Pastorala de Sfintele Pasti a Mitropolitului Serafim de Pireu

CIRCULARA PASTORALA PASCALA 2011

SERAFIM, MITROPOLITUL PIREULUI, DRAPETZONEI SI SFANTULUI IOAN

Parinti si frati, iubiti si ravniti fii in Domnul, HRISTOS A INVIAT!

Noi, neoelinii, traim Sfantul Paste sub multiple aspecte. Este unul din acele momente cand, cu intreaga noastra fiinta si in multe chipuri, primim imboldul dumnezeiesc si il facem sa rodeasca, trebuie sa il facem sa rodeasca, in mod corect.

Avem o fire umana. Traim intr-o fire umana care este reinviata preafrumos in lumina dumnezeiasca si neinserata, fire care umple lumea launtrica a omului de lumina, care ii transfigureaza aspirațiile din materiale in spirituale, care ii inflacareaza entuziasmul, ca sa se lupte din nou si din nou cu sine insusi si cu potrivniciile vietii, care-l inspira sa biruiasca aceasta lume si sa o replasmuiasca, pecetluind-o cu propria sa viziune. Avand aceste insusiri si posibilitati, poporul nostru praznuieste Pastele ca pe un fapt al nadejdii nesecatuite: biruinta mortii si triumful vesniciei spirituale a omului.

Dupa caderea omului, intreaga faptura suspina si sufera (Rom. 8, 22) impreuna cu omul, ca sa iasa impreuna cu El, impreuna cu Dumnezeul Biruitor, la o lumina desavarsita si permanenta, dand astfel sens primelor cinci zile ale crearii lumii de catre Dumnezeu. In acest spatiu, pe aceste stanci, natura – lirica, dorica, tragica – niciodata nu a fost straina de peripetiile grecilor. Uneori ii insoteste in tacere, reflectand suferintele sau bucuriile lor, alteori in chip tainic este impreuna-partasa cu ei la evenimente. Si candva un cercetator devotat ar trebui sa revada din aceasta prisma intreaga noastra literatura moderna, pe Solomos, pe Kalvos si pe Papadiamantis.

Dupa asemenea randuieli, ale unei armonii mai profunde, si-a plasmuit elinul istoria moderna. Invierea naturii – invierea sufletului – invierea neamului: era o randuiala solida ca o cheie de bolta, capabila sa incapa si sa intareasca chiar si cea mai simpla inima elineasca. Si timp de patru sute ani de grea sclavie, aceasta randuiala s-a tinut cu sange, cu martiri si cu jertfe.

Invierea, inradacinata in suflete prin crestinism, prin Biserica Ortodoxa, crestea nazuinta dupa libertate a neamului, libertate care insemna invierea acestuia. Viata trebuia sa se armonizeze cu lumina si cu inflorirea pamantului, sa se armonizeze cu lumina si cu eliberarea omului din moartea vesnica prin Mantuitorul Hristos.

Pe cat firea infloreste, pe cat sufletul isi sarbatoreste vesnicia pecetluita prin evenimentul dumnezeiesc, adica prin biruinta asupra mortii si ruperea legaturilor intunericului, pe atat neoelinul, care prin firea neamului sau tanjeste dupa trairi luminoase si armonioase, se lupta pentru a impune aceeasi lege a libertatii si a triumfului spiritual in viata sa nationala. Suntem emotionati si ne entuziasmam noi, fiii risipitori si pacatosi ai acestui veac, cand citim memoriile luptatorilor de la ’21[1], care nu doar ca au legatura cu libertatea neamului, dupa voia Domnului nostru inviat din morti, dar ne si arata ca adesea isi stabileau inceputul luptelor, in apropierea Pastelui, atunci cand biruiește in inimi Libertatea.

Exista aici o taina adanca, neatinsa si plina de sens. Ortodoxia a pastrat ca praznic principal al ei Sfintele Pasti. Este Biserica a suferintei si a biruintei, a mortii si a invierii. Biserica Ortodoxa Universala Nedespartita a pastrat acest praznic, nu doar pentru ca se potriveste cu clima si cu lumina locurilor unde aceasta Biserica lumineaza spiritual, ci pentru ca se potriveste etosului ei, pentru ca se armonizeaza substantial cu invataturile sale. L-a pastrat ca o revelare a faptului ca Preasfanta noastra Biserica a lui Hristos cel Inviat armonizeaza trecutul cu viitorul, ca o prefigurare a viitorului, martiric, plin de lupte si dureri, ud de lacrimi, ca o prevestire, care acum, in chip unic si exceptional, are o mare importanta, alegand Pastele patat cu sange ca simbol ultim si suprem al ipostasului ei spiritual, spre deosebire de crestinismul Occidentului [centrat pe praznicul Craciunului, n.tr.], prosper, de multe ori lipsit de nerv, rupt de trupul Bisericii celei Una.

