Sfantul Constantin cel Mare si crestinismul

Sfintii Constantin si Elena, “cei intocmai cu Apostolii”, sunt pomeniti in Biserica Ortodoxa pe 21 mai. Sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena este strans legata de taina si puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei crestine. Sfantului Constantin i s-a aratat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinta (In hoc signo vinces – “Intru acest semn vei invinge”), in pragul infruntarii cu paganul Maxentiu, iar Sfinta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mantuitorul a fost rastignit.

Convertirea – Parerile istoricilor asupra lui Constantin cel Mare (306-337) sunt contradictorii. Biserica Ortodoxa il cinsteste ca Sfant, iar cea Romano-Catolica recunoaste ca e “mare”. In schimb, protestantii si unii cercetatori profani vad in el doar un insemnat om politic, condus de interese personale si de stat, care a servit Biserica pentru a si-o aservi. Insa majoritatea istoricilor, dintre cei mai obiectivi, apreciaza favorabil pe Constantin cel Mare ca om de convingere religioasa.

Convertirea lui la crestinism, nu poate fi totala dintru inceput, iar politica lui religioasa nu trebuie judecata numai dupa unele acte. Cat priveste realitatea si sinceritaea convertirii lui la crestinism, ea este evidenta, fiind marturisita de el insusi si de contemporanii lui.

Inainte de toamna anului 312,  religia lui era pagana : cultul sincretist al soarelui – Sol invictus, introdus de imparatul Aurelian, cu unele influente neoplatonice. Schimbarea suprinzatoare a lui Constantin s-a produs in ajunul luptei cu Maxentiu si este interesant ca el atribuie victoria obtinuta ajutorului lui Dumnezeu. Dupa istoricii crestini, Eusebiu de Cezareea si Lactantiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o Cruce luminoasa, deasupra soarelui cu inscriptia: in hoc signo vinces. Noaptea, i s-a aratat, in timpul somnului, Iisus Hristos, cu semnul crucii, pe care-l vazuse ziua pe cer, cerindu-i sa-l puna pe steagurile soldatilor ca sa le serveasca drept semn protector in lupte. La ziua, confectiona un steag, dupa modelul aratat in vis, cu monograma crestina, steag numit labarum. Victoria a fost castigata, spune Lactantiu, cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece Constantin, ajungand in apropierea Romei, nu avea decat 20.000 de soldati, iar Maxentiu 150.000 de soldati. Constantin a povestit mai tarziu lui Eusebiu, cu juramant, ca semnele care i s-au aratat l-au incredintat de puterea lui Hristos si l-au facut sa treaca de partea crestinilor.

Dupa acest eveniment, Constantin s-a apropiat tot mai mult de crestinism,  convins fiind de valoarea religioasa si morala a acestuia, l-a aparat si sustinut continuu, declarandu-l religio licita in Imperiul roman, recomandandu-l imbratisarii tuturor.

Politica  religioasa – Este caracterizata mai ales de cateva fapte de importanta majora :

a) Edictul de la Milan (313) – Prin acest edict asigura libertatea si victoria crestinismului in Imperiu. Din tolerant fata de toate religiile, Constantin devine protector al crestinismului. Imparatul acorda crestinismului o serie de masuri favorabile: scuteste pe clericii crestini de obligatia grea si costisitoare a functiunilor municipale,  acorda subventii importante pentru intretinerea clerului, inlatura din legile penale dispozitii si pedepse contrare spiritului crestinismului: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu). Constantin cel Mare a generalizat, ca zi de repaus in Imperiu, in 321, Duminica, sarbatoarea saptamanala a crestinilor.

b) Infrangerea lui Liciniu – Dupa victoria finala asupra lui Liciniu in 323, emblemele pagane incep sa disparasi se inmultesc masurile favorabile crestinismului. Constantin tolereaza cultul pagan , restrangandu-l insa treptat prin anumite masuri. Cultul imparatului a pierdut sensul lui religios, pastrand mai mult semnificatia lui politica: cinstirea autoritatii imparatului ca exponent al puterii Imperiului roman. Imparatul si mama sa Elena, dadeau episcopilor indemnuri si mijloace materiale ca sa repare bisericile sau sa ridice altele mai mari. Cultul crestin a luat o mare dezvoltare, pelerinajul la Locurile Sfinte a luat un mare avant.  In unele locuri, unde crestinii erau in majoritate, ei au luat templele pagane, le-au transformat in biserici, le-au inchis sau chiar le-au daramat.

c)Alegerea unei noi capitale – Roma nu mai era capitala unica a Imperiului roman, de la Diocletian, care o mutase la Nicomidia. Constantin s-a hotarat sa paraseasca definitiv (Roma pagana si sa ridice un alt oras de resedinta. Acesta a fost Bizantul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol – orasul lui Constantin, inaugurat la  11 mai 330. Constantin face din Bizant o capitala de Imperiu crestin, care trebuia sa arate aceasta, prin bisericile, monumentele, atmosfera sa.

d)Convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325 – Reprezinta o masura importanta pentru linistea Bisericii. Aceasta pe langa alte masuri de interes bisericesc, dovedeste dorinta lui Constantin cel Mare de a ridica si de a ajuta Biserica, de a asigura unitatea crestinismului si a face din aceasta unitate elementul de viata si de rezistenta al Imperiului.

Acordand libertate, ajutor si privilegii crestinismului, el a facut din minoritatea urgisita, dispretuita, persecutata, institutia cea mai insemnata. Cu ajutorul imparatului, Biserica crestina a intrat intr-un “secol de aur”.

Împaratul C-tin cel Mare a fost botezat de episcopul ortodox Silvestru, papa al Romei, imediat dupa convertirea sa la crestinism. El a murit curand dupa aceea, la 22 mai, acelasi an, in Duminica Rusaliilor si a fost ingropat in Biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa, cu mare fast. Pentru menitele sale si mai ales pentru marile servicii aduse crestinismului, Biserica l-a cinstit in chip deosebit, trecandu-l in randul Sfintilor si numindu-l “Cel intocmai cu Apostolii”.