Interviu cu IPS Ierotheos Vlachos: Criza duhovniceasca si economica in care ne aflam se datoreaza apostaziei noastre de la traditie si lipsei vietii ascetice (post si rugaciune)

«Inalt Preasfintite, perioada curenta este caracterizata ca fiind una din cele mai grele din ultimii ani, atat din punct de vedere al traiului, cat si din punct de vedere al valorilor morale. Criza economica, saracie, reduceri (de salarii)… ducand mii de familii la disperare. Multi spun ca statul grec se prabuseste. Asadar, ce ne-ar mai putea salva? »

Nu stiu daca este cea mai grea perioada din ultimii ani, pentru ca noi cei cu varste mai inaintate am trecut si prin alte greutati. Cand eram in scoala generala si liceu, situatia economica a familiei mele era cumplita. Am studiat la Facultatea de Teologie lucrand in acelasi timp, pentru ca nu primeam nici un ajutor banesc de acasa. Parintii mei erau foarte buni crestini, ne iubeau, dar nu aveau posibilitati materiale pentru a ma intretine in scoala. Am trecut, insa, peste toate aceste greutati si dau slava lui Dumnezeu. De asemenea, batrani si tineri am trecut prin razboaie, suferinte, foamete, conflicte interne, dictaturi etc.

In orice caz, poporul nostru are multa rezistenta duhovniceasca, are credinta in Dumnezeu, rabdare, stie sa se roage, sa se increada in Biserica si sa mearga la Biserica, sa nadajduiasca in dragostea lui Dumnezeu. In sfarsit, tot ceea ce se intampla in ultimii ani este o lepadare de Dumnezeu, de Biserica si traditii, o viata secularizata, raportata la bunastare si senzualism. Ne-am invatat sa traim in belsug, de aceea ne pare rau acum, ca am pierdut unele placeri materiale. Dar, in cele din urma, se pare ca, toata aceasta bunastare economica era fictiva, era o «basica», care s-a spart, era o viata bogata sustinuta pe imprumuturi. Intreaga aceasta atitudine a fost eronata.

Desigur, astazi sufera multi, pentru ca traiesc la limita saraciei. Ati descris-o bine in prezentarea dumneavoastra. Micsorarea salariilor constituie o mare problema, deoarece familistii nu isi pot ajuta copii sa duca o viata decenta si sa studieze. Insa, cea mai mare problema o constituie somajul oamenilor tineri. Este ingrozitor sa fii tanar, sa ai chef de munca, sa ai diplome, sa fii talentat si sa nu ai unde sa lucrezi!

In aceasta perioada dificila ne va ajuta credinta in Dumnezeu, rabdarea, stapanirea de sine si, desigur, ne poate ajuta Biserica cu toata forta de care dispune.

De ceva vreme, se aude ca Biserica nu s-a ridicat la inaltimea vremurilor ca sa dea o mana de ajutor celor defavorizati, al caror numar creste fulgerator din cauza crizei de astazi. Avand in vedere ca saracul nu are nevoie numai de mancare…Care este parerea dumneavoastra?

– Acesta afirmatie nu e corecta, chiar daca este sustinuta de cativa. Biserica prin structura ei organizatorica, functioneaza ca o comunitate terapeutica, interesata de sanatatea duhovniceasca si sufleteasca a oamenilor, dar si de nevoile lor financiare. Este cea mai mare institutie filantropico – sociala a tarii noastre. Din diferite carti, dar si din diversele date, pe care Sfantul Sinod le detine, se pare ca Biserica dispune de aproximativ 750 de Institutii, care ofera ajutor oamenilor, anul trecut cheltuindu-se suma vizibila si inregistrata de o suta de milioane de euro pentru lucrari de asistenta sociala si filantropie. Actiunea trebuie sa fie dezvolta in zilele noastre, pentru a-i ajuta mai mult pe oameni.

