Sfantul Teofan Zavoratul – predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul: Cum sa urmeze fiecare treptele dumnezeiescului urcus al Scarii

Duminica de azi e inchinata pomenirii Sfantului nostru Parinte Ioan, scriitorul Scarii. Si nici nu e nevoie sa mai spunem de ce este acest asezamant in Sfanta Biserica. Sfantul Post a fost randuit nu numai pentru curatirea noastra, ci si pentru intarirea noastra in bine – nu doar pentru a pune inceput bun, ci fi pentru a ne misca mai departe pe calea spre desavarsire. Astfel, iata, pentru ca nu cumva careva, dupa ce s-a ostenit putin in savarsirea binelui sau a dus o vreme viata crestineasca, sa creada ca a facut deja totul sau ca a ajuns departe in calea spre desavarsire, fiecaruia dintre noi i se aduce aminte de Sfantul Ioan Scararul, asa incat, amintindu-ne de el, sa ne zugravim in minte sfanta lui Scara si, masurand cu ea ostenelile noastre, sa putem hotarnici mai limpede cat din cale am strabatut si cat ne-a mai ramas. Pentru a va ajuta in aceasta lucrare, cel mai bine ar fi sa va descriu pe scurt sfanta Scara a urcarii la desavarsirea asemanarii cu Dumnezeu. Cred, insa, ca la acelasi tel se poate ajunge prin povestirea vietii Sfantului Ioan Scararul: fiindca nu numai prin ceea ce a scris, ci si prin viata sa el ne arata scara pe care trebuie neaparat sa urce toti cei ce doresc a se desavarsi in viata duhovniceasca. Ascultati, deci.
Viata Sfantului Ioan Scararul este scurta; dar ea, in mica sa intindere, incape mult – sau, mai bine zis, totul. Iata cum s-a scurs viata lui.
Sfantul Ioan L-a indragit pe Domnul din tinerete si, neluand seama la nadejdile mincinoase pe care i le dadeau inzestrarile firesti si multa sa invatatura, a parasit lumea si s-a retras departe de patria sa – in Sinai, pentru a se slobozi prin instrainare de multe piedici in calea vietii duhovnicesti, si a primi chiar prin locul de trai invatatura cu privire la ce si unde trebuie sa caute.
Punand in acest chip inceput bun, el s-a incredintat din tot sufletul, chiar de la inceput, unui indrumator bun, si s-a pus intr-o astfel de stare ca si cum sufletul sau n-ar fi avut nici intelegere [ratiune], nici voie proprie. Inabusind in sine, prin aceasta, increderea in sine si lucrarea dupa voia proprie, el s-a izbavit in curand de ingamfarea proprie oamenilor inzestrati, a dobandit cereasca simplitate si s-a aratat desavarsit in osteneli si in virtutile ascultarii.
Atunci cand povatuitorul lui a plecat, mai apoi, la Domnul, Sfantul Ioan, arzand de dragostea dupa o mai mare desavarsire, ca unul ce era deja intarit in virtutile calugaresti, atat in cele dinafara cat si in cele launtrice, a iesit in stadia linistirii [arena isihiei]. Alegandu-si pentru aceasta nevointa un loc indemanos la cinci stadii de biserica, a petrecut acolo patruzeci de ani viata sihastreasca, in aspra infranare si nevointa, in necurmata rugaciune si cugetare la cele dumnezeiesti, si mai ales in lacrimi, care alcatuiau pentru el paine ziua si noaptea.
Ca atare, a urcat grabnic la treapta cea mai inalta a curatiei si s-a facut vas al unor deosebite harisme dumnezeiesti: al vederii duhovnicesti, al indraznirii in rugaciune si al facerii de minuni. Mai apoi, cand trebuia sa fie ales intai-sta-tator, fratimea l-a pus intr-un cuget carmuitor peste ei, ca pe un nou Moisi – si el, coborandu-se din muntele vederii de Dumnezeu, le-a infatisat, ca pe niste alte table ale Legii, sfanta sa Scara, unde a zugravit chipul vietii crestine desavarsite, pe care el insusi o strabatuse si care i se intiparise, prin harul lui Dumnezeu, in inima. Astfel calauzindu-i pe acei monahi alesi, el a ajuns la hotarul vietii celei vazute si s-a mutat in Ierusalimul cel de sus.

