Sfantul Nicodim Aghioritul (14 iulie), Purtatorul de Dumnezeu

Acest astru stralucitor al Bisericii a vazut lumina zilei in anul 1749, in insula Naxos din arhipelagul Ciclade – Grecia. Parintii sai, evlaviosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat la Sfantul Botez numele de Nicolae si l-au incredintat preotului satului pentru a-l invata sa citeasca. De mic copil s-a indepartat de jocurile galagioase ale celorlalti copii, pentru a se dedica staruitor lecturii. El a fost daruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligenta vie, ci, de asemenea, si cu o memorie exceptionala, care-i permitea sa retina si sa repete ime-diat tot ceea ce citea.

Apoi a fost trimis la Smirna, la varsta de 16 ani, pentru a deprinde invatatura dascalului Ierotei. Aici s-a facut iubit de toti, atat de invatatori, cat si de frati, pentru dulceata si bunatatea deprinderilor sale. In afara de cultura laica si studiul cartilor sfinte a invatat latina si franceza si a devenit iscusit cunoscator al Sfintilor Parinti, al aghiografiei si sfintelor canoane. Aceasta l-a invrednicit sa fie un profund teolog ortodox, facand cunoscut poporului grec, robit de turci, comorile Traditiei Bisericii.

Dupa patru ani de studii la Smirna, deoarece turcii masacrau pe grecii din regiune, in urma campaniei ruse, el a fost nevoit sa se intoarca in patria sa, Naxos. Acolo i-a intalnit pe parintii Grigorie, Nifon si Arsenie, exilati din Sfantul Munte in urma controversei colivarilor, care sustineau ca nu se pot face parastase Duminica, intrucat este ziua invierii Domnului. Acestia i-au aprins dragostea pentru viata monahala si l-au initiat in practica ascezei si a rugaciunii inimii. Informat de catre ei ca la Hadra traia un om cu virtuti deosebite, cunoscator adanc al Sfintilor Parinti, anume Mitropolitul Macarie al Corintului, tanarul Nicolae s-a dus la el, asemenea cerbului insetat la izvoarele apelor, si in apropierea acestui sfant ierarh a inteles nevoia urgenta de a edita si traduce carti din izvoarele Sfintei Traditii.

Acolo s-a intalnit si cu vestitul sihastru Silvestru din Cezareea, care se nevoia intr-o chilie izolata, la mica distanta de Corint. Acest sihastru sfant i-a zugravit atat de luminos bucuriile vietii ascetice, incat tanarul Nicolae s-a hotarat sa ia indata jugul lui Hristos si, luand scrisoare de recomandare de la Silvestru, s-a dus la Muntele Athos in anul 1775.

Aici a intrat in obstea Manastirii Dionisiu si, la putin timp, a fost facut rasofor sub numele de Nicodim, primind ascultarea de secretar si citet; el devine curand model pentru toti fratii, iar ascultarea o indeplinea cu supunere fara murmur si cu ravna pentru post si rugaciune. El sporea in fiecare zi, supunandu-se invataturii duhovnicesti si pregatindu-se pentru luptele vietii isihaste. Dupa doi ani, Sfantul Macarie din Corint l-a vizitat in Sfantul Munte si l-a randuit sa corecteze si sa pregateasca pentru tipar “Filocalia”, aceasta enciclopedie ortodoxa a rugaciunii si vietii spirituale.

Tanarul calugar s-a retras intr-o chilie la Karaes, pentru a savarsi aceasta lucrare dumnezeiasa a celor mai inaintati parinti ai isihasmului si care cerea o profunda cunoastere a sufletului. La fel a facut si pentru alte scrieri, cum sant “Everghetinos” si “Tratatul despre Sfanta impartasanie” scris de Sfantul Macarie, dar pe care l-a imbunatatit mult. Dupa terminarea corecturii acestor carti, monahul Nicodim s-a intors la Dionisiu, dar studierea parintilor filocalici si lucrarea neancetata a rugaciunii lui Iisus l-au preocupat toata viata.

Auzind de Sfantul Paisie de la Neamt, care conducea o mie de calugari in Moldova in aceasta sfanta lucrare a coborarii mintii in inima, Cuviosul Nicodim a pornit cu corabia spre Moldova, ca sa-l cunoasca. Dar, prin providenta dumnezeiasca, o furtuna l-a impiedicat sa-si atinga acest scop.

