Sfantul Luca al Crimeei – Invatatura lui Hristos si invataturile omenesti

Cuvant in Duminica Sfantului Grigorie Palama

Daca, precum va amintiti, in cea dintai Duminica a Marelui Post Sfanta Biserica a praznuit intarirea Ortodoxiei de catre cele sapte Sinoade Ecumenice, in cea de-a doua ea cinsteste pomenirea ierarhului Grigorie Palama, marele aparator al Ortodoxiei. Acesta a trait in al XIV-lea veac, la aproape sase sute de ani dupa ultimul Sinod Ecumenic. A primit o educatie aleasa, fiind apropiat al imparatului din Bizant, dar a parasit curand viata de la curte si s-a retras in muntele Athos, fiindca sufletul lui nazuia spre impartasirea statornica si nedespartita cu Dumnezeu. In zilele lui s-a ridicat hula asupra monahismului si mai ales asupra calugarilor din Athos, care erau defaimati pentru faptul ca-si inchinasera intreaga viata numai slujirii lui Dumnezeu, cugetarii la cele dumnezeiesti si rugaciunii. Sfantul Grigorie i-a infierat cu mare putere pe acesti hulitori, ridicandu-se in apararea monahismului ortodox, in acea vreme s-a ridicat ereticul Varlaam, care propovaduia invatatura gresita ca, schimbandu-Se la fata in muntele Taborului, Domnul Iisus Hristos nu ar fi stralucit cu lumina dumnezeiasca, ci cu o lumina pamanteasca, obisnuita. Sfantul Grigorie la dat in vileag ca eretic, invatand cu tarie ca lumina taborica este dumnezeiasca.
In ziua pomenirii acestui mare ierarh, ca de altfel in toate zilele cand sunt pomeniti sfinti ierarhi, auziti in Evanghelia care se citeste cuvintele lui Hristos: Adevarat, adevarat zic voua: cel ce nu intra pe usa in staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur si talhar, iar cel ce intra prin usa este pastorul oilor (In. 10, 1-2).
In ele, toti invatatorii mincinosi si ereticii sunt asemuiti unor hoti si talhari, ce nu doresc sa intre cu smerenie in sfanta credinta pe usa Ortodoxiei, ci nazuiesc sa se furiseze prin alta parte. Singura intrare sfanta si legiuita in dumnezeiasca invatatura e insa una singura, si unul singur este invatatorul nostru – Iisus Hristos (v. Mt. 23, 8), iar noi suntem datori sa urmam doar Lui si nimanui altcuiva. Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mantui; si va intra, si va iesi, si pasune va afla (In. 10, 9). La aceasta usa El i-a pus ca strajeri ai imparatiei Cerurilor pe sfintii apostoli, in urma carora au primit hirotonia, ca urmasi ai lor, multi alti pastori buni: toti acestia invata oile cele bune, turma lui Hristos, sa asculte de glasul singurului invatator si Pastor, sa mearga dupa Hristos.
Au fost si sunt numerosi conducatori pe care si-i alege neamul omenesc, multi invatatori care arata felurite cai de a trai – insa Domnul Iisus Hristos ne porunceste noua, crestinilor, sa mergem numai dupa El, dupa Pastorul Cel Bun, Care pune sufletul Sau pentru oile Sale (v. In. 10, 11).Care sunt invataturile tuturor conducatorilor omenesti si prin ce se deosebesc ele de invatatura Domnului Iisus Hristos? Toate invataturile omenesti au ca tinta perfectionareaa vietii noastre sociale si politice. Ele vorbesc aproape numai despre felul in care trebuie organizat aspectul exterior a vietii, despre legile de stat care ar trebui facute, despre realizarea unei forme cat mai perfecte de organizare statala. Din aceste invataturi omenesti cunoastem multe lucruri intelepte, multe lucruri mari, multe lucruri folositoare, in fata celor mai bune si mai vrednice, in fata celor mai drepte dintre ele ne plecam si noi. Si totusi, de ce mergem dupa un singur Conducator – dupa Domnul nostru Iisus Hristos? De ce punem sfanta Lui invatatura mai presus de toate invataturile social-politice ale lumii, chiar si de cele mai drepte dintre ele? Acesta e un lucru pe care trebuie neaparat sa-l intelegeti.