Desigur, aceasta lucrare filantropica trebuie vazuta prin intermediul a doua premise:

Prima: Biserica nu este Ministerul Protectiei Sociale, nu acesta este primul si ultimul ei scop. Statul, asa-numit de drept, este autorizat sa se intereseze de nevoile economice ale oamenilor si rau, ca nu o fac cum trebuie. Oamenii nu vor milostenie, ci dreptate, vor locuri de munca, ca sa-si scoata painea cea de toate zilele prin sudoarea lor. Nu este posibil ca statul sa-si decline responsabilitatile, lasandu-le pe seama altor organizatii si Bisericii.

A doua: scopul fundamental al Bisericii este de sustinere duhovniceasca a oamenilor. Ati spus-o foarte bine in afirmatia dumneavoastra: «Saracul nu are nevoie doar de mancare». Hristos a zis: «Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu.» (Matei 4,4). Astfel, Biserica trebuie sa ofere hrana spirituala oamenilor, care flamanzesc si inseteaza de dreptatea lui Dumnezeu, de pacea launtrica, de libertatea duhovniceasca, de descoperirea sensului in viata si de raportarea responsabila la moarte. Acestea sunt asa-numitele intrebari existentiale, care ii preocupa pe oamenii de toate varstele si anume ce este viata, ce este moartea, de ce si cum vom trai, cum vom muri. Astazi se dezvolta filozofia existentiala si psihologia existentiala, pentru a intampina aceste intrebari. Insa, Biserica prin teologia, cultul si slujirea ei pastorala, poate ajuta in mod eficient in acesta problema pe bogati si saraci, pe lucratori si someri, pe cei ce au sau nu situatie materiala buna. Intristarea si deznadejdea loveste peste tot si toate categoriile de oameni. Hristos a venit in lume, pentru a invinge moartea, diavolul si pacatul. Este mesajul propovaduit de Biserica si viata pe care ea o ofera oamenilor. Intrucat omul este alcatuit din suflet si trup, Biserica se intereseza de amandoua, insa, mai intai de toate de chestiunea duhovniceasca.

Noi, in orice caz, trebuie sa invatam sa cerem statului ceea ce poate sa ne dea, si Bisericii ceea ce poate sa ne ofere si sa nu confundam competentele, adica sa cerem statului ceea ce poate sa ne dea Biserica, si Bisericii, ceea ce trebuie sa primim de la stat.

Fara Dumnezeu, toate sunt permise

«Criza» valorilor morale, credeti ca a contribuit in mod hotarator la problemele de tot feful, cu care grecul este invitat sa se confrunte?

Desigur, ca asa-numitele «valori morale» au provocat criza, pentru ca o viata fara «valori morale» si principii sfarseste in dictoanele: «moartea ta este viata mea», «fara Dumnezeu, toate sunt permise». Atunci se produce o imoralitate, un oportunism, o depreciere a celorlalti si, in final, o alienare a noastra. Cand omul devine prizonier al unei idei – imaginare si inumane – strecoara in viata lui samanta distrugerii, asa cum a aratat Dostoievski in toate lucrarile sale. Supraomul lui Nietzche, care printre altele era posedat de ideea ca «Dumnezeu a murit» si de principiile dorintei necrutatoare de putere, a vietii fara moralitate, a indiferentei la durerea altora au condus la cel de-al doilea teribil razboi mondial si la baia nebuna de sange, varsata asupra intregii umanitati. Sub fiecare tragedie se ascunde o ideologie inumana, o «moralitate» feroce.

Cred, insa, ca pentru noi crestinii, problemele de astazi nu le constituie chestiunea valorilor morale, ci refuzul de a pazi poruncile lui Hristos, care se refera la simplitate, la saracia cea dupa Dumnezeu, la iubirea fata de Dumnezeu si aproapele, la izbavirea de mamona. In sfarsit, problema, care a rezultat si va rezulta mereu, este lipsa ascezei. In Biserica nu vorbim doar de moralitate – temei al deontologiei filosofice -, ci si de asceza. Daca toti am invata sa ne limitam la cele necesare pentru viata noastra, daca am invata sa facem ca viata noastra sa depinda nu de ceea ce are, ci de ceea ce este, daca am da importanta interiorului nostru si am desfiinta golul existential din launtrul nostru, atunci am rezolva si toate celelalte probleme exterioare, care ne preocupa.