Arzand de dorinta de a se darui total rugaciunii in liniste, a parasit Manastirea Dionisiu si s-a retras la o chilie aproape de Karaes, apoi la schitul Capsala, care tine de Manastirea Pantocrator, sihastrie dedicata Sfantului Atanasie. Aici a recopiat multe manuscrise pentru nevoile sale sufletesti, daruindu-se neancetatei rugaciuni si cugetarii la scrierile Sfintilor Parinti. Dupa putin timp, Cuviosul Arsenie din Peloponez, pe care-l cunoscuse la Naxos, s-a reantors in Muntele Athos si s-a asezat in schitul Capsala. Astfel, fericitul Nicodim i-a devenit ucenic batranului. Apoi se retrage intr-o insula aproape pustie langa Eubeea, in anul 1782.

Acolo, la cererea varului sau, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfantul Nicodim a scris capodopera operelor sale – “Manualul sfaturilor bune”, sau “Paza celor cinci simtiri”, despre pazirea simturilor si a gandurilor si despre activitatea mintii. In varsta de 32 de ani si singur, lipsit de carti si notite si neavand ca resurse decat bogatia imensei sale memorii si dialogul continuu cu Dumnezeu, el expune in aceasta opera o sinteza a tuturor invataturilor spirituale ale Sfintilor Parinti, aratate printr-un mare numar de citate, texte insotite de referinte exacte. El invata cum se poate dezrobi mintea (nous) de inlantuirea placerilor simturilor, pentru a-i permite inaltarea prin rugaciunea inimii la cugetarile duhovnicesti ale contemplatiei. In timpul petrecut in aceasta insula, sfantul a infruntat atacurile puternice ale demonilor care cautau sa-l razboiasca; dar el isi pazea mintea si nu-si ridica capul din cartea sa, decat pentru a rade de incercarile lor neputincioase.

Dupa un an petrecut in Skiropoula, el s-a reantors in Athos, unde avea sa primeasca marea schima si culionul Sfantului Teonas din Capsala. A acceptat sa aiba un discipol, pe Ierotei, si s-a daruit mai mult ca oricand scrierii si cercetarii fratilor care veneau sa se stabileasca in imprejurimi, pentru a se folosi de intelepciunea sa. Cu prilejul revenirii sale in Sfantul Munte, Sfantul Macarie i-a incre-dintat grija traducerii si editarii operelor complete ale Sfantului Simeon Noul Teolog. In introducerea acestei opere, care contine profunde analize asupra contemplatiei, Sfantul Nicodim precizeaza ca astfel de carti nu sant scrise doar pentru calugari, ci si pentru laici, pentru ca toti crestinii sant chemati sa traiasca desavarsirea evanghelica.

El a redactat apoi un “Andreptar de spovedanie” care este folosit regulat in Biserica Greaca de azi si a adunat intr-o culegere unica, corespunzand celor opt glasuri si fiecarei zile a saptamanii “Canoanele Maicii Domnului”, cantate la sfarsitul Vecerniei in manastiri. Dincolo de alte numeroase cantari liturgice, el a publicat, de asemenea, doua opere adaptate dupa vestitele carti duhovnicesti din Apus, adica “Razboiul nevazut” de Lorenzo Scuppoli (1589) si “Deprinderi duhovnicesti”, care au cunoscut pana in zilele noastre un mare ecou.

Ieromonahul Agapie din Peloponez a venit la Muntele Athos pentru a-i propune Sfantului Nicodim sa traduca o antologie a Sfintelor Canoane pe care o pregatise si o comentase. Sfantul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase decat propria sa viata, a luat cativa caligrafi si a terminat aceasta opera foarte necesara Bisericii, pe care a numit-o “Pidalion”, adica indreptar. El a muncit zi si noapte, timp de doi ani, adunand si corectand textele indoielnice, respectand canoanele Sfintelor Sinoade ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine si imbogatind Pidalionul cu un numar mare de note si subansemnari, care au format o garantie pentru aplicarea corecta a canoanelor in viata Bisericii. Cand cartea a aparut la Leipzig, in anul 1800, contribuind la cunoasterea sfantului, el a fost profund indurerat si a scris: “Era mai bine sa ma fi impuns direct in inima cu o sabie, decat sa mi se adauge sau sa mi se retraga ceva din ceea ce am scris in aceasta carte”.