Iata in ce fel a trecut toata viata sfantului. Nu am intrat in amanunte, fiindca am urmarit sa arat numai acele trepte pe care a urcat el la desavarsire, spre invatatura noastra. Si e usor pentru oricine sa bage de seama ca au fost trei trepte de capetenie: parasirea lumii si a tuturor nadejdilor ei; ostenelile ascultarii, dupa voia indrumatorului; dupa aceea, linistirea [isihia], care l-a facut vrednic de harismele Dumnezeiesti si de calauzirea cu dumnezeiasca intelepciune a altora. Aceste trepte sunt de obste tuturor sfintilor care au stralucit pe pamant prin desavarsirile crestinesti – precum va puteti insiva incredinta, citind cu luare-aminte viata oricaruia dintre ei. Aceleasi trepte suntem datori sa le strabatem si noi, daca dorim sa fim, si nu doar sa parem, adevarati crestini.
Sa nu gandeasca cineva: “Asta e viata de calugar-pustnic, dar noi suntem mireni, traim in societate, intre oameni: cum putem adapta viata Sfantului Ioan la noi? Chiar daca ar vrea cineva sa ii urmeze pilda, nu va putea, fiindca noi ne aflam in cu totul alte circumstante”. Sa stiti, fratilor, ca puterea nu e in forma. Noi nu putem strabate cele trei trepte aratate in felul in care au fost ele strabatute de catre Sfantul Ioan si sunt strabatute de catre toti ne-mirenii; dar le putem strabate asa cum pot fi ele strabatute in lume, traind intre mireni: in alta forma, dar cu aceeasi putere. Inainte de toate, sa le dam numele lor cel adevarat. Lepadarea de toate, altfel spus parasirea lumii, intelegeti cum vine. Ascultarea este viata intru osteneli bune, nu dupa voia proprie, ci dupa indrumarile altuia. In fine, linistirea [isihia] este stradania de a fi neincetat in inima impreuna doar cu Dumnezeu – si cand ajunge omul la starea aceasta, incepe sa vadeasca puteri dumnezeiesti, altfel spus harisme deosebite. Luati acum seama in ce fel pot fi implinite toate acestea de catre un mirean, si chiar sunt implinite de catre voi.
Ceea ce este la sfantul Ioan parasirea lumii si retragerea in Manastirea Sinaiului, aceea este la noi parasirea vietii pacatoase si patimase si intoarcerea mintii si inimii spre a face pe placul lui Dumnezeu: fiindca lumea este chip al vietii patimase si pacatoase, iar manastirea este simbol al vietii imbunatatite. Cel ce paraseste pacatul si ia hotararea de a trai in sfintenie, acela face acelasi lucru ca cel ce paraseste lumea si intra in manastire. Daca in acest post v-ati pocait fara fatarnicie si ati luat hotararea de a nu-L mai jigni pe Dumnezeu cu pacatele voastre, iata ca v-ati facut urmatori ai Sfantului Ioan in parasirea de catre el a lumii si retragerea in manastirea din Sinai. Ramane doar sa fiti statornici in aceasta hotarare si in implinirea cerintelor ei, si va veti face urmatori ai lui si in cea de-a doua treapta a urcarii lui spre desavarsire.
