Parintele Sofian Boghiu si Parintele Arsenie Papacioc – Cuvant de invatatura despre post

In seara aceasta se lasa sec, iar de maine intram cu ajutorul lui Dumnezeu in perioada postului dinaintea sfintei Invieri. Cand cineva pleaca la drum lung se aprovizioneaza cu toate cele necesare, ca sa fie asigurat pe timpul calatoriei lui si sa nu aiba piedici sau neajunsuri in ceea ce are de gand sa savarseasca. Asa si noi, facem o lunga calatorie, desi ni se pare ca stam pe loc, fizic, insa facem o calatorie in duh, pe un drum care merge la deal, un drum obositor… Dealul catre care mergem este Golgota, acolo ne vom intalni cu Domnul Iisus – Iisus care merge cu crucea in spate, plin de rani, plin de sange, mereu blestemat si injurat, El, care dezleaga si ridica pacatele lumii. Catre acest deal, catre aceasta culme a nevointelor incepem sa urcam, de maine dimineata, pe calea sfantului si marelui Post.

Ce este postul? Postul inseamna in primul rand infranare. Va atrag atentia asupra acestui lucru: daca mananci o mancare foarte buna de post si mananci bine, ai incalcat postul. De exemplu, o mancare de cartofi, dar bine unsa cu ulei de cel bun si gatita cu gust, face ca postul sa fie zadarnic.

De asemenea, va atag atentia ca cel ce posteste de bucate, posteste zadarnic daca postul lui nu este insotit si de postul celalalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de pacate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pilda, daca barfesti, chiar daca nu mananci nimic, tot in iad te duci. Cine osandeste pe altul, acela e mai vinovat decat cel care nu posteste, pentru ca intra in drepturile lui Dumnezeu. De aceea Parintii ne indeamna mai ales la acest post al gurii, cum spune psalmistul: “Pune, Doamne, paza gurii mele” (Ps. 140, 3). O vorba odata spusa, nu mai poti fi stapan pe ea. Zboara de la tine si este mereu comentata si rastalmacita in toate chipurile. De aceea, tine-ti-o in loc, mai ales cand e vorba de un cuvant rau. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca de asta snt dintii si buzele in fata limbii, ca doar-doar vom putea infrana aceasta limba si Doamne, Doamne, cat venin si cat viclesug stie ea sa verse de multe ori. Citit in seara asta epistola sfantului Iacov, sa vedeti ce ne indeamna el sa facem ca sa ne tinem in frau limba plina de rautate. Limba clevetitoare pe multi a lipsit de plata ostenelilor lor – e bine sa nu uitati asta.

Tot asa gandurile, imaginile, aducerile aminte de pacat, toate acestea ataca postul si-l strica. Asa ca va indemn sa fiti foarte atenti si la postul simturilor, adica sa inchidem toate usile prin care poate intra pacatul in noi, pentru ca acesta este rostul postului, frati crestini: sa inchidem usile prin care intra pacatul, sa starpim adica tot raul din noi.

Si mai este inca un lucru. Evaghelia de astazi ne-a vorbit despre post. (Mat. 18, 23:35 – a datornicului nemilostiv). Si Iisus spune asa: “Daca nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru cel din cer nu va ierta voua gresalele voastre” (Mat. 6, 14:21, Mc. 11, 26). Simplu si precis, conditionat. Postul si nevointele, toata truda noastra pentru mantuire este primita cu aceasta conditie: sa fim, interior, in pace; in pace cu Dumnezeu, cu semenii si cu noi insine. Imi spunea odata un parintel batran din muntii Neamtului: “Parinte, nu se poate face rugaciune cu ciuda”. Adica atunci cand in loc sa te rogi, esti mereu in dialog cu cel ce ti-a facut un rau si te certi cu el si il urasti in inima ta, degeaba te rogi si degeaba postesti, nu ai parte de iertare. In rugaciunea Tatal nostru, ne angajam noi insine: “Doamne, iarta-ne, precum si noi iertam”. Si daca noi nu iertam, nici Dumnezeu nu ne iarta pe noi, Iisus ne spune foarte precis acest lucru. Trebuie sa fim in pace cu toti, daca vrem ca postul nostru sa fie bine primit de Dumnezeu si sa avem iertare.