Sfantul Nicodim a corectat si pregatit pentru tipar scrierile complete ale Sfantului Grigorie Palama, o adevarata lucrare dogmatica si mistica de mare valoare. Dar lucrarea a fost distrusa la Viena pe timpul razboiului. Aceasta a fost o mare pierdere pentru Ortodoxie.

Intristat de toate acestea, Cuviosul Nicodim se nevoia singur ca un mare sihastru, imbracat rau ca un cersetor, hranindu-se mai mult cu orez fiert, cu miere si masline. Cand era apasat de foame, se ducea la vecini sa manance, dar cel mai adesea, fiind prins in discutii, cuviosul uita sa manance. Nu cunostea decat doua activitati: rugaciunea si studiul. La orice ora din zi sau din noapte il gaseai deasupra unei carti sau scriind, sau statea cu barbia in piept, pentru a face ca mintea sa se coboare cat mai profund in inima sa, chemand neancetat numele cel sfant al lui Iisus. El a devenit astfel o neancetata rugaciune, caci prin aceasta unire intima cu Hristos, harul divin punea in inima sa intreaga comoara a Bisericii.

Cand scria, era asa de absorbit, incat nu simtea nimic in jurul lui. Intr-o zi, un calugar, venind la el si gasindu-l lucrand, i-a pus o bucata de paine proaspata in gura. Seara, cand a trecut din nou, l-a gasit pe sfant in aceeasi pozitie, cu bucata de paine in gura, ca si cand n-ar fi avut nimic.

El a facut un vast comentariu al Epistolelor Sfantului Apostol Pavel, dupa Sfantul Teofilact al Bulgariei, ca si al Epistolelor Sobornicesti. De asemenea a facut un comentariu al celor noua cantari ale lui Moise din Vechiul Testament, intitulat “Gradina Harului” si a tradus comentariul Psalmilor lui Eftimie Zigabenul. Ca in toate celelalte traduceri ale sale, Sfantul Nicodim depasea mult rolul unui traducator, caci completa textele cu note bogate in marturii ale altor Sfinti Parinti ai Bisericii. El a editat, de asemenea, o colectie de vieti de sfinti vechi, o culegere noua si “Noul martirologiu”, adica antologia vietilor noilor sfinti martiri, oprimati sub jugul otoman, datorita carora numerosi apostati puteau fi convertiti ca sa fie numarati in ceata sfintilor martiri.

Mereu preocupat de educatia poporului lui Dumnezeu, a compus un “Manual al bunelor maniere crestine”, in care a adunat scrierile morale ale Sfantului Ioan Gura de Aur. Zi de zi, toti cei care erau raniti de pacate sau de apostazie, neglijand episcopii si duhovnicii lor, alergau la ascetul din Capsala, Cuviosul Nicodim, pentru a gasi vindecare si mangaiere sufletelor. Si veneau nu numai calugari, ci si mireni sositi de departe, astfel incat sfantul a ajuns sa se planga ca nu se poate ruga cum se cuvine, dorind sa plece in pustie. Dar, boala l-a impiedicat sa faca acest pas. Avea varsta de 57 de ani. Insa, era epuizat de asceza si de munca editarii de carti, care puteau sa umple o biblioteca.

El era atins de o asa slabiciune, ca nici o mancare nu-l putea intari. Deci a parasit sihastria din Capsala pentru a trai un timp in chilia fratilor sai din Kaares. Aici a redactat, dupa doi ani de munca, “Sinaxarul”, care cuprinde toti sfintii Bisericii. Intorcandu-se la Capsala, a scris comentarii ale canoanele sarbatorilor si ale Octoihului. Astfel a terminat aceasta ultima opera in care apare intreaga sa stiinta teologica si esenta spirituala, chiar daca era foarte bolnav in anul 1808. La noile calomnii care au aparut, condamnand nedrept pe Atanasie din Paros si alti trei colivari, de catre Patriarhul Grigorie al V-lea, Sfantul Nicodim nu a putut sa le ia apararea si s-a multumit sa redacteze o Marturisire de credinta.

