A doua zi dupa Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, Biserica de demult, prin tipicul Ierusalimului si prin randuiala marelui locas al Sfantului Sava, a hotarat a sarbatori Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil cu cantari de lauda, cinstind pe bunul vestitor de bucurie. Pentru ca se cuvine aceluia a fi cinstit de noi dupa vrednicie, ca cel ce a slujit taina mantuirii noastre, aducand Fecioarei celei fara de prihana vestire despre intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, in preacuratul ei pantece. Pentru ca, daca un imparat pamantesc, printr-un cinstit sol, aduce in cetate vreun cuvant de mila imparateasca, de toti cetatenii se cinsteste mult, cu atat mai mult pe cel trimis de la imparatul ceresc, cu preamilostivul cuvant spre neamul omenesc, cel vestitor de vesnica mantuire, pe Gavriil, cel mai ales voievod al ingerilor, cu datorie este a-l cinsti cu deosebita praznuire. Iar cat este de cinstit acest sol dumnezeiesc, singur si-a spus cinstea sa mai inainte Sfantului Zaharia, zicand: “Eu sunt Gavriil, care stau inaintea lui Dumnezeu, adica mai aproape decat alti ingeri de scaunul lui Dumnezeu”. Si precum la pamanteasca imparatie, pe cat cineva este mai aproape de imparat, si de tainele imparatesti este mai cinstit; asemenea si la cereasca imparatie, sfintii ingeri cei ce mai de aproape stau inaintea lui Dumnezeu sunt vazatori ai tainelor lui Dumnezeu mai incredintati, au mai multa cinste si slava si mai mult stralucesc decat ingerii care sunt in randuielile cele mai de jos.
Sfanta Scriptura spune ca ingerii randuielii celei preainalte sunt mai aproape de dumnezeiasca si neapropiata slava, si intre acestia se afla mai marii voievozi ingeresti, adica ceata Sfintilor Arhangheli. Ca scrie la Sfantul Tobie ca, impreuna cu calatorul lui Tobie, acel tanar a spus ca este inger si a aratat ca este unul din cei sapte arhangheli care stau inaintea lui Dumnezeu. Inca si Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu pe cei sapte ingeri ii pomeneste in cartea Apocalipsei sale, zicand: Har voua si pace de la Cel ce este, a fost acum si vine; cum si de la cele sapte duhuri care sunt inaintea scaunului Lui. Deci, dintre cele sapte, unul este Sfantul Gavriil, care este al doilea dupa Sfantul Mihail. Caci astfel se numara dupa nume: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Selatiil, Gudiil si Varahil. Iar de va zice cineva: “De ce n-a trimis Dumnezeu la Preacurata Fecioara pe cel dintai dintre ingeri, pe Mihail, ci pe Gavriil, care este dupa dansul?”, acela sa stie ca toti cei sapte sfinti ingeri mai inalti cu cinstea sunt intre dansii asemenea. Dar cu numarul se incepe de la Mihail si fiecare dintre dansii isi are slujba sa deosebita. Astfel, Mihail este biruitorul vrajmasilor; Gavriil, vestitor al dumnezeiestilor taine; Rafail, tamaduitor al neputintelor omenesti; Uriil este raza a focului dumnezeiesc si luminator al celor intunecati; Selatiil este rugator, pentru ca rugandu-se totdeauna lui Dumnezeu, indeamna pe oameni la rugaciune; Gudiil este slavitor al lui Dumnezeu si isi are slujba de a intari pe oamenii care se ostenesc la orice lucru pentru slava lui Dumnezeu si a le mijloci rasplatire, iar Varahil este datator de binecuvantarea lui Dumnezeu si mijlocitor al dumnezeiestilor faceri de bine.Deci, nu s-a trimis la Buna Vestire Mihail, deoarece alta este slujba lui – adica sa tina sabia, sa navaleasca asupra vrajmasilor si pe aceia sa-i izgoneasca -, ci a fost trimis Gavriil, ca aceasta este slujirea lui fireasca, adica sa vesteasca tainele lui Dumnezeu, precum vestea si Sfantul Prooroc Daniil pentru eliberarea poporului lui Dumnezeu din Babilon si pentru timpul venirii lui Mesia. Gavriil a vestit si Sfantului Zaharia, pentru nasterea Sfantului Ioan Mergatorul inainte, din maica cea stearpa, Elisabeta.
Se spune ca Arhanghelul Gavriil si pe Sfantul Prooroc Moise, il invata in pustie sa scrie cartile Facerii, pentru cele dintai neamuri si timpuri, incepand de la zidirea lumii. Si este dreptcredincioasa intelegere, ca el si zamislirea Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu a binevestit-o sfintilor si dreptilor Ioachim si Ana si era ca inger pazitor al Preasfintei Fecioare, de la zamislirea ei si ii aducea hrana in Sfanta Sfintelor. Deci tot el a binevestit si zamislirea Fiului lui Dumnezeu din Preasfanta Fecioara Maria in orasul Nazaret.
