Sfantul Nicolae Velimirovici – Despre rasplata minunata cuvenita femeilor mironosite

Iosif si Nicodim nu au fost singurii prieteni ai lui Hristos care au putut, cu proprii lor ochi, sa vada si sa cerceteze ca El a murit si a fost ingropat. Grija lor pentru Domnul cel mort era atat fapta iubirii pentru Invatatorul si Prietenul cel mult iubit cat si o datorie pe care omenirea le-a lasat-o lor, pe care ei sa o puna in lucrare fata de Cel Unul care a suferit pentru dreptate. Dar iata ca privind mormantul, alte doua suflete pline de iubire cercetau cu mare atentie ceea ce faceau Iosif si Nicodim, pregatindu-se pentru o lucrare a preacuratei iubiri fata de Domnul – doua femei mironosite: Maria Magdalena si Maria mama lui Iosif!

Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. Si dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salomeea au cumparat miresme, ca sa vina sa-L unga. Intai sunt pomenite doua femei si apoi trei. Doua fusesera de fata la toate cele ce se intamplasera Domnului pe Golgota. Ele au vazut cum ucenicii cei ascunsi ai lui Hristos au coborat trupul cel mort de pe Cruce; ele au vazut toate cele ce s-au facut cu trupul mort dupa aceasta si, ceea ce a fost cel mai important pentru ele, ele au vazut mormantul in care fusese pus trupul. O, cu cata bucurie s-au grabit ele ca sa dea ajutor lui Iosif si lui Nicodim ca sa spele sangele de pe trup, ca sa inchida si sa curateasca ranile, ca sa netezeasca parul Lui, ca sa aseze mainile Lui in forma de cruce, ca sa infasoare panza in jurul capului Lui cu mare grija si sa inveleasca trupul Lui in giulgiu de in! Dar facand aceasta, ei nu implineau nici un obicei nici o regula cu ajutorul barbatilor. Ei se vor intoarce mai tarziu, ca sa faca totul singuri, si mai ales ca sa unga trupul Domnului cu miresme. Impreuna cu ei, a venit mai tarziu cea de a treia purtatoare de mir, prietena lor. Duhul lui Dumnezeu i-a adunat pe toti impreuna in prietenie mare.

Cine erau aceste femei? Pe Maria Magdalena am cunoscut-o deja. Ea este acea Marie pe care Domnul a vindecat-o, scotand din ea sapte diavoli. Maria, mama lui Iosif si Maria, mama lui Iacov erau, potrivit Parintilor, una si aceeasi persoana. Salomeea era femeia lui Zevedeu, mama Apostolilor Iacov si Ioan. Ce deosebire era intre aceste femei si Eva! Din iubire, aceste femei se grabeau sa dea ascultare trupului mort al Domnului, pe cand Eva nu L-a ascultat pe Domnul Cel viu. Ele faceau ascultare pe Golgota, la locul savarsirii uciderii, varsarii de sange si rautatii, pe cand Eva a fost neascultatoare in Rai.

„Si dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii (Duminica), pe cand rasarea soarele, au venit la mormant”. Toti Evanghelistii sunt de acord ca era prima zi a saptamanii, ziua Invierii Domnului, ziua care a urmat sambetei, asa cum spune Evanghelistul Marcu: „Si dupa ce a trecut ziua sambetei …”

Toti Evanghelistii sunt de acord cu aceasta: ca Domnul a inviat in zorii zilei de Duminica. Ei mai sunt de acord cu faptul ca femeile au venit la mormantul Domnului dis-de-dimineata. In Evanghelia sa, Marcu pare sa fi mers putin mai in urma cand spune: la rasaritul soarelui. Este foarte probabil ca femeile au venit la mormant de mai multe ori, atat din iubire pentru Omul cel mort cat si din frica de vrajmasii obraznici ai lui Hristos care ar putea pangari in vreun fel mormantul si trupul. (”Ele au venit cu nerabdare, nevrand sa lase mormantul Domnului pentru multa vreme singur” – Ieronim: “Comentariu la Matei”.)

Se poate ca Marcu sa nu se gandeasca aici la “soare” ca la soarele cel materialnic, ci chiar la Domnul, potrivit cuvintelor proorocului care spune: “Soarele Dreptatii va rasari” (Maleahi 4:2), gandindu-se la Mesia. Soarele Dreptatii rasarise deja din intunericul adancului la ora aceea devreme, cand au venit la mormant mironositele. Fiindca Soarele acesta stralucea mai inaintea soarelui care fusese facut la prima zidire a lumii, asa ca acum, la cea de a doua zidire, la reinoirea lunii, Acesta stralucea peste istoria omenirii mai inainte ca soarele cel materialnic sa straluceasca peste natura pamanteasca.