Starea sa de sanatate se inrautati mult. Apoi a zis: “Domnul ma cheama! Domnul ma cheama! Eu sant satul de aceasta lume!” Din zi in zi, boala se intindea in tot corpul sau, iar el repeta cu voce tare rugaciunea lui Iisus, scuzandu-se in fata fratilor ca nu putea sa o tina in taina. Dupa ce s-a spovedit si a primit Sfanta impartasanie, a luat in mainile sale moastele Sfantului Macarie din Corint si cele ale lui Partenie Skourtaios si, imbratisandu-le cu lacrimi, a zis: “Voi ati plecat spre cer si pastrati virtutile pe care le-ati semanat pe pamant, gustand deja slava Domnului nostru. Eu sufar din cauza pacatelor mele! Pe voi, care ati fost parintii mei, va rog sa staruiti pentru mine pe langa Domnul, ca El sa aiba mila de mine si sa ma aduca unde santeti si voi”. In timpul noptii, el striga: “Eu mor! Eu mor! Aduceti-mi Sfanta impartasanie!”

Dupa ce a primit Sfanta impartasanie, a dobandit o liniste deosebita si, incrucisand mainile deasupra pieptului, a raspuns calugarilor care il intrebau daca are odihna: “Eu am facut sa intre Hristos in mine! Cum sa nu am odihna?” in zorii zilei de 14 iulie, 1809, sfantul si-a dat sufletul in mainile Domnului. Unul dintre cei prezenti a strigat: “Era mai bine daca ar fi murit astazi mii de crestini, decat Nicodim!” Dar, chiar daca astrul este ascuns, razele sale nu vor inceta sa lumineze Biserica, iar cartile sale raman un izvor permanent de invatatura, de mangaiere, de incurajare pentru implinirea vietii in Hristos. Cu ale carui sfinte rugaciuni, Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca in veci. Amin.

Nota. Cuviosul Nicodim Aghioritul a scris si a tradus peste 20 de carti bisericesti, dintre care amintim:

1. Filocalia, ce cuprinde texte patristice despre urcusul duhovnicesc al sufletului catre Dumnezeu – anul 1782;

2. Everghetinos, ce cuprinde texte patristice si fapte ale unor sfinti – anul 1783;

3. Din scrierile Sfantului Simeon Noul Teolog – anul 1790;

4. Carte foarte folositoare de suflet – anul 1794;

5. Cununa Pururea Fecioarei, sau Noul Theotocarion – anul 1796;

6. Razboiul nevazut – anul 1796;

7. Epitoma (Prescurtare) din psalmii proorocului si imparatului David, anul 1799;

8. Noul martirologiu – anul 1799;

9. Pidalionul – anul 1800;

10. Deprinderi duhovnicesti – anul 1800;

11. Paza celor cinci simtiri – anul 1801;

12. Culegere noua (Sinaxar) – anul 1803;

13. Hristoitia – Cartea bunelor moravuri crestine;

14. Talcuire la cele sapte Epistole sobornicesti ale sfintilor si prealaudatilor apostoli Iacob, Petru, Ioan si Iuda – anul 1806;

15. Cartea Sfintilor Varsanufie si Ioan – anul 1816;

16. Sinaxar – anul 1819;

17. Talcuirea Epistolelor Sfantului Apostol Pavel, dupa Teofilact al Bulgariei – anul 1819;

18. Gradina harurilor – anul 1819;

19. Marturisire de credinta – anul 1819;

20. Talcuire la cei 150 de Psalmi ai proorocului si regelui David – anii 1819-1821;

21. Eortodromionul sau Comentar la canoanele sarbatorilor – anul 1836;

22. Scara cea noua, adica “Talcuire la cele 75 de trepte ale Octoihului din diferiti scriitori bisericesti” – anul 1844;

23. Introducerea Sfantului Nicodim la scrierile Sfantului Grigorie Palama – anul 1883;

24. Despre dumnezeiasca impartasanie cu Preacuratele Taine ale lui Hristos;

25. Opera poetica a Sfantului Nicodim.

| Vietile Sfintilor pe luna iulie