Dar si pentru aceea a fost trimis Gavriil, ca din numele lui sa fie cunoscut Cel ce se vestea, caci Gavriil se talcuieste “puterea lui Dumnezeu” si cu numele sau vestea acea minune bunul vestitor, ca adica Dumnezeu, Marele Stapan, in pantecele Fecioarei Se face barbat desavarsit, adica Cel ce este desavarsit Dumnezeu, om desavarsit Se face. Iar desavarsit nu cu madularele, fiind barbat mare si desavarsit, ci cu puterea si cu intelegerea. Pentru ca ceilalti prunci ce se zamislesc in pantecele maicilor nu au obisnuinta intelegerii, nici nu este vreo putere intru dansii. Iar Pruncul Hristos, ce se zamisleste in pantecele Fecioarei Maria, din vremea zamislirii Sale, indata si cu intelegerea cea nespusa si cu puterea cea nebiruita a fost intru toate barbat desavarsit. Caci graieste proorocul: “M-am apropiat de proorocita, care a zamislit in pantece si a nascut Fiu si mi-a zis Domnul: Cheama-I numele Lui “degraba prada, indata rapeste””. Caci mai inainte de a cunoaste Pruncul sa cheme pe tata sau pe mama, va lua puterea Damascului si dobanzile Samariei. Adica Pruncul, inainte de a grai, are putere si tarie mare ca sa biruiasca pe vrajmasii Sai, lucru pe care l-a inchipuit cu numele sau Gavriil; barbat Dumnezeu, tare Dumnezeu, Cel ce S-a zamislit prin a lui bunavestire si prin venirea Sfantului Duh, intru nestricatul pantece al Fecioarei.
Pentru acest lucru Sfantul Proclu, patriarhul Constantinopolului, vorbeste astfel: “Singur numele ingerului este de minune, caci cel ce bine a vestit Fecioarei Maria, Gavriil s-a numit; caci el vestea, si cu numele inchipuia, pe Acela ce avea sa vina in lume“. Pentru ca Gavriil inseamna “barbat tare”, incepand de la zicerea “Gavri”, care insemneaza “barbat”; “Il” – prescurtat din Elohim -, ce inseamna Dumnezeu. Acestea amandoua, impreunate, inseamna Gavriil, adica “barbat Dumnezeu”, despre care de demult a vestit Ieremia, zicand: A zidit Domnul lucru nou pe pamant, femeie va naste pe barbat.
Deci, foarte cinstit este acest trimis al lui Dumnezeu, si dupa numele sau, si dupa slujire. Iar mai cinstit, dupa taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta pe care, descoperindu-se intai de la Dumnezeu, a adus-o la Fecioara. Si pe cat este mai mare aceasta taina a intruparii lui Dumnezeu decat alte taine, care printr-Insul s-au descoperit de sfintii prooroci cei mai dinainte, cu atat mai cinstit decat cea mai dinainte a sa cinste intre sotii sai s-a facut acum, cinstindu-se de dansii ca un mai de aproape vazator al celor mai nearatate taine ale lui Dumnezeu. Si se graieste de invatatorii bisericesti, iar mai ales de Sfantul Dionisie Areopagitul, pentru acei sapte ingeri incepatori, ca totdeauna stau nedepartati inaintea lui Dumnezeu. Toti ceilalti ingeri se trimit la diferite feluri de slujbe, iar sfintii arhangheli totdeauna sunt langa dumnezeiescul scaun, ca cei mai de aproape ai Lui.
Insa la cele mai mari taine dumnezeiesti si aceia se trimit, spre implinirea celei mai mari puteri a Lui. Caci graieste Sfantul Apostol Pavel: Au nu toti sunt duhuri slujitoare, care se trimit la slujba? Si care este mai mare putere a lui Dumnezeu si mai mare taina, decat intruparea lui Hristos cea nestiuta, neajunsa si nespusa? Deci, la o taina atat de mare ca aceasta se cadea sa vina ingerul cel mare care este nedepartat de scaunul lui Dumnezeu, cel inainte-statator si mai de aproape privitor al tainelor lui Dumnezeu, adica Sfantul Arhanghel Gavriil.
