Deputaţii vor trebui sa se autentifice prin parole sau mijloace biometrice cand folosesc aparatele de vot electronic, potrivit unei informari prezentate astazi Biroului Permanent de catre secretarul general al Camerei, Gheorghe Barbu.
In documentul citat de Agerpres, Barbu arata ca, urmare a evenimentului din 16 noiembrie 2010, cand sedinţa de vot final a fost intarziata aproximativ 20 de minte, a intreprins demersurile necesare elucidarii cauzelor acestei situaţii si anume infiinţarea unei comisii de ancheta, respectiv incheierea unui contract de prestari servicii de audit de securitate cu IBM Romania.
”In urma analizelor efectuate, a rezultat ca sistemul de vot electronic prezinta un nivel de securitate corespunzator si ca sunt respectate cele mai bune practici de securitate conform normativelor in domeniu”, afirma Barbu, care menţioneaza, totusi, ca a dispus implementarea unor masuri in vederea fiabilizarii si cresterii nivelului de incredere privind securitatea sistemului de vot.
Astfel, pentru fiabilizarea sistemului de vot electronic s-a decis realizarea unui upgrade la calculatoare, configurarea unui calculator de rezerva, revizuirea unor proceduri si a fiselor de recuperare in caz de dezastru referitoare la aplicaţiile sau datele si sistemele critice si implementarea unui serviciu de mentenanţa post-garanţie pentru acest sistem.
Masurile pentru cresterea securitaţii sistemului de vot electronic privesc introducerea unui echipament suplimentar de protecţie de tip firewall, actualizarea sistemelor de operare ale calculatoarelor cu ultimele pachete de securitate, configurarea lor pentru a permite auditarea ulterioara, dar si autentificarea nominala a utilizatorilor prin parole sau mijloace biometrice.
Potrivit materialului, aceste masuri vor fi implementate in termen de 45 de zile.
sursa: Evz.ro
Traiasca Legiunea si Capitanul!
hopa, vom avea scanaţi în legislativ...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
"alesii nostrii", "guvernantii nostrii", doh! sint scarbit de cuvintele astea..
Traiasca Legiunea si Capitanul!
,,Alesii,, sunt bagati in cusca ca sa nu mai miste in fata stapanului. Cica sa nu mai voteze la doua maini. In curand i-si vor da seama saracii ca nici acest sistem nu ofera securitate.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
exact, se restrânge cercul
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Catusele electronice vor fi puse la toti? cine va putea scapa de ele? cine nu lucreaza azi cu tehnologie este minimalizat, este adus si redus la minim daca se poate si uitat sau chiar exterminat. In trecutul umanitati si a istoriei omenirii, sau ridicat multe Domnii si multe imperii au dominat lumea si au Domnit peste gloate, peste multimi de oameni. Puterea acestui imperiu tehnologic si electronic nu vine dintr-o forta egala si ea vine dintr-o forta inegala a lucrurilor. Libertatea omului vine din egalitatea tuturor lucrurilor si nicidecum printr-o neegalitate , nicidecum prin minciuna, nicidecum prin abuz si asa mai departe.........nicidecum prin frica.....
Felul cum ar trebuii noi sa vedem lucrurile in fata acestor amenintari si felul cum ar trebuii sa primim aceste prejudicii aduse noua de catre aceasta invazie slobozita peste noi ;tine de noi; tine de starea noastra si de capacitatea noastra de gestionare si administrare a bogatiilor nemarginite ale lui Dumnezeu.
"Tu Doamne esti drept, iar noua ni se cuvine astazi sa ni se umple fata de rusine............"
"Doamne , noua ni se cuvine sa ni se umple fata de rusine, da noua, imparatilor nostri, capeteniilor noastre, si parintilor nostri, pentru ca am pacatuit impotriva Ta !!"
Deci impotriva carui popor am pacatuit noi ? impotriva poporului Izrael? sau a altui popor ? nu prea cred ca am pacatuit impotriva unui popor anume ci impotriva Dumnezeului nostru pentru care zicem ca luptam si pentru care noi sau eu ma bat aici cu pumnul in piept ca Il slujesc, impotriva Celui pe care eu cred ca Il marturisesc impotriva Lui eu am pacatuit si fata de El eu am gresit.
Indosarierea si toate datele pe care le culeg alti despre mine sau despre tine si felul cum ele vor fi utilizate si lucrate si abuzurile de putere care se vor face printr-un simplu clic de mouse, si prejudiciu adus mie de catre toti acesti conducatori care detin functii si puteri lumesti; toate aceste lucruri vin asupra mea, pentru ca pe Tine Doamne nu te-am crezut si Te-am nescotit si in lene mi-am trait viata si in pacat am lenevit si fata de Tine Doamne eu am gresit si am pacatuit.
Ca orice imperiu din trecut si acesta va lucra la fel de urat si de murdar cum au lucrat toate imperiile, ba chiar si mai rau,,,dar se vor murdarii mainiile lor de sangele Sfintilor , de sangele celor nevinovati ; asa cum au ucis pe proroci si pe Apostoli si pe toti martiri care au marturisit Adevarul pe Hristos.
Deci sa nu creada cineva ca nu este scapare din aceste viclenii dracesti si ca ar trebuii mai bine sa ne complacem la varsare de sange nevinovat. La varsarea sangelui fratilor nostri. Deci Hristos nu a varsat nici un sange al nimanuii, Hristos nu a omorat pe nimeni din contra alti au varsat sangele Lui, si acest sange striga si vorbeste de pe mainile lor. Sa nu ne facem partasi cu cei ce varsa sange pentru Dumnezeu sau pentru dreptatea lor. Acestea sunt catusele electronice.