Posul a fost intemeiat de Dumnezeu odata cu lumea, frati crestini: primii oameni au primit porunca postului. Toti sfintii din Vechiul Testament si toti sfintii Sfintii din Noul Testament au implinit aceasta porunca a postului. Iisus Insusi posteste si El. Postul este cu adevarat un dar ceresc, nu o povara. Postul era pentru sfinti o mare bucurie – si asa ar trebui sa fie si pentru noi. Bolnavii, daca postesc, se vindeca mai usor, este de fapt recunoscut si de medicina. Batranii care postesc, capata mai multa inteleptciune – desi copii, batranii si bolnavii au dezlegare din partea Bisericii, sunt scutiti de post. Dar si ei pot posti, le va prinde bine.

Asadar, postul ajuta si la vindecarea noastra trupeasca. Vindeca foarte multe boli trupesti. Noi ne temem de post, dar de regimul medical nu ne temem. Cum spune sfantul Ioan Scararul: „Oamenii se tem mai mult de caini, decat de Dumnezeu. Cine pleaca la furat, nu se teme de Dumnezeu, dar tremura daca latra un caine” (Sf. Ioan Scararul, Scara, treapta I). Nu asa, frati crestini. Postul este o regula de aur pentru buna noastra oranduire, si trupeasca si sufleteasca. E regula regulilor. Noi avem nevoie mai ales de vindecarea sufletului – de aceea, este de mare folos sa postim. Si cei vechi au postit. Cititi cartea lui Iona, sa vedeti cat de aspru era postul pagan. Cand au postit cei din Ninive, au postit de la imparat pana la ultimul animal — si animalele posteau. Si cand a vazut Dumnezeu asa ceva, s-a milostivit indata de cetate. Si ei erau pagani, iar noi, crestini de doua mii de ani, ne revoltam, ocaram: „Iar post? Iar n-am voie sa mananc cutare sau cutare? Ce-i cu atata post?! Daca postesti, slabesti, ai dureri de cap, nu poti munci”. Nu-i chiar asa, frati crestini! Sfantul Teodosie cel Mare 30 de ani n-a mancat decat paine din sfanta impartasanie si a trait 107 ani! Cand manca si putine zarzavaturi, era sarbatoare. Si avea grija de manastire si avea in curtea manastirii trei spitale, de care trebuia sa se ingrijeasca. Noi nu ne putem inchipui cat de usor si cat de placut si cu cata bucurie posteau acesti sfinti! Si astazi sunt foarte multi calugari care postesc cate o saptamana intreaga, altii postesc cate 40 de zile si nu traiesc decat cu sfanta impartasanie. Dar nu numai calugarii. A venit odata la mine, intr-o Joi Mare, un muncitor, sa se impartaseasca. L-am intrebat: „Ai postit ceva”? Mi-a raspuns: „Parinte, de luni pana acum, n-am mancat nimic”. „Lucrezi”? „Da”. „Unde lucrezi”? „incarc vagoane cu piatra”. Si nu mancase nimic, de luni.

Asa ca, frati crestini, nu va revoltati impotriva postului. Maica Domnului a postit si toti apostolii si toti sfintii din calendar au fost mari postitori — si pentru post total, al sufletului si al trupului, ei au avut niste bucurii extraordinare. Stiti cum e cu postul? Primele trei zile e mai greu — e un fel de greva a organismului — dar pe urma aproape uiti ca postesti si incepi sa simti efectul binefacator. Simti cum se repara in tine toate madularele betegite, pentru ca daca te imbuibi prea mult, chiar si cu mancare de post, simti cum se razbuna organismul tau si incet—incet, depui armele, te doare ba ici, ba colo… .