Se mai cade si aceasta sa stim despre Sfantul Gavriil, care era randuiala din cele trei ierarhii ceresti ale celor noua cete ingeresti. Unii il socotesc ca este din randuiala ierarhiei celei mai de jos, in a treia, fiind pus in mijloc intre ingeri si incepatorii, adica, fiind arhanghel mai mare al acestei randuieli de arhangheli, randuindu-se la buna vestire si instiintare a lucrurilor lui Dumnezeu celor mari. Dar aceasta i-o socotesc, una din titlul lui, ca se numeste arhanghel, iar alta, din povestirea Sfantului Dionisie, care zice ca nu se trimit ingerii cei mai de sus, fiindca sunt inaintea scaunului lui Dumnezeu, aproape, ci numai cele mai de jos randuieli ale ingerilor care sunt randuite la aceea.
Dar mai vrednica de crezut este ca Sfantul Arhanghel Gavriil este din cea mai inalta randuiala a Serafimilor, netrimitandu-se la mai mici lucruri ale voii Domnului, ci se trimite la taine mari, precum s-a trimis si la taina intruparii lui Dumnezeu. Titlul de arhanghel il are din buna vestire cea de bucurie, pe care a adus-o Preacuratei Fecioare si a bucurat-o, iar printr-insa a bucurat si toata faptura, nu numai pe cea de jos, dar si pe cea de sus. De aceea Sfantul Ioan Damaschin canta astfel: “Cele ceresti cu dragoste s-au vestit si cele pamantesti cu cutremur s-au inspaimantat, cand preacuratul glas a venit la tine, de Dumnezeu Nascatoare, pentru ca veselie mare a rasarit amandurora, cand cel fara de trup ti-a adus acea bucurie”.
Ca Sfantul Arhanghel Gavriil este din randuiala Serafimilor, ne adeverim de aici ca “de scaunul neapropiatei slave dumnezeiesti niciodata nu se apropie si mai aproape decat Serafimii nu doreste sa fie”, dupa nemincinoasa marturie a Sfantului Dionisie. Toate randuielile au locurile lor, fiecare cu deosebita sa impartire de la Dumnezeu, precum se scrie despre dansii in luna noiembrie in a opta zi: “Unii aproape, altii mai departe. Numai singura ceata Serafimilor este mai aproape de Dumnezeu, mai mult decat toate”. Caci graieste Isaia: “Am vazut pe Domnul sezand pe scaun sus si preainaltat si Serafimii cu sase aripi imprejurul Lui”.
Dar de vreme ce Sfantul Arhanghel Gavriil este unul din cei sapte sfinti ingeri care stau mai aproape de Dumnezeu, este din randuiala Serafimilor, al doilea intre Serafimi. Ca si Sfantul Andrei Criteanul arata ca este din cei dintai ingeri, zicand: “Unuia din cei dintai ingeri, Dumnezeu ii porunceste sa implineasca vestirea tainelor”. Daca este dintre cei dintai, apoi este din cele sapte duhuri, care stau totdeauna inaintea lui Dumnezeu; iar daca este din cele sapte duhuri, apoi este din Serafimi. Pentru ca cine este mai intai decat Serafimii intre ingeri? Si cine este mai aproape de scaunul lui Dumnezeu, decat Serafimii? Deci serafim este Sfantul Gavriil, mai ales intru acea randuiala, lucru care si de aici este aratat: Ca, pentru implinirea poruncii marelui Dumnezeu, era trebuinta sa se trimita un mare inger. Iar intruparea Cuvantului este lucrul lui Dumnezeu preamare, mai mult decat toate lucrurile Lui. Deci, si la vestire s-a trimis cel mai mare decat toti ingerii, Sfantul Arhanghel Gavriil.
Caci zice Sfantul Grigorie astfel: “La slujba aceea a bunei vestiri se cadea sa vina cel mai cinstit inger, vestind pe Cel mai mare decat toti. Caci, precum a venit la Eva, amagind-o, cel mai mare inger al intunericului, asa era cu cale, ca si la Preacurata Fecioara sa vina, spre buna vestire, cel mai mare voievod al cerestii lumini. Si la Maria, care cu dragoste de serafim ardea catre Dumnezeu, serafim se cadea sa se trimita”.
Deci, pe acel voievod mai mare intre ingeri, pe un serafim din cei sapte mai aproape de Dumnezeu, cel peste toata lumea arhanghel, pe cel ce bine a vestit mantuirea a toata lumea, sa-l cinstim cu buna credinta, cu multa evlavie, cu inchinaciune cucernica, cu cantare si rugaciune, savarsindu-i soborul cu bucurie. Apoi sa-i multumim pentru marea lui facere de bine adusa neamului omenesc, pe care din inceput o facea si o face, rugand pentru noi pe Dumnezeu, Cel ce S-a intrupat. Iar noi toti, cu rugaciunile Sfantului Arhanghel Gavriil, sa luam iertare de pacate. Amin.
din Vietile Sfintilor pe luna Martie
One comment
Pingback: Bunavestire – Cuvântul Sf. Teodor Studitul | † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară