Incultura si anti-romanism: Acuzatorii Miscarii Legionare ar trebui sa stie ca aceasta a fost scoasa de sub acuzare de Tribunalul de la Nurnberg inca din 1945

 

Declaratiile si Memorandumul d-lui MIHAIL ENESCU, fost Consul General al Romaniei, in Germania, la sfarsitul celui de-al II-lea razboi mondial:

„1. Platforma politico-diplomatica, in vederea unei explicatii cu Invingatorul, a inceput sa fie pregatita din vreme, inca din Decembrie 1944. Atunci nu mai incapea nici o indoiala cum se va sfarsi razboiul. Presedintele Guvernului National si Ministerul de Externe mi-au lasat mana libera.

2. In scopul mentionat era indispensabila recunoasterea de catre guvernul german a unei Misiuni Reprezentative a Guvernului National Roman, ceea ce am obtinut in Martie 1945, sub titlul misiunii de Consulat General pentru intregul Reich.

3. La jumatatea lunii Aprilie 1945, in calitate de reprezentant al Guvernului National Roman, cu titlul de Consul General pentru intreaga Germanie si insotit de Misiunea Diplomatica Consulara formata din Maria Bucur ca secretara si Dinu Paul ca atasat stagiar, am urmat Secretariatul de Stat al Ministerului de Externe si corpul diplomatic la BAD GASTEIN.

4. Cu o scrisoare l-am rugat pe Vasile Iasinschi, in drum spre Tara impreuna cu Corneliu Georgescu, sa vina la BAD GASTEIN.

5. Din intamplare a venit la Bad Gastein si gen. Platon Chirnoaga, insotit de comandorul Eugen Baila. Au aderat si ei la planul de explicatie cu Invingatorii.

6. L-am anuntat la Ministerul de Externe german pe Vasile Iasinschi – ca Presedinte ad-interim al Guvernului National Roman si ministru de Externe, in lipsa titularilor, iar pe gen. Platon Chirnoaga – ca ministru de Razboi si pe comandorul Baila – ca director de cabinet al Ministerului de Razboi.

7. La apropierea trupelor americane de Bad Gastein, Ministerul de Externe german a comunicat prin radio autoritatilor politice si militare americane compozitia corpului diplomatic, inclusiv Misiunea Guvernului National, pe langa care erau atasati ca personalitati: presedintele ad-interim V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga – ca ministru si comandorul Baila – ca director de Cabinet.

8. Chiar in ziua de 5 Mai, cand s-a anuntat la radio prima data pregatirea capitularii Germaniei, am inceput redactarea unei expuneri despre pozitia Garzii de Fier, din care nu lipseste, cum se vede, nici problema evreiasca.

9. Dupa capitularea Germaniei, Misiunea Diplomatica Consulara a Guvernului National Roman a fost internata intr-un hotel din Bad Gastein, odata cu Corpul Diplomatic: V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga, comandorul Baila, la care s-au adaugat si prof. Ion Singeorgiu si Vladimir Cristi. Ei nu au fost deranjati si nici cercetati de nimeni.

10.Trec peste amanunte. La 25 Septembrie 1945, o parte din membrii Corpului Diplomatic ai tarilor din est a fost internata in campul de concentrare american pentru „criminali de razboi“, „Markus W. Orr“ (dupa numele primului soldat american cazut la debarcarea in Europa) de la Glassenbach la Salzburg. Misiunea Guvernului National a fost pusa in libertate.

11. La 29 Octombrie 1945 am fost arestat impreuna cu Maria Bucur, intr-o inscenare cu adevarat spectaculoasa, de un grup format din agenti speciali ai Politiei de Stat austriece, veniti de la Viena, de altii in uniforme iugoslave si ceho-slovace, comandat de C.T.C. din Bad Gastein. La intrebarea de ce sunt arestat, mi s-a raspuns ca din ordinul reprezentantului de Stat din Washington, al Guvernului Roman sprijinit de celelalte guverne ale tarilor din est. Am fost internat impreuna cu Maria Bucur in lagarul de „Criminali de razboi“ de la Glassenbach.

12. La arestare mi-au fost confiscate toate actele, printre care si Memorandumul despre Garda de Fier. Memorandumul a fost inaintat autoritatilor americane din Austria, cu sediul atunci la Salzburg (in asteptare a fi transferati la Viena) si de acolo a fost indrumat la Comisia Instructorie de pe langa Tribunalul International de la Nürnberg, care avea sa decida soarta celor cercetati ca eventuali „criminali de razboi“. Acest Memorandum a facut oarecare impresie, dupa cum am aflat mai tarziu.

13. Dupa aproape 4 luni, pe la jumatatea lunii Februarie 1946, V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga si comandorul Baila au fost anuntati sa se prezinte in ziua urmatoare cu bagajele la C.T.C., fiindca vor fi internati la Glassenbach.

14. In noaptea de 15 Iulie 1946 a sosit de la Nürnberg la Glassenbach un ofiter american cu 400 de formulare ale Comisiei Instructorie de pe langa Tribunalul International. Intre aceste 400 de formulare se gaseau si cele destinate noua, Misiunea Guvernului National, cu persoane atasate: V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga si comandorul Baila. Rostul acestor formulare de la Nürnberg era sa stabileasca identitatea acelora in sarcina carora nu se gasisera vini pedepsibile si nici nu apartineau organizatiilor culpabile colectiv de „crime de razboi”, “contra umanitatii“ sau „colaborationism“.

15. In Aprilie 1947 am fost eliberati – Misiunea Diplomatica Consulara si comandorul BAILA, iar o luna mai tarziu, si ceilalti: V. Iasinschi si gen. Platon Chirnoaga.

16. Odata cu exonerarea noastra de orice culpa, Comisia Instructorie de la Nürnberg a scos din cauza si entitatile pe care le reprezenta Miscarea Legionara: Guvernul National si Armata Nationala. Aceste entitati nu sunt culpabile nici de „crima de razboi”, nici de „genocid”, nu sunt nici „fasciste”, nici „naziste”, nici ,,colaborationiste”.

Dupa cum este bine stiut, instructia e secreta si nici nu se publica actele si deciziile ei. S-au publicat, insa, darea in judecata si sentinta de condamnare de catre Tribunalul International de la Nürnberg, a altor organizatii. Astfel, in afara de partidele Fascist si National-Socialist, de SA si, mai ales, de SS, au fost condamnate pentru „crime razboi“ si „contra umanitatii“, pentru „fascism“, „nazism“ si „colaborationism“, mai toate miscarile nationaliste din Europa: „Rex“ a lui Leon Degrelle, „Ustasa“ croata, „Crucile cu sageti“ – maghiara, „Hlinka“ – Garda slovaca etc.

Numai Miscarea Legionara si miscarea „Strajnicii“ – bulgara (dupa modelul legionar), a profesorului CANTARGIEF, au ramas in afara de asemenea condamnari.

M E M O R A N D U M

A. INTRODUCERE

Sunt momente in actiunea unei miscari luptatoare cand se impun unele clarificari de pozitie. Azi, la raspantia unor drumuri necunoscute pentru continentul european, cand un razboi mondial de proportii inca neidentificate pare ca s-a incheiat printr-o capitulare fara conditii a unor state de echilibru in Europa, se cere si Garzii de Fier o precizare a pozitiei sale politice pe plan intern si extern. Si pentru a risipi orice banuiala eventuala ca in circumstantele de acum Garda de Fier ar incerca o justificare fata de invingatori sau ar cauta unele interpretari sau alibiuri care ar echivala cu o desolidarizare de aliatii ei de pana acum, afirmam cu toata claritatea, de la inceput, ca nu intentia de separatie este obiectul acestui studiu. Dimpotriva, Garda de Fier considera conduita sa ca singura posibila si corespunzatoare realitatilor europene pe linii adanci si reinnoieste convingerea ca viitorul nu prea indepartat va confirma odata justetea pozitiei ei.

In acelasi timp, nu sta in moravurile politice ale Garzii de Fier si nu este nici potrivit cu inalta ei tinuta etica ca sa-si renege in momente deosebit de grele raspunderile. Cine colaboreaza cu Garda de Fier, stie ca se poate bizui pana la urma pe o neclintita credinta fata de cuvantul dat. Dar, daca Garda de Fier isi pastreaza cu fermitate esenta ei si isi revendica fara sovaire raspunderea actelor sale, tocmai in virtutea acestui principiu de respect al realitatii structurii si actiunii ei, respinge hotarat orice deformare analitica in prezentarea sa ca forta politica si orice interpretare necorespunzatoare realitatii, a actelor sale. Garda de Fier recunoaste deschis ce este si ce face, dar nu poate lua asupra-si ce nu este in structura ei si ce nu a apartinut niciodata actelor sale.

Acest preambul precis este necesar pentru a intelege expunerea ce urmeaza, fiindca una din armele favorite ale adversarului este mutilarea realitatii fata de Garda de Fier.

Desigur, nu este momentul, nici locul sa expunem aici prigoana fara precedent in uzantele politice ale popoarelor inaintate, dezlantuita mai ales in ultimii sapte ani impotriva Garzii de Fier. Este suficient sa reamintim numai asasinarea fondatorului Garzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu, a celei mai mari parti a Statului sau Major si a miilor de tineri, dintre care unii au fost expusi apoi pe pietele oraselor romane; umplerea temnitelor cu elita luptatorilor si cu multi nevinovati; calomnii publice si soptite, calcarea celor mai elementare legi de drept public si privat, supliciul moral si complicate schingiuiri fizice, asasinat individual si masacru in masa, unitati speciale pe front destinate decimarii din spate.

De asemenea, merita o mentiune speciala perfectionarea sistemului de inlantuire politica dupa ianuarie 1941, prin uimitoarea cointeresare in prigonire, a unor puteri care, in principiu, ar fi trebuit sa menajeze fortele Garzii de Fier. Aceste puteri s-au transformat in agenti zelosi de adversitate si confiscare a libertatii. Legionarii Garzii de Fier au depasit astfel temnitele Romaniei pentru a figura si in lagarele de concentrare ale acestor mari puteri si multi dintre ei, pentru a-si pastra libertatea, s-au risipit pana in cele mai indepartate tari ale Europei.

A rezista acestei coalitii a fortelor interne cu cele externe, atat adverse, cat si amice si a nu fi distrusa de acest potop de lovituri perfect combinate din toate partile, de pe urma carora nici o alta organizatie politica din Europa nu ar fi supravietuit, dovedeste o forta politica de o rara vitalitate si realitatea profunda pe care o reprezinta Garda de Fier in Romania si in sud-estul european.