In randuiala noastra, copiii, batranii, bolnavii si cei ce lucreaza in medii toxice, nu sunt obligati sa posteasca. Este aceasta libertate: cum vor ei, sa posteasca sau sa nu posteasca. Dar daca nu vor sa posteasca, sa spuna la spovedanie, ca sa ia binecuvantare, pentru ca binecuvantarea le va spori puterea. Biserica nu este tiran si Dumnezeu nu vrea sa ne ucida cu postul, ci sa strunim in noi aceste apucaturi rele. Si totodata, ne reparam si sanatatea noastra. Biserica este numita si spital pentru bolile sufletesti. Fiecare boala fizica are un substrat sufletesc. Oboselile nervoase, spaimele, abuzurile, mania, mandria, toate acestea ne ataca profund in launtrul nostru, se varsa aceste toxine in fiinta noastra si ne amarasc viata cea dinlauntru. De aceea, postul dumneavoastra trebuie sa fie complet. Un post de mancare, dar si post de toata aceasta rautate omeneasca.

Fiti foarte atenti ca nu cumva prin postul acesta fizic sa-l pierdem pe cel sufletesc. Paziti-va, sa postiti si cu inima si cu aceasta hotarare de a va curati pe dinauntru. Mai ales gura si ochii si limba sa posteasca, altfel pierdem toata osteneala postului. Paziti-va de aceste rautati ale gurii si ale inimii, care spurca omul cel dinlauntru. Unul nu mananca de dulce, dar il mananca pe celalalt, il sfasie ca un lup. Altul posteste, dar nu vorbeste ani de zile cu vecinul sau cu colegul de la serviciu. Nu asa. Impacarea e prima fapta buna pentru post. Impacati-va unii cu altii. Nu asa: „Cum, sa ma plec eu? El mi-a facut, el mi-a zis…”. Nu, nu asa! Pleaca-te tu, smereste-te tu, calca-ti tu pe inima, ca va fi spre folosul tau. Impacarea este o conditie dumnezeiasca, fara de care postul ramane o osteneala zadarnica si suntem pierduti, frati crestini. Postul inseamna mai ales aceasta abtinere de la orice fapta rea, de la orice gand pacatos. Suntem temple ale Duhului Sfant, fiinta omeneasca este biserica, este o biserica extraordinar de pretioasa si aceste rautati ne spurca, frati crestini. Spune undeva sfantul Pavel: „De va batjocori cineva acest templu, il va sfarama Dumnezeu pe el…”(I Corinteni 3:17). Acest templu este trupul nostru. Sa ne pazim de aceasta sfaramare a noastra si sa postim cu umilinta, cu dorinta de a fi mai buni, mai curati, mai iertatori. Sa fim noi insine ca niste lumini – ca sa ne putem apropia de marea lumina a Invierii, sa fim niste locasuri curate, in care sa aiba loc Dumnezeu in noi.

Foarte multi incalca acest post. Sunt parinti care nu postesc si nu-i lasa nici pe copii sa posteasca: „Te-ai prostit, cum sa postesti? Nu mai poti, pierzi examenele”! Nu-i asa. Dimpotriva, postul lumineaza mintea, postul e o mare bucurie pentru trupul nostru. Daca ne abtinem sa mancam de cate ori vrea gura, se reinnoieste organismul. Chiar daca ne este foame, mai rabdam putin. Pentru ca postul este porunca, frati crestini. Si trebuie sa plinim aceste porunci.

Daca incalci postul, il incalci in contul tau. Pentru ca orice fapta buna sau rea este inscrisa undeva de Cel care tine „contabilitatea” vietii noastre, Acela care ne-a spus ca in ziua Judecatii, omul va fi tras la raspundere pentru orice cuvant rostit in desert, prostii, spurcaciuni, murdarii si orice cuvant desert. Si e cumplit, frati crestini! Daca vom da seama pentru fiecare cuvant desert, desigur si celelalte fapte vor fi surprinse undeva, intr-o „contabilitate” foarte precisa: orice fapta, fie buna, fie rea. Nu vom putea scapa, frati crestini, de acest examen de la sfarsitul vietii noastre – si nu stim cand va veni acest examen. Il dam in fata unei comisii cumplite, in care Judecatorul suprem este insusi Dumnezeu, Cel care le stie pe toate. Iar in imparatia luminii, binele nu poate fi amestecat cu raul.

