Preot Sever Negrescu – Dumnezeu rugandu-Se

Predica la Duminica a Vll-a dupa Sfintele Pasti – a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

“Acestea a vorbit Iisus si, ridicand ochii Sai la cer, a zis: Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca. Precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.

Si aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac, l-am savarsit. Si acum, preaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai inainte de a fi lumea.

Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat si cuvantul Tau l-au pazit. Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru ca cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit, si au crezut ca Tu M-ai trimis.

Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ai Tai sunt. Si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslavit intru ei. Si Eu nu mai sunt in lume, iar ei in lume sunt si Eu vin la Tine. Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi. Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau, pe cei ce Mi i-ai dat; si i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura. Iar acum, vin la Tine si acestea le graiesc in lume, ca sa fie deplina bucuria Mea in ei.”  (Ioan 17, 1-13)

***

Este greu sa ne imaginam ce ar fi lumea fara rugaciune. Oare ar mai fi?!

Este si mai greu, trebuie sa recunoastem, sa-L vedem pe Dumnezeu rugandu-Se. Si totusi… Dumnezeu Se roaga! Iisus Hristos este Dumnezeul rugaciunii. Este Fiul care Se roaga Tatalui. Uneori in genunchi. Alteori cu mainile incrucisate. Totdeauna ridicand ochii Sai la cer. Niciodata la pamant.

Din pericopa evanghelica a acestei Duminici, intelegem existenta catorva trepte in ceea ce numim indeobste realitatea rugaciunii.

• prima treapta ar fi cea a timpului

nu am timp sa exist/ intru tot ce nu vine si sunt/ si nu sunt decat o palma de cer/ ce a curs si-a umplut/ cutele unei frunti de pamant. Sa nu ai timp sa existi intru tot ce nu vine si esti – defineste starea de trezvie. Si vine ceasul. Adica a venit ceasul preaslavirii. Tatal si Fiul Se preaslavesc.

Preaslavirea este durata de dincolo de orice timp, din vecinatatea vesniciei. Preaslavirea este starea de stapanire peste tot trupul pentru viata cea vesnica. Sfantul Apostol Pavel afirma ca trupul este pentru Domnul si Domnul este pentru trup (Gal. 6, 13).

• a doua treapta ar fi cea a cunoasterii

Cand ai iesit din robia timpului incepi sa cunosti. Ochii inimii tale se deschid spre ceruri si vezi folosul rugaciunii si al cuvintelor (Marc Ascetul). Incepi sa ai ochiul neimprastiat, sa te lepezi de trup si chiar de suflet, sa traiesti prin minte (Evagric Monahul). In clipa in care L-ai cunoscut pe Tatal ceresc – singur si adevarat Dumnezeu si pe Iisus Hristos – intelegi ce este viata vesnica.

Pazind Cuvantul lui Dumnezeu, devii OM. Noi, oamenii, avem extraordinara sansa de a fi, prin rugaciune, prin liturghie (ce altceva ar putea fi rugaciunea), pazitori ai Cuvantului lui Dumnezeu, ai lui Iisus Hristos.

Om se numeste cel ce ingaduie sa fie indreptat – spune Sfantul Antonie cel Mare. Nu exista alta cale de indreptare in afara Euharistiei. Prin impartasanie, de la pazitor al lui Hristos devii purtator de Hristos.

Dumnezeu rugandu-Se, – iata permanenta liturghie care tine pamantul, il tine sa nu cada pe cer, altfel l-ar intina atat de mult incat n-ai mai sti unde este iadul si unde este raiul…

Nimic nu poate omul pretui mai mult decat cuvantul. Cuvantul de la talpa existentei: La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.

Tot Sfantul Antonie cel Mare spune ca sufletul se afla in lume fiind nascut, iar mintea este mai presus de lume fiind nenascuta. Intre suflet si minte penduleaza Rugaciunea.

Ne aflam in fata unui mare pericol: daca in rugaciune pretuim mai mult cuvintele decat Cuvantul, acelea devin vorbe, iar noi niste simpli tipatori.

• a treia treapta ar fi cea a deplinatatii Bucuriei

Aceasta nu poate fi exprimata prin cuvinte, nici cuprinsa prin cugetari. Deplinatatea Bucuriei nu este altceva decat primirea focului care invata si arata limpede, prin Rugaciune, calea spre vesnicie.

Dumnezeu sa ne ajute!

Preot Sever Negrescu

Sursa: “Faramituri de cuvinte: lecturi evanghelice pentru duminici”, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007