Pentru a restabili tocmai realitatea pe liniile ei invincibile, am intocmit deci aceasta expunere. Pana la urma, realitatea totdeauna se impune, cu toate incercarile de deformare si impotriva oricaror fictiuni, oricat de ingenios ar fi calculate. Cum a dovedit trecutul destul de apropiat, o ordine noua in Europa nu se poate construi pe fictiuni, pe arbitrar si pe iluzii. Pe zi ce trece, pentru a fixa Europei o ordine stabila si durabila, se cer mai multe sfortari, mai mult spirit realist si se ivesc din ce in ce conditii mai grele. Este nevoie de unirea tuturor elitelor si de folosirea tuturor realitatilor pentru a salva in acest ultim moment Europa de la o catastrofa si, odata cu ea, lumea intreaga. Cine vrea sa indeparteze aceste elite si sa faca abstractie de aceste realitati in sfortarile comune de reconstructie, aduce un prost serviciu civilizatiei contemporane. Puteri care au avut o clipa victoria in mana, au pierdut-o fiindca s-au indepartat de realitati si le-au combatut, pentru a le inlocui cu fictiuni. {si oricine, oricat de puternic, ar repeta o asemenea eroare majora, ar ajunge totdeauna la acelasi tragic rezultat.)

 

Garda de Fier, aratand cu claritate si curaj ce este si ce urmareste in politica ei interna si externa, in realitate, iar nu asa cum ar dori sa arate adversarii, crede ca aduce un real folos incercarii de reconstructie a Europei in ruine.

B. POZITIA GARZII DE FIER PE PLAN INTERN

I. IN PRINCIPIU

Cercetatorii, literatura internationala de specialitate, cat si tehnicienii politicii aplicate au recunoscut in Garda de Fier o mare Miscare politica si spirituala, profund originala. Adversarii, mai putin scrupulosi, insa, pentru a crea confuzii, atat in Romania, cat si in strainatate, au cautat sa prezinte Garda de Fier cand ca o Miscare fascista, cand ca national-socialista, ba unii chiar ca o organizatie originala de infiltratie comunista. Altii, in sfarsit, discutand nota dominanta crestina a Garzii de Fier, au ajuns la concluzia ca ar fi o ……secta religioasa. In realitate, Garda de Fier nu este nimic din toate acestea.

 

Garda de Fier (sau Miscarea Legionara) este o Miscare specific romaneasca, de ridicare a poporului roman la aceeasi constiinta politica, la aceeasi stare economica si sociala si la aceeasi dezvoltare culturala ca a celorlalte popoare ale Europei. In acelasi timp, lupta pentru reintarirea valorilor crestine eterne, in felul cum poporul roman concepe lumea si se subordoneaza preceptelor morale si legilor divine. Este, deci, o Miscare complexa, cu laturi multiple: politice, spirituale, constructive, culturale, economice, sociale, morale, care urmareste, in fond, teluri simple si naturale, ca acelea ale sporirii de randament al poporului roman la patrimoniul comun european.

Fireste, are unele afinitati cu ideea romana a fascismului si altele, mai putine si mai degraba de tendinte sociale, cu national-socialismul. Diferentele, atat de fond cat si de tehnica, de actiune, sunt mai profunde, insa, decat asemanarile. Si iarasi reamintim ca aceste diferente funciare au fost precizate de catre Corneliu Zelea Codreanu, de doctrinarii Garzii de Fier, cat si de alti autori straini in : 1935, 1936, 1937 si 1938, cand fascismul si national-socialismul se gaseau in culmea puterii. Desigur, in aceasta expunere de politica aplicata, nu este locul unui studiu aprofundat de principii si nici al unei analize comparate de structura a Miscarii Legionare fata de celelalte mari miscari colective contemporane: fascismul – cu mistica Statului, national-socialismul – cu mistica rasei, comunismul – cu mistica vida a colectivului. Este suficient sa relevam accentul pe atingerea obiectivelor materiale si pe aplicarea excesiva a principiului autoritatii, pusa in practica de miscarile totalitare, cu ignorarea structurala a religiei ca valoare spirituala dominanta, pentru a intelege diferenta esentiala de Miscarea Legionara care conditioneaza opera sa constructiva de precaderea valorilor spirituale si a pricipiilor moral crestine.

Evident, Miscarea Legionara nu admite nici excesul pe care unii cauta sa-l identifice cu principiul democratiei, anume mistica interesata a libertatii individuale, individul ca pretext pe deasupra oricarei alte realitati. Excesele interesate de acest gen au smuls sistemul de guvernare democrata astfel inteles, de pe linia realitatilor si l-au compromis in majoritatea tarilor europene, indeosebi in cele sudice, centrale si sud-estice.

In practica, nici principiul absolut al libertatii individuale, nici acel al autoritatii intre care omenirea oscileaza, cu nelinistea ei in cursul dramaticei sale istorii, nu pot constitui un sistem realist de guvernare. Un sistem durabil de guvernare nu poate proclama nici primatul naturii abuzive a individului asupra comunitatii, nici nu poate consacra calcarea respectului fiintei umane, sub pretextul ratiunii de Stat. Si „Habeas Corpus”, si autoritatea ferma a guvernului trebuiesc impacate intr-un sistem organic de guvernare, potrivit moravurilor, caracterului si temperamentului fiecarui popor in parte, iar nu dupa o formula generala si abstracta care, interesat sau chiar cu buna credinta, poate degenera repede intr-o utopie sau intr-o inscenare hibrida si insuportabila.

Asadar, Miscarea Legionara nu admite, deopotriva, nici excesele principiului autoritatii, generatoare de tiranie, nici pe acelea ale libertatii individuale generatoare de anarhie. Nu este, astfel, o organizatie nici de gen strict autoritar, nici un partid de tip liberal. Garda de Fier este o sinteza de esente de realitati si permanente, rezultate din specificul etnic al poporului roman, din conditiile lui de viata interna si de convietuire cu alte nationalitati, din asigurarea existentei si securitatii lui in raport cu popoarele vecine, din integrarea lui in spiritul continentului europen si al relatiunilor cu celelalte popoare ale lumii. Datorita unui spirit unic de creatie, Corneliu Zelea Codreanu a izbutit sa inchege intr-un puternic sistem politic si spiritual, armonic si organic, nu numai cele mai variate conditii, dar cele mai indreptatite si in aparenta de sens contrar.

Prin acest sistem s-au contopit, astfel, toate rezultatele poporului roman si toate straturile sociale, intr-o Miscare de elita si in acelasi timp, de masse, de spirit traditional si in acelasi timp, comunitar, de respect al fiintei si al gandirii umane si in acelasi timp, de disciplina voluntar consimtita, de conservarea proprietatii, dar in acelasi timp, de asigurarea dreptatii sociale, de aplicarea princiatului autoritatii si in acelasi timp, cu o intensa cultivare a libertatii, de ridicare pe culmi spirituale, in acelasi timp cu o minutioasa campanie de reconstructie materiala.

Sistemul acesta, prin multiplicarea laturilor sale, a devenit astfel valabil pe toate planurile vietii poporului roman. Asa se explica puterea de atractie si de fixare a elitelor din toate straturile sociale, de la aristocratul de origine princiara – pana la plugarul de la marginea tarii, de la savantul universitar – pana la muncitorul necalificat, de la functionarul public – pana la meseriasul liber, de la marele industrias – pana la proprietarul agricol, de la batranul carturar – pana la colegianul adolescent. Studentimea si proletariatul, clasele de mijloc si taranimea sunt deopotriva incadrate in Garda de Fier. Dar ceea ce-i da Miscarii Legionare o forta invincibila este credinta neclintita a luptatorilor ei de toate varstele si de toate meseriile. Prin reprezentarea fidela si echilibrata a elitelor tuturor straturilor sociale si prin credinta fanatica a tineretului de toate nuantele, dar indeosebi universitar si proletar, se si explica rezistenta Garzii de Fier de-a lungul atator ani de suferinta si pastrarea ei intacta, dupa atatea inimaginabile persecutii.

Ce rezultate ar fi dat acest interesant si original sistem al Garzii de Fier intr-o guvernare unitara si durabila, nu am putea anticipa; cele patru luni de diarhie nu ofera obiectiv nici un punct concludent. Avem insa puternice motive sa credem ca un regim legionar omogen care sa grupeze toate fortele sanatoase ale poporului roman, indiferent de nuanta de partid, ar fi avut efecte salutare si pentru Romania, si pentru spatiul inconjurator.

II. IN CONCRET

Garda de Fier si ordinea legala

1. 1. O Miscare de un astfel de volum si de o astfel de complexitate in adancime nu poate fi invinuita, fara o patima nedreapta, de imitatie de pe modele straine, care vietuieste prin actiuni ilegale si urmareste o „dictatura”, smulgand puterea prin „Lovitura de Stat” si desfiintarea partidelor adverse cu violenta. De ce ar fi folosit Garda de Fier o astfel de metoda catilinara, cand si elitele, si massele se incadrau cu infrigurare, si momentul victoriei ei finale parea ca se apropie, incepand din anul 1937, cu o siguranta geometrica!?

Dar nu numai din motive de inoportunitate, ci din insasi esenta principiilor sistemului legionar si a gandirii sale politice, Corneliu Zelea Codreanu respingea aprioric, cu toata fermitatea, orice intentie agresiva de cucerire a puterii in Stat . Corneliu Zelea Codreanu si, in rand cu el, toti doctrinarii si sefii responsabili ai Garzii de Fier, au repetat in atatea randuri cum inteleg victoria legionara si pe ce cale se va ajunge la acest tel.

Dictatura in sine – vointa unui singur om impusa cu forta populatiei unui Stat – cum o defineste el insusi (deci doua vointe: una a dictatorului sau a unui grup de o parte si alta contrarie, a poporului), constituie in gandirea lui Corneliu Zelea Codreanu un sistem odios de guvernamant, mai ales cand aceasta vointa se impune cu silnicie si cruzime si degenereaza astfel intr-o tiranie sangeroasa.

In doua randuri, o data intr-o circulara catre legionari dupa inmormantarea lui Ion Mota, “prim-locotenent” al Sefului Garzii de Fier, cazut pe front in Spania impotriva marxismului si a doua oara in declaratiile catre ziaristi, in februarie 1938, Corneliu Zelea Codreanu infiereaza public, in termeni dispretuitori, ca mijloace de biruinta „ideea de complot” si de „Lovitura de Stat”. El le considera ca o „prostie” si taxeaza astfel de victorii, nascute din complot si lovituri de Stat, ca ieftine si trecatoare. „Esenta insasi a conceptiei legionare, precizeaza mai departe Corneliu Zelea Codreanu , respinge acest sistem al Loviturii de Stat, atitudine necugetata de bruscare, de natura exterioara”. Constient de misiunea istorica a tineretului roman si de raspunderea sa de conducator al unei generatii, stia ca un complot este o insanitate ce poate duce, cel mult, la o hibrida dictatura politista, iar nu la un regim stabil, laborios si durabil.

Si in concret, Corneliu Zelea Codreanu a fost strict consecvent cu principiile sale, dupa rezultatul triumfal al alegerilor din 1937. Intre 22 si 29 decembrie, pana cand s-a constituit Guvernul Goga – Cuza, Corneliu Zelea Codreanu nu avea decat sa faca un semn legiunilor sale, pentru ca aparat de Stat si corpuri constituite sa se topeasca in fata valurilor legionare.  Corneliu Zelea Codreanu s-a abtinut de la un astfel de gest, stiind bine totusi, ca, dupa primele momente de uluire, provocate de rezultatul alegerilor, va urma din partea adversarilor o reactiune violenta ce-l va costa viata si va aduce multe suferinte Garzii de Fier. Respectul principiilor i-a parut insa Fondatorului Garzii de Fier un stalp mai solid de forta politica decat escaladarea puterii direct din strada.