Inainte de venirea Domnului Iisus Hristos, lumea era adanc instrainata de obiectul invataturii Lui, necugetand deloc la ceea ce El socotea a fi lucrul cel mai insemnat, neaparat trebuincios, pentru oameni: se gandeau numai la cele exterioare. Lumea antica era incredintata ca pentru dezradacinarea raului de pe pamant este nevoie doar de legi drepte in stat; si lumea noua viseaza la egalitate sociala. Pastorul Cel Bun ne spune insa cu totul altceva.
Stiti ca in vremea postirii Lui de patruzeci de zile in pustie satana a inceput sa-L ispiteasca. L-a suit pe un munte inalt, i-a aratat toate imparatiile pamantesti si a zis: „Daca Te vei inchina mie, iti voi da toate aceste imparatii si slava lor” (v. Lc. 4, 6-7) – la care Domnul a raspuns: Mergi inapoia Mea, satano, caci scris este: „Domnului Dumnezeului tau sa I te inchini si numai Lui sa-I slujesti” (Lc. 4, 8). El a lepadat de la Sine puterea politica si sociala si nu la reforme sociale Se gandea. Si dupa aceea, cu alte prilejuri, a respins aceasta putere – fiindca atunci cand veneau la El oameni cu rugamintea de a le fi judecator, El se dadea in laturi, spunand: Cine M-a pus pe Mine judecator sau impartitor peste voi? (Lc. 12, 14). Iar cand inainte de cumplitele Sale patimiri de pe Golgota a stat inaintea lui Pilat ca sa fie judecat, si acesta L-a intrebat: „Esti imparat?”, El a raspuns: „Da, imparat sunt, insa imparatia Mea nu este din aceasta lume” (v. In. 18, 33-36). Iata ce are insemnatate pentru noi: faptul ca El este Conducatorul unei imparatii care nu este din aceasta lume, iar conducatorii omenesti sunt toti conducatori ai imparatiei acestei lumi.
Ei bine, care este deosebirea de temelie dintre invatatura lui Hristos si toate invataturile omenesti? In aceea ca Hristos ne-a invatat despre imparatia care e inauntrul nostru, ne-a invatat sa luam aminte la glasul inimii: Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, preacurvia, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea (Mc. 7, 21-22). Aceeasi idee o veti afla si in Evanghelia dupa Luca: Omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale scoate cele bune, pe cand omul rau, din vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele – caci din prisosul inimii vorbeste gura lui (Lc. 6, 45).
In viata noastra duhovniceasca – prin urmare si in toata viata noastra launtrica, care se afla in legatura cea mai stransa cu viata duhovniceasca – inima imparateste si stapaneste asupra mintii noastre, asupra voii si a nazuintelor. Noi cugetam cum vrea inima, credem ceea ce-i place inimii, ne indreptam vointa potrivit nazuintelor inimii. Simtirea, al carei organ este inima, domneste asupra intregii noastre gandiri, credinte, cunoasteri, asupra intregii noastre conceptii despre lume, asupra tuturor tendintelor sociale si politice.
Cum ne este inima, asa ne este si viata. Daca inima este curata, sfanta, patrunsa de dragoste fierbinte fata de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gandurile, toate opiniile noastre sociale si politice, toata filosofia noastra de viata vor fi patrunse de aceasta simtire, de aceste sfinte porunci ale inimii – si atunci din vistieria cea buna a inimii noastre vom scoate roade bune in tot ce facem, si in primul rand in viata de zi cu zi, in legaturile noastre cu cei din jur. Iar daca in inima domnesc raul si intunericul, oricat de buna ar fi oranduirea sociala si politica, oricat ar fi de drepte legile, omul va face rele. Nici un fel de legi, nici un fel de oranduire sociala nu pot infrana inima omeneasca.