Postul inseamna in primul rand cumpatare continua, frati crestini, cumpatare. Eu, de pilda, am invatat de la un cal cum se poate posti de bautura. I-am umplut ciutura de mai multe ori si-i plecam capul in ciutura, rugandu-l sa bea si n-a mai vrut sa bea cu nici un chip. Adica ceea ce este saturatie peste masura, aceasta este pacat. Sa te inveti sa mananci simplu, sa ai doar strictul necesar pentru viata ta. Plusul de orice fel, e pacat; luxul de care te poti lipsi, e pacat. Adica satiul vostru sa nu depaseasca masura bunei cuviinte. Asta vrea Iisus sa ne spuna.

Nimeni sa nu flamanzeasca pentru saturarea ta. Eu mananc si ma ghiftuiesc, iar altul rabda de foame. Totdeauna sa ne gandim si la altul, pentru ca daca toti ne rugam cu Tatal nostru, [atunci] ne socotim toti frati, avand fiecare dragoste si grija de fratele lui, grija de parinte pentru fiecare din semenii lui. Mantuitorul Hristos, in Evanghelie, staruie asupra acestei griji exagerate pentru existenta noastra. Pentru existenta aceasta pamanteasca, noi avem nevoie de foarte putine lucruri. Si este nevoie de cumpatare in viata — aceasta era si intelepciunea celor vechi: sa te scoli putin flamand de la masa — ca sa fie loc pentru a mai manca.

Sfantul Eftimie cel Mare manca in fiecare zi, dar manca foarte putin. El nu postea ca sfantul Macarie, dar avea aceeasi smerenie adanca. El spunea asa: „Daca postesti mult, mai ales fara blagoslovenie, se poate ascunde in tine acel fariseu fatarnic, care nu-i place lui Dumnezeu si plata ta o inghite mandria din tine”. Adica, in toate, sa mergi pe calea de mijloc. Acest discernamant sa-l ai intotdeauna. De pilda: sa nu dai totul la saraci, daca plang de foame copiii tai — dar pe ei sa nu-i imbuibi, bineinteles. Sau postesti pana esti gata sa mori de foame, dar judeci pe altul care nu posteste. Este foarte gresit. Postul este foarte bun, dar numai daca e smerit, altfel poti sa mori de foame, tot degeaba. Diavolul nu mananca deloc, dar e diavol, pentru ca nu are smerenie. Smerenia este mai mare decat postul.

Asadar, frati crestini, sa retinem mai ales aceasta dreapta socoteala; sa nu gresim nici prin caderile de-a stanga, in pacatele murdare care manjesc viata noastra, nici prin caderile de-a dreapta, de exemplu prin trufie sau printr-un post fara socoteala dreapta. Faceti asa, frati crestini. Cine posteste tot postul, pana la Pasti, e tare buna mancarea de Pasti… . Cine nu posteste, parca nu are nici o bucurie la sarbatoarea cea mare a Invierii.

Grijiti-va de viata dumneavoastra launtrica, pentru ca nu stim zilele in care Dumnezeu ne va chema pe fiecare si in ceea ce ne va gasi, in aceea vom fi judecati. Lucrati la mantuirea dumneavoastra, cu dragoste de Dumnezeu si cu scarba pentru pacate, caci „diavolul ca un leu se misca prin vazduh, cautand pe cine sa inghita” (I Petru 5: 8). Poruncile lui Hristos nu sunt imposibile pentru noi, de vreme ce le-au implinit sfintii — acesti titani ai vietii duhovnicesti, smeriti cu duhul, dar atat de inalti prin smerenia vietii lor. Si trebuie sa plinim si noi aceste porunci, altfel ne inraim si devenim ca niste fiare, daca nu ne straduim sa mergem pe calea sfintilor Parinti, cu duh de bunatate, de dragoste, de pace, duhul pacii crestine, fara de care pamantul acesta devine un adevarat iad.

Sa postim asadar, post bine placut Domnului, post de mancare, post de bautura, post de orice rautate. Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu! Amin.

(Duhovnici Romani Contemporani – Parintele SOFIAN)

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=B–j9d94I5w]