Parintele profesor Mihai Valica: Sfanta Treime, baza mantuirii noastre

Mantuirea si indumnezeirea, ca opera de ridicare a oamenilor care cred in comuniunea intima cu Dumnezeu, nu e decat extinderea relatiilor afectuoase dintre persoanele divine la creaturile constiente. De aceea, Treimea se reveleaza in mod esential in opera mantuirii si de aceea Treimea e baza mantuirii. Numai existand un Dumnezeu intreit, Una din Persoanele dumnezeiesti – si anume cea care Se afla intr-o relatie de Fiu fata de Alta si poate ramane in aceasta relatie afectuoasa de Fiu si ca om – Se intrupeaza, punand pe toti fratii Sai intru umanitate in aceasta relatie de fii fata de Tatal ceresc, sau pe Tatal Sau in relatie de Parinte cu toti oamenii.

Sfantul loan Damaschin spune: “Intruparea e modul unei a doua subzistente, acomodata numai Fiului Cel Unul Nascut si Cuvantului, ca sa ne inaltam spre paradoxul suprarational al unitatii perfecte a celor trei Persoane distincte, pe care o reprezinta unitatea de fiinta a celor trei persoane dumnezeiesti.

Urcand spre aceasta intelegere, urcam spre promovarea unei tot mai mari unitati intre noi ca persoane umane distincte. Caci cel mai apropiat chip al Sfintei Treimi e unitatea de fiinta si distinctia personala a oamenilor.

Desigur, acest efort nu ajunge sa ne ridicam prin noi insine spre o mai mare intelegere a Sfintei Treimi, cunoscuta prin Revelatie si la adancirea unitatii intre noi. Ci e necesar ca sa fim ajutati de harul insusi al Sfintei Treimi sau de puterea Ei care intareste in noi unitatea, fara sa ne slabeasca ca persoane si prin aceasta ne ajuta sa intelegem tot mai mult o asemenea unitate suprema intre Persoanele care raman neconfundate.

Pentru intelegerea acestei unitati supreme a unor persoane distincte, e necesara insasi puterea ei, folosindu-ne de unitatea imperfecta a persoanelor umane numai ca de un chip obscur al Sfintei Treimi.

Raspunzand celor ce obiectau ca si oamenii formeaza o singura umanitate si totusi sunt multi oameni, de aceeasi indumnezeire trebuie sa admitem trei dumnezei, Sfantul Grigorie de Nazianz spune: “Dar aici (la oameni) comunul infatiseaza unitatea numai contemplarii mintii. Caci cele singulare sunt divizate foarte mult intre ele prin timp, prin afecte, prin putere” (Oratio XXXI, Theol. V, P.G 36, col. 149 B). Afirmand unitatea lui Dumnezeu in Treime fata de multi zei ai elinilor sfantul Grigorie zice :” Dar pentru noi Dumnezeu este unul, pentru ca este una dumnezeirea si toate cele din El se refera la aceasta unitate, chiar daca e crezuta intreita. Caci nu e Unul mai mult Dumnezeu si Altul mai putin. Nici unul mai intai si Altul mai tarziu. Nici nu se taie prin vointa, nici nu se divizeaza in putere, nici nu e ceva in Dumnezeu din cele proprii celor divizate, ci dumnezeirea e neimpartita in cele deosebite, daca vrem sa graim pe scurt. E ca o unica si indistincta lumina in tei sori intr-o inferioritate reciproca. Cand privim spre dumnezeire si spre prima cauza si spre unicul principiu, cugetam pe Unul. Dar cand ne atintim spre Cei in care este dumnezeirea si spre Cei ce sunt din prima cauza in mod netemporal si de slava egala, trei sunt Cei inchinati” (Ibid. col. 149 A).

La fel spune Sfantul Ioan Damaschin : „Cei trei sori care Se compenetreaza sunt o singura lumina” ( Defide orthodoxa, 18, P. G., 94, 829). Iar un tropar din slujba ortodoxa a inmormantarii spune :”O dumnezeire in trei straluciri”.

Sfantul Vasile cel Mare spune ca la oameni fiinta este dispersata , iar in ipostasuri vedem aceasta fiinta dispersata. (Ep. 38, P. G. 32, 326-328). In Persoanele Sfintei Treimi insa „se vede o continua si infinita comunitate” (In Hristos suntem mantuiti intrucat in El si din El avem toata inaltimea si toata smerenia, toata caldura comuniunii si pastrarea vesnica a fiecarei persoane. Hristos e fiul egal in fiinta cu Tatal, dar intr-o relatie de Fiu fata de Tatal si, in acelasi timp, Omul care Se roaga si se jertfeste Tatalui pentru fratii Sai intru umanitate, invatandu-i si pe ei sa se roage si sa se jertfeasca.

Un dumnezeu intrupat care n-ar fi Fiul unui Tata nu s-ar mentine ca persoana prin relatia fata de alta persoana egala cu ea. Umanitatea asumata de El s-ar scufunda in El ca intr-un abis impersonal, neparticipand la iubirea Fiului fata de Tatal.

extras din cartea “Sfanta Treime” intre dogma, model de viata si actualitate, de Preot prof. dr. Mihai Valica