Craciunul este un praznic celebrat cu glasuri suave, dulci, catifelate, in care toate sunt delicate si imaculate. Pastele este insa punctul culminant al crestinismului, barbatia duhului, o mare lupta, rani si sange, suferinta, pogorare in Iad, crestere in lumina duhovniceasca vesnica si bucuria unica a omului: bucuria ca s-a revelat si s-a confirmat vesnicia sa. De Craciun suntem iubitori si rabdatori. De Pasti insa tanjim dupa libertatea pe care ne-a promis-o venirea lui Dumnezeu in lume, pentru care acum trebuie sa ne luptam, ca sa o dobandim. “Sa ne rastignim cu Hristos, ca sa ne ridicam impreuna cu El”. Pastele, culme a sarbatorilor, este pentru cei cu coloane vertebrale puternice, pentru fruntile cuviincioase si curate. „Praznic al praznicelor”. Asemenea staturi a ridicat si a otelit, asemenea frunti a luminat neamul nostru in timpul robiei.

Durerea acestui neam, incercarile lui, injosirea lui de catre ocupantul hulitor de Dumnezeu, erau echivalente cu injosirea omului si cu condamnarea lui la moarte, echivalente cu preacuratele Patimi ale lui Hristos. Cu o astfel de armonie, cu o asemenea intelegere duhovniceasca, fara filozofii prea multe si lipsite de continut, in chip vizionar as spune, elinul si-a trait incercarile, iar invierea lui Hristos i-a inflacarat duhul cu certitudinea invierii sale nationale si a libertatii. Pastele era viziune si traire. Avand ca masura Invierea, biruinta ei asupra intunericului robiei si triumful vietii libere si responsabile, neoelinul a trait si a luptat. Ortodoxia, Biserica a Invierii, a fost cea care l-a hranit.

Intregul ’21 este modelat dupa tonul eroic al Invierii. Refuzul demn al supunerii fata de intuneric, suferinta si dor de libertate, sfidare a mortii in numele lui Hristos Care a invins moartea, credinta in nemurire. Intregul neoelenism este rodul unei asemenea purificari crestine care s-a realizat cand iconomia divina a ajuns la Inviere, si de acolo catre slava Inaltarii.

In antichitate, moartea era o osanda cumplita. Si sclavia era o osanda cumplita pentru neam, pentru ca era echivalenta cu moartea. Si pentru ca moartea fusese biruita de Hristos, si sclavia trebuia biruita in numele Sau! Virtutea are nevoie de insotirea faptelor. Si faptele sunt responsabile doar atunci cand se faptuiesc in mod liber, intr-o viata care se misca si se dezvolta liber. Nici o virtute nu are valoare atunci cand este produsul constrangerii, pentru ca virtutea se traieste doar in libertate. Astfel, libertatea se leaga nedespartit de Invierea lui Hristos si El devine parintele adevaratului neoelinism, si Pastele, sursa a insuflarilor si inflacararilor neamului.

Pentru ca acum ochii si inimile noastre se umplu de lumina pascala, nu dorim sa rostim cuvinte neplacute, vrem sa indepartam toti norii, sa uitam de acest materialism care devasteaza viata neoelineasca, care o tradeaza si care devine o noua sclavie exterminatoare. Sa uitam putin de necredinta fiilor acestui neam, necredinta care, cu cat inainteaza, cu atat ucide sufletele si le priveaza de temeiul pe care s-a sprijinit ’21 si viata noastra neoelina.

Fara indoiala, astazi, in aceasta criza foarte puternica, Pastele este, trebuie sa fie, unica perspectiva si traire neoelineasca, randuiala de viata si de actiune, pentru ca inseamna libertate si armonie, pentru ca rodeste virtutea nefalsificata, pentru ca exprima tot ce are mai profund, mai mantuitor, mai barbatesc, mai vital neamul nostru.

Pe inimi puternice sta Hristos, pe inimi puternice sta si paseste libertatea.

HRISTOS A INVIAT!

Mitropolitul vostru, † Serafim al Pireului

Sursa: Graiul Ortodox | Traducere Anna Theodorou