Fundamentul cel mai sigur al unei puteri politice nu poate fi construit, dupa gandirea lui Corneliu Zelea Codreanu, decat printr-o stricta legalitate, o scrupuloasa respectare a legii. El nu pierdea niciodata prilejul sa-si manifeste regretul pentru cele doua-trei imprejurari in care Miscarea Legionara, exasperata de abuzul ilegal al guvernelor si autoritatilor, a facut uz de violenta, desi tocmai in acele circumstante se aplica in plin consacrata maxima de drept public: „sortir de la legalité pour rentrer dans le droit”, principiu amintit deopotriva de istorici si de legisti, ca legitim in atatea manifestari ale colectivitatii umane asuprite; printre altele, amintit si la originile revolutiei americane. Si ca o consacrare a regretelor sale si a smereniei fata de principii, tocmai in culmea puterii sale, cand violenta impusa de clasa politica dominanta s-ar fi intors in favoarea Garzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu a refuzat iesirea din raportul de Drept pentru a intra pe calea raportului de Forta, net in folosul cauzei sale. Manifestandu-si credintele pe caile pe care le ofera legile, Corneliu Zelea Codreanu considera primirea raportului de forta ca o coborare de la tinuta etica a tineretului roman. Corneliu Zelea Codreanu astepta biruinta Miscarii Legionare pe o cale mult mai adanca si reala: din desavarsirea unui proces interior de constiinta a natiunii romane si de perfectionare a conditiei umane, prin educatia in etica legionara. <<Cand acest proces va cuprinde majoritatea romanilor>> – spunea CORNELIU ZELEA CODREANU – <<si se va desavarsi, biruinta va veni atunci automat, mare si luminoasa.>>

Reforma institutiilor politice, partide, Parlament, corpuri constituite, nu se astepta, astfel, prin decrete-legi si masuri coercitive, ci prin vointa suverana a poporului roman. De teama acestui implacabil verdict popular care conducea fatal Miscarea Legionara la o biruinta totala, partidele politice, condamnate la sterilizare prin indepartarea marelui rezervor de improspatare a fortelor, tineretul intelectual si luptator, incadrat in Garda de Fier, au capitulat in fata puterii executive, cointeresand-o intr-o actiune represiva, cu pretul sacrificarii propriei ratiuni de existenta: regimul parlamentar. Si iata, in 1938, dupa ce timp de 15 ani elita activa a Romaniei a fost acuzata de actiuni „ilegale” si de intentii de „Lovitura de Stat” pentru a desfiinta „ordinea prestabilita”, iata opt fosti prim-ministri, exponenti ai tuturor partidelor, coalizandu-se intr-un guvern de dictatura, pentru a iesi ei din legalitate, pentru a da ei o lovitura de Stat si a dizolva ei parlamentul si propriile lor partide. (Dupa cum, si in zilele noastre, o alta calomnie faimoasa pe atunci: „omul si pogonul” – lozinca demagogica atribuita Garzii de Fier de fratele primului-ministru de atunci, dl. G. Tatarescu, o vedem aplicata astazi de un regim „democratic”, cu participarea a insasi d-lui Tatarescu).

Si revenind la evenimentele din 1938, pentru a fi drepti, la acest regim impotriva tineretului ramas in cadrul legalitatii, nu au participat personal sefii partidelor istorice, d-nii Iuliu Maniu, Constantin si George Bratianu, precum nici unii chiar dintre oamenii politici seriosi care, pentru diferite motive, facand parte din acele guverne de dictatura, nu au aprobat nici sufleteste, nici politic, metodele sangeroase ale regimului.

Asadar, Garda de Fier trebuie sa fi corespuns unei mari realitati, daca partidele s-au desfiintat singure impreuna cu institutiile pe care le reprezentau, in favoarea unei dictaturi personale si politiste, cu pretul discreditarii definitive a propriului lor sistem si a unei institutii fundamentale – cum este Coroana, numai pentru a abate de pe linia justa o alta institutie fundamentala: Vointa Natiunii.

Garda de Fier nu este , asadar, o organizatie totalitara si nu s-a nascut din antagonism funciar impotriva institutiilor Statului si ale colectivitatii, fie structurale – cum este monarhia, fie functionale – cum sunt puterea legislativa si executiva, fie tranzitionale – ca partidele politice. Miscarea Legionara nu intra in conflict cu aceste institutii si, fireste, nici cu guvernele care le reprezinta, decat in masura in care ele se indeparteaza de la legalitate si de la vointa nationala. (…)

2. In ceea ce priveste monarhia, Corneliu Zelea Codreanu afirma precis primatul acestui principiu si subliniaza distinctia funciara dintre Institutie si reprezentantul sau. Un reprezentant poate fi slab, institutia monarhica insa este totdeauna buna.

Separand persoana Regelui de conduita Guvernului de la Bucuresti, considerate ca impuse factorului constitutional, fie de circumstanta de forta majora, fie de forta simpla a Puterii ocupante, s-a pastrat intotdeauna o tacere respectuoasa in jurul Coroanei.

Asadar, Coroana nu intra in discutiile situatiei interne din Romania.

3. Printre institutiile politice recunoscute in sistemul legionar ca permanente in structura societatilor moderne, un loc important il ocupa Parlamentul.

Necunoscatorii problemelor legionare pot fi surprinsi. Cei care au stat insa in preajma lui Corneliu Zelea Codreanu sau care cunosc studiile doctrinarilor legionari asupra corelatiunei „Garda de Fier si Parlamentul” – in special, studiul cu acelasi titlu, al ilustrului profesor de sociologie Traian Braileanu, fost ministru al Educatiei Nationale – sunt familiarizati cu problema functiunii ce trebuie sa indeplineasca Parlamentul in sistemul legionar.

Desigur, in rand cu alti oameni politici, chiar de extractie democratica ca, de pilda, Andre Tardieu – in Franta si AL. Vaida-Voevod – in Romania, sistemul legionar nu admite mitul retoricei si al aritmeticei electorale. Experienta a dovedit, in majoritatea tarilor europene, ca degenerarea sistemului parlamentar in obsesia rezultatului voturilor si a succeselor retorice consuma intreaga energie si capacitate de randament a clasei politice care considera astfel toate problemele de Stat ca rezolvate printr-o victorie electorala sau un discurs aplaudat. Trebuie sa se inteleaga ca realitatile exacte de la fata locului din sud-estul european sau din Peninsula Iberica se deosebesc mult de situatiile figurate in genere de la distanta, prin optica de la Londra, Berlin, Washington si Paris. Uzantele Camerei Comunelor sunt unele, ale Cortes-urilor, Scupcinei, Sobraniei si Adunarii Nationale din Ankara – altele. De asemenea, moravurile electorale ale unui district din valea Dunarii variaza intr-o masura de nerecunoscut fata de acelea ale unui Comitat din Scotia. Formula democratiei a d-lui Churchill: “omul de pe strada care voteaza liber“, este desigur exacta in Marea Britanie si, poate, in Tarile Scandinave. Pe masura ce soarele se incalzeste, coborand spre centrul, sudul si sud-estul Europei, formula aceasta conduce mai degraba decat la democratia d-lui Churchill, la o democratie a maresalului Tito.

S-au vazut, in Romania epocii parlamentare, cele mai importante partide in opozitie cu trei pana la sase deputati – mai putin chiar decat unele grupari etnice minoritare, ca maghiarii, de pilda – ajunse peste noapte la guvern, obtinand importante majoritati, cu concursul plin de zel al jandarmilor, al alcoolului, al promisiunilor, al coruptiei si al volatilizarii urnelor. Aceasta demoralizanta sleire a nervului national, prin continua fortare a vointei colective, conduce la sfaramarea partidelor in neinsemnate fractiuni, incapabile – cum s-a dovedit inca din decembrie 1937 – sa mai obtina majoritati, chiar cu pretul violentei corporale si morale. Consecinta fatala de pe urma deselor schimbari de decor ale coalitiilor de grupuri parlamentare ce ar urma pentru a constitui o majoritate, ar fi o neintrerupta alunecare spre stanga si, in ultima analiza, partidul unic de extrema stanga, impus cu forta de la Rasarit.

Deci, ca o puternica prevenire a acestor alarmante eventualitati, printre alte consideratiuni de ordin structural, Miscarea Legionara a urmarit sa readuca functiunea parlamentului pe linia realitatilor romanesti.

In primul rand, urma sa se intareasca cu strictete principiul separatiunii puterilor in Stat: nici Parlamentul nu trebuie sa coboare la starea de simpla emanatie a puterii executive, ca in sistemul romanesc de pana in 1938; nici puterea executiva nu poate degenera, fara cea mai mare primejdie pentru existenta unui stat, la regimul de simpla unealta, la discretia “democratiei integrale“, adica despotismul majoritatii parlamentare iresponsabile: majoritate realizata prin demagogie si presiune a cluburilor si comitetelor, alunecate cu cea mai mare certitudine spre o ultima etapa: Jacobinismul modern, bolsevismul. De altfel, experienta recenta demonstreaza mai in toate tarile unde, incepand cu 1943, s-a incercat sa se revina la regimul parlamentar, ca: sau guvernul rezultat din coalitia grupurilor abia mai poate supravietui sub hartuiala comitetelor de “eliberare“ sau, pentru a se asigura un minimum de ordine, “libertatea“ a fost pusa sub protectia unui general sau a baionetelor trupelor de ocupatie.

In sistemul legionar, deci, pentru a elimina de la inceput orice posibilitati de arbitrar al unei puteri in dauna celeilalte, separatia este categorica. Puterea executiva, pentru a avea autoritate si prestigiu, trebuie sa se ridice dintr-o elita politica, dupa criterii sigure. Aceste criterii nici nu pot fi principiul electiunii, nici acela al ereditatii, ci principiul selectiunii sociale, prin libertatea absoluta de ridicare a valorilor personale din adancimile straturilor sociale la suprafata societatii. Puterea executiva – administratia, diplomatia etc. – recrutata din aceasta elita, isi va putea astfel indeplini functiunea politica si tehnica in conditiuni normale.

Parlamentul, expresia puterii legislative, ar fi, deci, restaurat in sistemul legionar, intr-o stare de totala emancipare fata de puterea executiva. Misiunea Parlamentului, ales absolut liber, parte dupa criterii de competenta, este legiferarea, adica discutia, ca si votarea legilor. In al doilea rand, si ca un drept de cenzura morala, iar nu de imediate consecinte politice, se recunoaste Parlamentului prerogativa de semnalare, intr-un spirit de inalta raspundere, a abuzurilor, nepotrivirilor sau incompetentei constatate in actele puterii executive.

Iar pe deasupra acestor institutii, in momente de particulara importanta, in care se decide soarta comunitatii, Corneliu Zelea Codreanu aseaza ceea ce el numeste “Consultarea Poporului“, adica, in fata marilor hotarari care il angajeaza, dupa ce se arata drumul, poporul trebuie intrebat, trebuie consultat, pentru a-si spune cuvantul daca poate sau nu, daca este pregatit spiritualiceste sa mearga pe calea aratata.

