pe aceasta estrada a ambitiilor ierarhicesti sau academice (teologice) care cheama barfitorii, persoane laice care nu au habar de deontologia profesionala, indivizi care pana mai ieri erau dusmanii declarati ai Bisericii Ortodoxe, ecumenisti care calca in picioare canoanele Bisericii, transfugi clerici si laici pentru care orice neadevar, orice insulta, orice expresie murdara este argumentul nevalabilitatii noii Mitropolii. De unde s-a adunat aceasta ceata de «viteji» ai masluirilor, cine i-a poftit la o cina care ar fi trebuit sa fie de Taina si a iesit o orgie verbala? Toti acestia au venit la un ospat al neascultarii pentru ca i-a chemat Mitropolia Sibiului.

Marturisesc cinstit ca desi traiesc in America, am putina spaima de computer si de alte masini inteligente. Ma intimidez in fata unor termeni ca link, site si unele titluri legate de aceste masini neobisnuite. Am vazut ca toate incalcarile regulilor bisericesti de subordonare catre ierarhul suprem, PF Patriarh Teoctist si catre Sfantul Sinod al BOR, folosind un limbaj lingusitor si perfid si multe expresii incompatibile cu pozitia inalta a unei Mitropolii, exprimate vulgar de autori cunoscuti sau necunoscuti, curg continuu prin robinetul linkului (probabil ca incurc termenii tehnici, dar sunt nevinovat prin ignoranta tehnica) Mitropoliei Sibiului. Cineva semneaza ca autor sau administrator al spatiului acesta. Este un arhimandrit care adauga si un alt titlu: web master. M-am sculat in picioare (macar in intentie) auzind acest titlu de origine «cereasca», dar din alte ceruri decat ale noastre. Am intalnit multi arhimandriti, unii mi-au fost invatatori si spoveditori, care m-au scapat de iad, dar cand am vazut scris cu litere mai groase Web master, am dat pe din afara de respect.( !)

Cand eram student la medicina, mergeam pe la teatru. Odata am vazut o comedie, tare similara cu chestiunea aceasta a web-ului. O actrita, nu-mi mai amintesc numele (bineinteles, era o dramatizare, dar isi folosea propriu sau nume) vine la directorul teatrului si-i cere s-o puna prima pe afisul unei piese viitoare in care juca si ea. Directorul ii spune ca nu se poate fiindca aceia sunt actori de talie mare care nu pot fi pusi in coada unui afis. Actrita riposteaza: Pune-i pe toti inainte, chiar si pe figuranti, dar la sfarsit sa adaugi SI TANTI CAPATANA (Numele e conventional). Cam asa a facut preacuviosul din povestea reala de la Mitropolia Sibiului. Putea sa puna toate titlurile monahale, dar, la sfarsit, sa adauge si web master. Asta il salva din multimea nediferentiata a arhimandritilor. Este singurul care isi pune in coada numelui: si web master. Aproape ca as pune ramasag ca preacuviosul a fost scolit la universitatile protestante eretice din Occident, unde a prins gustul web masteratului. Pe asa un titlu poti oricand sa-ti vinzi sufletul diavolului.

Galagia cea mare era ca scindarea aceasta a Mitropoliei scindeaza unitatea Bisericii si a Natiunii. Atunci inseamna ca in momentul in care Romania Mare a fost impartita in provincii si judete, s-a scindat unitatea tarii si dobrogenii au fost cuceriti cu arme de moldoveni (care, oricum erau multi), oltenii i-au inghitit pe Banateni, ca sa nu mai vorbesc de Ardeleni care i-au inghitit pe toti ceilalti. Si mitropoliile si eparhiile, la fel. De astfel de jalnice argumente s-a slujit retorica sibiana si academicii Mitropoliei. Mi se pare ca traiesc o comedie de prost gust cand se anunta pompos: Un profesor de teologie (se intelege, plin de faima) declara ca scindarea Mitropoliei Ardealului va fi o catastrofa nationala. Preacucernice Parinte Profesor, chiar foarte faimos, nu a fost o catastrofa nationala dainuirea comunismului si colaborarea preacucerniciilor voastre cu acest regim? Caci a tacea este colaborare. Nu am auzit niciodata cuvantul dumneavoastra taios de faimos profesor – si ce bine ar fi fost – protestand impotriva incalcarilor pe care le stim. Nu am auzit nici macar vreun student afirmand ca profesorul a strecurat macar un cuvant cu subinteles intr-o convorbire particulara. Stiu cativa profesori faimosi, Dumnezeu sa-i odihneasca si care faceau astfel de aluzii, sau chiar ma sustineau in actiunea mea. Si ce s-a ales de catastrofa comunista? Biserica a triumfat, chiar atunci cand preacucernicia voastra laudati regimul, macar prin eludarea adevarului. Acum constatati ca toate crimele comuniste nu au fost o catastrofa, dar o oranduire fixata de Sf. Sinod, ineluctabila prin prezenta Duhului Sfant este, pur si simplu, o catastrofa nationala ( ?!?). Pentru cine? Pentru un arhiereu care n-a stat nici o zi in manastire? Pentru acolitii lui si webmasterii arhimandriti?