Pe cea de-a doua treapta, in manastire, Sfantul Ioan a purtat osteneala ascultarii sub povatuirea unui staret-indrumator. In felul de viata pe care il ducem noi, in ce trebuie sa conste aceasta ascultare? In implinirea poruncilor care hotarnicesc felul de viata al fiecaruia dintre noi ca familist, ca membru al societatii civile si ca fiu al Bisericii. Fa ceea ce iti spun poruncile, si vei fi un bun ascultator. Esti sluga? Implineste poruncile pentru slugi. Esti tata sau mama? Implineste poruncile pentru parinti. Esti fiu? Implineste poruncile pentru fii. Esti judecator? Implineste poruncile privitoare la dreapta judecata. Esti negustor? Negustoreste asa cum e porunca. Randuiala statului cere ceva? Implineste. Si tot ce porunceste Sfanta Biserica sa implinesti, de la cel mai mic lucru la cel mai mare. Toate acestea alcatuiesc ascultarea cea mantuitoare, cand omul nu lucreaza dupa voia sa, ci dupa cum este poruncit. Sfantul Ioan a avut indrumator. Cine sunt indrumatorii vostri? Pastorii Bisericii. Mergi, intreaba si ia invatatura de fiecare data, si fa dupa povata lor. Ei nu va vor grai voia lor, ci poruncile Evangheliei si randuielile Sfintei Biserici. Iata: cel care in acest chip, parasind pacatul, va incepe sa traiasca intru ostenelile facerii de bine si implinirii poruncilor lui Dumnezeu in toate privintele vietii sale, sub calauzirea pastorilor legiuiti, acela va fi urmator al Sfantului Ioan in cea de-a doua treapta a desavarsirii lui.
In fine, cum sa-i urmam in linistire? Iata cum. Ce este linistirea? Privind dinafara, este indepartarea de toti si petrecerea in singuratate; iar launtric – este indepartarea oricarei imprastieri a gandului si adunarea de sine inauntrul inimii pentru a petrece acolo fara iesire, doar inaintea fetei Atotvazatorului Dumnezeu. Linistirea cea dinafara nu ne este la indemana si la felul nostru de viata poate fi doar intamplatoare; insa linistirea launtrica ne e la indemana.
Pe aceasta sa v-o si puneti ca randuiala, ingrijindu-va in tot chipul a intra cat se poate de des in voi insiva, in camara voastra launtrica, si acolo sa stati in singuratate doar inaintea lui Dumnezeu. Fie ca sunteti acasa, fie ca sunteti pe drum, la datorie sau in biserica, incordati-va pentru a nu iesi din inima cu luarea-aminte si a nu rupe ochiul mintii voastre de vederea fetei lui Dumnezeu: si veti fi sihastri, altfel spus isihasti. Cerinta de a petrece inauntrul vostru linistindu-va se naste in suflet ca urmare a ostenelii cu constiinta buna de a implini poruncile lui Dumnezeu. Cata vreme patimile si deprinderile pacatoase raman in suflet este cu neputinta sa avem linistire launtrica: asa e felul lor. Osteneala facerii de bine si a implinirii poruncilor lui Dumnezeu smulge din firea noastra patimile si deprinderile pacatoase. Atunci se naste dorul de a fi una cu Domnul. Si, iata, cei ce s-au intarit in fapte si asezari sufletesti bune intra adeseori – fie rugandu-se acasa ori la biserica, fie in vremea meditatiei si citirii evlavioase – adanc inauntrul lor si se cufunda intr-o asemenea linistire, ca nu baga de seama cum trece timpul si, in ciuda ostenelii exterioare, de pilda in vremea rugaciunii ori starii in biserica, n-ar vrea sa inceteze, ar vrea sa ramana pentru totdeauna in acea fericita stare. Asa incepe linistirea launtrica, ce este cu putinta si pentru familisti. Ramane doar sa va continuati viata intru aceeasi osteneala a facerii de bine, in tot chipul ingrijindu-va si rugandu-va sa fiti mai des in aceste stari, si cautand ca ceea ce se intampla din cand in cand sa devina ceva neintrerupt. Si asa va fi. Domnul nu va parasi osteneala dragostei. Trebuie doar sa inlaturam din viata noastra tot ce poate strica aceasta buna randuiala si stinge fericita caldura a linistirii launtrice.
Iata cum se poate face si fiecare dintre voi urmator deplin al Sfantului Ioan. Numai ca, fratilor, trebuie sa alergati in asa fel ca sa ajungeti la tinta. Urcati la masura varstei plinirii lui Hristos. Vedeti ce pilda? Inaintea ei, toata lucrarea noastra nu e nimic: ce sa ne mai uitam la fleacurile noastre de virtuti? Deci, cele din urma uitand, spre cele dinainte tindeti, spre rasplatirea chemarii celei de sus a lui Dumnezeu intru Hristos Iisus (Filip. 3, 13). Amin!