Urmand, deci, spiritul lui Corneliu Zelea Codreanu de respect al vointei populare, si Horia Sima, ca vice-presedinte al Consiliului de Ministri, in toamna anului 1940, a voit alegeri generale absolut libere, la care sa candideze exponentii tuturor partidelor politice dizolvate de regimul precedent. Opozitia categorica a maresalului Antonescu, care de atunci nutrea intentia unei lovituri de Stat, a zadarnicit insa consultarea poporului proiectata de Miscarea Legionara; astfel, in 1940 s-a demonstrat inca o data, ca si in 1937, ca nu Miscarea Legionara se teme de verdictul alegerilor libere.

Din principii constructive politice, prin urmare, dar si din motive educative, constatand efectele reale de ordin civic si moral ale pervertirii metodelor de exprimare a sufragiilor si de falsificare a vointei populare, marele pedagog Corneliu Zelea Codreanu a cautat sa indrepte moravurile electorale, prin garantarea exprimarii libere a voturilor dupa cum dicteaza constiinta alegatorilor, nesiluita nici de amagiri, nici de violente. Si pentru ca sa asigure alegeri absolut libere, si pe aceasta cale sa rezulte, pe cat omeneste posibil, vointa natiunii, Corneliu Zelea Codreanu a incheiat la ultimele alegeri generale din Romania, in decembrie 1937, pactul cu Partidul National-Taranesc al lui Iuliu Maniu si cu Partidul National-Liberal al lui George Bratianu. De altfel, o invalidare a versiunii de tendinte dictatoriale atribuiteMiscarii Legionare si o confirmare deplina a structurii sale populare, este tocmai profunda consideratie si intelegere pentru Corneliu Zelea Codreanu si Garda de Fier, a lui Iuliu Maniu, personalitate de o sinceritate democratica indiscutabila; aceasta atitudine de stima reciproca supravietuieste pana astazi, dupa atatia ani de suferinte si de mari evenimente in lume.

Garda de Fier, asadar, cum speram ca ar rezulta din aceasta imperfecta expunere, nu este prizoniera nici unei idei preconcepute, a nici unui program schematic, a nici unui sistem rigid care nu poate fi rectificat dupa realitati. Ea este, in adevar, tributara unei idei majore, linia poporului roman; pe aceasta nu o poate pierde niciodata din vedere fara sanctiunea imediata a auto-desfiintarii. Indeplinind insa cu fermitate aceasta conditie, inalta linie spirituala consacrata de jertfa Fondatorului si a elitei sale , permite Miscarii Legionare o mare flexiune in manuirea realitatilor de stabilire a conditiilor de directie ale Romaniei.

Aceste realitati prezente par sa indice, in ordinea interna, necesitatea absoluta a unui regim stabil, in care monarhia sa se situeze ca factor al ierarhiei politice, sprijinita pe principiul separatiunii puterilor – pe linia functionala si pe principiul unitatii elitelor si a fortelor nationale – pe linia structurala. Inmanuncherea functiunii orizontale a puterilor statale cu structura verticala a unitatii nationale, ca rezultanta a vointei populare, in deplin acord organic cu Coroana, este conditia de stabilitate in Romania si in spatiul inconjurator. Orice alte solutii s-ar cauta, ar fi improvizatii cu urmari imposibile de prevazut si de calculat. Dar trecutul mai indepartat si mai recent a dovedit ca de situatia Romaniei, cu pozitia ei cheie la raspantia marilor drumuri, depinde in buna parte si echilibrul Europei.

4. Si acum, cateva cuvinte despre o problema in jurul careia s-a facut mult caz: atitudinea Miscarii Legionare fata de problema evreiasca. Nu este desigur aici locul de a analiza principiile Garzii de Fier in materie, ci numai de a spulbera o serie de inexactitati privitoare la trecut.

Miscarea Legionara era prea constienta de inaltimea tinutei sale etice, de raspunderile sale fata de poporul roman si de importanta sa politica, pentru a trata problema evreiasca cu mijloace ieftine, cu violenta corporala sau a legilor speciale. Corneliu Zelea Codreanu insusi, provocat de anumiti politicieni ingrijorati de pactul Miscarii Legionare cu Iuliu Maniu si George Bratianu, a raspuns public ca problema evreiasca intelege sa fie tratata intr-un spirit de inalta seriozitate. Miscarea Legionara nu privea aceasta problema prin optica resentimentelor de rasa. Sefii legionari, poate cei mai buni cunoscatori din Europa ai problemei, cunosteau prea bine calitatile intelectuale si profunda educatie spirituala, pe linia permanentelor, ale acestui popor milenar, pentru a le subestima si a le combate cu forta materiala.

Pentru Miscarea Legionara, esenta problemei nu se reducea la un aspect evreiesc, ci se prezenta, in general, ca o restabilire a echilibrului politic si economic, deplasat, pana atunci, in defavoarea poporului roman. Metoda urmata, spre deosebire de acelea ale miscarilor rasiste, era intarirea, in primul rand, pe cale organica si de libera concurenta a pozitiei elementelor romanesti, iar nu de slabire silita a elementelor alogene. Pe aceasta cale de libera intrecere se vizau evreii numai in masura in care pozitiile lor se gaseau pe traiectoria noilor pozitii romanesti. Tot asa de bine, aceasta metoda privea pe sasi, pe unguri sau pe svabi, fara ca prin aceasta sa se poata vorbi de antirasismul, de antiungurismul, sau de antisvabismul Garzii de Fier, sau de o persecutie a acestor minoritati din partea Miscarii Legionare. Acestor nationalitati, fara exceptie, li se lasa deplina folosinta a pozitiilor castigate si numai posibilitatea de a abuza de calcarea legilor, in dauna poporului roman, cu ajutorul unei administratii corupte, li se retragea, prin opera de dreptate sociala a Miscarii Legionare, pentru toti deopotriva.

Ridicarea poporului roman, dupa sistemul legionar, urma sa apara treptat, prin constituirea de noi pozitii, folosind noi valori nefructificate intr-un spatiu inca virgin, iar nu prin confiscarea altor pozitii deja existente.

Dinamizarea poporului roman pe terenul general al constructiei trebuia, deci, sa creasca printr-un proces de concurs si, deci, de stimulare a tuturor fortelor creatoare, iar nu de eliminare a unor elemente existente a caror indepartare din acest concurs ar fi atras dupa sine slabirea economiei generale.

Conducerea Miscarii Legionare era prea realista ca sa creada ca Romania, cu puternicul ei potential economic si cu functiunea ei de tranzit, poate fi izolata de Europa printr-un monopol al productiei si tranformata, astfel, intr-o Mecca economica. Se cauta numai preemtiunea legitima, ca in toate tarile democratice sau nu, a populatiei autohtone, in distributia naturala a mijloacelor de productie, spre a se evita mentinerea poporului roman intr-o stare de pauperitate de pe urma tendintelor acaparatoare ale unor nationalitati minoritare mai bine organizate economiceste datorita unui lung trecut de privilegii sau unui puternic sprijin de ordin international. Corneliu Zelea Codreanu insusi si-a exprimat, in mai multe randuri, fata de intimii sai, intetia de colaborare a unei Romanii intarita economiceste, cu un capital strain serios, care ar avea mai mult de castigat, in acelasi timp cu poporul roman, de pe urma colaborarii cu un Stat puternic si onest, decat cu un Stat anemiat de o administratie coruptibila si indiferenta.

Sistemul legionar urmarea, deci, prin sporirea activitatii in toate directiile, fara excluderea nimanui, sa intareasca pozitia poporului roman ca factor pozitiv de progres in spatiul inconjurator. Acest drept si aceasta datorie a poporului roman – de a-si asigura libertatea de ridicare a indicelui sau de randament pe propriul sau pamant si, deci, de marire a contributiei sale la ordinea multipla a Europei, credem ca nu pot fi negate de nimeni si mai putin inca, desigur, de exponentii principiilor democratice.

Asadar, Miscarea Legionara n-a urmarit, in tratarea problemei evreiesti regimul legilor speciale, al campurilor de concentrare si al stelelor hexagonale. Ceva mai mult inca: legislatia in vigoare, cu cele trei categorii de evrei si institutiile de romanizare oficiale, nu a apartinut Miscarii Legionare, ci guvernului precedent, cat si celui ulterior. Aceasta precizare nu urmareste o repudiere, ci o revelare a nepotrivirii acestei legislatii cu spiritul si cu tactica Miscarii Legionare care, dupa cum se vede din expunerea de mai sus, a fost urmata in practica si trebuia sa fie continuata si la guvern in aceasta materie. Singura lege de esenta legionara, inspirata din tactica amintita, dar neaplicata inca, a fost aceea intocmita de ministrul Muncii de atunci, V. Iasinschi, care prevedea folosirea minimala a elementelor romanesti in intreprinderile comerciale, indiferent de originea etnica a proprietarilor.

Asadar, si in problema evreiasca, mai bine spus romaneasca, Miscarea Legionara se conduce dupa acelasi simt al echilibrului, al realitatilor si al principiilor morale, ca si in celelalte probleme importante romanesti sau europene.

5. Cat despre intentii de violente fizice impotriva vechii clase politice sau a evreilor, omucideri sau pogromuri, numai cei care urmaresc mentinerea diviziunilor si a tensiunii interne, le pot pune in sarcina Miscarii Legionare. Ca in timpul Loviturii de Stat a maresalului Antonescu, de la 21 ianuarie 1941, elemente iresponsabile de pe strada, fara nici o legatura cu Miscarea Legionara si cu evenimentele, au abuzat, ca intotdeauna in astfel de imprejurari si au jefuit si ucis la intamplare evrei, ca si romani, de altfel, este foarte posibil. Ca si unele elemente izolate, chiar legionare, au avut porniri personale individuale impotriva unor evrei, ca si impotriva unor romani, iarasi este posibil. Dar a considera responsabila Miscarea Legionara si conducerea ei de aceste violente la intamplare, corespunde tot atat de putin realitatii, cat a face intreaga evreime din lume responsabila de asasinarea Lordului Moyne.

Astfel, in toate problemele, cum s-a vazut in acest lung, totusi incomplet capitol, Miscarea Legionara se mentine la aceeasi atitudine politica si morala ca si in trecut, luandu-si intotdeanua raspunderea pozitiei sale, dar respingand net ce i se pune in seama cu desconsiderarea nedreapta a realitatii.

C. POLITICA EXTERNA A GARZII DE FIER

1. Asa cum in politica interna nu corespunde adevarul ca Miscarea Legionara ar fi fost o organizatie exclusiva de dominatie dictatoriala, tot asa, in politica sa externa, Miscarea Legionara respinge cu cea mai legitima mandrie si demnitate, indreptatite de trecutul sau glorios si plin de jertfe, insinuarea ca ar fi putut aliena vreodata autonomia sa de actiune in favoarea unei puteri straine.