„Si ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?” Aceasta vorbeau Femeile Mironosite urcand pe Golgota, necautand nimic neasteptat. Mainile femeilor nu aveau destula putere ca sa rostogoleasca piatra de la intrarea mormantului, pentru ca aceasta era foarte mare. Sarmanele femei! Ele nu si-au amintit ca se grabisera cu ostenire si ravna catre mormant, pe cand Domnul se mai afla in viata pamanteasca. In Betania, la cina din casa lui Simon leprosul, o femeie turnase mir de nard de mare pret pe capul lui Hristos: Atoatecunoscatorul, Domnul nostru, a spus la vremea aceea despre aceasta femeie: “Ea, turnand mirul acesta pe trupul Meu, a facut-o spre ingroparea Mea” (Matei 26:12).

El cunostea limpede, mai dinainte, ca trupul Sau, nu va mai primi in moarte o alta ungere cu mir. Va puteti intreba: atunci de ce a ingaduit Randuiala lui Dumnezeu ca aceste femei evlavioase sa primeasca dezamagire atat de amara? Pentru a cumpara mir de mare pret, ca sa vina cu frica in noaptea intunecata si fara de somn la mormant si sa nu savarseasca fapta plina de iubire pentru care ele se jertfisera atat de mult? Dar Dumnezeu nu le-a rasplatit ostenelile intr-un chip negrait de bogat, dandu-le pe Dumnezeul Cel viu – in locul trupului mort?

Dar, ridicandu-si ochii, au vazut ca piatra fusese rasturnata; caci era foarte mare. Si, intrand in mormant, au vazut un tanar sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimantat.

Venind impreuna cu oamenii sai la Marea Rosie, Moise s-a aflat in mare greutate: cum sa croiasca o cale acolo unde nu se afla nici una. Si atunci cand el a strigat la Dumnezeu, marea s-a impartit in doua, si calea s-a deschis de indata. Aceasta se intampla acum cu femeile mironosite. Fiind foarte preocupate, ca cine ar rostogoli piatra pentru ele, acestea se uitau, si au vazut ca piatra fusese rostogolita, si au coborat in mormant fara intarziere. Dar unde se aflau strajele care pazeau mormantul? Nu erau acestia o piedica mai mare in intrarea lor in mormant decat piatra cea mare si grea care se afla la intrare?

La vremea aceea, santinela, fie ca era pe jumatate mort de frica, fie ca fugise deja in cetate, ca sa graiasca cu balbaiala barbatilor, ceea ce de la stramosul nostru Adam incoace, urechile omenesti nu mai auzisera niciodata. La mormant nu era nimeni care sa-i opreasca, si la intrare nu se afla nimeni si nimic. Dar, in mormant, se afla cineva, si infatisarea lui era „ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada” (Matei 28:3).

Parea sa fie un tanar; de fapt, un inger al lui Dumnezeu. Femeile s-au infricosat „si si-au plecat fetele la pamant „(Luca 24:5), caci era inspaimantator sa privesti infatisarea vestitorului lui Dumnezeu din cealalta lume, vestitorul celor mai neasteptate si de bucurie imbelsugate vesti de pe pamant, de la caderea omului in pacat, si omul a inceput sa se hraneasca cu cele pamantesti. Nu exista nici o impotrivire intre cele graite de Evanghelistul Matei, precum ca un inger al lui Dumnezeu sedea pe piatra care fusese rostogolita de la intrarea mormantului; si cele graite de Evanghelistul Marcu, potrivit carora, ingerul se afla in interiorul mormantului.

Femeile puteau sa-l fi vazut mai intai pe inger pe piatra, si apoi sa-i fi auzit glasul in interiorul mormantului. Ingerul nu este trupesc si nemiscator: in orice clipa el se poate arata acolo unde doreste. Credinciosul nu trebuie sa se intristeze nici de faptul ca Luca pomeneste de doi ingeri, iar Marcu si Matei de unul singur. Cand S-a nascut Domnul in Betleem, s-a aratat indata un inger printre pastori, „si ei s-au infricosat cu frica mare” (Luca 2:9). Indata dupa aceea, deodata s-a vazut, impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca (2:13). Cete de ingeri ai Domnului trebuie sa se fi aflat si pe Golgota la Invierea Domnului. Atunci, cum poate fi de mirare faptul ca femeile mironosite au vazut o data un inger si alta data doi ingeri?