Astfel, indepartarea de principiile de baza ale traditiei noastre ne-a condus aici. Cel putin sa ne venim in fire, sa ne pocaim, sa ne schimbam mintea, adica sa ne intoarcem mintea la Dumnezeu si sa repetam rugaciunea Sfantului Grigorie Palama: «Lumineaza-mi intunericul».

Oamenii care va viziteaza, ce fel de probleme va prezinta? Ce anume ii «chinuie» mai mult si ce ii sfatuiti sa faca?

Biserica ca intotdeauna este singurul refugiu – «refugiu moral»- in momentele placute si neplacute din viata noastra. Avem din copilarie relatia noastra personala cu Biserica. Semanam, cum spunea un aghiorit, cu niste copii mici care, jucandu-se toata ziua afara cu pamant, se murdaresc, si atunci cand se insereaza si ii striga mama lor, intra in casa sa se linisteasca, sa se spele, sa manance si sa se odihneasca. Aceasta este Biserica noastra, este imbratisarea parinteasca chiar si pentru copii ei cei mai neascultatori, este familia si casa noastra parinteasca. Este mama noastra duhovniceasca, care ne da viata; ajunge numai sa nu rupem cordonul ombilical, care ne uneste. Cand toti ne-au dezamagit, ne-au ranit, ne-au suparat, Biserica ne incalzeste si ne mangaie.

In aceste vremuri dificile multi oameni vin la spovedanie in Sfintele Bisericii. Isi deschid inimile si isi spun durerea. Uneori plang si protesteaza, ca niste copii raniti, care atunci cand o intalnesc pe mama lor, ii cad in brate si plang, ba chiar izbucnesc impotriva ei, ca si cum ea ar fi responsabila pentru toate prin cate trec. Iar noi, ca o mama rabdatoare, le adresam cuvinte de induplecare, pentru ca omul indurerat atunci vrea o mangaiere, un cuvant tandru, o voce mangaietoare, ajutandu-i, pe urma, pe cat este posibil si in problemele lor sociale.

Desigur, pe oamenii din ziua de azi ii chinuie somajul si lipsa celor necesare pentru a-si intretine familia. Insa, mai mult ii chinuie indiferenta celorlalti, a celor ce au situatie materiala buna si nu gestioneaza corespunzator bunurile comune, pentru care raspund, ca si lipsa de interes fata de verificarea situatiei financiare a tarii. De ce guvernatorilor nu le pasa de economia tarii, de ce nu sunt sinceri cu oamenii, de ce consimt sa fie golite institutiile de asigurari sociale ale tarii? Cum este posibil ca statul sa incaseze de la oameni taxe de 54 miliarde de euro, care in fond sunt rambursabili, si din acestia sa dea 47 miliarde de euro pentru dobanzile, pe care le datoreaza, asa incat noi sa traim numai cu 7 miliarde de euro? Cine este responsabil pentru acest dezastru? De ce au golit fondurile de asigurari? Cine se face responsabil de asta?

Aceasta si multe altele spun. Noi, in orice caz, incercam sa redresam oamenii sufleteste si duhovniceste, incercam sa le dam un sens vietii, sa ii facem sa constientizeze ca nevoile lor de baza sunt, mai ales, duhovnicesti, ca pe acestea le cauta de fapt, chiar daca nu-si dau seama. Desigur, facem tot ce putem, pentru a le alina durerea cauzata de saracia economica. Incercam sa organizam enoriile si societatile filantropice crestine, ca sa ajutam. Ii sfatuiesc pe familisti sa gateasca cateva portii de mancare in plus, pentru a le veni in ajutor celor nevoiasi. Este si asta ceva!