Politica externa, ca si politica generala a Miscarii Legionare, se inspira din principiile eterne de existenta si de conservare a esentelor poporului roman, cat si din nazuintele de afirmare a nobletei acestui popor, pe un plan superior si mai larg. Pentru a pastra intacta aceasta politica majora, a primit atatea lovituri Garda de Fier din toate directiile, chiar cele mai neasteptate!

O cat de neinsemnata tendinta de compromis cu morala ei, ar fi scutit Garda de Fier de multe suferinte si de multe pierderi dureroase. Conducerea Miscarii Legionare a rezistat insa neclintita pe pozitiile sale, uneori in conditii extrem de grele. (…)

Inca o data, s-a dovedit atunci ca puterea materiala singura, cu toate aparentele impunatoare, este mai slaba decat fortele complexe ale realitatii, ascunse uneori sub cele mai modeste forme. Dar, ca si in politica interna, si in politica sa externa, Miscarea Legionara nu se conduce dupa nici o idee preconceputa si nu se fixeaza in nici o forma rigida. Corneliu Zelea Codreanu spunea odata unor intimi ca ar colabora si cu Rusia Sovietica, daca ar fi in interesul poporului roman. Din nefericire, insa, Rusia Sovietica, inca din acele timpuri, isi fixase conduita sa definitiva, ascunsa cu indemanare, pe atunci, sub cele mai elegante declaratii geneveze. Aceasta conduita, cum puteau distinge cunoscatorii, nu era, in fond, decat aceea a Rusiei imperialiste, intarita ca valoare operativa de forta unei idei contagioase, de penetratie universala. Miscarea Legionara nu avea nimic aprioric impotriva Rusiei, daca se mentinea in limitele sale sud-vestice, si nici chiar impotriva comunismului pe plan de politica externa, daca ramanea in cadrul regimului intern al Rusiei, si nu ameninta, prin amestecul in politica interna a tarilor vecine, structura acestor popoare.

Asadar, Miscarea Legionara dovedea un spirit realist, nelasand, dupa cum se si cuvine, in general, ca o politica externa sa se resimta de pe urma unor infiltratii ideologice, daca aceste infiltratii nu sunt prin ele insasi conditii esentiale de realism.

Mai putin, deci, Miscarea Legionara ar fi avut opinii preconcepute impotriva Puterilor Occidentale, ca Franta si Anglia. Evident, nutrea simpatii, ca si in toate partile lumii, chiar si de elemente democratice, pentru Italia fascista si Germania national-socialista, in masura in care aceste regimuri lucrau pentru ridicarea popoarelor respective. De la aceasta simpatie, pana la ideea unei aliante, era insa o distanta neluata inca in considerare pe atunci. De altfel, pana in mai 1936, deci noua ani de la infiintarea Miscarii Legionare si 17 ani de la inceputul actiunii nationaliste, Corneliu Zelea Codreanu nu luase nici o atitudine in politica externa, prin nici un fel de declaratii publice sau private, lasandu-se astfel diferitelor guverne deplina libertate in aceasta materie.

Intre timp, insa, Rusia Sovietica dupa o lunga perioada de absenta, a reaparut activa pe scena mondiala. Concomitent cu verbul pacific al exponentilor sovietici la Societatea Natiunilor, dezlantuia o formidabila campanie de propaganda ce demonstra, in fond, o coplesitoare energie multipla, politica militara economica si ideologica. Aceasta forta Miscarea Legionara nu a depreciat-o niciodata.Aparitia Rusiei ca factor imperialist pe linia unei traditii mai vechi – panslavismul sau pe a acelei mai noi – Kominternul, punea Romania si poporul roman in prima etapa a marsului moscovit spre Occident. Masinatiunile Reprezentantei Sovietice de la Bucuresti, conjugate cu instigatiunile rusesti in tarile vecine pentru a atata revendicari impotriva Romaniei, cat si alte manevre incadrate in tehnica generala a ofensivei sovietice impotriva Europei, demonstrau din plin, daca mai era nevoie, intentiile reale. Conduita Rusiei Sovietice era in concordanta cu dubla ei viziune misionara, nationala si ideologica revolutionara, la care conducatorii sovietici nu aveau, desigur, sa renunte de dragul confirmarii unei atitudini aparente de bune intentii pacifice si a unei frazeologii sentimentale si umanitare fara raspundere. Situatia Romaniei aparea astfel, cu atat mai amenintata, cu cat aceasta conduita sovietica invalida optimismul vadit de comanda al conducatorilor politicii externe a Romaniei in relatiile cu Rusia, fondat numai pe definitia agresorului, pe bonomia d-lui Litwinow si pe libatiunile trimisului Ostrowski cu unii ministri basarabeni ai guvernului din Bucuresti. Nici o garantie substantiala – nici de ordin structural, ca, de pilda, indrumarea obiectivelor Rusiei spre alte directii de lunga durata, nici de ordin defensiv, ca o alianta cu o mare putere militara dispusa sa adopte ca principal obiectiv apararea comuna impotriva unei agresiuni de la Rasarit – nu intarea de nicaieri securitatea Romaniei. Dimpotriva, curente interesate mareau confuzia in interior cu exagerarea revizionismului maghiar, adica amenintarea din partea unui popor de 8 milioane de locuitori, trecand complet sub tacere primejdia unui imperiu colosal de 180 de milioane de agitatori!

In fata acestei duble primejdii, interna si externa, Miscarea Legionara nu mai putea continua atitudinea de rezerva in politica externa, fara a lipsi de la cele mai elementare datorii fata de poporul roman. Conducerea Miscarii a examinat atunci cu toata rigoarea si cu tot sangele rece datele problemei, inainte de a pronunta un cuvant in materie. Din acest scrupulos examen, rezultau mai multe si serioase ingrijorari pentru soarta poporului roman.

In primul rand, sistemul de aliante al Romaniei dovedea o functiune total defectuoasa. Mica Intelegere se demonstrase o fictiune, mentinuta la suprafata numai de talentul lui N. Titulescu, de dexteritatea d-lui Eduard Benes si de proptelele Puterilor Occidentale. In practica, insa, nu valora nimic, fiecare dintre componenti avand interese de aparat in alte directii si nedorind fiecare sa se strice cu marea putere ce-i parea mai interesanta: pentru Cehoslovacia – Rusia Sovietica, pentru Iugoslavia – Germania si pentru Romania – Italia. Aducerea aproape cu forta a principelui regent Paul la Conferinta Micii Intelegeri de la Bucuresti, din mai 1936, dovedea deja descompunerea practica a sistemului. Dar mai grav inca, principalul stalp al aliantelor Romaniei – Franta – incheiase acum un pact de amicitie cu Sovietele, ce reducea mult in fond din valoarea conventiilor cu Romania si Polonia. Faptul ca semnatarul pactului, dl Laval, era un republican de dreapta si ca primul ministru britanic care proclamase public interesul Angliei pentru Franta, cu faimoasa formula a frontierelor britanice pe Rhin, era insusi seful Partidului Conservator, dovedea cat se poate de concludent ca cele doua mari puteri occidentale, in deplin acord intre ele si cu aprobarea integrala a claselor politice, se angajau pe calea unei colaborari intime cu Rusia Sovietica. Aceasta colaborare nu era posibila decat cu acceptarea punctului de vedere minimal sovietic care viza, fara indoiala, si Romania. Iar o consolidare a acestei colaborari printr-o alianta avuta in vedere, desigur in evolutia situatiei europene, ar fi cerut cel putin aceleasi conditii din partea Rusiei ca in 1914-1916, adica, in ultima analiza, printre altele, subordonarea intereselor Romaniei, intereselor acestei aliante.

Pactul de amicitie franco-sovietic, cu consimtamantul tacit al Marei Britanii, slabea, deci, considerabil, securitatea Romaniei la est si, prin urmare, si pozitia ei in general fata de vecini si de celelalte puteri. Se mai adauga la toate acestea si evolutia interna din Franta, care aluneca tot mai mult spre stanga, astfel ca, dupa victoria Frontului Popular la Paris, sa nu se mai poata pune mari sperante in rezistenta Frantei fata de pretentiile Rusiei ca pret al unei cooperari.

Concluzia la care a ajuns conducerea Miscarii Legionare era cel putin indoiala fata de vointa puterilor occidentale de a se opune Rusiei cu eficacitate. Totusi, cea dintai declaratie de politica externa, o circulara catre legionari, din 30 mai 1936, nu a avut caracter public, iar Corneliu Zelea Codreanu s-a marginit la o atitudine moderata. Corneliu Zelea Codreanu nu a impins concluzia pana la propunerea unei mutatiuni de alianta in politca externa a Romaniei.

Aceasta concluzie, Corneliu Zelea Codreanu n-a propus-o nici 6 luni mai tarziu, intr-un document mult mai important, destinat, de data aceasta, publicitatii: memoriul din 5 noiembrie 1936 adresat Regelui, oamenilor politici si Tarii. In acest document redactat in termeni virili, se inregistreaza numai o si mai mare indoiala fata de orientarea externa a Romaniei, indoiala crescuta de pe urma izbucnirii razboiului civil din Spania, fata de care Puterile Occidentale adoptasera o atitudine de partinire a Frontului Popular din Madrid, in dauna Miscarii Crestine a lui Franco, sustiuta astfel numai de Puterile Axei. Omul profund religios care era Corneliu Zelea Codreanu respingea din toate puterile sufletului sau violentele marxismului mondial acum confirmate de realitate, reprezentat de Brigazile Internationale ale lui Lister si Compesino impotriva Crucii si a ordinii crestine a Europei. Puterile care se pronuntau in favoarea acestei ordine inlesneau astfel, de la sine, o apropiere de pozitia Miscarii Legionare. Totusi,Corneliu Zelea Codreanu nu se pronunta, nici de data aceasta, explicit in favoarea unei rasturnari de aliante, ci se margineste numai sa recomande sustragerea politicii externe de sub influentele oculte si abtinerea de la provocari la adresa Italiei.

Abia un an mai tarziu, dupa 16 luni de la inceputul razboiului din Spania, la 30 noiembrie 1937, Corneliu Zelea Codreanu ia o atitudine definitiva in politica externa, in favoarea Axei. La aceasta hotarare Corneliu Zelea Codreanu nu a ajuns nici prin negocieri, nici prin promisiuni, nici macar prin vreun contact cu reprezentanti ai Axei. Oricat ar parea de curios si de inadmisibil in tehnica mai curenta a politicii externe, Corneliu Zelea Codreanu nu a avut niciodata legaturi cu Axa. Rareori, cate un ziarist sau vreun curios din Italia sau Germania, mult mai rar decat din alte tari ca, de pilda, din Franta, veneau sa-l vada la Casa Verde. Ceva mai mult, in urma unui reportaj nu tocmai exact asupra Miscarii, desi foarte elogios, dintr-un ziar german, Corneliu Zelea Codreanu a interzis pe termen de 6 luni accesul oricarui vizitator din acea tara in preajma Miscarii Legionare. Un contact insa, de ordin politic autorizat si constant, nu a existat niciodata intre Axa si Corneliu Zelea Codreanu. Acest precedent a fost poate o deficienta, de pe urma careia s-au resimtit mai tarziu in practica raporturile cu Axa si, in general, tehnica relatiunilor exterioare a Miscarii Legionare, intotdeauna foarte susceptibila si rezervata in materie. Dar si pe acest teren Corneliu Zelea Codreanu a proclamat primatul tinutei morale, chiar daca uzantele unei tactici mai rafinate ar aduce mai multe foloase.