Oamenii tind sa inabuse raul prin pedepse juridice – insa raul continua, infractiunile nu contenesc. Stiti ca si in cea mai desavarsita oranduire de stat exista o multime de oameni josnici, lipsiti de cinste, care fac raul si prin tot ceea ce savarsesc strica tot lucrul bun, impiedicandu-l si lipsindu-l de putere prin nazuintele inimii sale negre; stiti ca exista o multime de oameni egoisti, carora nu le pasa decat de sine si care nu se dau in laturi sa ii striveasca pe cei ce stau in calea lor. Stiti cat de multi sunt oamenii desfranati si ca prin nici un fel de legi nu se poate face ca toti oamenii sa devina buni si cinstiti, sa nu mai fie oameni necinstiti, egoisti.
Asta o poate face numai Domnul Iisus Hristos, fiindca El ne-a adus invatatura Sa cea dumnezeiasca despre felul in care trebuie sa fie inima noastra, despre felul in care trebuie sa ne-o indreptam. Si prin Sangele Sau si Trupul Sau, cu care ne impartasim, El ne da putere sa ne luptam cu raul, sa curatim inimile noastre. Iata de ce El este pentru noi singurul Sfant Conducator, fiindca la dezradacinarea raului nu pot si niciodata nu vor putea sa ajunga conducatorii omenesti. Este nevoie de harul dumnezeiesc, de puterea dumnezeiasca, pentru a indrepta inima omeneasca; oamenii au nevoie de ajutor haric in lupta cu raul. Si atunci, cum sa nu il iubim din toata inima pe Domnul Iisus Hristos, Care ne-a invatat adevarul cel mai adanc, Care ne-a intors luarea-aminte asupra inimilor noastre, Care ne-a adus invatatura dumnezeiasca si luminoasa despre dragostea de aproapele?
Si se cuvine sa bagam de seama ca lucrurile pe care ne-a invatat El – dragostea, milostivirea, blandetea, smerenia – erau adanc straine de inimile paganilor. Acestia nu se inchinau blandetii, ci trufiei; ei socoteau ca a da milostenie saracilor este o slabiciune de neiertat, in randul lor era foarte raspandita sclavia, care injoseste demnitatea omeneasca; ei nu-i puneau pe sclavi in randul oamenilor si se purtau cu ei ca si cu niste vite. Ciudat si nebuneste ar fi sunat in urechile lor cuvintele dragoste, blandete, smerenie si milostivire – dar ele au rasunat in intreaga lume prin dumnezeiasca propovaduire a Domnului Iisus Hristos si au supus treptat inimile oamenilor, incat in locul trufiei si dispretului fata de oameni dinainte s-a incetatenit recunoasterea tocmai acestor virtuti.
Asadar, fiecare crestin este dator sa isi aduca aminte ca trebuie sa-si curateasca inima, sa dezradacineze din ea gandurile rele, sa tinda spre sfintenia ei. Sfantul Apostol Iacov spune: Curatiti-va mainile, pacatosilor, si sfintiti-va inimile, voi, cei indoielnici. Patrundeti-va de durere, intristati-va si va jeliti. Rasul intoarca-se in plans si bucuria voastra in intristare. Smeriti-va inaintea Domnului, si El va va inalta (Iac. 4, 8-10).
Smeriti-va inaintea Domnului, pocaiti-va pentru ceea ce va intineaza inimile, umpleti viata voastra de nazuinta catre dragoste, bine si milostivire, si atunci va odihni asupra voastra harul Sfantului Duh. Amin.

(Sfantul Luca al Crimeei – La portile Postului Mare, Apologeticum, 2005)