Este Triodul un prilej…pentru crestin sa puna un inceput in viata lui?

E bine ca faceti referire la perioada Triodului, o perioada prin excelenta duhovniceasca, o perioada de pocainta, de rugaciune, de meditatie asupra multor lucruri.

Odata cu inceperea Triodului, se deschide o perioada, care ajunge pana la Pasti si de acolo pana la sarbatoarea Tuturor Sfintilor. Avem posibilitatea sa vedem intreaga istorie universala, care incepe de la facerea omului, cadera lui, Intruparea lui Hristos, Rastignirea si Invierea, Pogorarea Duhului Sfant si sfintirea-indumnezeirea omului. Aceasta este, de fapt, istoria bisericeasca, care ne arata cum putem participa la Sinaxarul Bisericii, praznuind si noi personal sarbatoarea Tuturor Sfintilor.

Aceasta istorie universala si bisericeasca trebuie sa devina si istoria noastra personala, care se deruleaza in spatiul inimii, cu caderi si ridicari, cu crucificari si tagaduiri, cu patimi si vindecarea lor, cu tradare si iubirea fata de Mire, cu coborare la iad si ridicarea din mormant a deznadejdii, cu deznadajduirea si bucuria aratarii lui Hristos cel Inviat, cu asteptarea si venirea Duhului Sfant si cu multe altele.

Acestea sunt praznuirile noastre, adica este incercarea de a scoate mastile ipocriziei pentru a dobandi simplitatea cea dupa Dumnezeu, si de a participa la Taina Crucii si a Invierii lui Hristos.

Cum comentati ceea ce a spus de curand Mitropolitul Pireului Serafim despre masonerie si evrei?

Nu comentez niciodata opiniile altor Ierarhi, cu atat mai putin opiniile Inalt Preasfintitului Mitropolit Serafim al Pireului, care, in general, se remarca prin spiritul de marturisire, sinceritate si spontaneitate.

In orice caz, imi dati motiv sa va spun ce cred eu despre faptul ca multi, chiar si unele organizatii bisericesti, fac distinctie intre religie si Biserica.

Religia se bazeaza pe magie, superstitie si misticism. De obicei, oamenii care fac parte dintr-o religie cred intr-un Dumnezeu imaginar, inexistent, inchipuit, pentru ca credinta intr-un Dumnezeu care nu exista este ateista. O asemenea credinta denatureaza universul intelectual si mental al sufletului, creeaza ura, dusmanii, rivalitati si declanseaza fundamentalismul, fanatismul. Este vorba de o denaturare sufletesca, trupeasca si sociala.

Dimpotriva, Biserica este o comunitate, care crede si se inchina unui Dumnezeu viu, existent, in interiorul careia oamenii dobandesc simtul existentei Lui, prin curatirea inimii, luminarea mintii si indumnezeire. Biserica este trupul lui Hristos. Aceasta comunitate intru Hristos este familia, care pastreaza legaturi reale cu Dumnezeu si cu omul, este spital duhovnicesc, care vindeca omul bolnav duhovniceste.

In Biserica Ortodoxa se invata si se traieste experienta Proorocilor, a Apostolilor si a Parintilor, si lupta jertfelnica a martirilor si a ascetilor. Desigur, Parintii Apostolici si Parintii secolului al IV-lea au formulat revelatia lui Hristos prin intermediul gandirii evreiesti si grecesti, salvand ceea ce au intalnit mai bun la aceste culturi. Astfel, crestinismul a aparut in istorie ca al «treilea neam», deci nu contine nici gandire evreiasca, nici greceasca, ci ceva nou. Prin urmare, Biserica Ortodoxa este supranationala si este impotriva oricarui filetism, condamnat ca erezie de Sinodul din Constantinopol in 1872.

