Lecturi filocalice: Despre slava desarta cea cu multe chipuri

[1] Un proverb latinesc spune : «Honores mutant mores». Omul mo­dest de pana ieri, ajuns la un post mai inalt, s-a schimbat peste noapte de nu-l mai cunosti. I s-a schimbat firea, i s-au strambat moravurile. La Veniamin Costache : A lui Evagrie : «Gandul slavei desarte e foarte subtire si sta cu usurinta langa virtuti. Cel stapanit de ea voieste sa arate poporului nevointele sale si vaneaza slavirile oamenilor. Inselandu-l dracii pe vreunul, fac sa-i placa sa fie ingrijit de femei, sa se atinga multimea de hainele lui, ba il vrajesc si cu preotia; apoi ii place sa vada ca oamenii il cauta si stau in jurul lui si sa cugete ca de nu-i va dezlega el, vor fi legati si in cer. Si dupa ce l-au inaltat astfel cu na­dejdi desarte, zboara de la el lasandu-l sau dracului mandriei ca sa-l ispiteasca, sau celui al intristarii care aduce asupra lui ganduri ce se impotrivesc nadejdilor». Alta: «Insusirea slavei desarte a monahului e ca vrea sa fie slavit pentru virtutile sale. Iar propriu trufiei sale este a se inalta pentru faptele sale si a dispretul pe ceilalti. Iar a celor din lume este ca vor sa fie slaviti pentru frumusete, pentru bogatie, pentru stapanire si pentru intelepciune».

[2] Toate virtutile adunate de om prin osteneli sunt intinate ca o caldare de lapte printr-o picatura de petrol.

[3] «Slava desarta e inecarea corabiei la mal, caci dupa ce au trecut valurile multelor ispite si vine incarcata cu multe virtuti, se ineaca in port, mandrindu-se pentru ele. E furnica in arie, pentru ca risipeste co­moara virtutilor, cum fura furnica boabele adunate».

[4] «Nu-i usor a ne izbavi de slava desarta. Dar se izbaveste cineva prin lucrarea ascunsa a virtutilor si prin luarea aminte mai deasa. Iar semnul izbavirii e a nu mai tine minte raul celui ce ne-a vorbit de rau sau celui ce a vorbit prea mult».

[5] E un paradox. Inmultirea virtutilor deschide usa slavei desarte, inmultirea pacatelor, o alunga.  «Miscandu-se patimile, alunga slava desarta, risipindu-se,  o fac sa se intoarca». Aceasta nu inseamna ca tre­buie sa ne predam patimilor pentru a nu ajunge la slava desarta. Aceasta ar insemna sa ramanem in noroi, pentru a nu ne mandri cu curatenia. Trebuie  sa  scapam  de  amandoua.  Dar  inceputul  se  face  prin  scaparea de patimi.

[6] Adica, cu ocazia inmormantarii inconjurata de pompa. Aceasta se vede si in monumentele costisitoare ce lasa unii sa li se cladeasca pe mormant, sau pe care si le cladesc ei insisi cat traiesc.

[7] Vedem si aici pe autor descriind cu acelasi talent extraordinar, de fin  analist  al  complexelor  stari  sufletesti, aceeasi  impletire  contradictorie intre patima si nazuinta cea buna, ca si in alte «Cuvinte» (de ex. in Cuvant XV). Fiecare floare morala sau virtute are umbra ei in slava desarta.   Aceasta   impletire  tine  de   o   etapa  inca   nedesavarsita   a   firii noastre. Patima e asa de impletita cu firea, incat ni se pare ca luptand cu ea, luptam cu firea noastra si e greu sa luptam cu ea. Numai o inte­legere  radicala  a  firii noastre  ca  regasindu-se  deplin  cand  se  uita  pe sine, sau se preda total lui Dumnezeu si semenilor, ne scoate din aceasta stare contradictorie si chinuitoare, pentru a ne ridica la starea parado­xala suprema, fericita si deplin conforma cu ea:  la starea in care nu mai esti prin tine, ci prin Dumnezeu, prin Cel ce te iubeste si pe Care il iubesti desavarsit.

[8] Ed. V. Costache : a sfantului Maxim : «In toate cele ce le lucram, Dumnezeu cauta scopul: de lucram pentru El sau pentru altceva. Deci cand voim sa facem un bine, nu placerea oamenilor, ci pe Dumnezeu sa-L avem ca scop, ca privind pururea spre El, pentru El sa lucram, ca nu cumva sa rabdam si osteneala si sa pierdem si rasplata». P.G. a Sfantului Vasile:   «Ceea  ce  nu  se  face  pentru  iubirea  de  Dumnezeu, ci pentru lauda de la oameni, orice ar fi aceea, nu are lauda cinstirii lui Dum­nezeu, ci judecata pentru o fapta facuta spre placerea oamenilor, pentru vrajba, pentru pizma, sau pentru alta vina. De aceea Domnul le numeste si fapte ale nedreptatii, zicand catre cei ce spuneau:  «Am mancat ina­intea Ta» si celelalte: «Departati-va de la Mine toti lucratorii nedreptatii» (Mt. 7, 23). Acestia sunt cei ce abuzeaza de darurile lui Dumnezeu, pentru placerile lor». Alta : «Minte desarta are cel ce vaneaza lauda de la oameni si alta nu nadajduieste». De la sfantul Maxim :  «Din cele fa­cute de oameni, unele sunt bune prin fire, dar (uneori, n. trad.) nu sunt bune prin cauza lor. De ex., postul, privegherea, rugaciunea, citirea psal­milor, milostenia, iubirea de straini, sunt fapte bune prin fire, dar cand se fac pentru slava desarta, nu sunt bune».

[9] Vederea de catre noi  a virtutilor noastre le face  sa  se  piarda.

[10] «Sa ne ferim  atat  de a fi  fericiti  cat  si  de  a  ne ferici unii pe altii in fata. Cea de a doua este a lingusitorilor si a  celor miscati de draci. Prima e a celor usuratici si ale caror izbanzi sunt usor de furat. Cel de al doilea este ca stricator al bunatatilor, ingerul diavolului; cel dintai este un mostenitor nesocotit, pregatit sa piarda indata ostenelile. Amandoi lucreaza impreuna la pierderea reciproca». Alta, a sfantului Ioan Gura de Aur (din Veniamin Costache): «Lauda celor ce traiesc in pacat aduce munci mai cumplite  decat ravnirea  pacatului,  ba  chiar  decat  ale celor ce traiesc in pacate… Si pe drept cuvant, pentru ca fapta aceasta este a unei socoteli stricate si a unui suflet ce sufera de o boala fara vindecare. Pentru ca cel ce lauda pacatul s-a lipsit pe sine de tamaduirea cea din pocainta». Acestia ii intaresc, pe  cei ce  pacatuiesc,  in pacatul lor.