2. In concret, convingerea Miscarii Legionare in oportunitatea unei aliante cu Axa, a fost rezultatul unei evolutii foarte lente, de pe urma observarii minutioase a realiatilor europene, iar nu al precipitarii unei atitudini premeditate.

De altfel, climatul general al Europei inregistra o jena in special fata de conduita uneia din puterile occidentale, in speta Franta. Pactul Iugoslaviei cu Italia, desele schimbari de vizite intre conducatorii Germaniei si ai Poloniei, conversatiile Marii Britanii cu Axa, evolutia politica in jurul razboiului din Spania, cat si iritarea interna de pe urma grevelor aproape fara intrerupere din Franta, izolau intr-o buna masura politica regimului de front popular din Franta de realitatile europene. Rezultatele vizitei de la sfarsitul anului 1937 in Europa-Centro-Orientala a d-lui Delbos, ministru de Externe francez, s-au resimtit mult de pe urma acestei jene, ca un contrast foarte concludent cu atmosfera vizitei lui Barthou, in acelasi spatiu, in 1934. Cu toate stradaniile d-lui Victor Ionescu de a suplini fermecatoarea personalitate a lui N. Titulescu si cu toate sentimentele calde ale romanilor pentru Franta, primirea d-lui Delbos la Bucuresti a avut mai mult o nota de melancolie, decat incredere. Aceeasi nota melancolica se inregistra si la Varsovia si la Praga, incat dl. Delbos, poate si din proasta dispozitie a guvernului Principelui Paul, a renuntat la experienta de la Belgrad.

Europa, si cu ea, in primul rand, Romania, nu se mai simtea deci aparata de sistemul politic in centrul caruia se gasea pe atunci, in aparenta, Franta. In schimb, sistemul Axei parea ca ofera efectiv mai multe garantii de securitate si de aparare a ordinei europene.

Asadar, principiul aliantelor, in conceptia Miscarii Legionare, s-a nascut din stari reale de pe teren, iar nu din afinitati sau repulsii ideologice. Acest principiu impune mai intai o clasare a primejdiilor pentru Romania, in ordinea importantei sau urgentei si, ca o stricta consecinta, alianta cu acea putere care efectiv ajuta imediat Romania impotriva celei mai importante primejdii in ordine de precadere.

In concret, pentru Romania tendintele imperialiste dinspre Vest sunt mai putin primejdioase decat acelea dinspre Est. Imperialismul vestic, pentru a ajunge la marile libere si la pozitiile dominante ale continentului, nu trebuie sa treaca peste Romania. Chiar daca in ultima analiza ar tinde sa se adanceasca in stepele intinse ale estului, imperialismul vestic se poate multumi cu o Romanie neostila care sa nu-i ameninte flancul sud-estic. Imperialismul din directie estica, dimpotriva, este o primejdie nimicitoare pentru Romania si poporul roman. Primul pas spre o mare calda si spre pozitii dominante, ca stramtorile, de pilda, trece peste corpul Romaniei. Intre doua imperialisme, deci vestic si estic, Romania va trebui sa se supuna dramaticelor ei conditii geo-politice si intr-un spirit strict realist, peste oricare alte considerente, sa aleaga primejdia cea mai mica, cea mai putin amenintatoare: aceea a Vestului.

Asadar, atat timp cat Rusia, Sovietica sau Tarista, va nutri tendinte imperialiste in Europa, Romania este pe pragul unei primejdii de moarte. Desigur, nici consideratiuni sentimentale, nici demonstratiile de cumintenie amicala ale Romaniei, nici ridicolul pretextului de amenintare din partea Romaniei a securitatii colosului rusesc, n-ar putea opri Rusia de la executarea unui program de atat de vaste proportii. Cine concepe dominatia oceanelor si a lumii si porneste la actiune, nu se mai impiedica de scancelile popoarelor din cale. Experienta istorica a dovedit ca nu este posibila o intelegere cu o Rusie pornita in mars spre Occident. Fostul ministru de Externe roman, dl. Gafencu, releva cu buna dreptate ca, de cate ori Puterile Occidentale au cautat un acord cu o Rusie in ascensiune asupra delimitarilor zonelor de influenta, de atatea ori a urmat o amenintare a echilibrului european.

Daca nu este deci posibila o intelegere a unei Romanii pacifice cu o Rusie imperialista, nu-i mai ramane Romaniei decat sa se resemneze la aparare, pentru a supravietui.

Pentru aceste ratiuni deci, Miscarea Legionara se afla cu acele forte care apara Romania de primejdia primordiala dinspre est. Gasind deci numai Axa pe linia apararii impotriva primejdiei mortale de la Rasarit, s-a aflat cu Axa.

Daca in aceste imprejurari sarcina apararii impotriva unei agresiuni din est si-ar fi luat-o Puterile Occidentale, Miscarea Legionara – cum a raspuns insusi Corneliu Zelea Codreanu intrebarii unui cunoscut ziarist francez, Bertrand de Jouvenel, intr-un interviu in “Gringoire“, imediat dupa declaratia de politica externa in favoarea Axei – ar fi colaborat cu ele.

3. Un alt princpiu fundamental in politica externa a Miscarii Legionare este impiedicarea Romaniei de a deveni un instrument al imperialismului vreunei Puteri continentale. Garda de Fier s-a alaturat, desigur, cu fermitate, Axei. Nu a inteles insa nici o clipa sa transforme Romania intr-un agent al unei noi ordini intemeiate pe imperialism. Cum am spus mai sus, intre doua amenintari, Romania poate la rigoare suporta mai bine imperialismul din vest, dar nu-l poate incuraja de buna voie.

De altfel, eroarea majora a Axei, care a condus-o la desfiintare, a fost tocmai indepartarea de politica sa originara de stabilizare a Europei intr-o ordine noua de echilibru continental. Asa se explica actiunea de slabire a miscarilor populare, blocarea cailor spre putere si inlocuirea lor in mai toate tarile cu formatiuni improvizate. Astfel, la semnarea pactului anti-Komintern, in decembrie 1941, ordinea noua era reprezentata de o serie de fictiuni guvernamentale, in timp ce realitatile erau combatute si inlantuite.

Intre aceste miscari populare Garda de Fier era de departe cea mai originala, cea mai puternica, mai autonoma si mai rezistenta. Pentru toate aceste motive, dupa ce partida parea castigata, Axa nu a dorit si nu a sprijinit niciodata victoria Garzii de Fier in Romania. Actiunea de la 3-6 septembrie 1940 care a urmarit indepartarea Regelui Carol al II-lea pentru a opri descompunerea moralului intern, iar nu cucerirea puterii in Stat, s-a facut pe cont propriu, fara stirea, fara concursul si, mai ales, fara voia Axei.

Mai tarziu, dupa constituirea regimului de diarhie numit “national-legionar”, reprezentantii Axei la Bucuresti au cautat prin toate mijloacele sa consolideze pozitia maresalului Antonescu si sa mineze pe aceea a Miscarii Legionare. (…)

Dar conduita Axei a fost clara cu ocazia Loviturii de Stat a maresalului Antonescu de la 21 ianuarie 1941. Armata germana a primit ordin sa sustina pe Maresal, in timp ce alti trimisi cautau sa slabeasca apararea oricaror riscuri in caz de cedare benevola a pozitiilor de rezistenta. Bizuit pe acest cuvant, Horia Sima a ordonat incetarea rezistentei izbucnita de la sine, ca o reactiune spontana a unei Miscari viguroase, lovita prin surprindere. Cuvantul maresalului Antonescu si al girantului nu a fost respectat si arestarile au pornit, cu o furie inca mai mare ca in 1938. Indeosebi sefii legionari erau urmariti cu disperare, ca sa li se pregateasca soarta lui  Corneliu Zelea Codreanu si a Statului sau Major.

Reprezentantii Regimului au invitat atunci in Germania pe Horia Sima si alte personalitati, sub motivul ca, dupa ce pasiunile se vor potoli, sa se poata intoarce in siguranta, odata ce neintelegerile s-au risipit. Ajunsi pe teritoriul german, dupa cateva saptamani de primire amicala, Horia Sima si unele personalitati, cu toata calitatea lor de oaspeti, au primit domiciliu obligatoriu, in timp ce alti legionari, mai mult sau mai putin importanti, refugiati la intamplare din Tara, au fost internati, fara deosebire, la Rostock, intr-un lagar de munca.

Din momentul detinerii lui Horia Sima se dezlantuie in Tara si in strainatate o formidabila campanie de calomnii prin care se pune in sarcina Miscarii Legionare si a lui Horia Sima toate infamiile imaginabile. Punctul culminant este atins in ziua de 22 iunie 1941, inceputul campaniei contra Rusiei, cand cancelarul Hitler in persoana, in lunga sa expunere a cauzelor razboiului, enumera, printre manoperele sovietice, si evenimentele de la 21 ianuarie puse in sarcina Garzii de Fier, presupusa astfel de coniventa cu Rusia Sovietica! Nici lui Horia Sima, plasat de zvonuri oficiale ca refugiat la Moscova, nici Miscarii Legionare inlantuite de un sistem de represiune neegalat inca, nu li se dadea posibilitatea sa se apere. Nu le mai ramanea in aparare decat forta realitatii si doi-trei legionari risipiti prin alte orase ale Europei, care s-o expuna.

Politica Axei se indeparta astfel, din ce in ce mai mult, de realitati. Pe masura ce victoriile militare apareau mai stralucite, actiunile politice deveneau mai palide. In cursul anilor 1941 si 1942 exponentiiMiscarii Legionare s-au straduit din toate puterile sa arate diferitilor reprezentanti ai Axei primejdia unei politici neglijente si fictive pentru cursul general al razboiului. Un razboi este un motor cu dublu piston, unul politic si altul militar si nu s-ar putea spune care este mai important. Nu se poate ignora actiunea politica sub pretextul precaderii militare. Victorii militare fara efecte politice s-au mai vazut si chiar in cazul Germaniei. Victorii politice in cursul unui razboi au aproape intotdeauna consecinte militare. Razboiul modern se poarta, in primul rand, pe plan politic international si seducatoarea ideologie universala a adversarului trebuie sa opuna deci, pe plan tot international, ideea-forta pe care sta Axa la originea razboiului: adica stapanirea de catre fiecare popor a propriului sau destin. De aceasta idee-forta Axa nu se putea indeparta fara primejdia pierderii razboiului. Concluzia finala era deci: indepartarea fictiunilor din toate tarile, restabilirea libertatii politice a popoarelor acolo unde miscarile populare sunt capabile sa o asigure si reconstituirea unei ordini de echilibru european. La toate aceste argumentatii nu se refuza un efect de stima si asigurari de viitor, dar fara alte consecinte efective.