Toti cei care au trecut prin valtoare religiilor si a sectelor dezastruase, si toti cei care traiesc efectiv in Biserica ca familie, comunitate si spital, inteleg diferenta dintre religie si Biserica. Nimeni nu o poate explica cu argumente logice. Sunt valabile cuvintele: «Vino si vezi», «gustati si vedeti ca bun este Domnul», «cautati si veti afla».

Trebuie, insa, sa accentuez ca, atunci cand diferite forte politice, economice sau nationaliste exploateaza religiile, apar probleme si mai mari, oamenii si societatile sunt chinuiti mai mult. La fel se intampla cand asa-numitele «formatiuni politice crestin-democrate sau socialiste» exploateaza efectiv cuvintele revolutionare ale lui Hristos si fac ideologie crestina in scopuri politice, secatuind adevarul lui Hristos.

Prin urmare, respectam religiile si cultele lor, chiar daca nu suntem de acord cu ele, dar negam «-ismele» sub formele lor variate si primejdioase, care exploateaza politic, social si economic sentimentele religioase ale oamenilor, impunandu-le multe si diverse dictaturi.

De multe ori ne intreaba lumea, daca mai exista astazi personalitati ca Parintii Paisie si Porfirie?

Din fericire, am cunoscut intr-adevar pe luminatii Parinti Paisie si Porfirie, si alte chipuri patristice contemporane, care ne-au aratat ce este Biserica si cum se descopera Dumnezeu prin Biserica prietenilor Sai. Multi dintre noi au simtit de aproape iubirea lui Dumnezeu. Acesti batrani au mangaiat mii de oameni, linistind in multe situatii si pe copii cei mai neascultatori ai lui Dumnezeu. Trebuie, insa, sa ne aratam vrednici de aceste daruri.

In orice caz, atata timp cat exista Dumnezeu si Biserica, exista si astfel de chipuri sfinte. Asa cum am spus mai inainte, Sfintii sunt urmasii Bisericii, care au au participat la Crucea si Invierea lui Hristos, la Pogorarea Duhului Sfant, dand marturie de viata cea noua, pe care Dumnezeu a adus-o in lume.

Vai, daca nu ar exista astazi astfel de chipuri! E ca si cum am considera ca Biserica a incetat sa mai existe sau ca este neroditoare si nu naste. Adevarul este ca, atunci cand vor inceta sa mai existe Sfinti, va fi a Doua Venire a lui Hristos.

In Sfantul Munte exista si astazi multi monahi binecuvantati, care slavesc pe Dumnezeu si sunt slaviti de El. Sfantul Munte continua sa fie o mare lumina, pe care atunci cand o vad, cei care nu au o vedere duhovniceasca, orbesc si cred ca gresesc monahii care locuiesc acolo. Dar, nu numai in Sfantul Munte, ci si in manastiri si in enorii exista fii binecuvantati ai lui Dumnezeu si ai Bisericii, care ii lumineaza pe toti care inteleg si au nevoie.

Problema este ca noi nu-i vedem pe Sfinti, nu ii simtim, nu le mirosim prezenta, pentru ca nu avem cautari inalte, nu avem simt duhovnicesc pentru a-i recunoaste si dibui. Se aplica in acest caz cuvantul lui Hristos: «Ca oricine cere, ia; cel ce cauta, afla; si celui care bate i se va deschide» (Matei 7,8). Oricine cauta cu adevarat pe Dumnezeu si pe Sfinti, sigur ii va intalni sau poate chiar insisi Sfintii contemporani in viata vor merge sa-i intampine si sa-i umple de dumnezeiestile daruri. Acesta este Dumnezeul nostru. Vine tainic, Ii place sa anuleze toate planificarile rationale, Isi arata puternic, inopinat si surprinzator iubirea fata de toti care sufera si Il cauta. Ii imbata cumpatat pe cei care cauta «vin bun», «vin tare».

Ὀρθόδοξος Τύπος, 4. 3. 2011, nr. 1870, p. 1,7

Traducere: Oana Paraipan