Am urmarit cu multa atentie ce se intampla in BOR si in tara, ca si ce se intampla in America si Europa. Cei care imi citesc articolele stiu ca nu am crutat niciodata rautatile si ingrozitoarele abuzuri. Un ziarist roman din America, gudurator, a scris repede o lingusire, prin care propunea transportarea mea in Afganistan pentru ca am protestat impotriva abuzurilor deprimante folosite de America in Abu Graib si Guantanamo, Noul Pitesti. Probabil ca ziaristul se mai gudura inca si azi.

Preafericite Parinte Patriarh, Inalti preasfintiti si Preasfintiti, nu ati observat ca majoritatea tulburarilor sunt facute de ierarhi inaltati in scaun fara o zi de calugarie? Si, mai abitir, de cei fara calugarie si studiind la Universitati eretice?

Dupa inteleapta hotarare de a infiinta Mitropolia Ardealului de Nord, cred ca urmatoarea inteleapta hotarare sinodala ar fi ca sa se ceara viitorului postulant la scaunul arhieresc, cel putin zece ani de vietuire duhovniceasca in manastire si sa se cerceteze viata lui spirituala din manastiri*. Atunci Biserica ar fi mai ferita de rebeliuni, ascultarea ar fi prezenta si ierarhii ar lucra mereu sub indrumarea Sfantului Duh. Si nu ne vom teme cand Mitropolia Sibiului, sau alta Mitropolie va striga prin guri naimite ca Sinodul Cutare a fost talharesc, sau ca Duhul Sfant nu a vorbit prin Sinod, ci prin inventatul monah Vasile, sau nu stiu care corector de ziare sau de la TV.

Biserica nu este o democratie, ea este o Teocratie prin hotararea Mantuitorului. Democratia noastra este credinta nestramutata in Iisus Hristos in dragostea Lui si in prezenta Sfantului Duh la toate sinoadele neeretice.

Binecuvantati si iertati, Preafericite.

*Cu cativa ani in urma, am citit o istorioara in Pateric: un monah cu o viata destul de imbunatatita in manastirea in care traia, a murit. S-au facut toate randuielile si priveghiul. La miezul noptii, toti privighetorii au adormit. Cand s-au trezit, sicriul nu mai era in tinda bisericii, ci afara. L-au adus inauntru si au adormit din nou; au aflat iar sicriul afara. Lucrul acesta s-a petrecut si a treia oara si apoi nu s-a mai repetat. Monahul a fost inmormantat si curand s-a uitat incidentul. Numai staretul a cercetat viata calugarului pe la toate manastirile. Toate pareau bune numai ca, uneori, apareau semne de neascultare fata de parintii spirituali. Dumnezeu a facut un semn prin el pentru monahii care l-au privegheat, dar si pentru noi.

Nota: Parintele Bleahu scrie intr-un articol postat pe internet ca il cunoaste bine pe monahul Vasile (si pe altii) ca acesta isi face doctoratul prin cele strainataturi (adica la eretici, ceea ce explica pozitia lui si exprimarea). Dar care este legatura dintre viitorul doctor la Universitatile protestante si misteriosul monah al fostului presedinte al Romaniei? Sunt sute de monahi Vasile, dar numai unul vine cand vrea de la Sf. Munte si chiar in momentele cele mai potrivite pentru situatii ca aceasta de care ne-am ocupat. Sau asta este multipla fata a lui Vasile?

extras din cartea Parintele Gheorghe Calciu. Marturisitorul prigonit