Si cum era de prevazut, soarta armelor s-a intors din toamna anului 1942, fara ca si conduita politica a Axei sa se schimbe. Dimpotriva, cu motivarea situatiei militare, guvernul german era dispus sa inrautateasca si mai mult regimul politic. (…)

De aceasta intelegere a necesitatii de revenire a unui echilibru european s-au resimtit raporturile cu partenerul din Axa, atat in cursul vizitei d-lui von Ribbentrop la Roma, in martie 1943, cat si la intalnirea cu Hitler la Salzburg, din luna aprilie. In aceste ultime convorbiri ca partener egal in Axa, Mussolini a intervenit energic in sensul unei estimari realiste a Europei si in favoarea restabilirii in deplina independenta, printre altele, a Belgiei, Olandei, Cehiei si Poloniei. De asemenea, dl. Bastianini a stiut sa impuna un nou climat politicii externe a Italiei, care ar fi atras dupa sine, poate, o rectificare a conduitei intregii Axe. Disparitia Italiei din componenta Axei ca factor important, a lasat insa Germania libera sa continue metoda de pana atunci in directia Europei.

Am mentionat toate aceste episoade in relatile Axei cu Miscarea Legionara, nu ca o plangere sau recriminare impotriva ei sau pentru a folosi aceste violente ca un alibi. Dar aceste intamplari sunt de un mare interes in fixarea intereselor politice la care nu se poate renunta, spulberand o serie de interpretari interesate si stabilind adevarul luminos:

1. 1. Miscarea Legionara si-a pastrat autonomia, cu toate presiunile, si demnitatea, cu toate suferintele.
   2. Luandu-si toate raspunderile morale, Miscarea Legionara, inlantuita de o represiune fara precedent, atat politic, legislativ si politienesc, cat si corporal, in toate inchisorile Romaniei si lagarele de concentrare ale Germaniei: Oranienburg, Dachau, Buchenwald, nu poate fi facuta, din cauza de absenta, nici material, nici politic, nici juridic, partasa la responsabilitatea regimului de dictatura militara si politista a maresalului Antonescu care a prigonit-o, nici in guvernarea interna, nici in politica de razboi si externa.
   3. Miscarea Legionara a depus toate sfortarile pentru a contribui la readucerea Axei pe linia echilibrului continental.

Si putem releva aceste precizari, cu atat mai mult cu cat faptele de neinteles care le-au dat prilejul n-au abatut cu nimic linia de politica externa a Garzii de Fier. Miscarea Legionara, consecventa cu pozitia ei, a pastrat aceeasi atitudine, cu toate amaraciunile si cu toate vexatiunile.

De altfel, nici nu era posibila o alta conduita. Rezistenta la Rasarit : bine – rau, mult – putin, era reprezentata numai de Axa. Toate celelalte Puteri europene si extra-europene, mari si mici, alunecasera inspre un sistem de cedare continua fata de pretentiile sovietice, combinand, fara nici o compensatie vizibila, toate fortele politice si militare, pentru a darama si aceasta ultima fortareata anti-invazionista spre est. Miscarea Legionara, asadar, inainte de a gasi un sistem de aparare mai bun spre rasarit, nu putea, cu motive oricat de justificate, chiar din punct de vedere moral, sa adauge resentimentele ei la greutatile sistemului existent. Oricat de mult slabise acest sistem, tot era mai bun decat un vid.

4. Pentru aceste motive, Miscarea Legionara nu a gasit justificata, cu toate conditiile militare contradictorii, schimbarea cu 180 de grade a Romaniei la 23 august 1944, si nici sfortarea Aliatilor in acest sens.

De pe urma intoarcerii de pozitii a Romaniei, ca si a Bulgariei si a Finlandei, nu profitau Aliatii decat in cine stie ce conditii necunoscute, neclare si aleatorii. In schimb, Sovietele beneficiau direct si imediat de prabusirea unui front de importanta Carpatilor ce in mod fatal aducea dupa sine, in stapanirea Sovietelor, centrul si sud-estul Europei cu Balcanii, adica intreaga Europa Centro-Orientala. Pozitia Sovietelor se intarea astfel considerabil prin aceste gajuri de mare potential politic, militar si economic si cu o asezare geografica de o importanta decisiva strategica si politica.

Dar admitand chiar ca din calcul, Sovietele ar admite sa-si retraga mai tarziu armatele din aceste regiuni, retragerea n-ar executa-o decat dupa ce fortele militare ar fi inlocuite de garantii sigure de pe urma descompunerii structurale si istorice a popoarelor respective decapitate, lasate in ratacire, fara nici o directie proprie, ca apoi sa fie supuse sub conducerea unor elemente alogene si a unor metode coercitive, impuse de la Moscova.

Aceste rezultate, stapanirea Sovietelor peste Romania si sud-estul european, ca o avangarda a ocuparii Europei Crestine si Istorice, erau tocmai ceea ce Miscarea Legionara se temuse mai mult. Impiedicarea acestor rezultate era insasi cauza pentru care a luptat Garda de Fier peste 20 de ani. Era insasi ratiunea ei de existenta pe plan extern. (…)

5. (…) Din principiul neinterventiei benevole a Romaniei in tendintele imperialiste ale unor mari Puteri, deriva, cum ar putea rezulta din aceasta expunere, un alt principiu fundamental, cel mai important si mai obiectiv: echilibrul continental.

Echilibrul european este starea politica generala care convine fireste, mai bine, intereselor Romaniei, care garanteaza existenta statelor mijlocii si mici, in care se integreaza mai just spiritualitatea Miscarii Legionare. Romania, cu pozitia ei cheie, cu potentialul ei politic si economic, cu armatele ei si cu caile de comunicatie, cu puterea ei de influenta in Europa Centrala si Sud-Estica, este factor de prima importanta pentru stabilirea unui echilibru continental. Importanta decisiva a acestui factor s-a dovedit in cursul acestui razboi mondial, atat alaturi de Axa, cat si in evenimentele de la 23 august 1944, cand deplasarea de pozitii a Romaniei a atras dupa sine prabusirea intregului sistem politic si militar de aparare a Germaniei si a determinat un pas major spre deznodamantul final.

Cine isi alatura, asadar, acest factor, controleaza efectiv caile de patrundere in adancul Europei si cheile de dominatie a ei. Dupa cum se manuieste pozitia Romaniei, se contribuie la stabilirea sau daramarea echilibrului european. Cine tinde spre ruptura acestui echilibru fatal urmareste desfiintarea sau cel putin slabirea Romaniei. Si invers, politica de echilibru european are nevoie, in primul rand, de o Romanie intreaga, puternica si independenta.

In urmarirea acestei politici de echilibru, Miscarea Legionara si-a dat foarte bine seama ca sistemul Axei, reprezentat in urma de Germania, nu mai este suficient pentru a rezista singur pregatirilor colosale de invazie a Europei dinspre Rasarit. Acest sistem trebuia deci largit astfel ca, odata cu Germania, sa se alinieze intr-un singur front toate fortele de ordine milenare, incepand de dincolo de Ocean si terminand pe Nistru. Realizarea unui astfel de front a tuturor popoarelor europene, depaseste desigur mijloacele unor elemente izolate. Acest tel nu se poate atinge decat prin revelarea iminentei primejdii pentru civilizatia occidentala, intr-un moment de iluminare colectiva.

Evident, cea mai mare dorinta a Europei ar fi ca aceasta primejdie sa fie conjurata de la sine, ca pregatirile de invazie dinspre est sa fie demontate prin persuasiune, ca existenta libera a popoarelor dupa propriile lor conditii, cutume, norme si legi sa fie garantate prin mijloace pacifice si ca ordinea milenara si crestina a Europei, respectand desigur regimul local, sa se intinda consimtita benevol pana la Urali.

In asteptarea acestei minuni cu sorti minimali de realizare si de altfel, numai constituirea unui astfel de front colosal ca o contrapunere a colosului din fata, constrans astfel sa mediteze si sa cantareasca avantajele unei intelegeri si riscurile unei provocari, Miscarea Legionara a cautat, in sectorul ei, sa contribuie la asigurarea unei atmosfere mai senine, prin stabilirea unor raporturi de buna vecinatate cu Ungaria si Bulgaria. Aceeasi dorinta o anima fata de toti vecinii si aceleasi intentii fata de toate puterile mari si mici, mai apropiate sau mai indepartate.

Miscarea Legionara isi conserva astfel, in ultima analiza, intacte cele trei principii de politica externa, demonstrate in aceasta expunere:

I. Contractarea aliantelor dupa ordinea de precadere fata de importanta si urgenta primejdiilor.

II. Impedicarea Romaniei de a deveni un instrument al imperialismului vreunei puteri continentale.

III. Alinierea intotdeauna alaturi de sistemul politic de garantie reala a echilibrului european.

Respectul acestor trei principii de politica externa a Miscarii legionare credem ca este una din conditiile esentiale pentru ca Romania sa poata indeplini functiunea ce Dumnezeu i-a destinat-o in sud-estul european.

D. CONCLUZII PE MARGINEA SUBIECTULUI

Am incercat sa aratam in aceasta expunere ce este Garda de Fier si ce nu este, ce a facut si ce nu a facut, ce raspunderi isi ia cu hotarare si ce raspunderi declina ca neapartinandu-i. Daca am reusit sau nu, va arata viitorul. In orice caz, realitatile suverane vor izbuti sa completeze lipsurile. Dar in aceasta incercare de tur de orizont, mai mult din ce n-am spus, ca neintrand in subiect, decat din ce am spus, rezulta o realitate sumbra si dezolanta.

Un aforism deopotriva stiintific si filosofic pretinde ca natura are oroare de vid. Acest aforism se aplica si in politica. Si politica are oroare de vid. Prin capitularea fara conditii a Germaniei s-a cascat in miezul Europei un astfel de vid inspaimantator.

Inca dupa razboiul mondial trecut, prabusirea sistemului celor 7 mari Puteri scazuse la frontiere foarte putin numarul factorilor de echilibru. Aceasta situatie a obligat Marea Britanie sa iasa din “splendida“ ei izolare si sa proclame principiul frontierelor sale pe Rhin. Echilibrul european, deci, nu mai putea fi restabilit cu usurinta, fiindca, in fond, mari puteri efective, cum s-a dovedit mai in urma, nu mai ramasesera decat doua: Germania si Rusia Sovietica. Acum, vidul lasat de Germania este amenintat sa fie coplesit de pravalirea conglomeratului de la rasarit, cu toata greutatea volumului sau gigant. Parghia de rezistenta a Axei fiind rupta, nici un alt grup de forte europene singure nu se mai poate opune fluviului uman in revarsare de la est. Occidentul, deci, daca nu vrea sa abandoneze Europa definitiv, trebuie sa acopere el acest vid, printr-un nou sistem, in centrul caruia sa se situeze efectiv si sa-si mute astfel iarasi frontierele, macar temporar si simbolic, de pe Rhin – pe o linie ce duce de la Marea Neagra la Marea Baltica.