Iar el le-a zis: „Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca merge in Galileea, mai inainte de voi; acolo Il veti vedea, dupa cum v-a spus”. Ingerul stralucitor al lui Dumnezeu potoleste mai intai frica si groaza femeilor, pentru a le pregati pentru vestea cea neasteptata a Invierii Domnului. Mai intai femeile au fost uimite sa vada mormantul deschis, si apoi s-au umplut de infricosare afland in interiorul mormantului, nu pe Cel pe care Il cautau, ci pe cineva la care nu se asteptau.

De ce vorbeste ingerul precis: “Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit?” Pentru ca sa nu fie nici un fel de indoiala sau nedumerire despre Cel care inviase. Ingerul vorbeste foarte lamurit atat pentru femei, cat si pentru toate veacurile si neamurile viitoare. Ingerul are acelasi scop, si atunci cand le arata mormantul gol: “Iata locul unde L-au pus.”

Era de prisos sa spuna aceasta femeilor, care vazusera cu ochii lor ceea ce le spunea ingerul, dar nu era acelasi lucru pentru intreaga omenire, pentru care Domnul murise si inviase. “A inviat! Nu este aici.” Vestitorul cel ceresc rosteste vestile cele mai mari din intreaga istorie a omenirii in chipul cel mai scurt si mai simplu cu putinta: “A inviat! Nu este aici.” Pentru cetele de ingeri nemuritori, moartea Domnului era mai uimitoare decat Invierea Lui. Pentru oamenii cei muritori, situatia era inversa.

Dupa aceasta, ingerul a spus femeilor sa vesteasca aceste stiri de bucurie Apostolilor “si lui Petru”. De ce “si lui Petru”? Cu siguranta este aceasta, pentru ca Petru se simtea cu mult mai nelamurit decat ceilalti ucenici. Constiinta lui trebuie sa-l fi chinuit pentru ca se lepadase de Domnul de trei ori, si in cele din urma fugise de El.

Ravna Apostolului Ioan, dimpreuna cu care Petru statuse cel mai aproape de Domnul, trebuie sa-i fi ascutit si mai mult constiinta lui Petru. Ioan nu fugise, ci ramasese sub Crucea Domnului Sau rastignit. Pe scurt, Petru trebuie sa se fi simtit vanzator al Domnului, si trebuie sa fi fost foarte nelinistit in preajma Apostolilor, mai ales in preajma Preasfintei Maici a Domnului. Numele lui Petru inseamna “piatra”, dar credinta lui nu era tare ca piatra. Sovaiala si sfiiciunea l-au facut sa se nesocoteasca in proprii sai ochi. El trebuia asezat pe picioarele sale si sa-si aiba demnitatea sa ca om si Apostol rezidit. Din iubirea Sa de oameni, Domnul a facut aceasta acum, si de aceea ingerul a pomenit cu osebire numele lui Petru.

De ce a vorbit ingerul despre aratarea Domnului in Galileea, si nu despre aratarea lui de mai inainte in Ierusalim si in preajma Ierusalimului? “Acolo Il veti vedea pe El, asa v-a spus El” (cf. Marcu 14:28). Fiindca Galileea era mai pagana decat Iudeea, si astfel a vrut Domnul sa se infatiseze acolo, ca sa arate ucenicilor Sai calea Evangheliei Sale, locul principal al lucrarii Apostolilor in zidirea Bisericii lui Dumnezeu.

De asemenea, fiindca El li S-a aratat acolo, nu cu frica sub care traiau in Ierusalim, ci intru libertate; nu intru intunericul noptii sau in amurg ci intru toata lumina zilei, asa ca sa nu se spuna ca frica are ochii mari, si ca aflandu-se sub povara fricii si a spaimei, ucenicii L-au vazut pe Domnul viu in Ierusalim. In cele din urma, ingerul lui Dumnezeu a vorbit despre aratarea Domnului in Galileea, pastrand sub tacere cu intelepciune aratarea Lui in Ierusalim, pentru a smulge armele din mainile necredinciosilor celor rai, care altfel ar fi spus ca ucenicii vazusera o naluca la ideea ingerului: adica, ei L-au vazut pe El pentru ca sufletele lor erau in agitate, asteptand sa-L vada. (Nichifor spune: “De ce vorbeste ingerul tocmai despre aratarea Sa in Galileea?