Sistemul acesta, pentru a avea o valoare si a oferi o garantie, nu poate fi elaborat numai in cabinetele indepartate de studii ale sociologilor, economistilor, geografilor si expertilor. Calea aceasta, urmata la Versailles si in alte imprejurimi ale Parisului, si mai tarziu – pe Riviera sau pe marginile lacului Leman, nu ofera un precedent de urmat. Pe atunci chiar, Neuilly, Sevre, Geneva sau San Remo pareau tot atat de departe de stramtori, de Flume, de Danzing, de Nistru si de Salonic, ca Dumbarton Oaks acum de Varsovia, Viena si Trieste. De acolo, de peste Ocean si mai departe inca, de la San Francisco, Europa pare, desigur, ca un spatiu insesizabil, cuprins in linii subtiate de distanta, decat ca un continent real, fumegand in ruine, cu fluvii disputate, cu frontiere litigioase, cu porturi ravnite, cu zone de influenta masurate, cu popoare suferinde, cu partide turbulente, cu o istorie milenara amenintata si cu multe credinte nimicite.

Soarta Europei deci, nici macar nemaidiscutandu-se pe pamantul ei, are sortii de a fi indreptata pe o cale si mai discutabila inca decat acum un sfert de veac. Este nevoie deci ca planurile ce pregatesc destinul Europei sa fie cedate cel putin in parte din mainile acelor barbati de mare valoare stiintifica si desigur cu cea mai mare bunavointa de a face de acolo de departe numai bine, si redate macar partial oamenilor politici cunoscatori de aproape, de pe teren, a durerilor de aici, cu mizeria si maretia lor.

Iar pasiunile negative sunt un rau consilier in politica, mai ales in marea politica. Nimic nu se poate construi solid sub apasarea patimii: mai putin, inca, o noua ordine europeana. Pentru o astfel de opera se cere o viziune larga, o intuitie profunda, o judecata senina, o cunoastere multipla si o putere constructiva de lunga durata. Pasiunile razbunatoare intuneca viziunea, mutileaza judecata si taie suflul creator. O ordine noua in Europa nu se poate inaugura cu prelungirea fara termen a starilor exceptionale de neliniste. Istoria este concludenta. In politica, pentru ca justitia sa produca efecte, trebuie sa treaca pe rol exemple scurte si putine, ca unele interventii chirurgicale. De pe urma tribunalelor speciale rezulta mai multa teama decat dreptate. Nu pot fi tarate pe banca acuzarii milioane de oameni, in nenumarati ani de judecata. Si mai primejdioasa decat coalitia pasiunii este coalitia fricii. Milioane de oameni, simtindu-se amenintati, vor sfarsi prin a-si uni spaimele intr-o reactiune comuna si, odata reuniti, isi vor da seama ce forta reprezinta. Asadar, pentru ca razboiul mondial sa nu degenereze in multiple razboaie civile, este bine ca opera pozitiva sa aiba precadere asupra pasiunilor.

Climatul pentru pacificarea Europei poate fi grabit de calmul si simtul realist al conducatorilor responsabili. Conditiile generale indica oarecum calea.

Faza exteriorizarii totalitare, cu multimile delirante sub balcon, in adoratia unui singur om, ca a unui demiurg, cu uniforme sclipitoare, parade si fanfare, desigur, a trecut. Un ciclu din istoria Europei s-a incheiat. Europa, obosita de zbuciumul ultimilor ani, tinde acum spre o alta faza, mai temperata, care retine toate esentele. Eroarea ordinii totalitare era neglijarea unor valori permanente rezultate din experienta democratiei. Evolutia regimului republican din Italia parea ca va corecta aceasta eroare. Acum insa, nu trebuie repetata aceeasi eroare in sens invers, adica in zelul de aplicare a principiilor libertare, sa se exagereze detaliile, desconsiderandu-se esentialul si experienta unui sfert de veac.

Esenta democratiei in perspectiva europeana nu este o problema de procedura electorala, ci respectul fiintei umane incadrate in ierarhia intereselor comunitatii si a vointei nationale. Asadar, faza noua in care pare ca intra Europa este o substanta comunitara, ca o sinteza a realitatilor rezultate din toate experientele ultimului veac. Valorile crestine, respectul persoanei umane, primatul comunitatii, emanciparea muncii de orice tutela exploatatoare, principiul proprietatii, sufragiul popular, dreptatea sociala, intarirea specificului etnic, incurajarea conservarii speciei, libertatea neviciata de opinie, sunt permanete ce se impun de la sine in organizarea intereselor popoarelor intr-o solidaritate organica, din care sa rezulte o ordine noua europeana durabila. Nici o realitate nu poate fi lasata de o parte. De la inalta spiritualitate crestina pana la materialismul micilor colectivitati periferice, de la Sfantul Scaun pana la clanurile din muntii Albaniei, toate fortele trebuiesc unite, pentru a restabili o ordine continentala mai putin nefericita.

Si in concret, Puterile Occidentale, instaurate de deznodamantul razboiului mondial in calitate de custode al Europei, trebuie sa debuteze printr-o revista a situatiei si un inventar al fortelor ramase. Rezultatul nu este prea incurajant. De pe urma razboiului n-a mai ramas in picioare decat o singura mare putere in Europa. Si mari puteri nu se pot improviza de la o zi la alta. Rusia Sovietica ramane asadar, singura mare putere pe continent, mai atenta si mai ofensiva ca niciodata. Un echilibru continental insa nu se poate stabili cu o singura mare putere in fata unei constelatii de state singure, mici si mijlocii. Astfel, se ridica la orizont, in fata tendintelor unei ordini naturale, si perspectiva unei ordini fortate a Europei. In ultima instanta deci, ordinea europeana poate fi stabilita sau de Rusia, adica de dominatia acestei singure mari puteri ramase fara rival continental, sau de un echilibru european impotriva vointei Rusiei Sovietice. Un compromis in aceasta problema nu este posibil si ar prelungi agonia Europei. O politica de echilibru impreuna cu Rusia nu este realizabila decat daca Rusia isi schimba din radacini conceptia politica asupra ordinii internationale. Semne in aceasta directie nu sunt si ar fi greu de admis ca Sovietele, din consideratiuni sentimentale sau abstracte, sa abandoneze benevol si sa renunte la proiectele lor in plina dezvoltare, favorizate de ocazii atat de rare! Un compromis, deci, cu Sovietele animate de starea de spirit ofensiva in plin salt de acum, ar echivala, in fond, cu o recunoastere a dreptului de dominatie a Rusiei asupra intregii Europe; realizarea efectiva a acestei dominatii n-ar mai ramane decat o chestiune relativa de timp.

Dar atunci, acel punct insesizabil de topire in constiinta popoarelor europene fata de invazia de la est, ar fi depasit, si o rasturnare totala de conceptii ar urma acestei topiri. Perseverenta in ordinea de pana atunci ar parea o fictiune inutila si ordinea cea noua a Estului, ca orice idee victorioasa, ar apare ca o realitate stapanitoare. Popoarele europene s-ar inclina docile si ar primi ordinea Estului ca o fatalitate superioara, oranduita de forte indescifrabile. Fiecare popor ar aplica atunci axioma amintita odata de Mussolini: “Cand in istorie un eveniment devine fatal, este mai bine sa se realizeze cu noi, decat fara noi, sau, si mai rau, impotriva noastra.” Cea de-a treia Roma, Moscova, imaginata de vizionari, ar fi realizata astfel, si in locul Capitoliului s-ar ridica Kremlinul, dupa cum Kominternul ar inlocui Vaticanul.

Custozii de acum ai Europei, Puterile Occidentale se gasesc in fata tragicei dileme a salvarii abandonarii Europei. Dl. Churchill are dreptate. Sperantele lumii, solidare cu ale Europei, se concentreaza acum spre insula britanica si aliatul ei american. Acolo se decide soarta nu numai a unui continent, dar a unei lumi si a unei civilizatii.

Daca hotararea va intarzia insa prea mult si va dovedi slabiciuni, sovairi sau un interes mai slab decat pretinde nivelul problemelor de acum, atunci este probabil ca Europa sa se indeparteze de ceea ce se intelegea odinioara prin Occident, pentru totdeauna.

Aceste concluzii pe marginea subiectului nu sunt insiprate nici din vederile unui singur partid, nici de interesele unui singur popor. S-a cautat sa se urmareasca evolutia starilor de spirit colective cat mai atent posibil si concluziile sa rezulte cat mai exacte, pe cat ingaduie observarea realitatilor numai de la distanta.

Dar o dubla concluzie este sigura: popoarele zdruncinate dupa sfarsitul acestui razboi aspira cu orice pret la un echilibru durabil si reconstructia Europei este o opera grea, de mare curaj si de vasta raspundere istorica.

(s.s) MIHAIL ENESCU,

Consilier de Legatiune,

Secretar General al Ministerului Afacerilor Straine,

Consul General al Romaniei in Germania

“Anul 1937 a insemnat inceputul luptei intre “generatii”. Nu lupta intre batrani si tineri – cum s’a crezut si s’a spus multa vreme – ci razboiul intre doua lumi : pe de o parte lumea veche, care credea in pantec (primatul economicului gi al politicianismului), iar pe de alta parte lumea noua, care indraznea sa creada in duh (primarul spiritului). Miscarea tinereasca din 1927 s’a nascut cu constiinta acestei misiuni istorice : de a schimba sufletul Romaniei, subordonand toate valorile unei singure valori, supreme : Spiritul. Subordonare care inseamna, mai ales in faza eroica, sacrificiu, renuntare la sine, asceza…

De abia acum incepe a fi inteles sensul acestei revolutii crestine, care incearca sa creeze o Romanie noua creind intai un om nou, un crestin perfect – si care inlocueste vechea “viata politica”, printr’o “viata civila”, adica restaureaza raporturi de omenie si de crestinatate in sensul aceleiasi comunitati de sange…

Daca ea va izbuti pana la capat – daca va cuprinde, adica, intreaga comunitate romaneasca – va fi cea mai mare revolutie a secolului.”

Mircea Eliade – O revolutie crestina, in Buna Vestire, 27 Iunie 1937

“Astazi intreaga lume se afla sub semnul revolutiei, dar, in timp ce alte Popoare traiesc acesta revolutie in numele luptei de clasa si al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul), sau al rasei (hitlerismul), Miscarea Legionara s’a nascut sub semnul Arhanghelului Mihail si va invinge prin gratia divina. De aceea, in timp ce toate revolutiile contemporane au de scop cucerirea Puterii, revolutia legionara e spirituala si crestina. In timp ce toate revolutiile contemporane au de scop cucerirea puterii din partea unei clase sociale sau din partea unui om, revolutia legionara are ca scop spre mantuirea neamului, reconcilierea neamului romanesc cu Dumnezeu, cum a spus Capitanul. De aceea Miscarea Legionara se distinge de tot ce s’a facut pana azi in istorie, si victoria legionara va aduce cu sine nu numai restaurarea virtutilor neamului nostru, o Romanie activa, demna si puternica, ci va crea un om nou, corespunzand unui nou tip de viata europeana. Omul nou nu s’a nascut niciodata dintr’o miscare politica, ci s’a nascut totdeauna dintr’o revolutie spirituala, dintr’o mare schimbare interioara.”

Mircea Eliade, in Buna Vestire, 17 Decembrie 1937