Pentru ca aratarea Sa in Galileea era cea mai limpede si cea mai insemnata: acolo, Domnul nu S-a aratat intr-o casa cu usile inchise, ci pe munte, in chip vazut pentru toti. Vazandu-L acolo, ucenicii I-au dat Lui slava; acolo li S-a aratat Domnul, cu o mare descoperire a puterii data Lui de la Tatal, spunand: “Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant” (Matei 28:18).) “Dupa invierea Mea, voi merge mai inainte de voi in Galileea” (Marcu 14:28), a spus Domnul. Adica: Ca Biruitor, voi merge inaintea voastra in lumea pagana, si voi – urmati-Ma. Si oriunde va indeamna Duhul sa propovaduiti, ganditi-va ca Eu Ma aflu in fata voastra – si Eu voi merge inaintea voastra, ca sa va deschid calea.

„Si iesind, au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau”.

Se aflau in cer sau pe pamant? Cu cine vorbeau ele? Ce auzisera ele? Oamenii nu viseaza asemenea lucruri; si acesta nu era vis ci adevar: din tot ceea ce se intamplase, se desluseste prea lamurit ca acesta era adevarul. O, acea cutremurare si frica binecuvantata care cade asupra omului cand cerurile sunt deschise pentru el si el aude glas de bucurie din tara sa adevarata, fara de moarte si mult slavita!

Nici cel mai marunt lucru nu vede vreunul dintre ingerii nemuritori ai lui Dumnezeu; nici nu se aude glasul care slobozeste din buzele cele fara de moarte. Este mai indurator sa vezi fata si sa auzi urletul intregii lumi muritoare, stricacioase decat sa vezi fata si sa auzi glasul celor fara de moarte, care au fost ziditi inaintea lumii, si a caror frumusete si tinerete este mai minunata decat zorii primaverii.

Cand Proorocul Daniel, omul lui Dumnezeu, a auzit glasul ingerului, el a spus despre sine: „si n-a ramas in mine putere, fata mea si-a schimbat infatisarea, strigandu-se, si nu mai aveam vlaga … eu am cazut inmarmurit cu fata la pamant „(Daniel 10:8-9). Atunci, cum sa nu se cuprinda de frica si cutremur aceste femei slabe? Cum sa nu fuga ele de la mormant? Cum sa poata deschide gura si sa graiasca? Unde sa se afle cuvintele care sa spuna ceea ce vazusera? O, Doamne, de negrait prin cuvant este slava Ta cea minunata! Noi, oamenii cei muritori, spunem aceasta mai lesnicios in tacere si cu lacrimi decat cu limbile noastre.

„Si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau.” Ele nu au spus nimic nimanui pe cale; nici unuia dintre vrajmasii si varsatorii de sange ai lui Hristos, impreuna cu care se amesteca intregul Ierusalim. Dar, desigur ca ele au spus Apostolilor. Ele nici macar nu cutezau, nici nu erau in stare sa vorbeasca atunci cand le poruncise ingerul cel fara de moarte. Cum sa nu poata implini ele porunca lui Dumnezeu? Atunci, este limpede ca femeile au spus numai celor carora le era de trebuinta (vezi Luca 24:10), si iarasi, ca ele nu au vorbit celor care nu trebuiau sa stie si de care le era frica.

Astfel, s-a sfarsit mergerea femeilor mironosite la mormantul lui Hristos in dimineata Invierii.

Femeile mironosite au venit cu miruri, cu care voiau sa-L tina pe El departe de stricaciune, pe Cel care pastreaza cerurile de subreziciune, si cu care ele doreau sa-L unga pe Cel de la care cerurile isi iau mireasma!

O, Doamne Preainmiresmate, singura mireasma a fiintei omenesti si a istoriei omenesti; cat de minunat ai rasplatit Tu aceste suflete cinstite si credincioase care nu Te-au uitat pe Tine mort in mormantul Tau! Tu le-ai facut pe femeile mironosite vestitoarele vestii Invierii si slavei Tale! Ele nu Ti-au uns cu mir trupul Tau cel mort, dar Tu le-ai uns sufletele lor vii cu uleiul bucuriei. Cei care plangeau mortul au ajuns randunelele unei primaveri noi. Cei care au plans la mormantul Tau au ajuns sfinti in Imparatia Ta cea cereasca.

Cu rugaciunile lor, Dumnezeule Cel inviat, miluieste-ne si mantuieste-ne pe noi, ca sa Te slavim pe Tine, dimpreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh – Treimea Cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea, si-n vecii vecilor. Amin.